Vizită la Parohia Ortodoxă Petea

• Vizită la Parohia Ortodoxă Petea

Joi, 6 martie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a efectuat o vizită la Parohia Ortodoxă Petea, Protopopiatul Satu Mare, unde a poposit la biserica de lemn din localitate.

În cadrul acestei vizite, Preasfinția Sa s-a întâlnit cu părintele paroh Lazăr Marius Mihai fiind prezent și părintele Gabriel Gorgan, protopopul Sătmarului. Cu acest prilej au fost discutate câteva aspecte administrative și gospodărești cu privire la lăcașul de închinare.

Amintim faptul că în luna august a anului 2022, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a pus piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei Ortodoxe Petea, în prezența unui sobor de preoți și a mai multor credincioși cu hramul „Sfântul Cuvios Efrem cel Nou”, sfânt care este sărbătorit pe data de 5 mai a fiecărui an.

Scurt istoric:

Satul Petea este situat pe frontiera dintre România și Ungaria la 11 km de Satu Mare. Nu se știe faptul când a fost întemeiată localitatea, neexistând date. Cea mai îndepărtată dată existentă este inscripționată pe un clopot din anul 1766. Locuitorii se ocupă în mare parte cu agricultura. Din anul 2020 credincioșii acestei parohii sunt păstoriți de preacucernicul părinte Marius Mihai Lazăr. Foto.

Text: Pr. Adrian Dobreanu

Foto: Arhid. Gherasim Nap