Slujire arhierească la Parohia Nănești din Maramureș

• Slujire arhierească la Parohia Nănești din Maramureș

Duminică, 18 mai 2025, a 5-a după Sfintele Paști, a Samarinencei, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a pus piatra de temelie pentru noua biserică a parohiei, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Nănești, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată, în prezența numeroșilor credincioși îmbrăcați în straie populare și a autorităților locale.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

La final, părintele paroh Iuga Simion Alexandru a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru slujire, și, în semn de recunoștință și prețuire, din partea Consiliului Parohial și a credincioșilor, a oferit ierarhului o bederniță brodată cu Sfânta Treime și un coș cu flori. Foto.

Text: Pr. Adrian Dobreanu

Foto: Tudor Ciocotișan