Istoricul Parohiei

1918-anul Marii Uniri… anul marilor speranțe pentru toți românii. Anul în care miilor de români din întreaga Românie li se aprinde în suflete unui trai mai bun în țara lor mare.

1921-Legea din 30 iulie 1921 pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș publicat în M.Of. nr.93/30 iul. 1921 a creat prin exproprierile efectuate cadrul prielnic pentru ,,desvoltarea industriei naționale’’, ,,a spori și completa proprietățile rurale țărănești, precum și islazurile și pădurile comunale rurale’’. Tot aceast lege prevede în capitolul 15 modul în care urmează să se facă colonizările. ,,Art. 113.- Întreaga operație a colonizării regiunilor având populație rară în înțelesul legii de față e încredințată Casei centrale a împroprietării, care ia măsurile necesare pentru alcătuirea de sate noi, sau mărirea celor existente.

În acest context, perioada dintre Primul și al Doilea Război Mondial, găsește populația românească din județul Cluj, din masivele muntoase din jurul orașului Huedin, comunele și satele Ciucea, Vânători, Poieni, ducând o viață în condiții grele. O parte a locuitorilor din localitățile amintite, la îndemnul Statului român, cu acordul populației din localitățile respective, sunt aduși în zona de nord vest a României formând mai multe colonii din care face parte și colonia Crișeni aparținătoare comunei Craidorolț.

Sunt strămutate aici un număr de 66 familii cu copii mulți și situații grele în locul de baștină, cu un număr de 245 suflete. Printre cei strămutați sunt familii cu copii mulți, veterani de război, văduve de război și copii orfani. 

Pe baza Hotărârii Guvernului României și a Domeniilor statului, Oficiul Național a colonizărilor având la bază hotărârile ,,Comisiunii județene pentru împroprietărire’’ din Ardud, a fost înființat satul Crișeni aparținând de comuna Craidorolț.

Familiile aduse aici în câmp liber, fără unelte și animale de muncă și fără experieență în lucrarea pământului s-au adaptat repede la condițiile existente la acea dată, trecând peste greutățile întâmpinate.

Statul român în calitatea lui de proprietar al terenurilor din interiorul țării, în urma câștigării procesului optanților, adică a baronilor și latifundiarilor unguri, a făcut recompensarea cu franci în aur în valoare imensă. Acestora le-au fost plătite atât pământul cât și castelele, casele și fermele, în acest fel Statul Român devenind proprietar de drept. 

Statul Român a împroprietărit țăranii fără pământ în baza Legii Agrare din 1921-Legea Iuliu Maniu. Pământul și pădurile au fost vândute beneficiarilor care au fost soldați în război și țăranilor fără pământ prin renta anuală, care la mulți s-a finalizat la începutul anului 1940.

Localitatea Crișeni și-a luat denumirea în memoria unuia dintre eroii răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan și datorită faptului că sătenii proveneau de pe valea râului Crișul Repede.

Constituirea localității Crișeni nu a fost văzută cu ochi buni de către populația șvăbească maghiarizată și de cea maghiară, constituind o insulă de românism între sate care aveau populație de mai multe naționalități.

Familiile colonizate provin din județul Cluj, țărani săraci, fără pământ, din comuna Ciucea și satele aparținătoare. Altfel, din Ciucea au venit 27 de familii, din Vânători 33 familii, din Poieni 4 familii și din Borod 2 familii, în total 66 familii colonizate.

La colonizare fiecare familie a fost împroprietărită cu 13,5 iugăre de pământ, echivalent a 7,80 Ha teren agricol în care este inclus și locul de casă.

Primul colonist care s-a instalat în vatra sătească a fost Sulea Petru a Măriuchii, care în primăvara anului 1927 s-a strămutat cu familia compusă din 5 persoane: părinții și 3 dintre cei 5 copii ai familiei, a amenajat o colibă din pământ pe locul unde se află actualul cimitir sătesc. În acea colibă a stat și a lucrat pământul până la începutul iernii din 1927, când și-a luat familia și s-a înapoiat în satul originar, Vânători, comuna Ciucea. 

În primăvara anului 1928 s-a făcut colonizarea în masă, familiile stabilindu-se în colonia Craidorolț. S-au repartizat locurile de casă și terenul agricol cu care au fost împrorietărite în total un număr de 66 familii cu o suprafață de 1185 iugăre astfel: 857 arabil, 32 iugăre loc de casă, 133 iugăre pășune, 130 iugăre pădure, 30 iugăre teren neproductiv.

După cum afirmau bătrânii satului, organizarea satului separat de Craidorolț a fost determinată de atitudinea unor localnici care nu au văzut cu ochi buni pe noii împroprietăriți.

Satul Crișeni s-a stabilit pe un loc liber deoarece aici nu a existat nici o fermă a grofului Karoly care fusese proprietarul anterior al terenului. Toată zona era câmp liber și a fost folosită în general pentru pășunatul animalelor. 

Împroprietărirea s-a făcut în primăvara anului 1928 avându-i ca reprezentanți ai coloniștilor pe Fodoca Simion și Danciu Ioan însoțiți de 21 de familii. De menționat faptul că strămutarea sătenilor din locul de baștină, respectiv Ciucea, s-a făcut deplasându-se cu căruțele de coviltir în care erau transportați membrii familiei și anumite unelte de lucru și îmbrăcăminte.

Căruțele erau trase de cai, boi sau vaci, călătoria făcându-se pe o durată de 3 zile, distanța parcursă fiind de 140 km.

Noii împroprietăriți erau în general familii de vârstă medie, fără avere în munți sau cu avere mică pe care au vândut-o fiind hotărâți să-ți schimbe modul de viață.

La început localitatea  a primit numele de Colonia Craidorolț avându-se în vedere intenția cinducerii o uliță a localității Craidorolț, apoi a primit numele de Crișeni datorită faptului că localitățile din care proveneau familiile colonizare erau situate de-a lungul Crișului Repede și în memoria eroului moților, Crișan.

Locurile de casă au fost atribuite de-a lungul drumului comunal care leagă comuna Craidorolț de Moftinu Mare. La început s-au contruit case mici, o tindă și o cameră de locuit, un grajd pentru animale și un mic șopron. Casele erau construite din pământ bătu, acoperite cu paie, cu geamuri mici. În camera de locuit stătea împreună toată familia. Se acorda o atenție deosebită și adăposturilor animalelor din gospodărie. Împrejurul gospodăriilor se făceau garduri din nuiele.

Cu timpul s-a construit case mai mari cu 2 camere, tindă cu fundație din cărămidă sau piatră, cu pereți din chirpici și acoperite cu țiglă, iar familiile cu rezultate mai bune și-au construit câte o șură și grajduri mai mari pentru animale.

În primii ani de la colonizare toți se ocupau de cultivarea pământului cu mijloace rudimentare: plug de lemn, grapă de lemn, căruță cu osii de lemn, producând cerealele necesare familiei și întreținerii animalelor. O parte din coloniști care aveau cai, făceau comerț cu scânduri, grinzi și corni, pe care îi aduceau cu căruțele de la fabrica de cherestea de la Poieni, jud. Cluj, sau pe care le cumpărau de la proprietarii de păduri din Ciucea, Vânători, Poieni, Negreni și din comunele și satele învecinate.

La început fiecare familie deținea în apropiere boi sau cai de lucru, vacă pentru lapte și câteva oi, animale care le asigurau hrana necesară întregii familii.

Bătrânii satului spun că în perioada 1934-1938 din cele 66 de familii împroprietărite, 52 de familii și-au construit case noi cu anexe gospodărești, inclusiv garduri de nuiele, cele din bote de floarea soarelui sau din spini. În această perioadă s-au format noi familii, satul crescând cu încă 20 de gospodării noi. Aceștia au contruit case pe grădinile părinților împroprietăriți la colonizare, astfel că în 1940 satul avea 90 de gospodării.

În perioada 1934-1938 hotarul satului s-a mărit cu circa 120 Ha teren agricol cumpărat de locuitorii satului de la proprietarii de teren din satele învecinate. 

Printre gospodarii buni ai satului sin acea perioadă amintim pe delegații sătești Fodoca Simion și Danciu Simion, oameni care împreună cu o seamă de săteni pricepuți și harnici au făcut demersurile necesare pentru crearea condițiilor pentru construirea unei biserici, a unei școli și amenajarea cimitirului sătesc.

De menționat este faptul că toate familiile colonizate aveau un număr mare de copii, între 3 și 13, cele mai numeroase erau familiile: Crișan Iosif-13 copii, Sulea Petru-9 copii, Vulturar Nicolae-a Niucului-8 copii, Matiș Teodor- a Butii-6 copii, văduva Marcu Floare-7 copii, Giurgiuman Vasile-6 copii, Urs Gavrilă-7 copii, multe alte familii având 4-5 copii.

La colonizare toți erau de naționalitate română, de religie ortodoxă. La început activitatea religioasă s-a făcut în casa lui Jurjuman Vasile, unde preoți din Craidorolț și Istrău țineau slujbe și botezau copiii.

Între anii 1934-1936 prin eforturi mari din partea tuturor sătenilor s-a reușit construirea unei biserici care are hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’, unde au oficiat preoții Ilarie Gael, Mădăras Gheorghe, Aurel Setel, Petru Bontea, Mureșan, Danciu, Micu Leontin, Ștefan Pomian, Cuciuleanu Florin, Cuciuleanu Iosif ajutați vreme îndelungată de cantorii Gheorghe Cozmușa din Istrău, Mocan Petru din Crișeni, Cozmuța Leontin și Ruba Vasile din Craidorolț.

În perioada administrării parohiei de către preotul Pomian Ștefan s-a contruit iconostasul bisericii, s-a renovat altarul, s-a construit turnul bisericii care a dus la mărirea spațiului în biserică și s-a cumpărat un clopot nou.

Din anul 1997 în satul Crișeni s-a înființat parohie proprie având ca preot pe Ștețco Gavril. Cu un an în urmă s-a cumpărat o casă care s-a amenajat casă parohială. La parohie sunt arondate toate cele 121 de familii care compun în prezent satul Crișeni, slujbele religioase desfășurându-se în fiecare duminică și sărbători creștinești.

În primii ani de colonizare copiii au rămas acasă din lipsa de spațiu pentru școală și din lipsă de învățători, rămânând astfel neșcolarizați.

La 2-3 ani de la colonizare s-a organizat prima formă de școlarizare, cursurile ținându-se în câte o cameră din casele sătenilor Fodoca Simion și Nemeth Adalbert, având de-a lungul timpului ca învățători pe Lazăr, Mitrea Dumitru, Farkas Gheorghe, Izvor Silviu, Crișan Ludovic, Seucan Terezia, Cristea Lenuța, Donca Traian, Zima Maria, Belea Silvia și alții.

O perioadă au funcționat în cadrul școlii clasele I-VII, ultima serie de absolvenți de 7 clase a fost în anul 1948.

După o perioadă destul de lungă prin eforturile sătenilor și sprijinul statului s-a reușit construirea unei școli cu 2 săli de clase, un birou administrativ și cămin cultural cu 150 de locuri. Aici funcționau atât clasele primare cât și grupă de copii preșcolari.

În perioada construirii școlii în sat funcționa în paralel o școală organizată în casa lui Nemeth Adalbert. Învățătoare era proaspăta absolventă a Liceului Pedagogic Carei, fiică a satului, Belea Silvia, un dascăl bine pregătit profesional și cu dragoste de a educa cu multă pasiune copiii din sat.

Dovada muncii depuse de învățătoare constă în numărul mare de copii care și-au continuat cursurile elementare la școala din Craidorolț. Școala din Crișeni funcționa cu clasele I-IV. În această perioadă învățătoarea și-a obținut calificările din învățământ prin gradele didactice: definitivat, gradul II și gradul I. După căsătoria cu Sulea P. Petru s-a transferat în Șomcuta Mare și apoi la Baia Mare unde a lucrat până la pensionare.

În sat a funcționat în casa lui Sulea Vasile cooperativa sătească. Pe parcurs s-a cumpărat un teren de la Danciu Ioan și s-a construit o prăvălie. Deservirea locuitorilor în unitățile cooperativei de consum cu produse alimentare în general și textile într-o mai mică măsură, a fost făcută de către Golban Vasile, Mocanu Petru. 

Pentru realizarea lucrărilor de construcție a caselor și a anexelor gospodărești în general s-au folosit materiale ieftine și la îndemâna sătenilor cum ar fi chirpici, lemn de stejar și brad, acoperite din paie sau țiglă în primii ani după colonizare.

La executarea lucrărilor și-au adus contribuția o seamă de oameni pricepuți și cu îndemânare în dulgherie și tâmplărie:Sulea Anton, Chereji Petru, Borta Ioan, Mut Mihai. De ridicarea pereților și tencuirea cu noroi s-a ocupat Gabrian Petru din Crișeni și Botoș Carol din Craidorolț. După anii 50 casele cele mai multe au fost renovate sau chiar înlocuite cu case durabile.