Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Asuaju de Jos face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul anul 2014, anterior aparținând Protopiatului Baia Mare încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. În 1936, documentele certifică parohia sub jurisdicția Protopopiatului Silvaniei, iar anterior acestui an, încă din 1835 aparținea de Protopopiatul Băsești / Illyésfalvensis al Vicariatului Silvaniei.

Atestată documentar abia în anul 1391, vechimea localității sfidează negura timpului prin descoperirile arheologice, în mod deosebit prin fortificația rotundă prevăzută cu un val circular dublu din locul ”Cetatea”, recunoscut de unii istorici precum o cetate-țărănească. Se pare că vechea vatră a satului a fost în apropierea cimitirului evreiesc. Vechea vatră a satului a fost în vale, adică aici unde se unesc cele două văi – Asuaj și Urmeniș, care izvorăsc din culmile Codrului.

Din secolul al XV-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, devine proprietatea familiei nobiliară Gaspar Dragffy (descendenții lui Drag), intrând sub jurisdicția-administrativ teritorială a comitatului Solnocul de Mijloc, mai exact aparținea plasei Cehu Silvaniei.Urbariul domeniului Cehului din 1566 atestă că localitatea îl avea ca voievod pe Simon Göre din Sălsig.

Documentele menționează că localitatea a fost pustiită de curuți în 1682.În 1797, localitatea era proprietatea baronului Iosif Bornemisza și-a grofului Samuel Bethlen, însă existau în sat și mici proprietari.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud – vest a Depresiunii Baia Mare, mai exact la poalele Culmii Codrului. Fiind o zonă colinară, are un relief variat, cu un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Prima informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în  Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singuli presbiteri debent unam magnam lodicem”.

O biserică veche din lemn este datată din 1722, fiind consemnată și de Conscripția Cancelariei aulice din 1760 – 1762 sau de documentele din 1772.

Însă documentele parohiale atestă existența unei alte biserici vechi tot din lemn, de prin 1801, care în 1891 a fost vândută credincioșilor din parohia Someș Uileac. Probabil, această biserică este consemnată în Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale.

Actuala biserica a fost construită între 1884  și 1889, din timpul preotului Andrei Centea, arhitect-șef fiind Alexandru Cherecheș din Baia Sprie. Așezată pe un teren alunecos, biserica a înfruntat timpul prin diferite tipuri de reparații, încă din anul 1906, apoi în 1929, 1952, 1977 – 1978, 1998 – 1999. În anul 2001, dupa renovarea si pictarea bisericii, a fost resfințită de către Preasfintitul Parinte. Iustin Sigheteanul arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului. 

Biserica este construită din cărămidă, după un plan tip sală, cu dimensiunile de 30 m și 10 m. Absida altarului este semicirculară decroșată, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă. Pictura actuală aparține  lui Ioan și Iuliei Mihăilescu, între 1999 – 2000, însă a existat și o pictură veche a pictorului Ștefan din Baia Mare.

Dacă în parohie se păstrează doar o Evanghelie tipărită în 1901, în schimb există un vechi și mare clopot (cam de o tonă), adus din Imperiul Austro-Ungar până în satul Ariniș și de aici până în localitate de un car, construit special, cu șase roți.

Potrivit documentelor parohiale, șirul preoților atestat documentar începe anterior anului 1733 consemnându-l pe pr. Fărcaș, apoi continuă cu pr. neunit Lupe Marchiș (1733 – 1769), pr. Bâzgân (1770)și pr. Gabor Popa (1797). Din secolul al XIX-lea , registrele matricole dezvăluie cronologia slujitorilor sfintelor altare, respectiv pr. Vasile Vaida (1824 – 1835), pr. Petru Vaida (1835 – 1837), pr. Ioan Szekely (1837 – 1840), pr. Ioan Cristoceanu (1840 – 1844),  pr. Ioan Bran (1844  – 1869), pr. Vasile Mureșan (1869 – 1877), pr. Ștefan Achim (1877 – 1887), pr. Andrei Centea (1887 – 1905), pr.Traian Nemeș (1905 – 1916), pr. Vasile Indrean (1917 – 1940),  pr. Ioan Osianu (1941 – 1981), pr. Marchiș Vasile (1981 -1991), pr. Panici Marian (1991 – 2001), pr Damian Mircea Boț(2001-2017), iar din 2017 pana in present pr.Han Andrei Dan.

Cimitirele

Localitatea are trei cimitire, unul vechi și două actuale.

Activități culturale și filantropice în trecut

Prima școală confesională este atestată din 1824 cu învățător calificat. Însă pe tărânul culturii, transmițând localnicilor ideea emancipării s-au remarcat învățătorii Grigore Horotanu (1867), Ioan Tătăran (1877 – 1882), George Horotanu (1894) și Ioan Butta (1906 – 1914), care erau și cantori ai bisericii.

Tot sub aspect cultural, un rol important l-a avut Despărțământul Băsești al ASTREI, care la începutul secolului al XX-lea, în 1913, a înființat în localitate un însoțitor de consum pentru a sprijini locuitării.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Asuaju de Jos însumează 364 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Han Andrei Dan, cântareți ai bisericii sunt Ghiț Traian și Bancoș Antonio, paraclisier este Moga Ioan, iar epitrop Bancoș Sorin.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se, periodic, program de educație religioasă pentru copii.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan P.,Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Iuga de Săliște, Vasile, Monografie Odești – 810 ani de atestare documentară, 1205 – 2015, Ed. Dragoș Vodă, Cluj-Napoca, 2015.
4. Mór, Petri, Szilágy vármegye monographiája, vol. I, Budapest, 1901.
5. Pascu, Ștefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. II , 1979.
6. Prodan, David, Iobăgia în Transilvania, în secolul al XVI-lea, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, vol. I, 1967 și vol. II, 1968.
7. Pop-Bistrițeanul, Irineu, Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995.
8. Stoica, Dionisie  și Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, Ed. Victoria, Șimleu-Silvaniei, 1908.
9. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1967.
10. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.