Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Dăneștii Chioarului face parte  integrantă din Protopiatul Ortodox Chioar din 1994,  anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Potrivit documentelor, încă din 1867 aparținea de Protopopiatul Nireșului / Nagy-Nyiresiensis până în 1936 când a făcut parte din Protopopiatul Chioar, până a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Aparținând de domeniul Cetății de Piatră, după cum dezvălui și numele satului, localitatea Dăneștii Chioarului străbate veacurile începând cu secolul al XV-lea, când regele Sigismund o atribuie proprietății fiilor lui Balc și Drag, prin conscrierea Conventului din Leles în 1405, pentru ca după vreo douăzeci de ani, același Convent, dar din 1424, s-o statornicească fiilor lui Sandrin, Vasile și Ioan, descendenți ai voievozilor maramureșeni. Iar în secolul următor, stăpân al satului să fie voievodul Toma din Lucăcești, așa cum atestă  Urbariile din 1560 și 1566 – satul devenind apoi proprietatea lui Dan, fiul voievodului Toma din Lucăcești.

Trebuie precizat, că încă din 1411 este consemnat ca sat românesc – villa valahalis. Statut păstrat de-a lungul secolelor, chiar dacă din secolul al XVIII-lea, a devenit proprietatea familiei Teleki, fiind cumpărat de Géza Teleki de la familia Pechy. Apoi,  prin legea din 1876, care desființa Districtul Chioar și recunoștea 16 comitate în arcul Carpatic, localitatea a revenit comitatului Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, având un relief specific de șes, fiind brăzdat de râul Someș, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă și preot pentru cele 11 familii. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

După Revoluția Burgeză din 1848, Dăneștii Chioarului era filie a parohiei Lucăcești din cadrul Protopopiatului Nagynyiresiensis a Districtului protopopesc Chioar, statut determinat de numărul mic al credincioșilor. 

Despre vechea biserică din lemn, și implicit despre vechimea parohiei, vorbesc obiectele și cărțile de cult – o icoană a lui Iisus Hristos din secolul al XVII-lea, Strajnicul din 1743 și Evanghelia din 1775. În același spirit al atestării vechimii parohiei, este și documentul din 1784, ce consemnează primul preot cunoscut cu numele, respectiv popa Prie, care citise patenta gubernială în localitate, când țăranii cercului Șomcuta își manifestaseră solidaritatea cu răsculații lui Horea. Din amintirea bătrânilor știm că prin 1850 exista o biserică veche în locul numit ”țințiri” (era doar numiot astfel toposul, fără a exista un cimitir acolo).

Cât privește edificiul, știm că a existat o biserică veche din lemn, având hramul Nașterea Maicii Domnului,  însă a fost demolată în 1926, când s-a construit biserica actuală.

Putem remarca ușor că, biserica nouă a fost ridicată sub păstoria preotului Teodor Lenghel, cel care înainte cu 4 ani, respectiv în 1925, începea ridicare bisericii din matre. Astfel, de personalități au reușit să ofere comunității o demnitate izvorâtă tocmai din păstrarea conștiinței naționale.

Biserica este construită din cărămidă, după un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de L 21 m și 15 m. Absida altarului este poligonală nedecroșată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar pe latura sudică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă. Locașul a fost pictat încă din 1926, iar din primul iconostas pictat pe pânză se păstrează imagini, dar și o icoană a Mântuitorului din biserica veche și o icoană veche Nașterea Sfantului  Ioan Botezătorul. Apoi,  în anul 1972, biserica a fost repictată.

Ample lucrări au început încă din 2007 pe vremea pastoririi parintelui Mircea  Cimpeanși care au fost finalizate abia în anul 2012, când locașul a fost târsostit de Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în data de 8 iulie 2012, în timpul păstoririi preotului Augustin Gross.      

După cum am precizat, primul preot neunit cunoscut cu numele este  Teodor (1733), pr. Prie, prin 1784, și tot către sfârșitul secolului al XVIII-lea, documentele parohiale îl atestă pe pr. Vlad.

Dar Dăneștii Chioarului avea statutul de filie, ca atare, preotul din matre păstorea și peste acești credincioși, preotul din matrea Lucăcești, pr. Zaharie Meț 1835-1870, pr. Alexandru Peter 1870-1887, pr. Vasile Mureșan 1890-1909,  pr. Teodor Lenghel din 1901 ce păstorește până în 1963. Însă, slujbele religioase erau adesea săvârșite doar de cantor, statut ereditar pentru cei din familia Avram, tatăl Ieremia Avram 1835-1877, apoi fiul său Gabriel Avram până în 1910. 

Din a doua jumătate a secolului al XX-lea, sunt atestați preoții Nicolae Leșe (1969-1979), Vasile Ciceu (1980-1993), Dumitru Roșca (1993-1994), Mircea Câmpean (1994-2011), iar din 2011 până ân prezent preotul parohiei este Augustin Gross.

Biserica deține și mică colecție de cărți vechi, folosite de-a lungul timpului la serviciul divin, , scrise în chirilică, respectiv Biblia tipărită la București în 1699, Triod tipărit în 1827 și Mineu tipărit în 1838.

Cimitirele

Localitatea are trei cimitire, dintre care unul este țințirimul.

Activități culturale și filantropice în trecut

Prin sprijinul preotului protopop din Satu-Mare, Petru Bran de Tohat, preoții și învățătorii au susținut cultura și spiritul național pri aducrea intelectualilor români din district, în cadru diferitelor adunări, printre care și cea din din 10 februarie 1861 din Dănești.

Numărul redus de elevi, între 10 -28 de copii, nu favoriza nici măcar prezența învățătorului în sat, de aceea aceștia frecventau școala din matre.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Dăneștii Chioarului însumează 459 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Augustin Gross, cântăreț al bisericii este Rus Andrei, parclisier, Tinc Vasile, iar epitrop  Aciuan Nicolae.

Programul slujbelor este unul zilnic, desfășurându-se, de  asemenea, programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”. Credincioșii se implică în activitățile filantropice, în activitățile culturale, prin organizarea dansului la șură, înaintea intrării în Postul Mare, și prin participarea la cele două pelerinaje / an.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Edroiu, N. și Gyemánt, L.,  Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna și Chioar în vremea răscoalei lui Hore (1784) în ”Acta Mvsei Porolissensis” anul VIII, Zalău, 1984, p. 345 – 406.
5. Kálmán, Persián, dr., Kövár krónikája, Nyomása, Kolozvár, 1921.
6. Makkai, Lászlo, Szolnok-Doboka megye magyarságának pusztulása a XVIII század elején, Kolozsvár, 1942.
7. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
8. Meteş, Ştefan, Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
9. Moldovan, Andrei, Districtul Chioarului. Perioada de funcţionare şi arhiva creată, în ”Revista Arhivelor”, anul XLVIII, nr. 2, 1971, p. 287 – 299.
10. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1967.
11. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, VII. Kötet, Deésen, 1905.
12. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
13. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.