Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Arieșu de Pădure face parte  din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Însă până în 1876 aparținea de Protopopiatul Șomcutei / Nagy-Somkutiensis, iar apoi din 1877 până la 1936  de Protopopiatul Nireșului / Nagy-Nyiresiensis, pentru ca până în a doua jumătate a secolului al XX-lea să faca parte din Protopopiatul Chioar.

Vechimea localităţii  se pierde în negura timpului, fiind amintită atât în conscripţia Conventului din Leles din 1405, prin care regele Sigismund confirma proprietatea voievozilor maramureșeni, cât şi cea din 1424, ca sat ce revine fiilor lui Sandrin, respectiv lui Ioan și Vasile.

Însă unii istorici localizează cetatea Arieș (castrum Aranyos) de lângă Lăpuș, pomenită în 1246 într-o formulare evazivă ”iuxta Lapus terra … cum uno loco castri eidem castro adiacens”, la hotarele satului Arieșu de Pădure, indentificând-o ca o cetăte țărănească, ce putea intra în stăpânirea voievozilor maramureșeni Balc și Drag, în 1383.  Etimologic, numele localității derivă din limba maghiară aranyos, adică aurifer, trădând zona cu exploatare minieră ce transportă la vale nisip aurifer.

Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat în componența plășii Șomcuta a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Satulung a făcut parte din comitatul Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Dovadă a vieții religioase este consemnarea din Urbariul din 1719, a faptului că preotul a transformat pământul arendat de la Fisc în sesie bisericească pentru a fi scutit de dijmă și alte dări.

Abia prin Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania pentru a repartiza obligațiile fiscale, este atestată existența unei biserici verchi. 

Cu toate că, este o localitate veche, în privința bisericii actuale documentele îi atribuie datarea la sfârșitul secolului al XIX-lea, respectiv prin 1887 sau între anii 1890-1908, fiind închinată cinstirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Însă, implicit a existat o biserică veche din lemn și se pare că pe locul acesteia s-a construit biserica actuală. Această teorie poate fi susținută și de poziționarea pe o colină ce-i permitea supravegherea ținutului, biserica construită din piatră are o planimetrie dreptunghiulară, ce impresionează prin simplitate.

Biserica este construită din piatra și  cărămidă , după un plan tip navă, cu dimensiunile de 20 m și 9 m. Absida altarului este semicirculară nedecroșată, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară.  Pe latura de sud-vest a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de bulb (în manieră barocă), acoperită cu tablă.

Între 2004 – 2008 prin stradania preotului paroh Coza Ciprian Eugen si a credinciosilor, sunt realizate importante lucrări interioare și exterioare, inclusiv schimbarea acoperișului, pictarea bisericii in anul 2007 in tehnica tempera de catre pictorul Marius Cioran, precum si construirea unei clopotnite noi. Dupa finalizarea lucrarilor in septembrie 2008 biserica a fost sfintita de către Preasfintitul Parinte Iustin Sighetenul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. 

In anul 2016 s-a reamenajat Sfantul Altar dupa noile norme, zidirea Sfintei Mese si a proscomidiarului, s-a vopsit biserica in exterior, iar in luna august a anului 2016 s-a tarnosit dupa toata randuiala Bisericii de rasarit de catre Preasfintitul Parinte Iustin, Episcopul Maramuresului si Satmarului, introdocandu-se in piciorul Sfintei Mese, Sfintele moaste si hrisovul.

Potrivit documentelor istorice, se pare că localitatea a devenit filie doar din 1867, fiindcă pentru intervalul 1854-1867, în sat exista paroh, respectiv pr. Vasile Avram. După 1867, având statutul de filie a parohiei Posta, serviciul religios era săvârșit de preotul din matre, respectiv pr. Alexie Nistor până în 1880, ajutat îndeaproape de fiul său pr. Ioan Nistor 1871-1880, pr. Ioan Simeon 1880-1890 și-n 1900, pr. Simeon Pintea 1894, pr. Vasile Schiopu între 1900-1912, pr. Atanasie Păltinean 1914, pr. Vasile Buda din 1919 până în 1925 și pr. Gheorghe Orha 1925-1930. Incepand cu anul 1946 devine filie a parohiei Finteuşu Mic preoţi slujitori fiind: Avram Romulus, Vasile Chira iar din 1978 Georgiu Augustin .

Din 1995, localitatea dobândește statutul de parohie, primul preot paroh a fost Augustin Homorodan (1995 – 2000), fiind urmat de pr. Bogdan Codre (2000 – 2003), pr. Ciprian Eugen Coza (2003 –  2016),  iar din 2017 până în prezent pr. Bogdan Ioan Danco.

Cimitirele

Localitatea are un cimitir.

Activități culturale și filantropice în trecut

Un rol important în comunitate l-au avut dascălii, remarcându-se învățătorii Petru Danciu (1877), Ioan Belbe (1882), Victor Batinaș(1906) și Nicolae Moldovan (1914),  ce au știut să le dezvolte conștiința națională, dar mai ales speranța spre prosperitate.

Ca atare, chiar dacă numărul credincioșilor nu-și permitea plata preotului, aceștia nu puteau renunța și la cel care le oferea o rază de lumină spre un statut social, încât remunerarea învățătorului reprezenta recunoașterea valorilor naționale.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Arieșu de Pădure însumează 238 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Bogdan Ioan Danco, cântăreți ai bisericii sunt Marian Sibian şi Dionisie Sibian, paraclisier Otilia Budai, iar epitrop Bujorel Vasile Mureșan.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, iar din 2015 Tabăra de Vară, implicând tinerii în activități artistice, precum pictură, drumeții, jocuri interactive. De asemenea, comunitatea este receptivă la toate tipurile de acțiuni filantropice.

Bibliografie

1. Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond Teleki de Satulung – Urbariul posesiunilor fiscal de pe domeniul Chioarului – 1719.
2. Balogh, I., Magyar fatornyak, Budapest, 1935.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Drăgan, Nicolae, Românii în secolele IX – XIV, pe baza toponimiei și onomasticei, București, 1933.
5. Kálmán, Persián, dr., Kövár krónikája, Nyomása, Kolozvár, 1921.
6. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
7. Mór, Petri , Szilágy vármegye monographiája, vol. II,  1901.
8. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. II, 1979.
9. Petranu, C., Originea turnurilor bisericilor de lemn din Ardeal, în „Închinare lui Nicolae Iorga”, Cluj, 1931, p. 337 – 351.
10. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1967.
11. Ștef, Dorin, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș.
12. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, IV, Kötet, Deésen, 1905.
13. XXX, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.