Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Chelința face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopiatului Baia Mare, din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Însă potrivit documentelor, din 1936 aparținea de Protopopiatul Jiboului, iar anterioar, respectiv 1877 – 1930 de protopiatul Năprezii / Náprádensis, și înaintea anului 1870 de Protopopiatul Notigului.

Situată în partea de sud-vest a Districtului Chioar, ca o poartă spre Comitatul Somnocul de Mijloc, localitatea este atestată pentru prima dată în 1423, ca aparținând familiei Kusaly Iacsy Gheorghe de pe domeniul Cetății de Piatră, deși, se pare că, primul proprietar al satului a fost voievodul Drag. Apoi pe parcursul Evului Mediu, localitatea făcea parte, fie din domeniul cetății Aranyosmezo (Cetatea Aurie) localizată pe malul drept al Someșului între Chelința și Cheud, când aparținea de comitatul Solnocul de Mijloc, fie din domeniul Cetății de Piatră, respectiv a districtului Chioar. Ca atare, în funcție de interesele economice și sprijinul autorităților, satul era proprietatea nobilolor ”de Coșei”, adică Gheorghe Jacksi și-a fratelului său Kemeri Nicolae, în 1460, sau proprietatea familiei Dragffy, respectiv Nicolae Dragffy, în 1460, primit, pentru serviciile militare aduse coroanei, de la regele Matei Corvin. Acestă situație oscilează, fiindcă în 1471, Chelința făcea parte din satele Solnocului de Mijloc, pentru ca în 1473, Nicolae Dragffy să o recupereze pentru districtul Chioarului. Revenit pentru scurt timp în proprietatea familiei Jacksi, satele Chelința și Noting, în 1505 vor fi date lui Gheorghe Dragffy ”de Beltiug” și lui Ioan Dragffy. Conflictul dintre cele două familii a continuat până la stingerea ultimului descendent Gaspar Dragffy, în 1553.

Însă trebuie să precizăm că vechimea satului se peierde în epoca dacică, fiindcă așezarea face parte, atât din arealul numit ”Bodava”, cât și din complexul arheologic Oarța – Bicaz.

Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Chelința aparține, sub aspect administrativ, de cetatea Hododului, iar mai târziu de cetatea Cehu-Silvaniei, având ca proprietar, în 1569, familia Gyulai Laszlo, apoi în 1570, revine în proprietatea conților Boldijar și Mihail Jacksi, iar din 1575 revine familiei Gyulai Laszlo, pentru ca din 1797, satul să fie împărțit între diferiți conți maghiari.

De-a lungul timpului satul a fost strămutat, atât datorită poziționării în apropierea Someșului, fiind frecvent inundat, cât și-a creșterii numărului populației, încât de pe așezarea inițială „la Arini”, în secolul al XVII-lea vatra veche a satului a fost părăsită, localizarea fiind „sub Vii” și ” pe Deal”, iar apoi mai sus, într-o zonă despădurită, între Strâmtorile Țicăului (rest de munți calcaroși) și lunca Someșului.

Documentele istorice atestă sigiliul localității cu inscripția ”sigiliul comunei Chelința” din 1850, emblema fiind un lot cu viță-de-vie cu două cozi legate în formă de inimă pe un țăruș.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud sud-vest a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat pe malul drept al râului Someș și un contur răsfirat, în apropierea Strâmtorilor Țicăului sau defileul Someșului, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență  mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Prima biserică atestată documentar este bisericuța veche din lemn, construită prin a doua jumătate a secolului al XV-lea, fiind amplasată în partea satului numită ”sub Vii”, mai exact în fostul cătun Arini (mai jos de valea Purcărețului), care a fost donată,după ce a fost construită cea de-a doua biserică , în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai exact în 1759, satului Săplac (azi Aluniș, jud. Sălaj), fiind plasată în cimitirul localității. Putem spune că, acestă biserică veche din lemn a fost atestată în Conscripția din 1760 – 1762, realizată de Cancelaria aulică pe comitate, care dezvăluie că localitatea avea biserică și preot ortodox pentru cele 65 de familii.Existența locașului de cult este confirmată și de Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale.

Cea de-a doua biserică a fost construită din piatră, în anul 1725, edificiul fiind ridicat pe un deal și închinat cinstirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. 

Actuala biserică a fost zidită, într-o zonă centrală, în 1938.

Biserica este construită din cărămidă arsă pe fundament de beton, după un plan de tip navă, cu dimensiunile de 28 m x 8 m. Absida altarului este semicirculară decroșat, naosul fiind acoperit cu o boltă tot semicirculară. Pe latura de nord a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de bulb (în manieră barocă), acoperită cu tablă zincată.

Locașul a fost pictat între anii 2003- 2004 in  tempera  de către pictorul Bob Liviu , iar sfințirea a fost în 19 septembrie 2004, de către Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramuresului si Satmarului.

Registrele parohiale datează din 1733, fiind consemnat primul preot atestat documentar Vasile (1700 – 1740) – în timpul său fiind construită cea de-a doua biserică, adică cea de pe deal, între 1740 – 1770  pr. Marian Popa, apoi  Popa On Fechete (1770 – 1815), când se pare că parohia a devenit greco-catolică, căci în 1774, comunitatea este vizitată de episcopul Maior. Urmează pr. Ignatie Horincar (1815 – 1856), pr. Petru Merlaș (1856 – 1871), pr. Miron Timofte (1871 – 1874), pr. Ieremia Danci (1874 – 1884), pr. Teodor Gavriș (1890 – 1914), pr. Patriciu Mureșan (1914 – 1926), pr. Teofil Pop (1927 – 1939), pr. Valeriu Sabău (1939 – 1941), pr. Grigore Pop (1941 – 1982), pr. Ioan Bușecan (1982 – 2000), iar din 2000 până în prezent pr. Flaviu Marcian Covaciu. Aceste păstorii îndelungate pot presupune, pe de-o parte, legătura preoților cu localitatea a căror fii puteau fi, iar pe de altă patre, dăruirea acestora pentru o comunitate cu solide valori creștin-morale.

Cimitirele

Localitatea are doar un cimitir, ”pe deal”. 

Activități culturale și filantropice în trecut

Deși școala confesională veche din lemn datează din 1850, iar matricolele există abia din 1902 și avea învățător calificat, se pare că anterior actul educațional se desfășura într-o casă închiriată, fiind atestat numele primului învățător, respectiv Moise Conea. În localitate exista ”Societatea de credit comunală”, fiind coordonată de preot și învățător.

Un exemplu al statorniciei și al dezrobirii prin cultură a fost dezvăluit de  învățătorii Geroge Pop -1867 – 1877, Vasile Merlaș 1880 – 1900 și iar din 1905 învățătorul Augustin Gavriș, o personalitate locală ce și-a impus valorile mult după anul 1918, activitatea acestora imprimând valorile naționale. O dovadă în acest sens este fiul învățătorului Augustin Gavriș, respectiv Emil Gavriș, remarcându-se atât prin funcțiile administrative în Ministerul Învățământului, cât și prin înclinațiile artistice, fiind solist de muzică populară.

Dintre personalitățile localității, se remarcă, încă din timpul Revoluției Burgheze, notarul Grigore Pop, care o susținut, în aprilie 1850, în fața împăratului de la Viena activitatea deputatului de Chioar, Sigismund Pop.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Chelința însumează 1248 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Flaviu Marcian Covaciu, cântăreț al bisericii este Lazar Danut, parclisier Lemnean Adrian,  iar epitrop  Chis Liviu.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, comunitatea implicându-se în activitățile filantropice.

Bibliografie

1. Arhivele Statului Baia Mare, Fond Consiliul Popular Ulmeni – Istoricul comunei Ulmeni.
2. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
3. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
4. Hossu, Valer, Domeniul Cetății de Piatră (Chioar) în secolul al XV-lea, în ”Acta Mvsei Porolissensis”, IX, Zalău, 1985, p. 304 – 316.
5. Meteș Morar-Chelințanu, Ioan, Monografia satului Chelința, edț. revizuită, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2014.
6. Mór, Petri, Szilágy vármegye monographiája,Budapest, vol. II, 1901, vol. III, 1902.
7. Pascu, Ștefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. II, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979.
8. Stoica, Dionisie  și Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, Ed. Victoria, Șimleu-Silvaniei, 1908.
9. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
10. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
11. XXX, Maramureşenii în lupta pentru libertate şi unitate naţională – documente 1848-1918, Ediţie îngrijită de Vasile Căpâlneanu, Ioan Sabău, Valeriu Achim, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1981.