Prohodirea credincioasei Ana Cheșei

• Prohodirea credincioasei Ana Cheșei

Cu binecuvântarea și încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, miercuri, 16 aprilie 2025, de la ora 13:00, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Casian Filip, vicar administrativ – Delegat al Preasfinției Sale, a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți, Slujba Înmormântării credincioasei Ana Cheșei, mama doamnei preotese Mariana Fărcaș, soția părintelui Dumitru Fărcaș, parohul bisericii din Coaș, Protopopiatul Chioar și a părintelui Vasile Cheșei, parohul bisericii din Medieșu Aurit, Protopopiatul Satu Mare.

Cuvântul duhovnicesc de învățătură a fost rostit de către Arhim. Casian Filip, iar biografia și tradiționalele iertăciuni au fost citite de Pr. Florian Oros din Parohia Copalnic Mănăștur, Protopopiatul Lăpuș, locul spre care a fost condusă pe ultimul drum și unde a fost așezată în mormânt. Foto.

Bunul Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în Împărăția Sa! Veșnica ei pomenire din neam în neam!

Foto/ Text: Pr. Adrian Dobreanu