Slujire arhierească la Parohia Strâmtura – Valea Satului

Duminică, 21 iulie 2024, a 4-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Strâmtura – Valea Satului, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la atestarea parohiei.

„Parohia Strâmtura Valea Satului a fost înființată în 2004, cu un număr de 350 de credincioși de pe această vale, așa cum este și denumirea parohiei, Valea Satului. Atunci, în acea perioadă, mai devreme și după aceea, am înființat mai multe parohii în Maramureșul Voievodal, în localitățile mari și foarte mari, cu peste 1.000 de familii. 25 de parohii s-au înființat, în special în Protopopiatul Vișeu, unde sunt cele mai mari parohii. Aceasta este ultima parohie din Protopopiatul Sighet. În 2004 am pus și piatra de temelie pentru această frumoasă biserică, o biserică monumentală în stil maramureșean. De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a primit și hramul, adică sfânt ocrotitor pe Sfântul Ilie Tesviteanul, care este foarte cinstit în Maramureș și sărbătoarea lui se ține foarte cu multă evlavie. De aceea și binecuvintează Sfântul Ilie, așa cum se vede. Oamenii sunt credincioși și sunt în armonie în familie, în armonie în comunitate, în armonie cu Dumnezeu, în armonie cu natura și Sfântul Ilie, iată, a trimis, pentru că au fost hramurile a două mănăstiri mari, Dealu Mare din Țara Lăpușului și Dragomirești din Maramureșul Voievodal, a trimis Dumnezeu această ploaie binecuvântată, începând din noapte, liniștită. Deci Sfântul Ilie n-a venit furtunos. E liniștit, pentru că așa este și credința, frumoasă și liniștită și plină de evlavie a credincioșilor de aici. Am revenit în Parohia Strâmtura Valea Satului. Am fost în mai multe rânduri. În 2014 am sfințit biserica aceasta, deci sunt 20 de ani de la înființarea parohiei și punerea pietrei de temelie și 10 ani de la sfințirea bisericii. E o comunitate vie. Au fost trei păstori aici, cel mai nou este părintele Șimon Vasile Călin, care este din 2020, care a făcut lucrări minunate de la venirea în această parohie. De aceea, spun că este o parohie vie. A construit o sală socială împreună cu credincioșii și i-am dat o mână, frumos, Sfântul Alexie omul lui Dumnezeu, care este sărbătorit în 17 martie, a ridicat o troiță, a făcut un lumânărar, un altar de vară minunat. Deci, este un ansamblu maramureșean de toată frumusețea. Și se dovedește că înființarea parohiilor, celei de a doua sau chiar cea de treia parohie, cum avem în Rozavlea, comuna noastră natală, a dus la dinamizarea pastorației și nu a împuținat realizările parohiei. Dimpotrivă, s-au construit noi biserici, noi case parohiale și s-a sudat credința, unitatea credincioșilor din comunitate, pentru că nu-i totuna să fie un singur preot sau să fie doi sau trei preoți într-o localitate cum este și aceasta și cum sunt localitățile mari de pe Valea Izei și de pe Valea Vișeului. Acum am sfințit sala socială, care, așa cum am spus, i-am dat acest nume frumos, și am dat slavă lui Dumnezeu pentru toate realizările frumoase împreună cu familia părintelui Șimon, a Consiliului Parohial și al credincioșilor de aici, care, sigur, așa cum se vede, întotdeauna sunt în colaborare cu autoritățile locale. Primarii noștri sunt oameni credincioși, sunt în ton cu comunitățile pe care le păstoresc, pe care le conduc din punct de vedere administrativ și într-o armonie perfectă cu preotul și consiliul Parohial. Uneori, primarii sunt și ei consilieri parohiali sau primcoratori în unele parohii. Este un lucru foarte frumos pentru că aduc plus valoare dinamicii pastorale, culturale și sociale în parohii. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a explicat PS Iustin.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din sobor au făcut parte Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Pr. Vasile Călin Șimon, paroh, Protos. Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Strâmtura, Protos. Agaton Oprișan, starețul Mănăstirii Petrova, Pr. Gheorghe Bogdan Belea din Strâmtura, Pr. Vlad Mitruț din Glod, Pr. Vasile Cozma din Rozavlea, Pr. Ioan Florin Vlad din Rozavlea Șesu Mănăstirii, Pr. Marius Florin Bizău din Bârsana Valea Muntelui, Pr. Sorin Ferenț din Botiza, Pr. Ștefan Ardelean din Vișeu de Mijloc, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, alți preoți invitați.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la Chinonic a cântat cunoscuta interpretă Diana Topan, studentă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și colaborator al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.

Binecuvântarea unei troițe și a sălii sociale

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și a binecuvântat o troiță frumos sculptată din lemn, așezată lângă biserica mănăstirii, și noua casă socială care a primit hramul „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu”, așezată peste drum de biserică.

La scurtul moment catehetic al binecuvântării, Preasfințitul Părinte Iustin a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, care este prăznuit în 17 martie în fiecare an.

La Sfânta Liturghie s-au rugat împreună cu credincioșii primarul Ioan Pasere al comunei Strâmtura și domnul arhitect Dorel Cordoș.

Cuvântul de învățătură „Noi, ca păstori, trebuie să îndreptăm lucrurile, să nu-i lăsăm pe oameni să rătăcească. Terenul de pastorație cel mai credibil al fiecărui preot de ieri, de azi și dintotdeauna este suferința umană. Acolo, dacă ne întâlnim pe terenul acela suntem credibili și putem să spunem că-L reprezentăm pe Hristos, că El a venit să vindece toată boala și toată neputința și să ia oița căzută și s-o ducă în staul.”

Distincții

Preotul paroh Vasile Călin Șimon a fost hirotesit de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin la rangul de stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, iar primarul Ioan Pasere, Consiliul Parohial, Comitetul de Femei, Arhitectul Dorel Cordoș și familia Sorin și Ana Șandor au fost distinși cu Diploma Anului Omagial.

Pr. Vasile Călin Șimon, paroh: „Zi de mare bucurie în parohia noastră: astăzi de împlinesc 20 de ani de la înființarea parohiei. Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul nostru și, iată, că după 20 de ani a revenit în parohia noastră. O comunitate mică, aproximativ 100 de familii, credincioși puțini, dar evlavioși și credincioși lui Dumnezeu. Pe această cale îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, mulțumim ctitorilor, celor care au ajutat la săvârșirea acestor lucrări, îi mulțumim Preasfințitului Părinte Episcop Iustin pentru prezența, pentru arhiereasca binecuvântare și îl rugăm să ne pomenească în rugăciuni.” Foto.