Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Giurtelecu Hododului

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat sâmbătă, 6 iulie 2024, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă „Adoemirea Maicii Domnului” din localitatea Giurtelecu Hododului, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, păstorită de părintele Alin Nemeș.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat capela mortuară a parohiei după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a numeroșilor credincioși.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Părintele paroh Alin Nemeș a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce iar mai mulți ctitori și binefăcători au fost distinși cu Diploma Anului Omagial.

În încheiere, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru slujire și în semn de recunoștință și prețuire a oferit ierarhului din partea Consiliului Parohial și al credincioșilor o icoană cu chipul Sfântului Apostol Timotei și un coș cu flori.

Localitatea Giurtelecu Hododului este situată în Țara Codrului, la 6 kilometri de orașul Cehu Silvaniei din județul Sălaj, respectiv, 44 kilometri de Municipiul Satu Mare, fiind atestată documentar încă din jurul anului 1378. Construcția bisericii ortodoxe a fost încheiată în anul 1970, după mai bine de 20 de ani de la începerea lucrărilor. În prezent, parohia numărară aproximativ 800 de credincioși care sunt păstoriți cu multă sârguință de părintele Alin Nemeș. Foto.

• Comunicat de presă

Privind situația Preotului Lupșe George Florian

În cursul zilei de vineri, 5 iulie 2024, am aflat cu mâhnire de situația preotului misionar Lupșe George Florian, din cadrul Protopopiatului Ortodox Chioar, care a fost surprins de un echipaj al poliției rutiere conducând un autovehicul pe drumurile publice, fără a avea acest drept, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Menționăm faptul ca preotul a fost sancționat de Episcopie încă din anul 2017 prin transfer disciplinar din Parohia Ortodoxă Vălenii Șomcutei, pe post de preot misionar al Protopopiatului Ortodox Chioar.

De îndată ce Episcopia a luat la cunoștință de situația gravă în care se află Preotul Lupșe George Florian s-a dispus suspendarea preotului din activitatea clericală până la finalizarea procesului în instanță. După soluționarea cazului în instanță se vor lua măsurile canonice și disciplinare care se impun în astfel de situații.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului