Marți, 3 decembrie 2024, cu începere de la ora 12:00, la capela cimitirului Parohiei Ortodoxe Mireșu Mare, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Slujba Prohodirii pentru profesorul emerit Petru Bogoviț, care s-a mutat la Domnul la vârsta de 81 de ani.
La slujba de înmormântare, alături de familia greu încercată, au fost prezente cadre didactice din cadrul instituției de învățământ teologic băimărean, foști elevi ai dascălului Petru Bogoviț, prieteni și cunoscuți, care au venit pentru a-l conduce pe ultimul drum pământesc și a-i aduce un pios omagiu celui care a fost un adevărat și bun profesor pentru toate generațiile de elevi, care a împlinit cu adevărat cuvintele de aur ale Mântuitorului: „Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii!”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitori ai Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, elevi seminariști și teologi.
Domnul profesor Petru Bogoviț a fost cadru didactic de limba și literatura română la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Municipiul Baia Mare în perioada 1997-2005, iar înainte de aceasta, fiind inspector școlar pentru disciplina limba și literatura română în cadrul ISJ Maramureș, timp de aproximativ 14 ani. Foto.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!