


În localitatea Săliștea de Sus au existat două parohii delimitate de râul Iza, cea din dreapta cunoscută ca parohia superioară, cu biserica Nistoreștilor, azi parohia Săliște Centru și cea din stânga situată pe valea Buleasa cunoscută ca parohia inferioară cu biserica Bulenilor, azi parohia Săliște I. Numele de Buleni se trage de la valea Buleasa unde este așezată biserica și mare parte din parohie.
Despre înființarea parohiei nu sau păstrat documente, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1774, menționând că Parochia Szelistyeiensis Mater, ab antiquo Tempore erecta.
1365. Sub denumirea ”Ket – Zeliste” -două Săliști – Săliștea de Sus și Săcel, satul este pomenit pentru prima dată în 2 februarie, când documentul menționează că regele Ludovic I al Ungariei îl răsplătește pe Balc fiul lui Sas Vodă și pe frații acestuia, alungați din Moldova de infidelul Bogdan cu domeniul Cuhei, din care făcea parte și localitățile ”Ket – Zeliste”.
1486. Într-o diplomă de vânzare a trei sesii iobăgești din Șăliște din data de 3 decembrie, este consemnată obligația iobagului ”să aducă anual lui Ioan Vlad la sărbătorile Paștelui și a Nașterii Domnului turte precum ceilalți iobagi ca semn al îndatoririi și să-l invite pe același Ioan Vlad de sărbătoarea fericitului Nicolae Confesorul acasă la ei și să-l ospăteze și să-l omenească cu cinste la un prânz…” Este prima pomenirea în Maramureș a tradiției serbării Sfântului Nicolae ca o zi specială, iar menționarea sfântului poate fi legată de hramul unei biserici existente la acel moment în sat.
1504 – 1505. În mai multe diplome este pomenit Ioan, fiul popii din Săliște. Din păcate nu știm numele preotului.
1530. Conscripția populației din acest an menționează existența unui popă, fără a i se consemna din păcate numele.
1548. În acest an avem menționat primul nume al unui preot Pop(a) Todor, poate chiar cel pomenit la 1530.
1650. Este pomenit un schit în Gruiul Ciorii, despre care tradiția afirmă că ar fi fost aprins în 2 septembrie 1717 de către tătari.
1717. În 2 septembrie, biserica despre care nu știm cât de veche era, aflată în calea tătarilor este aprinsă de aceștia.
1724. În acest an se construiește actuala biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Legenda construirii bisericii menționează că: După ce biserica lor a ars fiind aprinsă de tătari, oamenii au umblat la biserica din sus până când s-a produs o ceartă în ziua de Paști, din cauză că un om de pe Buleasa și-a așezat desagi înaintea desagilor unui credincios de la biserica Nistoreștilor. Acesta a aruncat desagii celui din Buleasa pe coastă la vale. În urma celor petrecute toți bulenarii au părăsit slujba fără pască sfințită și au venit acasă hotărâți să-și construiască biserica lor proprie. Astfel credinciosul Bondor Vasile ai cărui desagi au fost aruncați pe coastă la vale a dat pentru construcția bisericii 6 perechi de boi cu care a transportat mai întâi tot lemnul necesar pentru biserică de pe dealu Secu situat cam la 300 metri depărtare de biserică, apoi a vândut boii și a plătit meșterii care au ridicat biserica.
Nu cunoaștem meșterii care au ridicat biserica, însă arhitectul Alexandru Baboș crede că, bisericile din Rozavlea (1720), Dragomirești (1722) și aceasta sunt opera aceleași echipe de meșteri, bisericile prezentând mai multe similarități în plan, elevație, îmbinări și decorațiuni.
1751. Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci aflăm câteva informații despre biserică, deși cele două biserici din sat sunt descrise la comun. Închinată sfântului Nicolae, biserica a fost binecuvântată de protopopul Vișeului, Iorest și are antimisul episcopului Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733). Se prezintă în stare bună, e acoperită cu șindrilă, e pictată și are un potir din staniu. În sat sunt trei preoți fără să știm la care biserică slujesc: Ioan Vlad hirotonit de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735), Ilie Vlad și Petru Vlad hirotoniți de episcopul Varlam din Moldova (episcop de Husi 1734, episcop de Radauți 1735 – 1745).
Deși vizita detaliată a mănăstirilor din Maramureș din 1749, nu pomenește existența unei mănăstiri în sat, totuși vizitația canonică din acest an menționează o mănăstire. Documentul pomenește că în această mănăstire locuiește bătrânul preot Lupu Vlad, care a fost aspru pedepsit de vicarul episcopului de la Muncaci. Vicarul ar putea fi Hrisostom, superiorul piariștilor care a slujit ca vicar unit în 1730, și era renumit pentru severitatea pedepselor aplicate preoților. Menționarea mănăstirii ridică câteva întrebări: Mănăstirea aceasta e aceeași cu cea pomenită la 1650? A supraviețuit trecerii tătarilor? Cine au fot ctitorii, unde a fost construită, în ce condiții s-a desființat? Preotul Luca Vlad e pedepsit și trimis la mănăstire de vicarul Hrisostom în 1730, sau nu e nicio legătură între pedepsirea preotului și mănăstire? Acestea și alte întrebări legitime nu își au încă răspunsul, dar cercetarea pentru descoperirea unor documente și elucidarea întrebărilor continuă.
1775. Pictorul Radu Munteanu pictează biserica.
1787. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.
1830. Biserica trece printr-o etapă de renovare, ocazie cu care sunt lărgite ferestrele originale.
1839. Șematismul din acest an consemnează existența unei case parohiale. Nu știm dacă s-a ridicat în acest an sau era mai veche.
1845. Restaurarea bisericii este încununată de o nouă pictură. Din păcate pictorii nu și-au semnat opera.
1926. Pridvorul este extins pe latura vestică, biserica căpătând aspectul pe care îl are azi. În interior se construiește un balcon, iar în exterior o clopotniță.
1939. Se înființează parohia ortodoxă Săliște prin trecerea de la greco catolici a 20 de familii. În 2 februarie protopopul Vasile Magdău binecuvintează o capelă într-o sală de clasă din clădirea școlii. Până în septembrie 1940 când parohia este desființată de către autoritățile hortyste, a fost administrată de preoții din Săcel și Dragomirești. Ea își va relua activitatea abia în anul 1945.
1940. Turnul este acoperit cu tablă, însă se va reveni la acoperișul original de draniță la restaurarea din 1964.
1946. Se cumpără un teren pentru construcția unei biserici de piatră.
1959. Autoritățile statului construiesc pe terenul bisericii un dispensar și o clădire cu rol de maternitate.
1963 – 1964. Biserica este restaurată de Direcția Monumentelor Istorice.
1982. Se schimbă învelitoarea de pe biserică.
1981 – 1983. Se construiește o actuala casă parohială.
1989. Pe fondul creșterii demografice se pune pune problema construirii unei biserici de cărămidă. Sub păstorirea preotului Ierima Mihai se construiește biserica cu hramul Sfântul mare mucenic Gheorghe între anii 1989 – 2001, de o echipă condusă de Vlad Vasile Siminău.
1997 – 1998. În acest interval cronologic biserica este pictată în tehnica fresco de către pictorul Ilie Căpușe din Valea Danului jud. Argeș.
1996 – 2001. Iconostasul și mobilierul sunt realizate din lemn de stejar de meșterul Vasile Checheriță din Târgu Neamț.
2001. În data de 13 mai, biserica este sfințită de Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhieru vicar al episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
2010. Pictura bisericii din lemn este restaurată prin programul de finanțare al Ministerului Culturii de către restauratorii Cornelia și Dinu Săvescu. Procesul de restaurare nu s-a finalizat, pictura altarului nefiind încă restaurată.
2017. Începe construirea unei clădiri destinate activităților sociale având numele de Centrul social Sfinții martiri Brâncoveni. În momentul de fațăa fost finalizat parterul care este compus dintr-un birou, o sală socială – sală de mese, bucătărie și o capelă mortuară.
2020. Se construiește un lumânărar din cărămidă.
Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica de zid cu hramul, Sfântul mare mucenic Gheorghe, biserica monument istoric Sfântul Nicolae a Bulenilor având Codul LMIMM-II-m-A-04635, o casă parohială, Centrul social Sfinții martiri Brâncoveni, două cimitire și 10 cărți de cult din sec XVIII – XIX, aflate în custodie la muzeul de la mănăstirea Bârsana .
Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.
Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:
1504 – 1505 În mai multe diplome este pomenit Ioan fiul popii din Săliște. Din păcate nu știm numele preotului)
1530 Conscripția din acest an menționează un popă, din păcate fărăa-i pomeni numele.
1548 Pop(a) Todor. Oare să fie cel pomenit la 1530?
1698/9 – 1700 protopopul Luca Vlad.
1699 popa Mihai
1699 – 1707 popa Andrei
1718/35 – 1751 Ioan Vlad hirotonit de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735).
1744 – 1749 R(everen)dus Wolfgangus (Lupu) Iuga.
1749 – 1778 R(evren)dus Elias Iuga/ Joițu Iuga .
1749 – 1752 R(evere)ndus Ionaș Iuga parochus.
1775 popa Vasile
1790 – 1810 Alexa Chiș
1810 – 1816 Gregor sen Mihalyi
1816 – 1838 Simeon Bondor
1838 – 1839 Șimon Ștefan
1839 – 1879 Tomoiaga Ioan de Viseu
1879 – 1902 Coman Ioan
1902 – 1905 Coman Alexandru
1906 – 1919 Hotea Mihai
1919 – 1927 Găzdac Ioan
1927 – 1932 Coman Gheorghe
1932 – 1935 Petruș Ioan
1935 – 1945 Tămâian Iosif
1945 – 1949 Trifu Vasile
1949 – 1950 parohia este vacantă fiind suplinită de preotul Gavril Mihalca de la parohia II din Săliștea de Sus
1950 – 1951 ieromonahul Cazacu Neonil
1951 – 1952 Racolța Vasile
1952 – 1961 Coclici Teodor (În 23 februarie 1959 a fost transferat la parohia Baia Borșa, dar s-a întors la Săliște Buleni în luna august. În cele 5 luni parohia a fost suplinită de ieromonahul Arsenie Obancea, ieromonahul Buta Vasile și preotul Mihai Călușeru).
1961 – 1962 parohia este vacantă fiind suplinită de preotul Gavril Mihalca de la parohia II din Săliștea de Sus
1962 – 1980 Rusnac Ioan
1980 – 2016 Ierima Mihai
2006 – prezent Ierima Ioan Narcis, preot slujitor
2016 – prezent Pintea Nicolae