Paroh
Pr. Viorel Zoicaș
Data nașterii: 01.09.1982
Telefon: 0724562993
E-mail: zoicasv@yahoo.com
Parohia Ortodoxă Vălenii Somcutei face parte integrantă din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Potrivit documentelor, încă din 1841 a fost sub jurisdicția Protopopiatului Solnoc / Solnocul II, iar din 1906 a Protopopiatului Cetatea de Piatră.
Conventul din Leles 1405 atribuie localitatea voievozilor maramureșeni, respectiv lui Balc, până şi numele Balkfalva (satul lui Balc) trădează voievodul, însă la conscripţia din 1424 a aceluiaşi Convect din Leles, localitatea revine lui Sandrin. Această vechime este recunoscută şi de tradiţie, atribuind-o înaintea anului 1241, apoi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, adică în 1560 şi 1566, intra în administrarea voievodului Dan din Șomcuta Mare. Legându-şi existenţa de Cetatea Chioarului, Vălenii Şomcutei se va regăsi în documentele secolului al XVIII-lea sub demunirea de Somkutpataka (adică Pârâul Cornului).
Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat în componența plășii Șomcuta a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Satulung a făcut parte din comitatul Satu Mare.
Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.
Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă și doi preoți pentru cele 143 de familii, însă consemnează și existența preotului greco-catolic pentru 3 familii de această confesiune. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult ortodox.
Regăsindu-şi originile în negura istoriei, şi biserica din lemn are o vechime considerabilă, favorizată de lipsa documentelor sigure de datare. Totuşi unii istorici o atribuie secolului al XVI-lea sau începutului celui de-al XVII-lea secol, fiind una dintre cele mai vechi biserici ale Districtului, alături de cea din Săcălăşeni. A fost renovată prin 1845 şi se spune că “s-ar fi găsit la temelia bisericii o piatră pe care scria anul 1171”.
Aşezată în vale, pe Dâmbul lui Lupan, pe temelie de piatră de râu şi înconjurată de cimitir, biserica, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril, a fost construită din stejar masiv şi se întegrează în tipul al II-lea asamblată din bârne în sistem “blockbau”, având dimensiuni modeste, cu un turn deosebit de scund.
Biserica este are un plan de tip navă, cu dimensiunile de 14 m x 5,80 m.Absida altarului este semicirculară, la fel ca și bolta naosului. Pe latura principală a navei, este amplasatturnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu draniță.
Renovarea din 1845 a determinat câteva modificări, astfel, intrarea iniţială de pe latura de sud a fost transferată pe cea de vest, adăugându-i-se un pridvor. Decorul pereţilor redă brâul în funie răsucită, consolele sunt tăiate în trepte, iar pereţii ce despart tinda de navă au deschizături prevăzute cu gratii, prin care femeile urmăreau slujba. De asemenea, corul marchează accesul în biserică. Pictura murală din interior are puternice influenţe occidentale, fiind făcută pe pânză şi apoi fixată pe grinzile pereţilor, şi probabil aparţine celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Este în mare parte fragmentată, în altar păstrându-se imaginea lui Iisus viţă-de-vie, chipuri de îngeri şi de patriarhi. Învelită cu şindrilă de fag (cu lambă şi uluc), biserica veche din Văleni trezerşte un interes prin fereastra de pe latura estică a absidei altarului – prelucrare a crucii Sfântului Andrei, prin stâlpii strunjiţi ai pridvorului şi aripile cioplite ce susţin cununa.
Vechimea și importanța parohiei se poate desprinde și din atestarea, încă din secolul al XVII-lea, a slujitorilor sfintelor altare. Se remarcă pr. Demetriu și fiul acestuia Ladislau (1673), preoții Ignat, Andrei, Constantin și Timotei (1733), pr. Gheorghe (1760 și 1762), pr. Vasile (1782) și pr. Fodor(1784). Apoi, în 1846 era preot Gheorghe Lupuț, iar dinainte de 1881 până în 1892, paroh al satului era preotul Petru Lupuțiu, care din 1890 era secondat de preotul Vasile Ghițiu. Apoi pentru un an parohia apare vacantă, respectiv în 1893, pentru ca între 1894 – 1896 să revină preotul Vasile Ghițiu. Din nou parohia era vacantă în anii 1897 și 1898, fiind o situațuie ciudată, fiindcă este exclusă neputința de a plăti preotul, însă probabil, pe de o parte era o parohie mult râvnită de cei cu experiență, iar pe de altă parte era o parohie cu multe pretenții pentru a se menține în fața tentațiilor greco-catolice. De la începutul secolului al XX-lea lucrurile parcă se mai liniștesc, fiindcă din 1899 până în 1910 paroh era preotul Gavriil Cârlig, iar din 1911 până după anul 1921 documentele îl consemnează pe parohul Ștefan Gheție, apoi pr. Stefan Gheție (1926).
Din anul 1932 este incadrat in functia de preot paroh Rudolf Cotetiu care slujeste pana in anul 1966 in timpul pastoririi sale ridicandu-se si noua biserica, urmeaza apoi (1966 -1975) pr. Babici Ioan, (1975-2006) pr. Silaghi Vasile, pr. Gheorghe Lupșe (2006 – 2012), pr. George Florian Lupșe (2012 – 2017), iar din 2017 până în prezent pr. Viorel Marius Zoicaș.
Construirea bisericii noi a început în anul 1937, finalizându-se în anul 1948, sub îndrumarea preotului paroh Rudolf Cotetiu.
Biserica este construită din cărămidă și piatră, după un plan de tip navă, cu dimensiunile de 32,4 m x 18,2 m. Absida altarului este poligonal decroșat, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vesticăa navei, este amplasatturnul-clopotniță adosat, susținut de două turnuri laterale, a cărei șarpantă este în formă de bulb, acoperită cu tablă. Locașul a fost pictat în anul 1955 de către Profeta Eugen și sfințit in anul 1957 in data de 5 mai de către Preasfintitul Valerian Zaharia, episcopul de Oradea
Incepand cu anul 2018 s-au facut lucrari ample la biserica noua, astfel s-a reamenajat Sfantul Altar, s-a scos pardoseala de lemn si s-a introdus incalzirea in pardoseala placandu-se tot interiorul bisericii cu marmura, s-a construit un lumanarar si o capela.
Localitatea are 7 cimitire, cunoscute sub diferite toponime ”la Popanu”, ”pe Delniță”, ”la Mitruțu”, ”la Cristea”, “la Pasca”, ”la Biserica” și ”la Răstignire”.
Școala confesional, se pare că, a fost înființată pe lângă mănăstirea din Vălenii Șomcutei, la porunca mitropolitului Sava, în 1673, când dregătorul Curții Princiare, Grigore Gilányi, a cedat din venituri școlilor din zonă.
Cu toate acestea, documentele adesea nu menționează învățător în sat, deși resursele materiale nu cred că erau o problemă pentru comunitate. În schimb, putem presupune că, în perioadele când postul de învățător era vacant, respectiv în 1884, 1885 – 1893 și 1899 – 1921, rolul său era preluat de preot care împletea valorile creștin-morale străvechi cu puterea conștiinței statornicite prin învățătură. În schimb, sunt și dascăli care au rămas în conștiința comunității. Dintre învățătorii care au deschis lumea buchiilor pot fi amintiți: Petru Lupuțiu, Vasile Ghițiu, Grigor Romanși Gavriil Cârlig.
Bibliografie
xxx, Monumente istorice şi de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradei, 1978.
