Parohia Bontăieni

Istoricul comunităţii parohiale
Satul Bontăieni, aparţinând de comuna Şişeşti, este atestat documentar încă din anul 1648, sub numele de Pusztatelek. O hartă Iosefină a Comitatului Sătmar consemnează existenţa satului Bontăieni între anii 1782-1785. La anul 1828 îl regăsim sub numele de Puszta Telek, respectiv Bontejen. Satul Bontăieni este situat la 20 de km de Municipiul Baia Mare şi 11 km de oraşul Baia Sprie. Membrii comunităţii s-au ocupat, de-a lungul timpului, cu mineritul, agricultura şi creşterea animalelor.
Istoricul bisericii parohiale
Parohia Ortodoxă Bontăieni a devenit de sine stătătoare în anul 2000, desprinzându-se de Parohia Dăneşti, la care a fost ataşată ca filie. Prima biserică de lemn a satului Bontăieni, a cărei masă de altar încă dăinuie ca mărturie concretă a existenţei ei, la o distanţă de 500 m faţă de actuala biserică, a fost adusă din localitatea Firiza în anul 1790, deşi, se pare că originea ei este din Moişeni sau Certeze, Ţara Oaşului. Actualmente biserica veche se găseşte în localitatea Șurdeşti, în partea de sus a acesteia, unde a fost dusă, undeva, în anii 1930 şi este declarată monument istoric (cod: LMI: MM-II-m-B-04768). Biserica actuală a fost zidită din piatră între anii 1914-1918, de către meşterul Gheorghe Sabău din Seini. În anul 1927 bisericii i-a fost adăugat un pridvor din cărămidă conform inscripţiei de pe frontispiciu (MCMXXVII). Biserica este construită după un plan tip sală, cu dimensiunile 27 m x 7 m. Absida altarului este poligonală decroşată. Naosul este acoperit cu două unităţi de bolţi boeme. Pe latura vestică a edificiului sunt situate două turnuri angajate navei, cu şarpantă în formă de bulb. Pictura a fost executată de către pictorul băimărean Kadar Geza în anul 1943, în tehnică frescă, aşa cum regăsim informaţia într-o însemnare, care poartă sigiliul Episcopiei Ortodoxe Române Oradea, de la intrarea în biserică şi care este datată astfel: „Bontăieni, la 4 februarie 1967”. Ansamblul arhitectural al bisericii mai cuprinde şi o clopotniţă construită din lemn care adăposteşte trei clopote: un clopot din anul 1920, unul din alamă achiziţionat în anul 1929 şi cel de-al treilea datând din secolul al XIX-lea, conform datelor existente în arhiva parohială.
Casa parohială, aflată la 500 m de biserică, a fost construită la iniţiativa preotului paroh Nechita Florian, în anul 2009. Este construită din cărămidă şi beton armat.
În patrimoniul parohiei se află iconostasul bisericii care are ca dată de execuţie, după toate informațiile existente în tradiţia localnicilor, aceeași data cu anul finalizării lucrărilor de pictură (1943) deoarece icoanele pe care le cuprinde sunt pictate în acelaşi stil artistic, cel mai probabil de către acelaşi pictor, Kadar Geza.
În biserica parohială se află o masă de piatră pe picior care are marcat textul : „ACE: MA: AM : FACUT: EU: ATANASE: DANCU: CU: GEAB” şi anul 1915.
O notă aparte o constituie prezenţa, în patrimoniul bisericii, a două obiecte, respectiv o ladă de zestre şi un jilţ care au aparţinut dăscăliţei Aurelia Rusu (1882-1975), învăţătoarea care a îndrumat şi contribuit la formarea multor generaţii de localnici, după ce în anul 1914 a fost adusă în Bontăieni de către memorandistul Atanasie Demian din localitatea Negreia. Se pare că ea a fost muza care a inspirat poezia „Dăscăliţa” a poetului Octavian Goga cu care s-a întâlnit la o nuntă în localitatea Tohan, judeţul Braşov.
Cărți vechi: Cazanie, Tipografia cărților bisericești, București, 1911, Octoih ce se zice elinește Paraclitichi, Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiu, 1912, Lira Sionului seu Cântarea Serbătorilor, 1894, Penticostarul, Ediția V, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1953, Manual de cântări bisericești sau Octoihul Mic, Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, 1918, Catavasier (Octoih Mic), Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1959. În patrimoniul parohiei se regăsesc și 3 icoane: o icoană care înfăţişează Adormirea Maicii Domnului şi două care îl reprezintă pe Arhanghelul Mihail. Icoanele nu sunt datate, dar valoarea lor de patrimoniu este cât se poate de clară.
În fața Sfintei Biserici găsim o Răstignire de piatră pe care putem citi inscripția: „Tifor Ilie cu soția din Unguraș au dăruito” și anul 1922.
În aceeași perioadă, 2023-2024, la intrarea în curtea bisericii, a fost zidită o troiță (donație a văduvei Sălăjan Istinca), care a fost împodobită cu o cruce de piatră, cioplită manual, de către pictorul Sălăjan Ștefan, fiu al satului, care a și pictat interiorul troiței.
Preoţii slujitori ai Parohiei Bontăieni au fost: Pr. Teodor Gherasim (pe la 1727). Între anii 1867-1930 comunitatea dreptmăritoare de la Bontăieni a fost filie a Parohiei Şişeşti, iar după anul 1930 a fost filie a Parohiei Dăneşti, până în anul 2000. Redevenind parohie de sine stătătoare, în vremea păstoririi Pr. Dorel Michiș (1998-2000), Bontăieniul a fost păstorită de Pr. Flaviu Şandor (2000-2002), Pr. Florian Nechita (2002-2019), iar în prezent de către Pr. Boer Ionuț Gheorghe (2019-prezent).
Cântăreţii bisericeşti care s-au dăruit slujirii stranei sunt: Sălăjan Ioan (1940-1980), Sălăjan Ilie (1980-2000), Sălăjan Nistor (2000-2008), Roman Marin (2008-prezent). Printre epitropii care s-a remarcat prin implicare în destinul parohiei se numără Sălăjan Gavril (1998-2022), în prezent epitrop onorific, și Boiciuc Gheorghe (2022-prezent).
Cimitirele
„Ţintirim” aflat pe locul unde a fost biserica veche de lemn şi care datează din jurul anului 1730 şi „Cimitirul Bisericii” aflat în jurul bisericii, care datează din anul construcţiei acesteia, 1914.
În cadrul proiectului eparhial, ”Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară” cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și cu inițiativa preotului paroh Boer Ionuț Gheorghe, în data de 10 mai 2023 a fost începută lucrarea de zidire a capelei de cimitir a satului Bontăieni, prima capelă din Comuna Șișești. Aceasta a fost sfințită în data de 09 iunie 2024 de către Preasfințitul Părinte TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Episcop Vicar al Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Activităţi culturale şi filantropice
Biblioteca este situată în casa parohială şi conţine peste 300 de titluri.
Activităţile pastoral-misionare cuprind: întâlniri catehetice cu copii, organizate în cadrul programului naţional „Hristos împărtăşit copiilor”. Activități cultural-religioase pentru copii în preajma marilor sărbători de peste an. În cadrul acţiunilor filantropice se remarcă organizarea de colecte pentru cei aflaţi în nevoi, pentru sprijinirea mănăstirilor aflate în situaţii financiare precare și a proiectelor eparhiale în derulare. S-au organizat pelerinaje ocazionale la mănăstirile din judeţul Maramureş, precum ”Pelerinajul Micului Creștin” la Mănăstirile din Țara Lăpușului.
Iarna anului 2023-2024 a fost marcată de 2 evenimente importante pentru comunitate si parohie si anume:
Concertul de colinde ”Iată vin colindătorii…în Bontăieni”
Șezătoarea traditională, organizată de către preotul paroh și Consiliul Parohial la Căminul cultural din sat, având ca scop transmiterea obiceiurilor și tradițiilor din generație în generație.
În anul 2024, în parteneriat cu alte parohii din Protopopiatul Baia Mare, tinerii parohiei au participat la frumoasa Tabară tradițională de la Mănăstirea Chiuzbaia.
Surse bibliografice
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului – Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, conform Institutului Național de Statistică
Suciu, Coriolan – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Edit. Academiei R.S.R, București 1967-1968
Protopopiatul Baia Mare, Monografie-Album, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2015