Vineri, 6 decembrie 2024, de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, județul Maramureș, cu ocazia hramului de iarnă al așezământului monahal. „Mănăstirea Rohia din <Muntele Sfințit> de Dumnezeu și de pelerinii care vin aici de 100 de ani, de când a fost întemeiată această sfântă mănăstire, acest așezământ monahal, de preotul comunității din localitatea Rohia, Nicolae Gherman, a rămas așezată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, dar, în același timp, a primit hramul principal Adormirea Maicii Domnului, care este o sărbătoare foarte importantă și mult iubită în Transilvania și Maramureș> Venim în fiecare an de această sărbătoare, deoarece atunci când, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, am hotărât să desfacem vechea bisericuță, construită după puterile lor și în condițiile în care nu exista nicio cale de acces, totul s-a adus pe cale manuală și pe brațe și umeri, tot materialul pentru vechea biserică, deci s-a construit o biserică ce a rezistat 70 de ani, chiar viața unui om, după cuvântul psalmistului, și pe care am hotărât să o desfacem, pentru că nu era loc aici, pe această stâncă, să o construim în altă parte. Am fi păstrat-o altfel. Am construit pe același loc o nouă biserică, monumentală și minunată, pe măsura sfințeniei locului și a evlaviei poporului, iar biserica de la demisol sau de la primul nivel, Paraclisul de la primul nivel, l-am închinat Sfântului Ierarh Nicolae, tocmai pentru că Nicolae a fost ctitorul, Nicolae a fost Ierarhul Nicolae Ivan, care a sfințit prima biserică. Vor fi 100 de ani de la sfințirea primei biserici în 2026, și am așezat paraclisul sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae. Venim în fiecare an să fim împreună cu părinții sfintei mănăstiri care ostenesc la reorganizarea și înnobilarea și înfrumusețarea acestei mănăstiri, care, dintr-un schit anonim, a devenit o mănăstire importantă în rândul ctitoriilor voievodale. Să nu uităm că aici a viețuit marele om de cultură, cărturarul mărturisitor al lui Hristos și botezat în temnițele comuniste, Părintele Nicolae Steinhardt sau Nicolae Delarohia. Venim să fim cu poporul lui Dumnezeu, mai cu seamă că sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae cade în interiorul Postului Nașterii Domnului. De la această sărbătoare încep să se colinde colindele noastre românești. Venim să mângâiem poporul și să-i spunem că Biserica lui Hristos din România, Biserica noastră Ortodoxă strămoșească, este mama neamului românesc, așa cum zicea marele nostru poet profet Mihai Eminescu. Biserica veghează și se roagă. Asta face Biserica. Veghează și se roagă. Biserica ține țara împreună și pe românii din țară și din lume. Biserica este garantul unității de credință a neamului românesc, a stabilității neamului românesc și a prosperității lui, pentru că a fost și este împreună cu poporul în toate situațiile din istorie, și când i-a fost greu, și când a avut un necaz mare, și la bine și la greu, așa cum spune vorba românească. Biserica veghează și se roagă pentru pacea în lume, pentru pacea poporului român, pentru unitatea, demnitatea și libertatea lui. Biserica se roagă și mângâie poporul, și în țară și în lume, așa cum se poate vedea, îi adună în toată Europa și în toată lumea, în America și în toată lumea. Îi adună duminica în interiorul locașului de cult și preoții le mângâie singurătatea. Același lucru se întâmplă și în țară și afară și Îl rugăm pe Dumnezeu, pe Sfântul Ierarh Nicolae să ne țină uniți împreună, înțelepți, luminați, să ne dăruiască pacea Lui, ne rugăm pentru pace între oameni în fiecare țară, pentru pacea în lume și, deci, lucrăm la plinirea păcii lui Hristos, care vine pe pământ la Nașterea Lui. Ce au cântat îngerii? Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire. Rugăm pe Dumnezeu ca, așa cum ne-am propus cu părinții, în 2026 să fie gata toate, pentru a putea, la un secol de la sfințirea primei biserici, să târnosim sau să sfințim, în sobor de Arhierei, biserica Mănăstirii Rohia, să o dăruim Maicii Domnului, care are de acum un palat împărătesc pe această stâncă spre slava lui Dumnezeu și bucuria poporului drept credincios. Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Sfânta Liturghie
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial, Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareț și exarhul mănăstirilor și schiturilor, Arhim. Pantelimon Ilieș, de la mănăstirea gazdă, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Mihai Cornel Gheduțiu, secretar protopopesc, Pr. Vasile Mihai Hatos, paroh în Rohia, Pr. Viorel Nechita, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois.
La ectenia pentru cei adormiți au fost pomeniți întemeietorii și slujitorii acestei mănăstiri trecuți la Domnul.
La Sfânta Liturghie s-au rugat împreună cu credincioșii noul primar al orașului, domnul Vlad Herman, fostul primar al orașului, Mitru Leșe, Col. Rez. Andrei Buda, fost comandant al Poliției, Col. Rez. Ioan Hotea, fost comandant al Jandarmeriei, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu cu soția.
Cuvântul de învățătură „În fiecare an, la Mănăstirea Rohia, de Sfântul Ierarh Nicolae sunt pomeniți întemeietorii și ctitorii acestei sfinte mănăstiri, pentru că întemeietorul mănăstirii, în 1923, a fost preotul binecuvântat de Dumnezeu Nicolae Gherman, împreună cu credincioșii din localitatea Rohia. Au construit prima bisericuță, ca un cuib au Duhului Sfânt, pe această stâncă, așa cum au putut ei atunci. Dacă Nicolae s-a numit întemeietorul, Nicolae s-a numit și episcopul care a sfințit prima biserică, și anume Nicolae Ivan al Vadului, Feleacului și Clujului, că ținea de Cluj atunci zona Lăpușului și Maramureșul întreg. De aceea, când am rectitorit biserica Mănăstirii Rohia, la paraclisul de la primul nivel i-am dăruit hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, așa încât am alăturat pomenirea sau comemorarea ctitorilor, pe care o făcea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, cu sărbătoarea hramului bisericii și acum este desăvârșită această alăturare. Deci suntem de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, mare și blând păstor, mult iubit de popor, așa trebuie să spunem și așa glăsuiesc cântările de la slujba Sfântului Ierarh Nicolae și de la Acatistul lui, mare, bun, înțelept și bun păstor, mult iubit de popor, pentru că Dumnezeu l-a trimis în lume pentru poporul Său. Sfântul Ierarh Nicolae este model de păstorire pentru preoți, model de înțelepciune, de bunătate, de blândețe, de intervenție în viața oamenilor, când au necazuri, model pentru copilașii care îl iubesc foarte tare și în ajun pregătesc ei ghetuțele ca să le aducă daruri, face bucurie copiilor când sunt cuminți și le aduce daruri, dulciuri, lucruri pe care și le doresc. Sfântul Nicolae, când ei se roagă și-i cer ceva, el aude și știe și apoi aduce cadourile.”
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba unui parastas pentru ctitorii și slujitorii mănăstirii care au trecut la Domnul.
În Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului 31 de lăcașuri cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, iar în Europa sunt în jur de 4.000.
Distincții
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a conferit marelui binefăcător Tiberiu Urdăreanu cu familia Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, pentru faptul că ajută Mănăstirea Rohia cu un lift pentru Centru cultural monahal „Nicolae Steinhardt”, un lift pentru un turn al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, ajută Mănăstirea Pietroasa din Borșa, dar și alte mănăstiri și biserici din Franța, Elveția și din alte părți ale Europei.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos pentru Muzeul Episcopiei. Foto.