Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Săpânța

În duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 25 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Săpânța, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni” conduși de Prof. Vlad Pop.
Credincioşii din această parohie sunt păstoriţi de preotul Iustin Leon Luţai.
Între mulțimea de credincioși prezenți la acest eveniment s-a aflat domnul Gheorghe Stan, primarul Comunei Săpânța precum și stavrofora Agnia Ciuban, stareța Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Săpânța–Noul Peri.