Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Curtuiușu Mare face parte din Protopopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Iar până în 1876 aparținea de Protopopiatul Nireșului / Nagy-Nyiresiensis, iar apoi din 1877 până la 1936  de Protopopiatul Șomcutei / Nagy-Somkutiensis, pentru ca până în a doua jumătate a secolului al XX-lea să faca parte din Protopopiatul Chioar.

Documentele epocii, adică Urbariile din 1560 și 1566, atestă ca prim stăpân a localității pe voievodul Damian Hossu din Mesteacăn, iar apoi din a doua jumătate a secolului al XVII-lea intră în proprietatea familiei Teleki.

Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat în componența plășii Mireșu Mare a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Curtuiușu Mare a făcut parte din comitatul Satu Mare.

Geografic, localitatea este situată în partea de sud sud-vest a Depresiunii Baia Mare, având un relief variat, văi și dealuri (a căror altitudine medie este de 380 m – 400 m), relieful fiind cunoscut sub denumirea ”platoul calcaros Purcăreț” – Boiu Mare, dar și un contur răsfirat,  bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă pentru cele 51 de familii ortodoxe, dar fără preot, se pare că parohia era vacantă,  însă consemnează și existența preotului greco-catolic pentru 3 familii de această confesiune dar fără biserică. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

Actuala biserică a localității, ridicată din piatră prin contribuția credincioșilor între 1927-1928, a fost înălțată în locul vechii biserici din lemn, ce a fost distrusă în întregime de un incendiu în 1915, însă la câţiva metrii mai lângă vale, vechea biserică fiind situată mai spre deal. Însă biserica din lemn de stejar își revendică atestarea de prin 1884, potrivit șematismelor greco-catolice, închinată fiind Sfintei Cuvioase Parascheva.

Biserica este construită din piatră, după un plan tip sală, cu dimensiunile de 25 m x 8 m. Absida altarului este semicirculară decroșată, bolta naosului este semicirculară. Pe latura nordică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de bulb (în manieră barocă), acoperită la început cu şindrilă iar după aceea cu tablă. Pictura a fost executată de către pictorul Victor Coroian. În anul 1996, biserica a fost sfințită de Preasfintitul Parinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Între anii 2016 – 2022 biserica intră într-un amplu proces de renovare, perioadă în care se reamenajaza Sfantul Altar, se schimbă iconostasul şi picturile de pe catapeteasmă, se reface pardoseala punându-se parchet laminat în naos si pronaos, iar în altar gresie. Au urmat lucrari de reconditionare a acoperisului,  de tencuire a peretilor atat la interior cat si la exterior,  pregatindu-se pentru pictură, pictură ce a fost executata de pictorul Sorin Iosub. S-a refacut instalatia electrica, s-au automatizat clopotele, s-a refacut instalatia de caldura si s-a montat o noua centrala termica, s-au reafacut aleele placandu-se cu piatra.

În data de 28 mai 2023 s-a săvârşit slujba de târnosire a bisericii, de către Preasfinţitul Părinte Iustin, episcopul Maramuresului si Satmarului.

Primii slujitori a sfântului altar sunt consemnați preoții Teodor și Nuțu (1733), pr. Ștefan (1763)și pr. Theodor (1784). Apoi odată cu secolul al XIX-lea, cronologia acestora este omogenă, respectiv pr. Ioan Avram 1867 – 1894, probabil fiul său, pr. Laurențiu Avram 1900 – 1905, pr.  Ioan Hossu 1906 – 1914, pr. Eugen Pop 1925, pr. Ioan Pop 1930, pr. Alexandru Cherecheș 1936, pr. Ilie Ardelean (1971-2015  )  , iar din 2015 până în rezent pr. Gabriel Leș

Cimitirele

În sat se gasesc doua cimitire, unul în partea de jos a satului (Cristate), iar altul în partea de sus a satului (Grădina domnească), unde în anul 2019 a fost construită şi o capelă de cimitir.

Activități culturale și filantropice în trecut

Cât privește aspectul educativ, se poate constata legătura cu glia, întrucât învățătorii Ilie Aron și Demetriu Timb, probabil, erau credincioși ai aceștei comunități, așa explicându-se activitatea lor consecventă pentru a  menține vie credința, ideea libertății și valorile culturale. De la aceste principii nu s-au desprins nici cei care au ocupat funcția de învățător intermediar Gabriel Aron, poate fiul sau o rudenie apropiată a învățătorului Ilie Aron, respectiv Ioan Cristian.

Recunoașterea jertfei strămoșilor din cel de-a Doilea Război Mondial este cinstită prin monumentul din curtea bisericii.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Curtuiușu Mare însumează 314 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Leş Gabriel, cântăreț al bisericii Achim Ioan, parclisier Dico Gavril Dănuţ, iar epitrop Matei Vasile Mircea

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Edroiu, N. și Gyemánt, L.,  Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna și Chioar în vremea răscoalei lui Hore (1784) în ”Acta Mvsei Porolissensis” anul VIII, Zalău, 1984, p. 345 – 406.
5. Giurescu, C. Constantin, Istoria Românilor, vol. II, ediţie îngrijită de Dinu C. Giurescu, All Educational, 2007.
6. Hitchins, Keith, și Beju, Ioan N., Documente privitoare la trecutul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după  1761, în ”Mitropolia Ardealului”, Sibiu, nr. 1-3 / 1974, p. 13 – 46.
7. Makkai, Lászlo, Solnok-Doboka megye magyarsaganak pusztulasa a XVII szad elejen, Kolosvar, 1942.
8. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
9. Meteş, Ştefan, Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
10. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1979.
11. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
12. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
13. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.