Slujba înmormântării tinerei Patrizia Maria Cormoș

Sâmbătă, 8 iunie 2024, din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, preacuviosul părinte arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial, a săvârșit slujba de prohodire – ca Delegat al Preasfinției Sale – pentru tânăra Patrizia Maria Cormoș, din localitatea Bocicău, județul Satu Mare, care a trecut la Domnul, ucisă de apele râului Natisone, Italia.

La final, părintele Ioachim a dat citire Mesajului transmis de Preasfințitul Părinte Iustin la înmormântarea celor două tinere.

Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la înmormântarea tinerelor Bianca și Patrizia, ucise de apele învolburate ale râului Natisone, Italia, în data de 31 mai 2024:

Am aflat cu adâncă durere și profundă întristare de pierderea tragică suferită de trei familii din Țara Oașului, prin moartea cumplită și năprasnică în apele învolburate ale râului Natisone din regiunea italiană Friuli Venezia Giulia a trei tineri frumoși și credincioși în floarea vârstei, un fecior și două fete: Cristian din Tarna Mare, Patrizia din Bocicău și Bianca din Valea Seacă.

Este cumplit de greu să găsești cuvinte spre a alina potopul de suferință din inimile familiilor îndurerate și greu încercate care au primit această sfâșietoare veste care a venit ca un trăznet. Totuși, credința în Dumnezeu care ne unește, ne îndeamnă să fim solidari cu cei îndurerați, iar Sfântul Apostol Pavel ne zice atât de clar și apăsat cum să fim în relație cu semenii și frații noștri de credință în diferite situații din viață: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12, 15). Atunci când durerea este asumată de întreaga comunitate, familiile încercate poartă cu oarecare alinare suferința tulburătoare și încercarea prin care Dumnezeu a îngăduit să treacă. Nu există explicații pentru astfel de situații ca cea în care cei trei tineri și-au găsit sfârșitul. Dumnezeu care ne-a creat după chipul Său, ne-a dăruit libertate desăvârșită în felul cum ne rânduim și trăim viața, care este darul cel mai frumos primit de la El.

Pentru a face alegeri care să ne aducă bucurie, împlinire, pace și fericire, ne-a înzestrat cu rațiune și înțelepciune. Suntem deci liberi să alegem orice am dori noi. Ca oameni credincioși Lui, alegem calea binelui și să facem binele. Însă sunt și situații în care putem alege lucruri care ne pun viața în pericol și de aceea Biserica se roagă mereu pentru fiii săi ca Dumnezeu să le poarte de grijă așa cum părinții poartă de grijă copiilor. Niciodată însă în lumina libertății depline nu suntem scutiți de consecințele alegerilor noastre, fie ele bune sau rele ori periculoase. Ce a fost în neregulă în ziua teribilului naufragiu este necunoscut nouă, știe doar Dumnezeu, iar autoritățile Statului italian pot dezlega parțial misterul acestei întâmplări tragice. Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să le dea putere părinților și fraților rămași în negura întunecată a suferinței și durerii fără de margini, plângându-și copiii și frații pierduți în această tragedie. Ne mai rugăm cu nădejdea că autoritățile italiene vor găsi trupul lui Cristian, ca familia să-l poată plânge și așeza creștinește la umbra crucii lui Hristos în satul natal, așa cum Patricia și Bianca sunt astăzi plânse cu durere nemărginită de familie și de satul întreg, prohodite și așezate după rânduială, fiecare în satul lor și care împreună au avut aceeași soartă fiind surprinși și uciși de forțele devastatoare ale naturii și apelor învolburate.

Îndatorăm pe protopopul Oașului, părintele Marcel Malanca și preoții celor trei parohii de unde sunt familiile îndurerate de tragedie Valea Seacă, Bocicău și Tarna Mare, să le fie aproape acestor familii atât de cumplit lovite de vestea năprasnică a pierderii copiilor lor ce le-a venit din Italia la ceas de seară în ziua de vineri (o vinere neagră) – 31 mai 2024 – și să transmită din partea noastră sincere și părintești condoleanțe și faptul că Biserica și slujitorii ei le sunt alături în această grea încercare, care ne arată încă o dată că avem nevoie permanent în viața noastră de protecție divină și ocrotirea Maicii Domnului și că atunci când se întâmplă tragedii ca cea în care acești trei tineri care aveau viața înainte au fost victime, să medităm și să învățăm că avem nevoie de Dumnezeu și ajutorul Sau și să punem viața mai presus de toate bunurile materiale și reușitele ei, pe care să o chivernisim împreună cu El și purtarea Lui de grijă, sub ocrotirea Lui și acoperământul Maicii Domnului.

Rugăm pe Hristos Domnul cel Înviat din morți a treia zi să primească sufletele lor curate și nevinovate în lumea cerească și sfântă a păcii și luminii neînserate a Preasfintei Treimi, conștienți ca în fața întâmplărilor tragice ale vieții nu putem face altceva decât să ne supunem celor ce Dumnezeu a îngăduit să se întâmple și să zicem ca și sfântul și dreptul Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21). Foto.

Veșnică să le fie odihna și neuitată memoria și pomenirea în inimile și sufletele consătenilor din întreaga comunitate din neam în neam!

Dumnezeu să le odihnească iar familiile să le mângâie și întărească în sfâșietoarea lor durere și greaua încercare. Amin! 8 iunie 2024 † IUSTIN

Episcopul Maramureșului și Sătmarului • Sâmbătă, 8 iunie 2024, din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ, a săvârșit slujba de prohodire – ca Delegat al Preasfinției Sale – pentru tânăra Bianca, din localitatea Valea Seacă, județul Satu Mare, care a trecut la Domnul, ucisă de apele râului Natisone, Italia.

La final, părintele Casian a dat citire Mesajului transmis de Preasfințitul Părinte Iustin la înmormântarea celor două tinere.

Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la înmormântarea tinerelor Bianca și Patricia, ucise de apele învolburate ale râului Natisone, Italia, în data de 31 mai 2024:

Am aflat cu adâncă durere și profundă întristare de pierderea tragică suferită de trei familii din Țara Oașului, prin moartea cumplită și năprasnică în apele învolburate ale râului Natisone din regiunea italiană Friuli Venezia Giulia a trei tineri frumoși și credincioși în floarea vârstei, un fecior și două fete: Cristian din Tarna Mare, Patricia din Bocicău și Bianca din Valea Seacă. Este cumplit de greu să găsești cuvinte spre a alina potopul de suferință din inimile familiilor îndurerate și greu încercate care au primit această sfâșietoare veste care a venit ca un trăznet. Totuși, credința în Dumnezeu care ne unește, ne îndeamnă să fim solidari cu cei îndurerați, iar Sfântul Apostol Pavel ne zice atât de clar și apăsat cum să fim în relație cu semenii și frații noștri de credință în diferite situații din viață: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12, 15).

Atunci când durerea este asumată de întreaga comunitate, familiile încercate poartă cu oarecare alinare suferința tulburătoare și încercarea prin care Dumnezeu a îngăduit să treacă. Nu există explicații pentru astfel de situații ca cea în care cei trei tineri și-au găsit sfârșitul. Dumnezeu care ne-a creat după chipul Său, ne-a dăruit libertate desăvârșită în felul cum ne rânduim și trăim viața, care este darul cel mai frumos primit de la El. Pentru a face alegeri care să ne aducă bucurie, împlinire, pace și fericire, ne-a înzestrat cu rațiune și înțelepciune. Suntem deci liberi să alegem orice am dori noi. Ca oameni credincioși Lui, alegem calea binelui și să facem binele. Însă sunt și situații în care putem alege lucruri care ne pun viața în pericol și de aceea Biserica se roagă mereu pentru fiii săi ca Dumnezeu să le poarte de grijă așa cum părinții poartă de grijă copiilor. Niciodată însă în lumina libertății depline nu suntem scutiți de consecințele alegerilor noastre, fie ele bune sau rele ori periculoase.

Ce a fost în neregulă în ziua teribilului naufragiu este necunoscut nouă, știe doar Dumnezeu, iar autoritățile Statului italian pot dezlega parțial misterul acestei întâmplări tragice.

Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să le dea putere părinților și fraților rămași în negura întunecată a suferinței și durerii fără de margini, plângându-și copiii și frații pierduți în această tragedie.

Ne mai rugăm cu nădejdea că autoritățile italiene vor găsi trupul lui Cristian, ca familia să-l poată plânge și așeza creștinește la umbra crucii lui Hristos în satul natal, așa cum Patricia și Bianca sunt astăzi plânse cu durere nemărginită de familie și de satul întreg, prohodite și așezate după rânduială, fiecare în satul lor și care împreună au avut aceeași soartă fiind surprinși și uciși de forțele devastatoare ale naturii și apelor învolburate.

Îndatorăm pe protopopul Oașului, părintele Marcel Malanca și preoții celor trei parohii de unde sunt familiile îndurerate de tragedie Valea Seacă, Bocicău și Tarna Mare, să le fie aproape acestor familii atât de cumplit lovite de vestea năprasnică a pierderii copiilor lor ce le-a venit din Italia la ceas de seară în ziua de vineri (o vinere neagră) – 31 mai 2024 – și să transmită din partea noastră sincere și părintești condoleanțe și faptul că Biserica și slujitorii ei le sunt alături în această grea încercare, care ne arată încă o dată că avem nevoie permanent în viața noastră de protecție divină și ocrotirea Maicii Domnului și că atunci când se întâmplă tragedii ca cea în care acești trei tineri care aveau viața înainte au fost victime, să medităm și să învățăm că avem nevoie de Dumnezeu și ajutorul Sau și să punem viața mai presus de toate bunurile materiale și reușitele ei, pe care să o chivernisim împreună cu El și purtarea Lui de grijă, sub ocrotirea Lui și acoperământul Maicii Domnului.

Rugăm pe Hristos Domnul cel Înviat din morți a treia zi să primească sufletele lor curate și nevinovate în lumea cerească și sfântă a păcii și luminii neînserate a Preasfintei Treimi, conștienți ca în fața întâmplărilor tragice ale vieții nu putem face altceva decât să ne supunem celor ce Dumnezeu a îngăduit să se întâmple și să zicem ca și sfântul și dreptul Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21). Foto.

Veșnică să le fie odihna și neuitată memoria și pomenirea în inimile și sufletele consătenilor din întreaga comunitate din neam în neam!

Dumnezeu să le odihnească iar familiile să le mângâie și întărească în sfâșietoarea lor durere și greaua încercare. Amin! 8 iunie 2024 † IUSTIN

Episcopul Maramureșului și Sătmarului