Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Băsești face parte  din Protopiatul Ortodox Chioar din anul anul 2014, anterior aparținând Protopiatului Baia Mare, încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Documentele din  1936, identifică parohia sub jurisdicția Protopopiatului Silvaniei, iar anterior acestui an, încă din 1763 era sediul Protopopiatului Băsești/ Illyésfalvensis al Silvaniei.

Cu toate că localitatea este atestată documentar abia din 1391, descoperirile arheologice, prin tezaurul monetar (un sesterțius din 141 d. Hr. emis de Antonius Pius pentru Faustina I și un denar din 175, emis de Marcus Aurelius pentru Faustina) dezvăluie vechimea încă din epoca romană, iar fragmentele ceramice din ”Vătaștină” trimit la epoca medievală timpurie. De asemenea, în partea de sud – est a hotarului cu satul Someșul Uileac au fost descoperite urmele cetății dacice Bodava, care făcea parte din linia de fortificații a dacilor liberi.

Analiza formelor nominale ale toponimului păstrate în documentele istorice dezvăluie două structuri reprezentative Bassafalva, ce poate însemna Băsan ciobanul sau păstorul și  Ilyesfalva, adică satul lui Ilie. Însă decriptarea acestor forme se păstrează în tradiția populară, care susține că acest topos era un codru cu numeroase poienițe în care s-a adăpostit ciobanul Băsan Ilie. 

În 1391, localitatea aparține domeniului Adrudului, iar în 1470, documentele istorice să o consemneze în jurisdicția comitatului Sătmar, pentru ca din 1475  până la mijlocul secolului al XVI-lea, să devină proprietatea familiei nobiliară Gaspar Dragffy (descendenții lui Drag), intrând sub jurisdicția-administrativ teritorială a comitatului Solnocul de Mijloc (Kozépszolnok), mai exact aparținea plasei Cehu Silvaniei. Astfel, Urbariul din 1566 atestă că localitatea Băsești face parte din domeniul Cehu Silvaniei a comitatului Solnocului de Mijloc, din voievodatul lui Ioan Șandor sau Sandru. Același urbariu precizează că satul era scutit de cens și daruri, fiindcă ținea straja de noapte în cetatea Ardudului.

Un nou voievod al satului este Laszlo Gyulafi este atestat în 1595 printr-un act de confirmare emis de Sigismund Bathory, pentru ca în 1646 să aparțină contesei Iudita Bartsai, iar în 1668, un document să precizeze că Ștefan Pop cumpără domeniul de la Emeric Tököli, noul proprietar fiind confirmat de principele Mihai Apafi.

Implicarea localității în Primul Război Mondial  poate fi raportată atât la demersurile politice ale lui George Pop de Băsești, cât și acțiunile localnicilor, sub coordonarea preotului Alexandru Achim, de apărare a teritoriului și de eliberare a satelor învecinate. Amintirea eroilor locali este promovată de Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial, amplasat în centrul comunei, singurele înscrisuri fiind anii 1914-1918.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud – vest a Depresiunii Baia Mare, mai exact la poalele Culmii Codrului. Fiind o zonă colinară, are un relief variat, cu un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Se pare că cea mai veche informație despre viața religioasă a comunității, datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, documentul ce menționează satele aparținătoare domeniului cetății Anayos, atestă sat schismatic, adică de confesiune ortodoxă. O altă informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în  Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singuli presbiteri debent unam magnam lodicem”.

Sprijinind biserica străbună, locuitorii din Băsești participă la mișcarea antiunionistă a călugărului Sofronie din Cioara (1757 – 1761), alături de delegații altor localități din zonă, la întrunirea organizată la Corni.

Biserica actuală datează din 1846, fiind zidită de meșterul Gheorghe din zona Carei (comuna Sânmiclăuș), avându-l ca ctitor pe comisul Mihai Pop, unchiul lui George Pop de Băsești, un aport având și tatăl acestuia, Petru Pop. Edificiul se înalță pe culmea unui deal, pe locul unei biserici vechi din lemn mutată aici din cauza inundațiilor, de pe locul ”Pustălag” din mijlocul satului. Terenul a fost donat credincioșilor din sat de baronii Husar din Năpradea și Casone din Cehu Silvaniei.

Însă veche biserică din lemn se pare că a fost mutată în acest topos în 1746, fiind atestată și-n Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale.

Sfântul locaș a fost construit  în timpul preotului Grigore Pop și a fost închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și a fost restaurată în 1914 pe cheltuiala lui George Pop de Băsești.

Biserica este construită din cărămidă pe fundație de piatră (adusă de la Odești), după un plan tip sală, cu dimensiunile de 27 m și 11 m. Absida altarului este semicirculară decroșată. Naosul este acoperit cu o boltă semcirculară, iar pe latura nord a navei, este amplasat turnul-clopotniță adosat, a cărei șarpantă este în formă de bulb (în manieră barocă), acoperită cu tablă, însă inițial a fost cu șindrilă de fag.

Locașul a fost sfințit abia în 1978, în timpul preotului Vasile Moldovan, de către Prea Sfinția Sa Justinian Chira, episcop-vicar al Maramureșului, Feleacului și Clujului. Abia între 1996 – 1998 biserica a fost pictată, de pictorii Virgil Jicărean și Henorel Nica din Cluj.

Existența străveche a parohiei ortodoxe este atestată și de cărțile de cult scrise cu caractere chirilice, respectiv Orologhion, Apostol, Octoih  și Strașnic.

Dintre cei care au condus cu tact pastoral și s-au contopit cu suferinața neamului, documentele istorice, încă din secolul al XVIII-lea, atestă activitatea protopopului Simion 1700 – 1722și a preoților Ștefan și Andrei, în 1733 a preoțiilor Daniel și Ioná, a preotului protopop otodox Vasile (1751 – 1765), în 1797 preoții Simion, Petru și Ioan Bogdan, iar în 1805 pr. Zaharia. Anterior Revoluției Burgheze din 1848 sunt amintiți preoți ostași, devotați atât altarului, cât și neamului, respectiv pr. Balint, pr. Vlăduț, pr. Fodor, criticați de baronul Kemeny.

Din secolul al XIX-lea, cronologia slujitorilor sfintelor altare este relevantă, pr. Grigore Pop (1840 – 1901) de prin 1867 și protopopul Districtului Băseștilor, pr. Anton Baliban  (1903 – 1915), pr. Alexandru Achim (1916 – 1933) și protopop al tractului Băsești, pr. Gavril Nap (1935 – 1949), pr. Gheorghe Bordașiu (1951 – 1952), pr. Teodor Rusu (1950 – 1965), iar între 1965 si 1967, o serie de preoți misionari au păstorit destinele credincioșilor. Apoi șirul preoților continuă cu pr. Vasile Moldovan (1968 – 1996), pr.  Ioan Neamsiu ( 1996-2001), pr. Cristian Marius Surduc (2001-2008),  pr. Radu Ungur.(2008-2018), iar din 2018 până în prezent pr. Vlad Ioan.

Cimitirele

Localitatea are patru cimitire, două vechi nefuncționale, într-unul din cimitirele vechi fiind și mormântul lui George Pop de Băsești, și două cimitire funcționale. În țințirimul bisericii există cruci vechi din secolul al XIX-lea.

Activități culturale și filantropice în trecut

Implicarea preoților prin participarea la Adunarea Națională de la Bla,j din mai 1848, a fost susținută de protopopul din Băsești, care prin circularea trimisă îndeamnă la strângerea de fonduri pentru a se ”alătura rânduielii bunului arhiereu pentru înaintarea fericirii neamului”.

Școală confesională a localității este atestată din 1831 având învățător calificat, însă unele informații istorice precizează că în 1784 exista o școală în sat. Se pare că în timpurile vechi școala din Băsești pregătea mireni pentru a fi preoți. În 1898 este construit un nou edificiu școlar, documentele menționând că în sat exista și o școală elemntară evreiască.

În anul 1902, sub îndrumarea preotului George Pop, în sat va fi construită o școală prin contribuția credincioșilor care a văzut în acestă instituție o formă a emancipării naționale. Învățători precum Todor Pop (1867 – 1882), Ioan Chira (1886 – 1914), Dariu Pop (1914 – 1923), Vasile Robu (1923 – 1950) au fost adevărate lumini ale culturii, care au completat activitatea preotului, și i-au convins pe credincioși că libertatea trebuie câștigată și prin cultură.

Sub același imbold cultural, Adunarea învățătorilor din Salaj, din 2 septembrie 1870, a fost susținută material de George Pop de Băsești, sprijin ce a fost repetat și-n momentul înființării filialei Oarța-Băsești-Șamșud, în mai 1872.

În 1878, are loc în Băsești Adunarea generală a Despărțământului Asociațiunii din Sălaj, biblioteca localității fiind susținută material, iar în august 1907, tot aici s-a desfășurat Adunarea anuală ASTRA, prilej cu care au fost premiați învățătorii regiunii. În 1913, se va înființa în localitate  Despărțământului Băsești al ASTREI pentru comunele din plasa Cehu Silvaniei, după cum s-a propus la ședința din aprilie 1908 al Despărțământului Șimleu.

Elena Pop de Băsești (adică Elena Hossu-Longin)  și alte doamne ale societății sălăjene Clara Maniu și Maria Cosma au înființat, în 1881, ”Reuniunea femeilor române sălajene”, prin care susțineau material învățământul. De asemenea, în 1877, sprijină soldații români răniți în Războiul de Indenpendență, printr-un fond strâns împreună cu învățătorul Elia Pop din Șomcuta Mare.

În 1887, prin dăruirea și cunoștințele muzicale ale învățătorului Ioan Chira, ia ființă Corul plugarilor din Băsești, care a susținut toate adunările Despărțământului sălăjean-chiorean al ASTREI. La începutul secolului al XX-lea, o parte din membrii Corului plugarilor vor cânta și-n corul biesericii, aducântd un nou suflu și un renume și acestuia. 

În altă ordine de idei, susținerea materială a locuitorilor era regăsită și-n Banca ”Codreana”, dar și ”Societatea creștină de consum și valorizare”, instituții ale Băseștilor.

Dintre personalitățile locale pot fi amintite, pentru secolul al XIX-lea, George Pop de Băsești (1835-1919), om politic – președintele Partidului Național Român din Transilvania și președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Petru Pap vicecomite, Mihai Pap comisar de dare, Grigore Pop arhidiacon, Alexandru Pap jude de tablă, Andrei Pap ofițer în armata imperială, iar pentru secolul al XX-lea, Irineu Pop Bistrițeanul (n. 1953), arhiepiscop ortodox al Albei Iulii și Dumitru Pop (1927-2002), etnolog, profesor la Facultatea de Litere Cluj-Napoca.

Prim-pretor, judecător și deputat, George Pop de Băsești a luptat pentru emanciparea națională a românilor, înțelegând jugul greu de purtat al neamului său mai ales după încheierea dualismului austro-ungar din 1867, când a fost abolită autonomia politico-administrativă a Transilvaniei și a fost anexată Ungariei. Prin demersul său a obținut dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție în regiunile locuite de români, a revizuit legea naționalităților și cea electorală, s-a dovedit ctitor de cultură și nobil generos sprijinind societățile studenților, ale învățătorilor, vedea în țărănime talpa țării și nu în ultimul rând, nu și-a pierdut niciodată încrederea în biruința neamului său. 

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Băsești însumează 413 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Vlad Ioan, cântăreț al bisericii este Negre Ştefania-Nectaria, parclisier Fabian Mărieș, iar epitrop Anghel Bara.

Programul slujbelor este unul zilnic, credincioșii dovedindi-se responsabili, atât prin implicarea în activitățile filantropice, cât mai ales în cele culturale, destinate fie personalităților locale, fie păstrării tradițiilor și obiceiurilor.

Bibliografie

1. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
2. Hitchins, Keith, și Beju, Ioan N., Documente privitoare la trecutul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după  1761, în ”Mitropolia Ardealului”, Sibiu, nr. 1-3 / 1974, p. 13 – 46.
3. Iuga de Săliște, Vasile, Monografie Odești – 810 ani de atestare documentară, 1205 – 2015, Ed. Dragoș Vodă, Cluj-Napoca, 2015.
4. Mór, Petri, Szilágy vármegye monographiája, vol. I, Budapest, 1901.
5. Pop-Bistrițeanul, Irineu, Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995.
6. Prodan, David, Iobăgia în Transilvania, în secolul al XVI-lea, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1967.
7. Stoica, Dionisie, și Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, Ed. Victoria, Șimleu-Silvaniei, 1908.
8. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1967.
9. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
10. Wagner, Ernest, Aspecte din istoria cetății și a domeniului Cehu Silvaniei. Urbariul cetății Cehului din 1693, în ”Acta Mvsei Porolissensis”, VIII, Zalău, 1984, p. 309 – 340.

XXX, Maramureşenii în lupta pentru libertate şi unitate naţională – documente 1848-1918, Ediţie îngrijită de Vasile Căpâlneanu, Ioan Sabău, Valeriu Achim, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1981.