Parohia Ardud

Istoricul comunității parohiale
Orașul Ardud este așezat în partea centrală a județului Satu Mare, în valea pârâului Sărat, în zona subcolinară a Făgetului, la o altitudine de 148 m. Localitatea se află la aproximativ 20 km de municipiul Satu Mare și la 34 km de municipiul Carei.
Numele localității apare în documente sub numele de „Herdeud” în anul 1215. Numele actual al localității provine din limba maghiară („Erdod” = pădure), referindu-se probabil la pădurile care au înconjurat localitatea.
Domeniul Ardud, în Evul mediu, avea o întindere mare și cuprindea teritoriile împădurite a Munților Făgetului și câmpia până la linia Someșului.
Cetatea Ardud este pomenită mai întâi la 1215, sub denumirea de „castrum Ardud” și de mai multe ori după aceea, continuându-și viața și în secolele următoare. În 1264 prefectul Ardudului era Balc, dar în acest an domeniul devine proprietatea cetății Sătmar. Într-o diplomă din 1273, Ladislau al IV-lea, regele Ungariei conferă lui Jan zis Albas-negustor, moșia Heydrech lângă Sătmar, aceasta se afla între „satele Medies et Erded.”
În anul 1319, localitatea a fost ocupată de „Nicolaus vajvoda”, dar a fost decisă sătmărenilor. În secolul al XIV-lea, Domeniul Ardud ajunge în posesia lui Balc și Drag, rămânând a lor până în secolul al XVI-lea, când familia se stinge din viață. În anul 1470 va fi a familiei Dragfi, devenind un important domeniu feudal și strategic, care atrage atenția marilor feudali și a regilor Ungariei.
Populația românească din această localitate a fost puțină înainte de secolul al XIX-lea, iar comunitatea nu avea nici biserică și nici parohie. Popularea mai accentuată începe în secolul al XIX-lea, când numărul sufletelor greco-catolice a fost de 159, în anul 1851. Numărul lor crește și astfel în anul 1880 ajunge la 409 suflete, iar în 1900 erau 880 suflete.
Cu toate acestea credincioșii din perioada respectivă, nedreptățiți de vitregimea vremurilor, își doreau să aibă un loc unde să-I adreseze în tihnă o rugăciune lui Dumnezeu. Acest lucru a făcut ca la 1 decembrie 1920 prim curatorul bisericesc, Mircea Augustin împreună cu protopopul districtual, Romul Buzilă să redacteze un strigăt de ajutor, un apel către comunitățile creștinești din America de a contribui material la construirea unei biserici românești, în cuprinsul căruia ni se prezintă și situația credincioșilor de atunci. Redactăm cu fidelitate cuprinsul întregului document: „Din România întregită – dela granița țării ungurești 600 (șasă sute) suflete își îndreaptă glasul rugător cătră frații de un sânge…
O! De nu ar fi glasul lor – glasul celui ce strigă în pustie…! O, de ar ajuta Domnul, că suspinul lor sfâșietor să pătrundă și să înduplece spre milă și îndurare toate inimile românești…!
125 familii române din Arded (K.-Erdod – jud. Satumare) în mare parte servitori la groful Karolyi, stau și astăz fără biserică și fără școală românească.
Acest popor bun și muncitor, asuprit, impilat și nedreptățit de vitregimea vremurilor, – făcut-a robotă pela cei grofi trufași udând toată glia din intinsele lor moșii cu sângele și sudoarea feței sale…și în schimb pentru suferințele lui seculare, n-a primi măcar nici acel petec de pământ pentru o bisericuță de bârne, – unde adunați la o sfântă rugă făcută în dulcele grai românesc, să mai uite de cel ham și jug, ce ca vita îl trăgea pentru îmbogățirea stăpânului fără suflet.
Noi – conducătorii lui firești, plânsam și suspinatam împreună cu el – și părtași ne am făcut suferințelor lui….; avutam înse credința vie, că Dzeul îndurărilor ștergeva odată și lacrămile noastre, și lepădând haina neagră – haina de ale pe carea de atâta vreme o purtăm în sufletele noastre, intristarea noastră întru bucurie se va întoarce…!
Luatam toiagul pribegiei și traista de cerșitor… și din ușe în ușe cerșitam milă pentru acești năcăjiți fii ai neamului românesc…! Pentru năcazul mare inse războiul mondial care a năpăstuit poporul românesc, rezultatul colectei noastre a fost atât de slab, în cât fără ajutorul societăților de binefacere și cultură din America, – nu putem nici cugetă la realizarea visului… la mântuirea acestui popor dela graniță pe calea de își perde limba și conștiința națională.
Comune mari și binișor situate sau ajutorat prin colecte și ofrande creștinești și românești în aceste timpuri grele… și noi, cari nu avem altceva decât sufletul în oasele trudite – zicevoiu cu sf. Apostul Pavel, martor îm este Dumnezeu, că nu mint – și cari veacuri de a rândul muncitam numai ogorul străinilor, să nu avem oare drep la mila și îndurarea inimilor creștinești și românești…?!
În numele aceleia dragoste, ne îndreptăm deci cuvântul rugător cătră toate societățile culturale și de binefacere din America – precum și cătră toată suflarea creștinească-românească-cerșindu-le sprijinul material, – căci lumină vreau să dăm celor mai necăjiți din neamul nostru… și graiul dulce românesc – răpit din gura lor, prin ceia ce îngenunchiatu-neau una mie de ani…!! Arded – județul Satumare – la 1-a Decembrie 1920.”
Dintre cei mai importanți donatori pentru construirea bisericii amintim pe Gheorghe Raț (Statele Unite), ministrul pentru culte, Octavian Goga, Vasile Donca din Amați și Gavril Oșan din Ardud împreună cu Aron Gheorghe.
În anul 1922 documentele vremii ne arată că în „Arded” se înființează o parohie care deține o capelă în regim propriu și o casă parohială construită din piatră și cumpărată la 1931, avându-l ca și preot pe Cornel Dărăbanth, cantor Gheorghe Farcaș și curator Gavril Oșan.
În Ardud, la data de 2 mai 1923, este instalat preotul Petru Hertzeg, apoi Emil Ghita și Cornel Dărăbant, sub pastorația căruia s-a început în anul 1936 construirea bisericii românești situată în apropierea școlii și casei parohiale. În mai 1937 ,,în comuna Ardud s-a ținut o mare adunare la parohie, la care au fost mulți credincioși din plasa Ardud, fiind de față și ministrul de justiție de atunci, Valer Pop. Cu această ocazie, preotul Cornel Dărăbant a ținut o bine simțită vorbire în care arăta situația slabă a parohiei și a poporului credincios din Ardud. L-a rugat pe domnul ministru să intervină la Guvern și în alte părți, pentru acordarea de ajutoare pentru ridicarea unei biserici într-o comună fruntașă, centru de plasă, a cărei lipsă arzătoare se simțea tot mai mult. Domnul ministru, pătruns de vorbirea aceasta, și adânc emoționat a promis solemn că va face toată intervenția posibilă și nu mult după aceea, a trimis personal suma de 50.000 lei”.
Din anul 1938 paroh al parohiei Ardud devine preotul celib Ioan Codrean, pentru că preotul Cornel Dărăbant devine paroh la Valea Lui Mihai. La 15 aprilie 1941, Consiliul comunal compus din fruntașii comunei au discutat distrugerea bisericii, numai pe motivul că e românească și „zidită prin lacrimile acelora care au muncit pe ogorul scump al lor”.
Enoriașii, împreună cu preotul Ioan Codreanu nu se lasă intimidați și continuă lucrările în ciuda faptului că atât ei, cât și parohia, sunt amendați cu 2.000 de penghei sau urmau să facă între 8 și 10 zile de închisoare. La 28 august 1941, jandarmii vor intra în biserică și vor scoate toate materialele afară, interzicând continuarea lucrărilor.
Biserica ortodoxă de azi a fost finalizată în anul 1946 având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar ctitorul acestei biserici este preotul Cornel Dărăbant, fiu al acestei localități. Biserica are stilul arhitectonic al bisericilor bizantine.
Edificiul are un plan triconc cu dimensiunile de 25 m lungime și 13 m lățime. Absida altarului este poligonală decroșată. Naosul este acoperit cu o cupolă centrală pe pandantivi. Pe latura vestică, flancând intrarea principală, se înalță două turnuri-clopotniță angajate navei, a căror șarpantă este în formă de calotă.
La finalizarea construcției bisericii și-a adus contribuția și părintele Nicolae Ember, care a păstorit până în 1948. Până în anul 1950, s-au perindat doi preoți: Victor Fanea, care a fost arestat și trimis în Lagărul de muncă de la Periprava unde a și decedat în 4 iunie 1960. Și preotul Nicolae Dumitru Ciobănescu care a păstorit doar 7 luni credincioșii din Ardud, iar din Ardud a plecat în parohia Turț.
Din anul 1950 credincioșii au fost păstoriți de către preotul Cornel Buda, care vine în Ardud din parohia Buteasa după 2 ani de slujire, păstorind cu vrednicie credincioșii din Ardud vreme de 31 de ani, până în anul 1981.
S-au făcut reparații în timpul pastorației preotului Cornel Buda. A mai slujit apoi din anul 1981 preotul Vasile Goje, care în anul 1998 trece la cultul greco-catolic, fiind caterisit de P.S. Justinian Chira, episcopul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, iar din 1 august 1998 până astăzi slujește preotul Stelian Ioan Ploscariu.
Sub îndrumarea părintească a actualului preot paroh s-au realizat numeroase investiții care au contribuit la dezvoltarea armonioasă a vieții parohiale, printre care amintim schimbarea catapetesmei (1999-2000), repictarea bisericii în tehnică frescă realizată de către pictorul Bob Liviu (1999-2004), împodobirea cu policandre a bisericii și alte obiecte de cult (2003-2004), introducerea sistemului de încălzire pe gaz în biserică și în casa parohială (2005-2006), reparații la capela din cimitirul ortodox (2005-2006), reparații capitale la casa parohială (2007-2008), automatizarea clopotelor (2009) și înălțarea unei troițe din lemn în fața bisericii (2023).
Dintre evenimentele cele mai importante din viața parohiei care s-au bucurat de prezența P.S. Iustin Sigheteanul, episcopul actual al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Stămarului, se numără și sfințirea lucrărilor de pictură și a obiectelor de cult (2004), respectiv săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor Înainte Sfințite (11.03.2009 și 08.04.2016).
În apropierea praznicului Pogorârii Sfântului Duh în cadrul parohiei se desfășoară activități de catehizare cu tineretul în vederea pregătirii acestora pentru prima spovedanie sub coordonarea preotului paroh. O altă tradiție frumoasă este și „colinda bisericii”, care se desfășoară în ajunul Crăciunului. Atunci bărbații din cuprinsul parohiei se adună la biserică, după care organizați în 3 cete străbat întreaga localitate și transmit prin colind vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos credincioșilor ortodocși la casele lor.
În cuprinsul fiecărui an, mai exact în luna mai, se organizează la cimitirul ortodox și activități de comemorare a eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial la care sunt prezente autorități și instituții publice existente la nivelul județului Satu Mare, apoi în semn de recunoștință față de jertfa înaintașilor noștri, de Ziua Armatei Române, se rostesc rugăciuni și se depun flori la monumentul eroilor din localitate.
La recensămintele care au avut loc în decursul timpului, locuitorii de religie ortodoxă au evoluat astfel: în 1992 erau 1692 credincioși, în 2002 erau 813 credincioși, în 2011 erau 686 credincioși, iar în prezent sunt aproximativ 570 de suflete.