Parohia Băița Băii

Istoricul comunităţii parohiale
Situată la o distanța de 12 km de oraşul Baia Mare, localitatea Băiţa reprezintă unul din cele şapte cartiere ale oraşului Tăuţii Măgherăuş de care aparţine administrativ şi este învecinată la nord, de Ulmoasa, la vest, de Nistru şi la sud, de Tăuţii Măgherăuş. Despre existenţa unei aşezări omenești cu numele „Lapoş Banya” se aminteşte în anul 1329, în documentele prin care se arată că oraşul Baia Mare primeşte ca donaţie această localitate din partea regelui Carol I al Austriei. Un alt document care aminteşte despre existenţa satului Băiţa sunt registrele papale, care, în 1332, arată că Dealul Tarniţa este bogat în zăcăminte de aur, iar în partea de miazănoapte a pârâului ce trece prin această aşezare sunt cele mai bogate zăcăminte de argint din această regiune. Ocupaţia de bază a locuitorilor era mineritul. Ca dovadă a acestui fapt s-au găsit printre săpăturile făcute în diferite împrejurări instalaţii vechi de canalizare şi unelte rudimentare pentru extracţia şi purificarea minereului. În anul 1894 existau 255 de case cu o populație de 1024 locuitori, dintre care 627 români, 374 maghiari si 23 de evrei. La sfârşitul anului 1963 existau 572 de case cu o populaţie de 2288 de locuitori.
Istoricul bisericii parohiale
Biserica din localitatea Băiţa a fost construită în anul 1908, în vremea păstoririi preotului paroh Ioan Brehaiţa şi a primului epitrop, Alexa Şindreştean, după un plan tip sală, dreptunghiular, cu dimensiunile 24m x 8m. Absida altarului este semicirculară decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă aplatizată. Pe latura vestică a edificiului este situat turnul-clopotniţă, angajat navei, cu şarpantă în formă de coif şi care adăposteşte cele două clopote. Biserica a fost sfinţită prima dată la 14 august 1908. În decursul anilor au avut loc mai multe lucrări de reparaţii şi de înfrumuseţare a locaşului de cult. Astfel, în 1931 au avut loc reparaţii la exteriorul clădirii, în 1944 s-a pictat interiorul şi s-a renovat catapeteasma de către pictorii Nemety Nicolae din Budapesta și Cadar Gheza din Baia Mare. În 1945 biserica a fost reparată la exterior, în vremea păstoririi preotului Victor Băcilă, prim-epitrop fiind Ioan Mureşan. Între anii 1963-1966 se săvârșesc lucrări majore atât la biserică, cât şi la casa parohială, preot fiind Mihalca Gavril (1960-1981), iar epitropi fiind Ghişa Alexa, Silaghi Simion si Mureşan Nicolae. Între anii 1987-1988 s-a intervenit din nou asupra construcţiei, iar între anii 1990-1994 s-a repictat interiorul şi s-a restaurat catapeteasma de către pictorii Ioan Barna și Mihai Barna din Bacău, toate acestea având loc în vremea păstoririi preotului Dumitru Coltan (1981-2008). Tot în timpul păstoririi lui s-au construit şi dependinţele casei parohiale. Între anii 2009-2014 preot paroh a fost Darius Coltan, iar din anul 2014 până în prezent, ca preot paroh, activează Bogdan Miclăuş.
Printre cântăreţii bisericeşti care s-au evidenţiat îi amintim pe: Ioan Sălăjan, Simion Tocaciu, Francisc Conţ, Ioan Vasc – în prezent. Parohia nu deţine cărţi vechi şi obiecte liturgice cu valoare de patrimoniu.
Cimitirele
Sunt în număr de două şi sunt cunoscute în localitate cu denumirea de „Tarniţa”.
În cimitirul vechi, în vremea păstoririi preotului Brehaiţa a existat o biserică de lemn, după cum mărturisesc bătrânii satului. În prezent pe acel loc au rămas ca mărturie o lespede de piatră în perimetrul altarului şi o răstignire.
Capelă mortuară este ridicată din anul 2012, printr-o colaborare între Parohia Ortodoxă Băița, Fundația Waldburg – Băița și Primăria Orașului Tăuții Măgherăuș.
Activităţi culturale şi filantropice
Corul bisericii a fost înfiinţat de către preoteasa Doina Coltan, între anii 1983-1984, funcţionând până în anul 2008. Cu o întrerupere de câţiva ani, din anul 2014, corul este reactivat de către actuala preoteasă, Anca Miclăuş.
Biblioteca parohială numără peste 1000 de titluri şi este situată în casa parohială.
Activităţile pastoral-misionare cuprind: cercuri catehetice pentru copii, în cadrul programelor naţionale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”, un cerc de pictură pe sticlă, precum şi acţiuni filantropice în scopul întrajutorării familiilor nevoiaşe din parohie.
Între anii 2015-2020, cu ajutorul Fundației Waldburg, a fost construit Centrul Cultural „Sfinții Brâncoveni”, pentru o desfășurare optimă a activităților cu copiii și tineretul din parohie.
Surse bibliografice
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului – Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, conform Institutului Național de Statistică
Suciu, Coriolan – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Edit. Academiei R.S.R, București 1967-1968
Protopopiatul Baia Mare, Monografie-Album, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2015