Istoricul comunității parohiale

Parohia ortodoxă Cetățele face parte integrantă din Protopopiatul ortodox Lăpuș din anul 1976. Până în anul 2004 a fost filie a parohiei Șurdești.

Localitatea Cetățele este atestată documentar la 1411 sub denumirea maghiară Gywkefalca. Dacă analizăm acest toponim (gywke, gyfa=flacără, chibrit și falwa=loc, localitate), se observă că maghiarii au dat această denumire așezării deoarece pe dealul ce o înconjoară, Măgura, se aprindeau focuri care anunțau apariția unor pericole. Actuala denumire, Cetățele, (în limba maghiară Czetetzel) apare în documente abia la 1776, alături de denumirea maghiară Czurkafalu (satul lui Țura). Din punct de vedere geografic localitatea este așezată în partea sud-estică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, cu o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană. De la începuturile sale, localitatea Cetățele a fost locuită de populație românească, descendenta vechilor daci liberi, făcând parte din regiunea Fisculașului. Cea dintâi informație despre numărul locuitorilor apare în conscrierea urbarială din 1566 unde se menționau 5 capi de famile, iar în 1930 sunt consemnate 534 suflete. După recensământul din 2011, localitatea are un număr de 614 persoane. Dintre descoperirile arheologice amintim: toporul-ciocan descoperit în locul numit „Dâmbu Floreanului”, vârful de lance de la „Poiana Ioanei” care datează din perioada neoliticului târziu și tezaurul de la „Ursuț” ce conținea 100 monede de argint emise în secolele XVI-XVII, păstrate la Muzeul Județean de Istorie Maramureș.

Istoricul bisericii parohiale

Din informațiile de care dispunem, prima biserică s-a construit aici la mijlocul secolului al XVII-lea. Era construită din lemn de stejar având hramul Cuvioasa Parascheva. Bisericuța din lemn a fost donată în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Izvoarele (Bloaja) unde se află și astăzi.

Biserica actuală, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” datează din anul 1794 după cum rezultă din inscripția de la intrare, situată deasupra ușii dintre pronaos și naos și este inclusă pe lista monumentelor istorice. A fost zidită prin osteneala credincioșilor, de un meșter necunoscut. 

Lăcașul de cult este o construcție masivă, îmbinând elemente ale arhitecturii locale cu cele ale stilului romanic. Corpul bisericii este realizat din lespezi de piatră brută, pătrată sau dreptunghiulară, de dimensiuni considerabile (L=97-100cm, h=25cm, sau L=126cm, l=100cm și h=25cm), peste care s-a aplicat un strat de tencuială. Biserica a fost acoperită cu o învelitoare din draniță (șindrilă). Turnul este din lemn, încheiat după metoda cozii de rândunică. Interiorul este repartizat astfel: pronaos, naos și altar. Are un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de: L=20,8m și l=8,4m. Absida altarului este semicirculară decroșată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică a edificiului este situat turnul, angajat navei, a cărui șarpantă este în formă de coif sau piramidă.

Pictura inițială, care a constat din câteva scene biblice pe pânză, aplicate pe pereți și pe boltă s-a deteriorat și de aceea biserica a fost repictată de către pictorul bisericesc Arunel Gheorghe. Pictura aparține stilului bizantin și este realizată în tempera. Biserica a fost resfințită în ziua de 25 octombrie 2009 de către P.S. Sa Justin Hodea Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului.

Piesa cea mai valoroasă o reprezintă catapeteasma bisericii, care este realizată din lemn de tei, sculptat, traforat și apoi pictat. Are la bază 6,6m iar înălțimea de 6m. După cum rezultă din inscripția chirilică de pe icoana de pe prestol este opera artistului Ștefan Zugravul din Șișești care o semnează la 1785. În biserică se păstrează o cruce pictată pe ambele fețe, câteva icoane foarte vechi ale praznicelor împărătești și ale unor sfinți, pe sticlă și pe lemn, unele rămase din vechea bisericuță de lemn, altele fiind pictate de același Ștefan Zugravul. În patrimoniul bisericii se păstrează drept obiect de valoare un scaun arhieresc din lemn, sculptat de un meșter local al cărui nume nu se știe. În fața bisericii se găsește clopotnița din lemn de stejar (monument istoric) construită în anul 1934 de către meșterii Țura Vasile, Costin Costan și Costin Gavril, prelungită cu un pavilion tot din lemn de stejar (crama sau masa moșilor) lucrată de către meșterii Tămaș Alexandru și Tămaș Simion, pe mijlocul căruia se găsesc așezate în formă de mese, lespezi de piatră rămase de la construcția bisericii. Clopotele sunt patru: unul din 1922, al doilea din 1934, al treilea și al patrulea din 1959. Biserica deține și o importantă colecție de cărți vechi, folosite de-a lungul timpului la serviciul divin, scrise în chirilică. Acestea sunt: Chiriacodromion (1699, Bălgrad); Octoih (1709, București); Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie (1742, București); Antologhion (1745, Tipografia Râmnicului); Octoih (1760, Blaj); Apostol (1767, Blaj); Pentecostariu (1771, Blaj); Triodionul (1771, Blaj); Stratnicul (1773, Blaj); Catavasieriu (1777, Blaj); Minologhion (1781, Blaj); Molitvelnic (1784, Blaj).

Șirul preoților despre care avem știri este următorul: pr. Dimitrie Pușcașiu (între 1794-1814), pr. Vasile Șurani (1857-1888), pr. Iuliu Șurani (1888-1917), pr. Virgil Șurani (1917-1945), pr. Augustin Mihalca (1945-1968), pr. Alexandru Cîmpeanu (1968-1975), pr. Ioan Cozmuța (1975-1992), pr. Liviu Petrescu (1992-1993), pr. Cristian Ștefan (1993-2001), pr. Florin Lupșe (2001-2011), pr. Dan Băbut (2011-prezent).De menționat este faptul că pe timpul pr. Iuliu Șurani, în 27.11.1911, 126 capi de familii din Cetățele (2/3 din locuitori) cer preotului ortodox din satul Plopiș, Alexiu Latiș, să înainteze în numele lor, către Consistoriul Arhidiecezei Ortodoxe Române a Transilvaniei din Sibiu, toate actele (semnate nominal) necesare menținerii lor în sânul bisericii ortodoxe, lucru ce se aprobă și se întâmplă. Ca și cântăreț de seamă amintim pe Pop Andrei, iar ca epitrop pe Gavrince Vasile.

Cimitirele

Biserica are două cimitire, unul împrejurul ei, fiind foarte vechi, în el putând fi văzute cruci de piatră din secolul XVIII, iar altul mai nou în locul numit „Pe vârf”.

Activități culturale și filantropice în trecut

În 1896 este confirmată prin „Ordinul nr. 3” emis de Inspectoratul școlar al Județului Satu Mare, existența unei școli în localitate care funcționa în casa parohială numită „Casa Clejii”. Pe o Evanghelie din biserică stă scris că între anii 1907-1909 se construiește o școală care se poate vedea și azi. În 1934 se zidește un cămin cultural unde vor avea loc diverse activități artistice, religioase și culturale, satul fiind renumit prin formațiile vocale, de dansuri și de fluierași existente atunci.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Cetățele este formată din 315 de credincioși. Preot paroh este pr. Dan Băbuț, cântărețul bisericii este Pop Mihai, paraclisierul Poduț Ionuț și epitrop Pop Andrei. Programul slujbelor este unul zilnic. În fiecare duminică după slujba vecerniei se desfășoară programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”. În parohie activitatea filantropică este una bogată, credincioșii răspunzând pozitiv la toate colectele naționale și locale adresate celor nevoiași.

Sâmbătă, 20 august 2022, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cetățele unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit Centrul Cultural-Social „Cuvioasa Parascheva”, ridicat de către domnul doctor Pop Iulian, fiu al satului, în memoria doamnei doctor Pop Daniela Maria. Centrul este deplin funcțional și dotat corespunzător pentru multele activități culturale și sociale care se desfășoară aici.

În anul 2024 s-a început construcția unei capele mortuare situată în cimitirul parohial.

Bibliografie

1. Cîmpeanu Alexandru, pr., Scurt istoric al bisericii, Arhiva Bisericii, Cetățele, 1971.
2. Costin Petru, înv., Monografia Școlii Cetățele, Manuscris, Arhiva Școlii Cetățele.
3. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Lăpuș, conform I.N.S.
4. Latiș Alexiu, pr., Procesul de la Sibiu, Arhiva Mitropoliei Ardealului, Sibiu, 1911.
5. Rogojan P. Mihai, prof., Cetățele Străveche Cetate Românească, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2011.
6. Suciu Coriolan, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1966.