Vineri, 2 februarie 2024, cu ocazia Praznicului Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a slujit la biserica din incinta Liceului Teologic Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” din Municipiul Satu Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile la strană au fost oferite de corul liceului dirijat de părintele Florin Libotean.

La acest eveniment duhovnicesc au slujit părinții care își desfășoară activitatea în cadrul liceului teologic, cu participarea elevilor, părinților, a credincioșilor din împrejurimi și a oficialităților locale și centrale.

În încheiere, părintele Gabriel Groza, directorul instituției de învățământ teologic, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul elevilor, cadrelor didactice și credincioșilor, și, în semn de recunoștință și prețuire, a oferit ierarhului o icoană pictată ce reprezintă Praznicul Întâmpinării Domnului și un coș cu flori.

De asemenea, după Sfânta Liturghie a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la Proiectul Eparhial Cultural Teologic intitulat „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului cu ocazia Zilei Culturii Naționale – 15 ianuarie -, la împlinirea a 174 de ani de la nașterea marelui poet eminescian. Foto.