Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Medieșu Aurit.

Astăzi, duminică, 10 noiembrie 2024, a fost o zi de îndoită sărbătoare pentru Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Medieșu Aurit, Protopopiatul Satu Mare.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, biserica parohială și-a sărbătorit, pe de o parte, ocrotitorii, pe Sfinții Voievozi ai oștilor cerești, Arhanghelii Mihail și Gavriil, apoi, pe de altă parte, corul bisericii parohiale a aniversat 90 de ani de activitate neîntreruptă.

Delegatul Preasfințitului Părinte Episcop Iustin a fost Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Casian Filip, vicar eparhial, care a slujit alături de Protopopul Sătmarului, părintele Gabriel Gorgan, și de un ales sobor de preoți invitați.

La acest eveniment au fost invitate și alte trei coruri prietene: Corul „Solemnis” al Parohiei Ortodoxe „Nașterea Domnului” din Municipiul Satu Mare, dirijat de doamna prof. Maria Chiș; Corul Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din localitatea Coaș, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș și Corul Parohiei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Apa, Protopopiatul Satu Mare.

La final, părintele paroh Vasile Chesei a mulțumit tuturor și a oferit placheta comemorativă precum și diplome aniversare. Foto.