Lăcașuri de cult în localitatea

Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena

Hramul: Sf. Împărați Constantin și Elena
Număr de credincioși: 2572
Adresa: Str. Eternității, Nr. 1, Loc. Borșa, Cod. 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Găvrilă Timiș
Data nașterii: 18.01.1985
Telefon: 0755500123

Istoricul parohiei

Până în secolul XX au existat două parohii, delimitate de râul Cisla, cea din partea de jos cunoscută ca și Borșa din Jos sau Beneficiu inferior, iar azi ca parohia Borșa I și cea din partea de sus a râului cunoscută ca Borșa din Sus sau Borșa Superior, iar azi ca parohia Borșa II.

Înființarea parohiei nu a fost surprinsă în documente, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din 1777 menționând că Parochia Borsaiensis est Mater, quae ab antiquo tempore erecta .

1365. Satul este pomenit pentru prima dată într-un document din  2 februarie, care menționează că regele Ludovic I al Ungariei îl răsplătește pe Balc fiul lui Sas Vodă și pe frații acestuia, alungați din Moldova de infidelul Bogdan  cu domeniul Cuhei, din care făcea parte și localitatea Borșa.

Sec XIV-XVI. Deși istoricul parohiei menționează existența unei biserici la anul 1375 !! ni se pare greu de acceptat această idee, câtă vreme nici un document din acea perioadă nu amintește de vreun locaș de cult în localitate.  Același istoric parohial  consemnează că în altar se păstrează o lumânare din ceară de albine – lumînarea învierii din anul 1400 !!!, iar în chivot, un potir de argint curat, datând din anul 1500 !!!

1500 . Tit Bud consemnează în anul 1911 că la cantorul Timiș Ioan Filipan se află un pomelnic din anul 1500 ceea ce ne duce cu gândul la existența unei biserici, de vreme ce exista un pomelnic și era amintit un potir. Din păcate pomelnicul nu l-am mai găsit la urmașii familiei Timiș a lui Filipan și nu avem nicio altă informație despre el și nici despre biserica unde era citit pomelnicul.

1631. Din acest an  avem prima știre despre existența unei biserici cu hramul Soborul Arhanghelului Mihail, când mai mulți locuitori cumpără un Octoih slavon în manuscris și îl donează bisericii: ”… și cu fratele lui, Timiș Damian și cu șoția lui Calea (Călină) și cu fiii lui Dan și Slatie și s-a dat la biserica din satul Borșea, unde este hram soborul Arhanghelului Mihail, să-i fie spre pomană lui și părinților lui, robii lui Dumnezeu Timiș Toader și soția lui Titiană … anul 7139, iar de la Hristos 1631, luna lui Maiu în 7 zile.” (Bîrlea 31)

1680. În acest an aflăm că biserica era cunoscută ca biserica cea veche, din Borșa de Jos, unde este hram soborul arhanghelilor Mihail și Gavril, probabil spre a o deosebi de biserica din sus. 

1717. Biserică supraviețuiește trecerii armatelor tătare din 3 septembrie 1717, când, aceștia  încercând să jefuiască  biserica sunt alungați de un grup de femei bătrâne cu țipete și cu o ploaie de pietre, conform unei legende locale.

1720.         E ultimul an în care Biserica ce(a) bătrână  e amintită și apar primele mențiuni  despre o nouă biserică de lemn, ridicată în această perioadă. Biserica păstrând hramul vechi, al Arhanghelilor Mihail și Gavril, a fost  construită din lemn de brad de către meșteri localnici, lemnul fiind tăiat chiar de pe locul unde s-a ridicat biserica. Altarul a fost construit în jurul unui brad din a cărui lemn s-a făcut talpa bisericii, iar prestolul a fost cioplit din tulpina bradului rămas cu rădăcinile în pâmânt. 

1723 – 1729. Biserica este binecuvântată de vicarul episcopiei Muncaciului Procopie Hodermarszky (1723 – 1729).

1751.        Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncacsi  aflăm primele informații certe despre biserică. Închinată Sf Arhanghel Mihail, biserica, era în stare bună, era construită din  lemn, avea un turn și  acoperiș din draniță. Avea antimis de la episcopul Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733), potir din argint, erau două candelabre de cupru și două clopote pe care nu se știa cine le-a binecuvântat. Vizita consemnează prezența a3 preoți: doi  hirotoniti de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735) Gabriel Szteczka și Ioannes Szteczka (Ioan Ștețco), iar cel de-al treilea Euphstratius Szteczka /Eustratie Ștețco, era  hirotonit în Moldova de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Radauți 1735-1745).

1770.        Mai multe icoane  sunt cumpărate pentru biserică, între donatori remarcându-se Grad Dumitru și soția Gafia . 

1775.        Același Grad Dumitru împreună cu Mihai Dumitru, tisturile (oficialii/conducătorii) satului Borșii întracea vreme, plătesc pictura bisericii după cum rezultă din pisania scrisă în naos deasupra ușii:” Acesta sf(ă)ntu hramu a sf(ă)ntului arha(n)ghel Mihailu au plătitu Mihai Dumitra/u și, Gradu Dumitru, pîntru zugră(v)itu, pî(n)tru totă rudeniei loru, ca să le fie pomană în veci. În vreme ace(a) au fostu preutu Mihai popa Ionu, Mihai popa Ștefan, în anul 1775, în luna lui Noievrie, în ziua 3”. Din păcate pictorul nu s-a semnat, iar lucrarea este una singulară în Maramureșul istoric, pictura prezentând, după cum remarca Anca Bratu,  similarități stilistice și iconografice cu lucrările zugravului Ștefan, care pictează în zona Chioar – Baia Mare. 

1789. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.      

1800.       Cândva după anul 1800 iconostasul și extremitatea estică a bolții naosului sunt distruse de un incendiu, pictura fiind refăcută de un localnic, reluând probabil temele distruse.

1839. Șemațismul din acest an consemnează existența unei case parohiale. Nu știm dacă s-a ridicat în acest an sau era mai veche.

1900.        În anul 1900 se construiește actuala casă parohială din piatră și cărămidă.

1920. Istoricul parohial menționează că în altarul bisericii precum și în biserică au fost îngropați preoții slujitori, ultimul fiind preotul Elia/Ilie Mosolygo în anul 1920.  Din păcate informația a putut fi confirmată doar pentru preotul Elia Mosolygo al cărui mormânt se află în naos în partea stângă, fiind acoperit cu podelele de lemn la restaurarea din anul 1960.

1934 – 1937.   Odată cu evoluția demografică se pune problema construirii unei biserici de zid mai mare. Astfel între anii 1934 – 1937 s-a ridicat noua biserică de cărămidă și piatră, în formă de cruce romană sub păstorirea preotului Mariș Gavrilă, în apropierea vechii biserici, iconostasul fiind pictat de pictorul Traian Bilțiu Dăncuș, iar pictura bisericii de zugravul Vasile Sabadâș din Sighet.  Biserica a fost sfințită în 13 august 1939, iar din hrisov aflăm că binefăcătorii mai însemnați ai bisericii sunt Composesoratul Borșa, comuna Borșa, CAPS – Vișeu, Alexandru Anderco Cuza și Ioan Timiș Filipan. 

1996 – 2000.  Biserica a fost pictată în tempera de către pictorul  Bumbu Constantin din Dej, schimbându-se și icoanele de pe iconostas, iar un an mai târziu, în anul 2001, toate aceste lucrări au fost binecuvântate de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2003.           În acest an, pentru dinamizarea vieții parohiale se înființează o nouă parohie cuprinzând 1060 credincioși cu hramul Sf. Ioan Evanghelistul,  condusă de preotul Timiș Duțu Remus.

2009 – 2012.    Pictura din biserica de lemn precum și icoanele mobile au fost restaurate   de către restauratorii Dinu și Cornelia Săvescu.  În data de 20 mai 2012 biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavril a fost binecuvântată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2016 – 2019.    Sub coordonarea preotului Timis Gavrilă s-au facut ample lucrări de renovare și înnoire a bisericii de zid atât în interior cât și în exterior. În data de 13 octombrie 2019, biserica a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

2019 – 2020. Casa parohială este renovată în totalitate.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  Biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavril monument istoric având codul  LMI MM-II-m-A-04527, biserica de zid Sf. Împărați Constantin și Elena, un altar de vară construit din lemn lângă biserica veche,  o poartă maramureșeană, o casă parohială, un așezământ social – sală de mese, un  cimitir.

Evoluția demografică pe parcursul a 4 secole a parohiei arată astfel:

Anul 1792 1821 1847 1877 1903 1936 1992 2002 2011
Nr. suflete 777 1390  1796  2100  2979 3158 4450 3730 2572

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

  • 1654/5 – 1673 popa Pinte
  • 1677 – 1686    nobilis Georgius popa alias Șandor/ popa Gheorghe Șandrin din Borșa
  • 1686 –             Moise  Șandrin și fii săi, Matia și Gheorghe
  • 1680 – 1707    popa Toader.
  • 1699 – 1729    Mihai popa Lupu și cu jupâneasa sa Năstăhie  
  • 1715 – 1748/52      popa Lupu Melina
  • 1715 – 1747   Ștețco popa Nechita din Borșa de jos și gazda dumisale Axenie.
  • 1718/33 – 1751   Ioannes Szteczka (Ioan Ștețco)  hirotonit de episcopul Dososftei al  Maramureșului (1718 – 1735).
  • 1717/33 – 1751 Gabriel Szteczka hirotonit de episcopul Dososftei al Maramureșului (1718 – 1735).
  • 1734/45 – 1755   Euphstratius Szteczka (Eustratie Ștețco) hirotonit în Moldova de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Rădăuți 1735-1745).
  • 1754 – 1792   vițe protopop (1759) popa Hapca Nechita din Borșe.
  • 1763 – 1769   Stețco popa Petre  cu preuteasa dumisale anume Palaghie   – Petrus Steczko presbyter la  Tit Bud.
  • 1749/52 –  1794        Mihai popa Ionu   – Reverendus et nobilis  Ioannes Mihaly la Tit Bud.
  • 1775 – 1784   Mihai (Mihaly) popa Ștefan  și soata sa Ilinca
  • 1793 – 1814 popa Ion
  • 1814 – 1847     Ștefan Mihali
  • 1848  – 1891 Mihai Szalka
  • 1891 – 1919     Elia Mosolygo  
  • 1919 – 1925     Iuliu Ardelean
  • 1925 – 1928   Vasile Cochina
  • 1928 – 1930    Iosif Stan
  • 1930 – 1948  Mariș Gavril(ă)
  • 1948 – 1949     Suciu Petru
  • 1949 – 1989    Hojda Ioan
  • 1989 – 1990    Miron Codrea Nuțu
  • 1990 – 2016   Mihali Dumitru
  • 2016 –  prezent      Timiș Gavrilă

Parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Hramul: Sf. Proroc Ilie
Număr de credincioși: 4289
Adresa: Str. Decebal, Nr. 15, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Florin Mihali
Data nașterii: 21.02.1978
Telefon: 0749237016
Preot Slujitor
Ioan Pop
Data nașterii: 16.11.1965
Telefon: 0745244748

Istoricul parohiei

Până în secolul XX au existat două parohii, delimitate de râul Cisla, cea din partea de jos cunoscută ca și Borșa din Jos sau Beneficiu inferior, iar azi ca parohia  Borșa I  și cea din partea de sus a râului cunoscută ca Borșa din Sus sau Borșa Superior, iar azi ca parohia Borșa II.

Înființarea parohiei nu a fost surprinsă în documente, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din 1777 menționând că Parochia Borsaiensis est Mater, quae ab antiquo tempore erecta .

1365. Satul este pomenit pentru prima dată într-un document din  2 februarie, care menționează că regele Ludovic I al Ungariei îl răsplătește pe Balc fiul lui Sas Vodă și pe frații acestuia, alungați din Moldova de infidelul Bogdan cu domeniul Cuhei, din care făcea parte și localitatea Borșa

1631.  În acest an este pomenit primul preot cu numele: popa Dumitru Mihaly.  

1643. Prima mențiune despre biserică o avem dintr-o însemnare de pe Cazania lui Varlam din anul 1643  când mai mulți localnici au cumpărat și au dăruit bisericii din sat  cartea, moment pe care l-au imortalizat într-o însemnare  pe carte:  Cumpărat-am această carte ce să cheamă  Ucitelnia Ionuţ Cătărămascul  cu soţul seu cu Lupa, frate-seu  Petre, soru-sa Ana şi o au pus  în besereca cea noao în Borşe  unde este hramul Soborul Svti  Arhangel Mihail şi Gavriil  ca să le fie pomană în veci şi au  plătit de legatu napotu său  Timiş Dumitru cu soţu său Ioană,  ginere său Zat Nicoară soţul său.

1717.   În 3 septembrie, în retragerea spre Moldova tătarii aprind biserica împreună cu casele din jurul bisericii, în timp ce biserica din jos este salvată de un grup de femei curajoase.  A doua zi, în 4 septembrie, protopopul Lupu Șandor/Șandrin – fost căpitan curut – reușește să înfrângă hoarda tătară în ambuscada organizată în locul ce se cheamă de atunci Preluca Tătarilor și să elibereze prizonierii. Din tot ce s-a recuperat de la tătari, biserica s-a ales cu două clopote care au fost furate din Suciu. 

1717 – 1721. O nouă biserică purtând același hram cu predecesoarea este construită în acest interval, pe locul vechii biserici.

1723 – 1729. În acest interval cronologic, biserica este binecuvântată de vicarul episcopiei Muncaciului, Procopie Hodermarszky (1723 – 1729).

1751. Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm primele informații despre biserică. Închinată Sf Arhanghel Mihail, biserica era în stare bună, construită din  lemn, cu un turn și  acoperiș din draniță. Avea antimis de la episcopul Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733). Vizita consemnează 3 preoți: Lupu Sztetzka hirotonit de episcopul Maramureșului Iosif Stoica (1690 – 1711), Lupu Șandrei (Volfgangus Șandor  parochus, la Tit Bud), hirotonit de episcopul Ioanichie al Aradului și  Petru Molen(a) ( Petrus Malina la Tit Bud)   hirotonit în Moldova de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Radauți 1735-1745).

1770 – 1775.  Mai multe icoane care se păstrează până azi în muzeul mănăstirii Bârsana, pictate în intervalul 1770 – 1775 par a indica pictarea unui iconostas, sau chiar a bisericii. La parohie se păstrează o icoană din această perioadă atribuită zugravului Alexandru Ponehalschi..

1788. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.

1839.  Șematismul din acest an consemnează existența unei case parohiale. Nu știm dacă s-a ridicat în acest an sau era mai veche.

1846. Cu ajutorulul Composesoratului (Organizație specific maramureșeană care se ocupa cu gestionarea în comun a averilor: terenuri pentru pășunat și păduri) se construiește o casă parohială.

1864. În timpul păstoririi preotului Alexiu Anderco se începe construirea unei biserici de piatră în stil neoroman, lângă vechea biserică de lemn. Motivația, pe lângă demografie, e că biserica de lemn e putreda si foarte mică după cum menționează în prima monografie a localității Borșa, preotul Alexiu Anderco. Biserica mare, care a preluat hramul bisericilor anterioare  – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril –  construită de meșterii Ioan Bodorjucu și Iosif Grensner din Sighet, a fost finalizată abia în anul 1886 sub păstorirea preotului Basiliu Dan . 

1880. Se construiește o casă parohială din piatră, care a fost folosită până în anul 2004, când a fost demolată pentru a face loc unei case noi.

1886. Probabil că în jurul acestui an vechea biserică de lemn, de la care se păstrează și azi piatra prestolului la locul ei, a fost demolată, 

1887. Biserica este binecuvântată de protopopul Vișeului, Orosz Paul.

1910.       Sub păstorirea preotului Gavrilă Timiș se cumpără un iconostas de la Budapesta. 

1925.     La începutul anului 1925, credincioșii din zona numită Poiană, părăsesc confesiunea greco-catolică și trec la confesiunea ortodoxă.  După înființarea parohiei ortodoxe din Poiană în februarie 1925, pentru a stopa trecerile la ortodoxie, vicarul greco catolic al Maramureșului Ilariu Boroș și protopopul Vișeului, Victor Ștețiu, vin cu soluția  construirii unei biserici greco catolice. Școala confesională din centru este demontată și din lemnele ei este ridicată o biserică în același an, primind hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Noua comunitate va fi cunoscută în  perioada 1925 – 1948 ca și parohia greco catolică Borșa Repedea sau Borșa III, iar după 1948 ca și parohia ortodoxă Borșa IV. 

1927. Se cumpără două clopote. 

1949 – 1955.  Biserica mare cum va fi cunoscută în Borșa trece printr-o primă renovare.

1964. Sub păstorirea preotului Mureșan Remus s-a refăcut turnul bisericii și s-a înlocuit tabla de pe acoperiș. Tot acum s-a dat comandă pentru un clopot care va ajunge la parohie abia în anul 1969.

1971. Sub păstorirea preotului Mihali Simion s-a refăcut exteriorul bisericii

1974 – 1980.   Biserica este  pictată în tehnica ulei de către pictorul Cornel Cenan din Cluj Napoca în perioada 1974 – 1979 și va fi sfințită în 20 iulie 1980  de Înalt Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului, păstrând mai departe hramul istoric.

1990. Întrucât 4 parohii din cele 5 din Borșa aveau hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, comunitatea solicită episcopiei și primește un nou hram: Sfântul proroc Ilie Tesviteanul, care va deveni hramul principal al bisericii.

1999.         În acest an  se ia în discuție înființarea unei noi parohii în zona numită Pietroasa, lucru care se realizează abia în anul 2006, când prin rearondare se înființează parohia Borșa Pietroasa cu un număr de 650 de credincioși, coordonată de preotul Grec Nicoară.

2000 – 2002. Sub coordonarea preotului paroh Pop Ioan se construiește o nouă casă parohială.

2020 – prezent.    Biserica sub coordonarea preotului paroh Mihali Florin trece printr-un amplu proces de restaurare.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi Biserica monument istoric având codul  LMI MM-II-m-B-21041, cu hramurile  Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și Sfântul proroc Ilie Tesviteanul,  un altar de vară, o casă parohială tip duplex, o capelă mortuară și 4 cimitire. 

La parohie se păstrează cinci icoane din secolul XVII și o cruce de binecuvântare din anul 1712, iar la muzeul mănăstirii Bârsana se păstrează 9 icoane și două cruci din secolul XVIII, precum și 8 cărți de sec XVII – XIX.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

Anul  1792 1821 1847 1877 1903 1936 1992 2002 2011
Nr. suflete 520 1404 1814 2109 2777 1578 5910 5650 4289

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1631 – 1637 popa Dumitru Mihaly 

1655           popa Ion 

1672 –1700  popa Georgie Katarama 

1699 – 1719 popa Nicoară Timiș

1699             Malina Nikita 

1711 – 1752 Lupu Sztetzka hirotonit de episcopul Maramureșului, Iosif Stoica  (1690 – 1711), pomenit la 1719 ca popa Lupu cel Tânăr,  în 1725 ca popa Lupei  și în 1752 popa Lupeni din Borșe.

1707 – 1715 popa Dumitru  

1715   popa Petru,  popa Vasile, popa Grigore.

1715 – 1749 popa Vasile Mihali – Dnus r(evere)ndus Ladislau  Mihaly parochus la Bud.  

1717 – 1719 popa Lupu Șandor, (Șandru) protopop al Vișeului.   

1721 – 1786/88   Sandro sin, popa Lupu Mihai ot Borșe – Lupu Șandrei în protocolul vizitei episcopului Olsavszky,   Dnus r(evere)ndus Volfgangus  (Lupu)  Șandor  parochus, la Tit Bud, hirotonit de episcopul Ioanichie al Aradului. 

1734/45 – 1769  Petru Molen(a) – Petrus Malina la Tit Bud-   hirotonit în Moldova de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Radauți 1735-1745).

1754           popa Pinte Timiș 

1763 – 1769 popa Radu,  popa Toader Mihaly 

1784          popa Albu Ionasco și soțul său Mareea.

1785         popa Sandro Ivan 

1771 – 1788 Mihai popa Istrate/Eustrate  –Istrate Mihaly la Tit Bud 

1789 – 1832 Mihai popa Gheorghie parohusul Borșii de sus – (Georgiu Mihaly  în șematisme)

1832 – 1841 Ioan Gyenge (născut la 1807, hirotonit în 1832) 

1841 – 1848 Mihail Szalka 

1848/49 – 1884 Alexiu Artemiu Anderco Homorodeanu (n.1821 – d.1884),  protopop al Vișeului între anii 1878 – 1884. 

1882 – 1885  Ioan Koman. În perioada 1882 – 1884  îl ajuta în administrare pe pr. Artemiu,   socrul său. 

1885 – 1909 Basiliu Dan 

1909 –1939  Gavril Timiș  

1939 – 1942 Pop Vasile 

1942 – 1959 Botoș Eugen 

1959 – 1962 Mazăre Ioan 

1962 – 1969 Mureșan Remus 

1969 – 2003 Mihali Simion 

2000 –  prezent   Pop Ioan, preot slujitor între anii 2000 – 2003, paroh între 2003 – 2020 și din nou preot slujitor din 2020.

2004 –  prezent    Mihali Florin, preot slujitor între 2004 – 2020, paroh din 2020.

Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

Hramul: Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil
Număr de credincioși: 2562
Adresa: Str. Al. Ioan Cuza, Nr. 6, Loc. Borșa, Cod. 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Paul Podină
Data nașterii: 25.04.1990
Telefon: 0740114171

Istoricul parohiei

Istoria parohiei  începe în deceniul al treilea al secolul XX odată cu revenirea unui număr mare de credincioși de la greco catolici la ortodoxie.

1910.   Recensământul din 1910, menționează în Borșa 140 de ortodocși. Din păcate nu avem nicio altă informație despre acești oameni. 

1925. La începutul anului 1925,  o delegație  din zona numită Poiană s-a prezentat la episcopul Nicolae Ivan și i-a înmânat un tabel cu 97 de familii care intenționează să  treacă de la greco catolici la ortodocși și care cer Episcopiei de la Cluj înființarea unei parohii. Trimis la fața locului în 2 februarie, preotul Ion Arcaș din Săcel, constatând că oamenii vor să înființeze o parohie și că au nevoie de un preot, le-a binecuvântat o capelă amenajată în casa credinciosului Danci Vasile Plevuc. Episcopia l-a trimis pe preotul Alexandru Baba din Ciceu Giurgești (jud. Bistrița Năsăud) să organizeze parohia și să asiste în fața notarului la trecerea la ortodoxie a doritorilor.  În urma acestor treceri și a  raportului înaintat, Episcopia Ortodoxă a Vadului Feleacului și Clujului a  înființat Parohia Borșa, care a fost recunoscută  de Ministerul Cultelor și Artelor în luna mai  și l-a numit  pe preotul Virgil Șeuleanu ca paroh.

1928.   Preotul Miron Codrea Nuțu reușește să cumpere un teren  pentru construirea bisericii, de la evreul Steinfel Lazăr. În vara aceluiași an, cu sprijinul Prefecturii Maramureș, a Primăriei orașului Borșa, a Composesoratului nobil din Vișeu de Sus, a lui Anderco Cuza și a credincioșilor, reușește să ridice o biserică de lemn cu meșteri germani din Vișeu de Sus.  Biserica cu hramul Sf Arhangheli Mihai și Gavriil a intrat în circuitul liturgic în data de 8 noiembrie printr-o  binecuvântare provizorie a  protopopului Maramureșului, Mihai Munteanu. 

1929. Este construită casa parohială. 

1929 – 1936.    Parohia se consolidează ajungând până la un număr de 350 de familii. În acest timp este pictată biserica  de către pictorul Volosnoy Bella din Dej și sfințită în data de 13 septembrie  1936  de către episcopul Nicolae Colan al Vadului, Feleacului  și Clujului în timpul păstoririi preotului Aurel Filip. 

1940 – 1945.    În urma Diktatului de la Viena, în septembrie 1940, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului este desființată de autoritățile hortyste, preoții expulzați, iar bisericile închise. Preotul Aurel Filip, este arestat  în 16 februarie 1941,  este bătut, umilit și închis la Budapesta.  Este eliberat în 12 aprilie 1941 și i se fixează domiciliu forțat la Borșa dar biserica rămâne închisă. În cursul aceluiași an episcopul Nicolae Colan reușește să-l elibereze și îl numește preot  la parohia Apahida, lângă Cluj Napoca.

1943 . Episcopul Nicolae Colan de la Cluj vizitează parohia, a doua zi de Paști, dar autoritățile comunale nu îl lasă să săvârșească nicio slujbă religioasă.

1945. Biserica a fost redeschisa în ianuarie 1945 prin venirea preotului Timiș Ilie a Neamțului, fiu al parohiei.

1949. Parohia primește un nou nume:  parohia Borșa III.

1962. În acest an s-a confecționat un nou iconostas icoanele fiind pictate de pictorul Volosnoy Bella din Dej.

1978.  S-a construit o nouă casa parohială sub coordonarea preotului Mariș Ilie.

1992. Pentru credincioșii din zona Borșa Complex se înființează o parohie cu 800 de credincioși.  Până în anul 1994 lucrările sunt coordonate de preotului Mariș Ilie.

1996.  S-a făcut un nou iconostas din lemn de stejar executat de meșteri din localitatea Grumăzești, jud. Neamț. 

2012. În 23 aprilie Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pune piatra de temelie la o nouă biserică. 

2012 – 2020.  Sub coordonarea preotului Pop Gavrilă se construiește actuala biserică care are la demisol un paraclis generos, interiorul bisericii fiind pregătit pentru pictură.

2017. Vechea biserică este desfăcută pentru a face loc noii construcții.  

2019 – 2021.    S-a construit așezământul  social Sfânta Sofia. 

2021. Încep lucrările de construire a unei capele mortuare.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, o casă parohială, o capelă mortuară  și două cimitire.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel: 

Recensământ 1926 1930 1932 1936 1972 1992 2002 2011
Nr. Credincioși 275 1470 1500 1510 2418 3150 2215 2562

Preotii slujitori:

1925  Alexandru Budu 

1925  Ion Pașca 

1925 Vasile Maximilian  

1925  Ioan Budu 

1925 – 1927 Virgil Șăuleanu 

1927   Ciurus Vasile, 

1927 Vasile Cochina 

1927 – 1928  ieromonahul Centurion Sava   

1928 – 1929 Miron Codrea Nuțu 

1929 – 1930  Ion Dumitrescu  

1930 Teodor  Vlasie 

1931 – 1932   Bocăneț Ilie 

1932 – 1941 Aurel Filip 

1941 – 1944 biserica este închisă de autoritățile hortyste

1945 – 1971 Timiș Ilie 

1971 – 2011 Mariș Ilie 

2011 – 2023 Pop Gavrilă

2023 – prezent Podină Paul Ionuț

Parohia „Sfinții Apostoli Petru si Pavel”

Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel
Număr de credincioși: 1562
Adresa: Str. Al. Ioan Cuza, Nr. 24, Loc. Borșa, Cod. 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Ioan Timiș
Data nașterii: 02.02.1977
Telefon: 0744872873

Istoricul parohiei

Începutul sec XX. Locuitorii din zona numită Poiană și Repedea solicită construirea unei biserici în zonă motivând distanța mare până în centru comunei unde era biserica. Cererile lor rămân fără răspuns.

1925. La începutul anului 1925, credincioșii din zona numită Poiană, părăsesc confesiunea greco-catolică și trec la confesiunea ortodoxă.  După înființarea parohiei ortodoxe din Poiană în februarie 1925, pentru a stopa trecerile la ortodoxie, vicarul greco catolic al Maramureșului Ilariu Boroș și protopopul Vișeului, Victor Ștețiu, vin cu soluția  construirii unei biserici. Școala confesională din centru este demontată și din lemnele ei este ridicată o biserică în același an, în locul numit între vaduri. Fără pictură și amenajată sumar, ea a fost sfințită în 5 septembrie, primind hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Noua comunitate va fi cunoscută în  perioada 1925 – 1948 ca și parohia greco catolică Borșa Repedea sau Borșa III, iar după 1948 ca și parohia ortodoxă Borșa IV. 

1929. Se construiește o casă parohială din lemn.

1949. Parohia primește un nou nume: parohia Borșa IV.

1954. Sub coordonarea  preotului Bușu Gheorghe, credincioșii iau hotărârea construirii unei noi biserici, după ce constată că :„…biserica parohială era construită din bârne de lemn, căptușită în interior și exterior cu scândură, acoperișul stricat, de înălțimea unei case obișnuite, care la o mică furtună s-ar fi putut dărâma.” S-a hotărât construirea unei biserici tot de lemn, dar mai mare, și așezată cu altarul la răsărit (cea veche îl avea la nord).

1956 – 1957.   În  23 iulie s-au început lucrările la fundație. Toamna o echipă de meșteri  coordonată de Timiș Ion Durja, diacul bisericii, au început să ridice biserica. Un an mai târziu, în ziua de 8 noiembrie 1957 s-a făcut prima slujbă de un sobor de trei preoți.

1961 – 1963.  Biserica este pictată, împreună cu icoanele de pe iconostas de frații Wilhem și Bela Volosnoy din Dej. 

Biserica a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, episcopul Vadului Feleacului și Clujului.

1986. Se construiește actuala casa parohială.

1998. Se înființează parohia Repedea cu 1850 credincioși, parohie condusă de preotul Roman Gavrilă (Vișeu 85)

2010 – 2011. În timpul păstoririi preotului Urdaş Vasile s-a renovat biserica în  exterior iar în interior s-a executat o nouă pictură, realizată pe pânză de pictorii Victor şi Ioan Coroian.

2012. În 29 iunie, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului binecuvintează noua pictură.

2019 – 2022.  Sub coordonarea preotului Timiș Ioan se construiește un așezământ social – sală de mese/ compus din bucătărie și sală de mese și capelă mortuară. 

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, o casă parohială, un așezământ social – sală de mese, o capelă mortuară și trei cimitire.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel: 

Recensământ 1925 1936 1972 1992 2002 2011
Nr. Credincioși 1750 1700 2418 3150 2015 1562

Preoții slujitori:

1925 – 1927  Gavril Rebrean 

1927 – 1930 Ioan Pop 

1930 –  1933 Andrei Berinde (SJAS MM, Colectia matricole ds 1894, p299

1933 – 1939  Augustin Babiciu (SJAS MM, Colectia matricole ds 1894, p299

1939 – ?  Ionel Cazacu, 

      ? – 1944 Ştefan Hotico,

1944 – 1946 Pop Vasile 

1947 – 1948 Vasile Hotico 28.11.1922 grigore și ileana sotia Iuliana năascută Dăncus 

1949 – 1954 parohia este vacantă, fiind suplinită de preoții din Borșa. 

1954 – 1960 Bușu Gheorghe  

1961 – 1972 Bondor Romulus

1972 – 2015 Urdaş Vasile 

2015 – prezent Timiş Ioan

Parohia „Nașterea Maicii Domnului”

Hramul: Nașterea Maicii Domnului
Număr de credincioși: 3180
Adresa: Str. Bogdan Vodă, Nr.10, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Găvrilă Andreica
Data nașterii: 28.06.1968
Telefon: 0749144291
Preot Slujitor
Pr. Cristian Bradea
Data nașterii: 22.10.1976
Telefon: 0721785345

Istoricul parohiei

Istoria parohiei Borșa V începe în deceniul al treilea al secolul XX odată cu revenirea unui număr mare de credincioși de la greco catolici la ortodoxie.

1910.   Recensământul din 1910, menționeză în Borsa 140 de ortodocși. Din păcate nu avem nicio altă informație despre acești oameni. 

1926. La 29 august,  în partea din jos a Borșei în zona numită Sârca se înființează parohia ortodoxă Borșa Sârca organizată de preotul Virgil Șeuleanu, însă lucrurile nu evoluează. 

1929. La începutul anului, 80 de familii trec de la greco catolici la ortodocși și organizează o capelă în casa credinciosului Ilie Hârdău din gura Văii Vălcinețului și cer episcopiei să-l transfere pe preotul Miron Codrea de la Borșa Poiana pentru consolidarea parohiei. 

  Pe un teren, jumătate donat de părinții diacului Mihali Nețu, jumătate cumpărat, se ridică în același an o biserică de lemn, cu ajutorul Ministerului Agriculturii și Domeniului care  a aprobat o cantitate de 1000 mc lemn din pădurea statului în Vișeu de Sus. 

1930. Biserica, cu hramul Sfinții Arhangheli a fost binecuvântată în data de 23 aprilie  de către protopopul Maramureșului Mihai Munteanu,. Între timp parohia a crescut la 265 de familii, deși nu toți credincioșii au operat trecerea la confesiunea ortodoxă în registrele stării civile.

1932 – 1938. O activitate deosebită o are preotul Ioan Turcu (1932 – 1938) care  cumpără o casa de piatră în apropierea bisericii pentru casă parohială, tencuiește biserica în interior și exterior și înzestrează biserica cu cele necesare cultului. 

1940 – 1944. Biserica este închisă de autoritățile hortyste, preotul expulzat iar credincioșii trecuți cu forța la greco-catolici. 

Biserica este redeschisă în decembrie 1944 de preotul Timiș Ilie a Neamțului, care reface parohia. 

1963.  Biserica este zugravită artistic și se schimbă acoperișul de draniță cu tablă.

1972.  În 6 august  în timpul păstoririi preotului Covalcic Vasile, biserica este târnosită de către Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Biserica va funcționa ca și spațiu liturgic neîntrerupt până în anul 2006  când s-au finalizat lucrările bisericii din zid. Astăzi vechea biserică deși nu mai este în circuitul liturgic, a fost renovată în exterior și parțial în interior. 

1987 – 2006. În timpul păstoririi preotului Hapca Gheorghe se ridică biserica din zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului . 

   În anul 2001 la vârsta de 54 de ani, preotul Hapca Gheorghe a trecut la cele veșnice, iar  lucrările au fost continuate de preotul Andreica Gavrilă, care a dus la bun sfârşit lucrarea predecesorului său. 

2006. Biserica a fost târnosită în  data de 30 iulie, de către trei ierarhi: Înalt  Preasfințitul Părinte Iosif Pop, mitropolitul  Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfințitul Părinte  Justinian Chira, episcopul  Maramureşului şi Sătmarului şi  Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhieru vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. 

2014. Se construiește o nouă casă parohială.

Starea patrimonială a parohiei cunoscută azi ca parohia Borșa V cuprinde două biserici (Biserica de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și biserica de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului) o casă parohială, un așezământ social – sală de mese/ compus din bucătărie și sală de mese iar la etaj  4 camere aflate la stadiul finisajelor,  un altar de vară din lemn o capelă mortuară aflată la demisolul bisericii și două cimitire.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

Recensământ 1930 1932 1936 1992 2002 2011
Nr. Credincioși 220 420 483 3583 3183 3180

Preoții slujitori  

1926 – 1929 Virgil Șeuleanu 

1929 – 1930 Miron Codrea Nuțu

1930 ieromonahul Sebastian Tocilat 

1931 ieromonah Ioan Măroniu   

1931 – 1932 Veniamin Batâru 

1932 Panait Florea  

1933 – 1938 Ioan Turcu 

1938 – 1939 parohia este vacantă fiind suplinită de mai multi preoți ( Aurel Filip de la  Borșa I, Sebastian Sârcu de la Vișeu de Sus și alții). 

1939 – 1940  Gheorghe Gorcea 

1940 – 1944 Biserica este închisă de autoritățile hortyste.

1945 – Timiș Ilie a Neamțului

1946 – 1948 Nistor Isaia  

1948 – 1951  Popovici Iroftei 

1951 – 1952  Iustin Lupu 

1952 – 1953 Acatrinei Gavril 

1953 – 1960 Miron Codrea Nuțu 

1960 – 1968 Cădariu Ioan 

1969 – 1986  Covalcic Vasile 

1986 – 2001 Hapca Gheorghe.

2001 – prezent Andreica Gavrilă

2002 – prezent Bradea Cristian, preot slujitor

Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul”

Hramul: Sf. Ioan Evanghelistul
Număr de credincioși: 1043
Adresa: Str. Nordului, Nr. 6, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Duțu Remus Timiș
Data nașterii: 04.01.1975
Telefon: 0740161931

Istoricul parohiei

Parohia s-a înființat  în anul 2003 și este rezultatul  dezvoltării Bisericii pe orizontală pe de o parte, iar pe de altă parte este expresia unei activități misionare în rândul propriilor credincioși, orașul Borșa cunoscând o mare dinamică în acest sens. Până în 1990 în localitate erau doar 6 parohii, înființându-se în intervalul 1992 – 2006 încă șase, parohia Sfântul Ioan Evanghelistul  fiind cea de a patra, după parohiile Borșa Complex – 1992, Borșa Repedea – 1998, Borșa Fântână II – 2002.

2003. În 28 iulie se înființează parohia Sfântul Ioan Evanghelistul prin rearondarea parohiei Borșa I, pentru un număr de 1060 de credincioși, coordonată de preotul Timiș Duțu Remus. Până în 21 decembrie 2007 slujbele religioase s-au desfășurat în biserica monument istoric al parohiei Borșa I cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

2007. În 29 iulie Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului pune piatra de temelie la noua biserică cu hramul Sfântul Ioan Evanghelistul, pe un  loc donat de familiile Timiș Dumitru și Ileana, Roman Ștefan și Ana și Fonta Nuțu și Veronica. Arhitectul Viorel Ursescu a gândit o biserică cu două nivele: un nivel parter cu rol de paraclis și biserica mare de la nivelul superior. 

În 13 septembrie  a început construcția bisericii, finalizându-se până în decembrie primul nivel al bisericii.

În 22 decembrie Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a târnosit primul nivel al bisericii  cu hramul ”Sfântul Ioan Evanghelistul”, urmând ca biserica de la nivelul superior să poarte hramul ”Duminica Sfântului  Apostol Toma”.

2008. A început construcția bisericii de la nivelul superior care a ajuns la finalul anului la cota 3m.

2009. S-au zidit turnurile și s-au instalat clopotele bisericii.

2010. Construcția bisericii a fost finalizată  și acoperită cu tablă de cupru.  

2014. Biserica este pregătită de pictură.

2015. În  18 martie, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului binecuvintează lucrările de la  biserică.

2021. Pictorul Slevaș Dorin din Alba Iulia începe pictarea bisericii  în tehnica fresco.

 Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  Biserica cu hramurile ”Sfântul Ioan Evanghelistul”, și ”Duminica Sfântului  Apostol Toma” și un cimitir.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

Anul 2003 2011
Nr. suflete 1060 1043

Preot slujitor:

2003 – prezent    Timiș Duțu Remus

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” Pietroasa

Hramul: Înălțarea Sfintei Cruci
Număr de credincioși: 650
Adresa: Str. Gârlei, nr41/C, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Nicoară Grec
Data nașterii: 21.02.1975
Telefon: 0740413635

Istoricul parohiei

Parohia s-a înființat  în anul 2006 și este rezultatul  dezvoltării Bisericii pe orizontală pe de o parte, iar pe de altă parte este expresia unei activități misionare în rândul propriilor credincioși, orașul Borșa cunoscând o mare dinamică în acest sens. Până în 1990 în localitate erau doar 6 parohii, înființându-se în intervalul 1992 – 2007 încă șase, parohia Borșa Pietroasa  fiind cea de a cincea, după Borșa Complex – 1992, Borșa Repedea – 1998, Borșa Fântână II – 2002 și Sf. Ioan Evanghelistul – 2003.

 2006 – Se înființează parohia Borșa Pietroasa prin rearondarea parohiei Borșa II. În data de 13 iunie 2006  Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a pus piatra de temelie la biserica cu hramul “Înălțarea sfintei Cruci”. În data de 19 noiembrie se binecuvintează  capela în care se desfășoară serviciile religioase până la finalizarea construcției bisericii, iar în 26 noiembrie se sfințește primul clopot de 200 de kg achiziționat din banii credincioșilor din parohie.

2007 – La începutul lunii iunie începe construcția bisericii din cărămidă.

2008 – Se achiziționează încă două clopote, de 100 kg și de 500 kg și se așează în turnul bisericii împreună cu cel de 200 de kg.

2009 – Se acoperă biserica cu tablă zincată și se pun crucile din inox. Se construiește un Altar de vară de lemn.

2010 – Se construiește gardul din beton și plasă de fier.

2011 – Se montează tâmplăria bisericii.

2013 – Se tencuiește interior și exterior biserica.

2015 – S-au montat trei icoane de mozaic în partea din față a bisericii, reprezentând icoana hramului, Mântuitorul și Maica Domnului.

2018 – Din acesta an începe pictarea bisericii în tehnica fresco de către pictorul Sălăjan Ștefan din Bontăieni, jud. Maramureș.

2020 – Se finalizează fațada bisericii.

2021 – Se construiește poarta secundară de intrare, dinspre răsărit, din stâlpi de beton și acoperiș de șindrilă.

2022 – Se plachează cu piatră decorativă zidul exterior al bisericii.               

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi   biserica cu hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci” capela în care se slujește și  un altar de vară.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel :

Recensământ 2006 2011
Nr. Credincioși 680 650

Preoții slujitori:

2006 – prezent   Grec Nicoară

Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” Repedea

Hramul: Duminica Tuturor Sfinților
Număr de credincioși: 1806
Adresa: Str. Repezii, Nr. 116/A, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Găvrilă Roman
Data nașterii: 15.11.1971
Telefon: 0742686829

Istoricul parohiei

Parohia s-a înființat  în anul 1998 pentru credincioșii de pe valea Repezii și este rezultatul  dezvoltării Bisericii pe orizontală pe de o parte, iar pe de altă parte este expresia unei activități misionare în rândul propriilor credincioși, orașul Borșa cunoscând o mare dinamică în acest sens. Până în 1990 în localitate erau doar 6 parohii, înființându-se în intervalul 1992 – 2007 încă șase, parohia Borșa Repedea fiind a doua înființată după parohia Borșa Complex 1992.

1998.   Se înființează parohia Borșa Repedea prin rearondarea parohiei Borșa IV, cu un număr de 1850 de credincioși coordonați de preotul Roman Gavrilă.

În data de 20 iulie  s-a pus piatra de temelie pentru construcția bisericii cu hramul Duminica Tuturor Sfinților de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.  

În luna august a început lucrul la biserică.

1999. Un clopot în greutate de 130 kg este donat de credincioșii parohiei. 

2001.  Lucrările la biserică ajung la nivelul acoperișului.

În 7 octombrie s-a pus piatra de temelie pentru casa parohială și s-a sfințit sala de mese și locul pentru un  cimitir.

2002. Construcția bisericii este finalizată, iar momentul este marcat în 20 octombrie printr-o liturghie arhierească, moment în care este binecuvântată și noua casă parohială.

2004.  Se construiește o sală socială și se împrejmuiesc curtea bisericii, casa parohială și cimitirul.

2005 – 2007.  În anul 2005 s-a montat iconostasul bisericii sculptat în Satu Nou de Sus de către meșterul Dunca Ioan.

Biserica este pictată în tehnica fresco de pictorul Stoica Emil din Dâmbovița. 

În 26 august 2007 a avut loc târnosirea bisericii de către Înalt Preasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2008. S-a construit un altar de vară din lemn.  

2010. S-a  împrejmuit din nou cimitirul parohiei.  

2011.  S-au confecționat  străni din lemn de stejar.

2013.  S-a confecționat mobilierul la sala de mese.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  Biserica cu hramul ”Duminica tuturor sfinților”, un altar de vară, o casă parohială, o sală socială și două cimitire.

Parohia „Înălțarea Domnului” Borșa Complex

Hramul: Înălțarea Domnului
Număr de credincioși: 860
Adresa: Str. Brădet, Nr.1/C, Loc. Borșa, Cod. 435200
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Ioan Constantin Pop
Data nașterii: 21.05.1962
Telefon: 0740524155

Istoricul parohiei

Istoria parohiei începe în perioada interbelică când  se înființează parohia ortodoxă, cu o capelă într-o sală de clasă din școala în zona cunoscută azi ca Borșa Complex. Desființată de autoritățile hortyste în toamna anului 1940, parohia se va (re)înființa după 52 de ani în 1992.  

1936. Parohia ortodoxă Borșa I (azi, Borșa III) deschide o capelă într-o sală de clasă din clădirea școlii în cătunul Gura Fântânii.

1938. Se înființează parohia ortodoxă Borșa III Fântâna, în 17 decembrie fiind instalat preotul Dumitru Tomescu.  

Parohia numără 120 de persoane, serviciile religioase desfășurându-se mai departe  în aceeași sală de clasă din clădirea școlii.

1940. În urma Dictatului de la Viena, în septembrie 1940, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului este desființată de autoritățile hortyste, preoții expulzați, iar bisericile închise. Preotul Dumitru Tomescu este expulzat în septembrie,  parohia  desființată, iar credincioșii sunt trecuți la confesiunea greco catolică.  După război nu se mai reușește reorganizarea parohiei.

1990. Ideea reînființării parohie revine după anul 1990. 

1992. Se (re)înființează parohia Borșa Fântână, iar la data de 15 august, Preasfințitul Părinte  Justinian Chira, episcopul  Maramureşului şi Sătmarului, a pus piatra de temelie şi a sfinţit locul pentru biserica actuală, cu hramul ”Înălţarea Domnului”.

1992 – 1994. Lucrările de construire ale bisericii sunt coordonate de preotul Mariș Ilie, paroh la parohia Borșa III. Biserica din lemn de brad este ridicată de o echipă din Botiza.

1996. Preotul paroh Haba Gheorghe trece la cele veșnice și este îngropat în  biserică.

1997. Familia Lungu  Iuliu și Anghelina donează două clopote în greutate de 250 kg. fiecare.

1998. Se instalează iconostasul din lemn de stejar lucrat la Grumăzești Jud. Neamț. 

Biserica este finalizată și sfințită de Preasfințitul Părinte Justinian Chira , episcopul   Maramureşului şi Sătmarului, în 18 iulie 1998, în timpul păstoririi preotului Hapca Gheorghe.

Familia Timiș Vasile Hrișca și soția Livia donează Poartă maramureșeană  de la intrarea în incinta bisericii, construită din lemn de stejar de  aceeași echipă de meșteri care au ridicat și biserica.

2001. Sub păstorirea preotului Pop Ioan Constantin, se construiește actuala casă parohială.

2002. Prin rearondare se înființează parohia Borșa Fântână II pentru un număr de 250 credincioși, coordonați de preotul Mariș Sorin. 

2010. Parohia își schimbă numele în Borșa Complex.

2019 – prezent.    Biserica este renovată, schimbându-se dranița și întărindu-se structura turnului. 

2023. În Duminica Floriilor (9 aprilie) biserica este mistuită de un incendiu. 

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  biserica cu hramul ”Înălțarea Domnului”, o casă parohială având la parter o sală de mese, o poartă maramureșeană și două cimitire.

Preoții slujitori :

1938 – 1940     Dumitru Tomescu 

       1940           parohia este desființată de autoritățile hortyste și se va reînființa după 52 de ani  în anul 1992.

1992 – 1994   parohia este suplinită de preotul Mariș Ilie, paroh la Borșa III. 

1994 – 1996    Haba Toader 

1997 – 1999     Hapca Gheorghe

1999 – prezent     Pop Ioan Constantin 

Parohia „Izvorul Tămăduirii” Borșa Fântână II

Hramul: Izvorul Tămăduirii
Număr de credincioși: 160
Adresa: Str. Dreptății, Nr. 2, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Stelian Tomoiagă
Data nașterii: 07.09.1981
Telefon: 0745350595

Istoricul parohiei

2002.      Parohia se înființează în acest an prin rearondarea parohiei Borșa Fântână pentru un număr de 250 credincioși, coordonată de preotul Mariș Sorin.

În 20 octombrie Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcop al Maramureșului  și Sătmarului pune piatra de temelie la biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii.

2002 – 2005.    În acest interval cronologic este construită biserica din cărămidă.

În anul 2005 se instalează iconostasul de stejar, construit în localitatea Grumăzești, jud. Neamț.

Biserica este sfințită de către Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului

2008 – 2009.  Biserica este pictată în tehnica fresco de pictorul Costin Viorel.

2013. Sub coordonarea preotului Tomoiagă Stelian începe construcția casei parohiale care are  la parter o sală socială.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii,  o casă parohială în construcție, și un cimitir.

Preoți slujitori

2002 – 2010 Mariș Sorin Florin

2010 – prezent      Tomoiagă Stelian 

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Spital

Hramul: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Adresa: Str. Floare de Colț, nr. 3, Borșa, 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Preot Slujitor
Pr. Vasile Timiș
Data nașterii: 13.05.1990
Telefon: 0751742247

Asistența religioasă și spirituală  pentru bolnavii din spitale oglindește grija permanentă a Bisericii pentru fii ei aflați în suferință. Ea s-a concretizat abia în anul 1993 când în urma unui Protocol semnat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății s-a reglementat activitatea de asistență religioasă creștin ortodoxă din unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății. 

Istoricul activității religioase

1993 – 2007. În 1993 se amenajează o capelă în incinta Spitalului de Recuperare  

2007. În 8 decembrie, Preasfințitul Părinte Iustin, arhiereu vicar al episcopiei Maramureșului și Sătmarului pune piatra de temelie la biserica cu hramurile Sfântul Gheorghe ” și ”Sfântul mare mucenic Pantelimon.

2008.  În acest an prin implicarea directa a  primarului Stetco Remus s-a construit biserica de lemn de brad de către o echipa de mesteri din Ieud sub conducerea lui Hotico Grigore – Hodâșa.

2010. S-a realizat iconostasul din lemn de stejar de către mesterul Peter Ioan din Romuli, iar icoanele au fost pictate de Pr. Valcu Gheorghe din Satu Mare.

2011. Consiliul local Borșa cumpără două clopote în greutate de 50kg și 100kg.

2012. Biserica a fost sfințită în data de 23 aprilie de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul.

2024. Sub coordonarea preotului Timiș Vasile se schimbă învelitoarea cu draniță nouă.

Preoți slujitori

1993                   Hapca Gheorghe

1993 – 2020       Andreica Maftei

2020 – prezent   Timiș Vasile

Mănăstirea Borșa Pietroasa

Hramul: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Adresa: Str. Gârlei, nr. 80/B, Loc. Borșa, Cod 435200 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Stareță
Ioanichia Timiș
Stavroforă
Data nașterii: 21.08.1991
Telefon: 0753909673
Preot Slujitor
Pr. Vasile Grec
Data nașterii: 21.08.1991
Telefon: 0747295022

Istoricul mănăstirii

2007 –  Se înființează Schitul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul din localitatea Borșa ca și schit de maici, pe un teren donat de familia Timiș Ioan și Tiliana.

În 26 octombrie se pune piatra de temelie a schitului de către Înalt Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, monahia Ioanichia Timiș fiind numită stareță la noul așezământ monahal.

Începuturile au fost modeste, pe teren fiind doar o casă țărănească   în care locuiau maicile și unde a fost amenajat un mic paraclis.

2011 – 2013 – În primăvara anului 2011 s-a turnat fundația la biserică, iar în toamnă au început lucrările de ridicare a bisericii de lemn în stil maramureșean  de către o echipă de meșteri condusă de către Grigore Hotico – Hodâșa din Ieud. Lucrările s-au finalizat în anul 2013.

2008 – 2012 – Se construiește casa monahală, care cuprinde chiliile, trapeza și un paraclis cu hramul Sf. Mare Mucenic Pantelimon.

2013 – Schitul este transformat în mănăstire.

Se achiziționează o casă în apropierea mănăstirii care va primi funcția de arhondaric.

2015 – Se construiește casa duhovnicului, precum și un altar de vară din lemn.

2016 – 2018 –  În această perioadă biserica, care în interior a împletit tiparul tradițional maramureșean – stâlpi de lemn sculptați, tavane din lemn cu grinzi –  cu cel bizantin – sfânta masa zidită din cărămidă, cupolă, cafas și candelabre, a fost pictată în tehnica „al secco” de către pictorul Constantin Boraciuc din Rădăuți.

2018 – În 29 august s-a târnosit Biserica cu hramul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, de către Preasfinţitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

2019 – Se construiește la intrarea în mănăstire un turn clopotniță.

În 27 iulie Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, binecuvintează paraclisul Sf. Mare Mucenic Pantelimon. 

2020 – Se construiește o poartă maramureșeană și încep lucrările la un nou arhondaric.

2021 – Se construiește un nou altar de vară în stil maramureșean. 

Stareță

  • 2007 – prezent     stavrofora Ioanichia Timiș.

Preoți slujitori

  • 2008 – 2010     preotul pensionar Andreka Petru.
  • 2011 – prezent     protosinghel Ambrozie Piticari.

Mănăstirea Prislop

Hramul: Schimbarea la Faţă
Adresa: Str. Preluca tătarilor nr. 65/C, Borșa, Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Stareț
Dometie Pițiș
Protosinghel
Data nașterii: 03.04.1974
Telefon: 0727794133
Preot Slujitor
Hideg Antonie
Ieromonah
Data nașterii: 05.02.1981
Telefon: 0755198492

Istoricul mănăstirii

Situată în Pasul Prislop la altitudinea de 1416 m, mănăstirea este construită în vecinătatea cimitirului militar unde sunt îngropați 136 de soldați din primul război mondial (români, germani, polonezi și ruși ).

2000. La inițiativa credinciosului Timiș Dumitru Tuță, susținut și de alți concetățeni, în 13 august s-a pus piatra de temelie  a mănăstirii cu hramul Schimbarea la Față, de un sobor format din trei preoți din Borșa: pr. Mariș Ilie, pr. Pop Ioan Constantin și pr. Andreica Maftei.

2000. A început construcția bisericii de zid ce a fost terminată în anul 2014. Până în anul 2008 lucrările au fost coordonate de Timiș Dumitru Tuță.  

2004. Așezământul primește statutul de schit și se începe construcția unei case monahale.

2008. Așezământul primește statutul de mănăstire cu hramurile Schimbarea la față și Sfânta Treime, odată cu numirea ieromonahului Andrei Reziuc ca și stareț.

În incinta mănăstirii se ridică o troiță de marmură.

2010. A fost montat iconostasul sculptat din lemn de tei în localitatea Vânători, jud. Neamț, iar icoanele au fost pictate în Tărgu Frumos și au fost cumpărate 3 clopote.

Sub conducerea starețului,  protosinghelul Andrei Reziuc, în 21 iulie se pune piatra de temelie pentru un paraclis din lemn, cu hramul Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Biserica din bârne rotunde de brad a fost ridicată între anii 2010 – 2013 de o echipă de meșteri din localitatea Fălticeni.

2013. În 22 iulie paraclisul este târnosit de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2013. Sub conducerea starețului Celestin Ceușan  s-a finalizat exteriorul bisericii, iar interiorul a fost pregătit pentru pictură.

2014. La intrarea în incinta mănăstirii s-a construit o poarta cu turn clopotniță.

2015. În 21 iulie  Biserica este târnosită de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ocazie cu care biserica a mai primit un hram: Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul.

2017 – azi Sub conducerea starețului Dometie Pițiș  s-a început pictarea bisericii și se continuă lucrările de corpul nou de la casa monahală.

Administratori

2000 – 2008 Timiș Dumitru Tuță

2017 – 2018 pr. Grec Vasilică

Stareți

2008 – 2013 protosinghel Andrei Reziuc

2013 – 2017 protosinghel Celestin Ceușan

2018 – prezent        protosinghel Dometie Pițiș

Schitul Vinișorul – Borșa

Hramul: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare
Adresa: Jud. Maramureș, Localitatea Borșa
Protopopiatul Vișeu
Egumen
Sofronie Ileni
Ieromonah
Telefon: 0768418759

Istoricul mănăstirii

2005. Pe un teren proprietate a mănăstirii Baia Borșa, în 24 septembrie s-a pus piatra de temelie pentru schitul Sfântul Vasile cel Mare de către protosinghelul Pimen Roșan, starețul mănăstirii Sfântul Nicolae – Baia Borșa.  

2006. Lucrările de zidire a bisericii și a celorlalte clădiri s-au făcut cu sprijinul familiei Timiș Vasile Frank, ele fiind coordonate de Ștețco Toader Călbază.

Biserica din lemn a fost construită de firma S.C. Rustic din Baia Mare, iar casa monahală de o echipă de constructori coordonată de Evul Vasile Cătălin.

2007. Iconostasul și mobilierul au fost executate de o echipă de meșteri din localitatea Mera, jud, Cluj, iar icoanele au fost pictate de profesorul  Octavian Ciocșan din Craiova. 

Se montează o poartă maramureșeană, operă a meșterului Bârsan Ioan din Bârsana.

Se construiește un altar de vară. 

În 1 septembrie biserica este târnosită de Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

2007 – 2017. Schitul dependent de mănăstirea Baia Borșa este administrat de protosinghelul Pimen Roșan.

2017. Ieromonahul Sofronie Ilenii este numit stareț la schit.

Schitul iese de sub oblăduirea mănăstirii Sfântul Nicolae Baia Borșa și se administrează independent.

Stareți

2007 – 2017 Schitul este administrat de  protosinghelul Pimen Roșan, starețul mănăstirii Baia Borșa.

2017 – prezent     ieromonah Sofronie Ileni. 

Schitul Sfântul Gheorghe Borșa

Hramul: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Adresa: Str. Moldovei, Nr. 18E Loc. Borșa, Cod 435200, Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Egumen
Antonie Ciobanu
Protosinghel
Telefon: 0740866483