Vizită în urma incendiului din Șișești

Astăzi, 30 octombrie 2025, după slujba de pomenire a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian de la Mănăstirea Rohia, cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar eparhial împreună cu Arhid. Onuț Păcurar, inspector al Sectorului Social Filantropic și Misionar, au efectuat o vizită la locuința doamnei Florica Ciocotișan, ca urmare a incendiului produs în seara zilei de joi, 29 octombrie 2025, în localitatea Sișești, județul Maramureș.

La această întâlnire a fost prezent și preotul paroh Chiuzbăian Iuliu Gabriel.

În urma discuțiilor avute la fața locului, Parohia Ortodoxă Șișesti împreună cu Protopopiatul Baia Mare și cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului prin Proiectul Eparhial „Construiește o casă, zidește suflete!” se vor mobiliza pentru susținerea văduvei Florica Ciocotișan.

De asemenea, comunitatea a arătat o solidaritate deosebită pentru faptul că mulți dintre cetățenii localității s-au mobilizat spre a oferi ajutor, încă din momentul când a izbucnit incendiul.

Foto.