Istoric Parohia Berinta

Localitatea Berința a fost menționată documentar în anul 1405 sub denumirea de Berencha. În 1566, în urbariul cetății Chioarului localitatea a fost înregistrată sub numele de Berenze, aici fiind una din vămile domeniului. Numărul de locuitori a crescut treptat, de la 319 suflete aflate aici în anul 1766, la 886 de persoane în 1850 și 987 în 1910. După cele două conflagrații mondiale, numărul locuitorilor a scăzut. În anul 2011, aici trăiau 733 de persoane. Berința – un sat aflat la intersecția „drumurilor țării” încă din cele mai vechi timpuri, păzind prin vama sa una dintre căile de comunicație cu minele din Cavnic și mai departe cu Țara Maramureșului. Nu este de mirare că la sfârșitul secolului al XVII-lea sătenii au ținut să ridice o biserică falnică de zid, în rit ortodox – biserica „Sfânta Paraschiva” – situație rar întâlnită în această regiune unde bisericile erau construite din lemn, mai cu seamă că și dimensiunile sale erau reprezentative, încadrând-o în categoria bisericilor mari pentru acea epocă. După aproape 150 de ani, când s-a pus problema construirii celei de-a doua biserici – biserica „Sf. Nicolae” – a fost inevitabil ca sătenii să construiască tot o biserică de zid. De data aceasta Berința nu mai iese din uzanțele vremii, ci se înscrie în seria bisericilor de zid ridicate de tinerele comunități greco-catolice în Baia Mare și localitățile din împrejurimi: Baia Sprie, Cetățele, Tăuții de Sus. Cu toate acestea, modelul real al noii biserici din Berința este sora ei mai mare, vechea biserică „Sfânta Paraschiva”, cu dimensiunile ușor reduse.

Biserica „Sf. Nicolae” are un amplasament foarte bun, pe vârful unei coline, cu vizibilitate bună din drumul comunal. Accesul se face printr-un drum secundar care conduce vizitatorul către accesul principal, pe latura sudică a bisericii. Este o biserică pe tipologie românească, cu foarte puține abateri de la tipar. Planul prezintă succesiunea celor 3 spații cu sacralitate crescătoare (pronaos, naos și altar) la care se adaugă un pridvor ermetic, așa cum se obișnuiește în Țara Chioarului. Absida altarului este decroșată și se arcuiește frumos în plan, sugerând cu mândrie materialul din care este realizată biserica: zidărie de piatră cu pereți groși de 60-70cm.

Turnul este solid și nu prea înalt. Din cauza amplasării bisericii pe vârful unei coline nu era foarte necesară înălțarea excesivă a turnului, mai cu seamă că meșterii erau confruntați cu provocarea rezolvării stabilității turnului în condițiile eliminării peretelui dintre naos și pronaos (ca element de sprijin pentru turn). Turnul este îmbrăcat în draniță și are o mică „poală” imediat deasupra coamei acoperișului bisericii.

Biserica mare din Berinţa, zidită din cărămidă, între 1928-1930, prin jertfelnicia credincioşilor din sat, a fost sfinţită la 20 iulie 1932 de către episcopul de vrednică amintire Nicolae Ivan al Vadului, Feleacului şi Clujului, în vremea protopopului ortodox al Cetăţii de Piatră Alexiu Latiş, preot paroh fiind Gheorghe Gheţie. Cu toate acestea, în piciorul Sfintei Mese nu s-au găsit Moaşte de Sfinţi Mucenici.

Drept urmare, Sfântul Altar a fost reorganizat, Sfânta Masă a fost făcută după noile cerinţe de dăinuire, ce înseamnă zidire din cărămidă, capac din marmură, sfinţi mucenici gravaţi în marmură, tub de inox pentru documentul de zidire şi Sfintele Moaşte, chivot nou şi punerea unei Sfinte Cruci în Sfântul Altar, iar târnosirea a fost făcută după toată rânduiala Bisericii de Răsărit, cu punerea de Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici în piciorul Sfintei Mese, a icoanelor celor patru evanghelişti în cele patru colţuri ale Sfintei Mese, ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu apă sfinţită.

De-a lungul timpului, s-au făcut lucrări de renovare şi întreţinere, între anii 1974-1975, 1985-1993, când s-a reînnoit acoperişul. În anul 2004, cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului s-au început mai multe lucrări: repictarea bisericii, de către pictorul Ioan Barna, iar după decesul acestuia, pictura iconostasului a fost făcută de Arunel Pop din Baia Mare; construirea unui pridvor cu balcon, în 2009, după proiectul arhitectului Gheorghe Hereş din Iaşi, fiu al satului şi al preotului ctitor Gheorghe Hereş, urmate de lucrări importante, precum: introducerea încălzirii prin pardoseală, padimentare cu gresie porţelanată, geamuri termopan cu tâmplărie din aluminiu, refacerea gardului împrejmuitor, reînnoirea troiţei şi monumentului din faţa bisericii, dotarea cu proiectoare de luminare exterioară pe timpul nopţii.

Cu ocazia târnosirii, Preasfințitul Iustin a dat şi al doilea hram bisericii, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”.

La data de 23 iulie 2023, Preasfinția Sa Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat și sfințit capela mortuară cu hramul „Învierea lui Lazăr”, din apropierea bisericii ,,Pogorârea Sfântului Duh”, apoi a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Amintim faptul că realizarea și construcția capelelor de cimitir și a capelelor mortuare fac parte din Proiectul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului lansat la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Iustin în anul 2021, fiind intitulat „Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară”.

Preoții slujitori ai Parohiei Berința sunt: Hereș Vasile (1950 – 1973); Pop Ștefan (1973 – 1985); Nechita Viorel (1985 – 2019); Gligan Ciprian (2019 – prezent)