În depresiunile vestice ale Munților Oașului, în imediata apropiere a vârfurilor Cetățuia, Mijlocia, Corcea Mare și Corcea Mică se află satul Gherța-Mare, a cărui existență dateaza după datele istorice încă de prin secolele XII-XIV. Situat la poalele împădurite ale culmilor mai sus menționate, a constituit din cele mai vechi timpuri un loc ferit de năvălirea altor popoare și prin vegetația bogată a constituit condiții optime de viață pentru localnici. Satul privit de pe dealurile înconjurătoare apare ca un amfiteatru închis dinspre răsărit, miazăzi și apus, cu deschiderea spre nord către satul învecinat Turulung. Satul Gherța-Mare se înscrie printre localitățile cu tradiție în creșterea animalelor, agricultura și pomicultura.

Date precise despre înființarea parohiei ortodoxe  nu s-au găsit prea multe. Ce am aflat este faptul că Parohia Gherța-Mare a aparținut  Epismei rusești a Muncaciului până prin anul 1853, iar în continuare  pe vremea episcopului Ioan Alexi, s-a  înființat Episcopia Greco-Catolică a Gherlei. În 1932, s-a înființat Episcopia Greco-Catolică a Maramureșului cu sediul în Baia Mare, parohia Gherța-Mare a fost introdusă aici până în anul 1948, episcop fiind Alexandru Rusi. Ca și în Turț, și în Gherța Mare a existat o bisericuță veche de lemn care a fost construită în  cimitirul vechi și lângă ea a fost casa parohială veche.

Actuala biserică din Gherța-Mare a fost construită în anul 1893 din piatră și cărămidă arsă, pe vremea când, în sat au fost doar 90 de familii. Unele  mărturii ale unor bătrâni din sat, povestesc faptul că bărbați puternici din acea vreme, au mers cu carele cu boi în deal și au încărcat și au adus bolovani mari de piatră, pe care i-au așezat în fundația bisericii. De asemenea, când s-a terminat fundația, s-au ridicat pereții bisericii, care au o  grosime de 1 m, unde s-au pus bolovani mai mici. Trebuie să menționăm faptul că, deși biserica actuală are o vechime de 130 de ani, nu prezintă nici o degradare, nu există nici o fisură în pereți. Ce meșteri au lucrat la biserică, nu am găsit, dar se știe că, la construirea ei, a contribuit tot satul, fiecare cu ce a putut. Probabil că, din această cauză, oamenii sunt atât de atașați de bisericuța lor, pentru că aici și-au găsit alinare, liniște și mângâiere  strămoșii satului, în timpurile grele ale dominației austro-ungare. 

Biserica este în formă de corabie cu o turlă, acoperită cu tablă galvanizată la început, care ulterior, în anul 2001 a fost schimbată cu tablă de aluminiu. În interior biserica are un iconostas veritabil, al cărui schelet este din lemn de nuc, iar pictura icoanelor este realizată de profesorul de la Facultatea de Belle-Arte din București: Haiduc Aurel (1917–1970), care a fost fiu al satului (acest iconostas se păstrează și astăzi în bune condițiuni chiar  dacă are în jur de 70 de ani vechime, pentru că a fost realizat în anul 1950).

În biserică s-au aflat două policandre, două icoane a căror vechime se presupune a fi din anul 1893, de când a biserica. Se spune despre  acestea faptul că  au fost mutate din biserica veche de lemn. De asemenea, ”din vechime se mai păstrează un scaun arhieresc (1940), o cruce (1942), masă  pangar (1948), o icoană cu Iisus (1950) un tablou cu rânduialaproscomidiei (1950), o strană (1939), Sfântul Chivot cu icoana Domnului și cu arcadele vechiului altar  (1948), o cruce mare cu care se ieșea în procesiune (1967), o altă cruce de masă (1967), 4 bucăți de  sfeșnice mari care se folosesc și astăzi la înmormântări (1970), vase liturgice; Sfântul Potir (1929), Sfântul Disc (1929), copie (1929), linguriță (1929), mireutor (1929), o cădelniță (1967), o cruce sfântă din 1918” cu care vrednicul de pomenire preotul paroh Iustin Pop a mers la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 01.12.1918, o candelă veche, un litier vechi, un clopoțel, o icoană alezată pe cutia milei (1967), cărți de slujbă vechi, pe care le păstrăm în bune condițiuni, într-o încăpere numită MUZEU, în  clădirea Capelei funerare. Reparații în biserică s-au făcut în anul 1948, în timpul pastorației preotului Lupan Ovidiu, apoi în 1952, în timpul slujirii preotului Mărieș Vasile, s-au continuat reparațiile, urmând a fi terminate în timpul  pastorației preotului Laurențiu Gheorghe, atunci când s-a făcut iconostasul și pictura icoanelor. În tot acest timp curatori prim au fost pe  rând  credincioșii: Belbe Filimon, Haiduc Grigore, Bud Vasile și Fabian Vasile. Când biserica a fost împodobită și înfrumusețată, a fost târnosită și sfințită în 23.05.1965, lucrările fiind binecuvântate de P.S. Valerian Zaharia al Oradei, iar preot paroh, fiind în acea vreme, Popescu Gheorghe, care a fost ridicat în rangul de iconom stavrofor, iar prim  curator a fost Fabian Vasile. 

Trebuie să menționăm faptul că majoritatea credincioșilor, în anul 1948 au trecut la Ortodoxie, din religia  greco-catolică, închizându-se astfel pentru totdeauna capitolul uniației unei părți a românilor din Transilvania cu  Biserica Romei. Din data de 21.10.1948, credincioșii satului, au înțeles că de acum înainte, vor fi frați de  credință cu toți ceilalți fii ai Bisericii Ortodoxe  Române, pecetluind întregirea  Bisericii într-un singur trup, cu o singură stăpânire duhovnicească și într-una singură, sobornicească și apostolească mărturisire de credință, fără adăugiri și inovații, ci păstrând duhul vechilor predanii și a ortodoxiei ecumenice, după pilda evlaviștilor străbuni. Această „refacere a  unității bisericești, trebuia să se facă în 1918” spunea în Adunarea de Reîntregire, mitropolitul Ardealului de atunci I.P.S. Dr. Nicolae Bălan, dar oamenii politici din vremurile trecute, n-au sprijinit unirea sufletească  a poporului : ”Dumnezeu ne-a dat această bucurie astăzi, învrednicindu-ne să trăim  în țara democratică, momentul mult așteptat de a vedea frații reîntorcându-se  de bună voie și cu inima caldă în  sânul Bisericii noastre”  

Așa cum se întâmplă și în zilele noastre și în vremurile mai de demult,  Biserica, prin slujitorii ei, s-a îngrijit într-un mod cu  totul și cu totul aparte și de educarea tinerilor și a copiilor, nu numai din punct de vedere religios, ci și  educațional pentru că din contribuțiile benevole ale credincioșilor  a întreținut școli confesionale, care la început erau conduse de preotul paroh și cantorul bisericesc, care  mai are și denumirea de dascăl sau diac, adică  om cu știință de carte, iar preotul mai avea denumirea de învățător. Referitor la cântăreț, care era și secretarul parohiei, el participa la ședințele consiliului parohial și scria numele consilierilor prezenți. Și astăzi, preotul mai face activități cu tinerii și cu copii, însă la  școală este un personal didactic calificat și bine pregătit. Învățătorii și profesorii colaborează cu preotul paroh și organizează împreună întâlniri duhovnicești .Iar cântărețul este și astăzi, secretatul parohiei și participă la ședințele consiliului parohial.

Biserica, a fost întotdeauna, alături de popor și i-a îndrumat să-și păstreze limba, portul și obiceiurile. Greu a fost drumul pe care l-a străbătut poporul român până a ajuns în ziua de 23.08.1944  și în care a putut să se ridice de sub dominația dușmanilor  neamului și mai apoi când a fost eliberat de regimul comunist în decembrie 1989. Atunci poporul român a reușit să-și  făurească singur soarta și drumul său spre o viață nouă, liberă, democratică. Credința puternică în Dumnezeu și-a arătat-o prin ridicarea nenumăratelor biserici și mănăstiri. 

Așa s-a întâmplat și în satul Gherța-Mare. Oșenii, fără să fie ajutați de nimeni, au pus mână de la mână, au rupt din agoniseala lor și au zidit biserica din centrul satului și astăzi sunt foarte mândri de ce au  realizat înaintașii lor. Înainte de a se construi casa parohială actuală, a fost ridicată demult o casă pentru preot din lemn de stejar și chirpici și era acoperită cu tablă zincată. Ea a fost așezată lângă vechea biserică de lemn în cimitirul satului, având  și anexe, grajd, șură și cotețe. Toate acestea au fost  făcute din contribuția benevolă a sătenilor. Însă, de-a lungul vremurilor, toate acestea s-au deteriorat și în vremea preotului Tătăran Vasile, s-a construit o casă parohială nouă cu etaj și garaj la subsol în 1981, casă care există și astăzi. Ea a fost așezată aproape de Biserică și are anexe gospodărești: sopră pentru lemne, afumătoare, cotețe pentru animale și păsări. Arhiva parohiei este bine așezată în  biroul parohial și se păstrează în bune condițiuni. De asemenea, biblioteca parohială (în jur de 2.100 volume) este impresionantă, este așezată pe ani și se păstrează în  rafturi din lemn de stejar, care au fost făcute în  anul 2023 și rânduite în biroul parohial. Există un registru inventar și un registru bibliotecă unde fiecare volum este scris cu număr de înregistrare. Apoi în registrul inventar sunt notate și înregistrate toate obiectele și lucrurile vechi moștenite de la preoți slujitori și așezate în sala Muzeu din Capela Funerară.

Biblioteca parohială cuprinde reviste  teologice (B.O.R., Studii tehnologice, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Ortodoxia, Telegraful Român, Lumina, precum și cărți teologice, culturale și istoria pe care le posedă parohia, așezate în ordine, pe domenii de activitate, pe ani.  

De-a lungul anilor, bunii credincioși ai parohiei au sprijinit pe slujitorii Bisericii și au întreținut averea mobilă și imobilă a ei, sporind-o și înmulțind-o prin donațiile făcute în: terenuri agricole, fâneață, terenuri care astăzi servesc drept cimitire ale satului. Deservenții cultului ortodox – preoții care au slujit la Sfântul Altar al Bisericii Ortodoxe Române din Gherța-Mare se cunosc de foarte puțină vreme. Numele preoților care au slujit în vechea Biserică de lemn nu ne sunt cunoscute, deoarece, agendele și registrele vechi ale bisericii, unele au fost predate la Arhivele Statului Român, altele s-au pierdut de-a lungul timpului, altele s-au deteriorat. 

Totuși avem o situație în ordine cronologică, prin cercetarea registrelor parohiale, păstrate în  arhiva bisericii noastre, iar situația se prezintă  astfel:

1. Preot Șerbac Ioan, având ca ajutor, posibil să fi fost curator pe Titea Vasile. Din relatările bâtrânilor satului aflăm că ei au proiectat zidirea Bisericii actuale, dar nu au trăit să o vadă ridicată.
2. Preot Bud Cornel, în timpul lui a fost construită Biserica actuală din piatră și cărămidă arsă și casa parohială veche din lemn, când au fost în sat 90 de familii  de credincioși. Nu cunoaștem anii de slujire ai preotului .
3. Preot Iustin Pop slujește în parohie până în anul 1936 și lucrează la înfrumusețarea Bisericii bisericii și el este cel care, cu Sfânta Cruce în mână, merge în data de 1 decembrie 1918 și participă la Marea Adunare Națională la Alba Iulia, însoțit fiind de economul Vasile Zbona și alături de ceilalți membrii ai delegației Cercului Electoral Halmeu, Comitatul Ugocea, semnează  actele Marii Uniri din 01.12.1918.
4. Preot Ovidiu Lupan, păstorește între anii 1936 – 1952,  venit aici din parohia Tur. Este un preot blând  și păstorește cu cinste și demnitate până la sfârșitul  vieții sale în 1952.
5. Preot Mărieș Vasile, păstorește între anii 1952-1958, când este transferat în parohia Boinești.
6. Preot   Laurențiu   Gheorghe, păstorește   în perioada   anilor  1958 – 1964, când iese la pensie.
7. Preot Gheorghe M.Popescu 1964 – 1978 în timpul căruia Biserica este  târnosită și sfințită de P.S. Valerian al Oradiei, când este ridicat în rangul de iconom stavrofor. Prim curator a fost Fabian Vasile.
8. Preot Tătăran Vasile, de origine din Viile Apei, preia parohia în anul 1978; în timpul lui s-a  construit casa parohială actuală (1981); el a depus mari eforturi în lupta cu comunismul și mișcările  politice. Slujește în parohie până în anul 2000, având aproape 22 de ani de slujire, după care se transferă în  orașul Satu-Mare, slujind la Biserica Ortodoxă din  Cartierul Soarelui, până în anul 2020 când trece la cele veșnice, doborât fiind de o boală cruntă. A fost regretat de credincioși.
9. Preot Ținca Ioan-Florin, preia parohia în anul 2000 tânăr, la vârsta de 22 de ani, fiind încă student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității de Vest Oradea, având o putere de muncă extraordinară. A depus o muncă susținută pentru a-i apropia pe credincioși de  Biserică. După revoluția din 1989, oșenii au început să migreze în țări străine și învățând tradițiile și obiceiurile străinilor, s-au răcit oarecum de Biserica din sat, uitând sărbătorile.  Ei acolo în străinătate  nu prea frecventau Biserica din diferite motive: la unii era departe biserica, la zeci, chiar sute de km de locul unde stăteau în chirie; alții lucrau dumineca, îndemnați fiind de patroni; alții se odihneau dumineca, după o săptămână de muncă  grea. Când am intrat în parohie erau deja mulți oșeni plecați în străinătate. Și văzând că situația în țara noastră se înrăutățea din ce în ce mai mult, oșenii, după anul 2000, au început să părăsească țara tot mai mulți în fiecare an, astfel încât în anul 2010, cam 60% erau plecați; iar astăzi  în anul 2023, cu tristețe mărturisesc faptul că 75%-80% sunt plecați peste hotare, iar în sat  au rămas doar persoanele în vârstă care îngrijesc  de nepoți. Situația migrației oșenilor este următoarea: în unele familii bărbatul este plecat, în țară a rămas femeia să aibă grijă de copii; în alte familii dacă nu sunt copii, și bărbatul și femeia sunt plecați.

Apoi, în alte familie, bărbatul și femeia sunt plecați, iar copii au rămas în grija bunicilor și avem și situații unde și părinții și copii sunt plecați, în țară rămânând bătrânii. Iar situația actuală în parohie este aceasta: avem 480 de familii, din care 95 sunt văduvi și văduve și sunt plecați în străinătate aproape 80% din credincioși, care vin în țară: unii la Crăciun, alții la Paști și cei mai mulți vin vara în luna august când se fac majoritatea nunților în Țara Oașului. 

În anul 2000 s-a construit o clopotniță impunătoare cu două etaje, în care sunt adăpostite 4 clopote; cel mai mare de 150 kg, al doilea ca mărime, de 80 kg și două mici de câte 30 kg. fiecare. Despre clopotele Bisericii există o poveste adevărată spusă de bătrânii satului, care afirmă că, clopotul mare de 150 kg., în vremea Imperiului Austro-Ungar, a fost ascuns într-o fântână părăsită spre a nu fi găsit de armatele străine care veneau la bieții oșeni și  confiscau tot; animalele din grajd, butoaiele cu pălincă, porcul din coteț, iar din case luau lucrurile de valoare. 

Tot bătrânii satului, afirmă că a mai existat încă un clopot mai mare decât cel de 150 kg,  la biserică, dar care l-au confiscat străinii și l-au dus la Budapesta și au făcut gloanțe din el. Aceste afirmații noi credem că sunt adevărate și le transmitem mai departe din generație în  generație. În anul 2001 s-au construit la Biserică   următoarele: un pridvor colosal care este pictat în întregime în tehnica frescă de pictorul Crișan Dorian din Cluj, la intrarea principală la Biserică având lungimea de 6 m și lat cât Biserica fiind practic o mărire în lungime a Bisericii; un pridvor lateral integral în frescă, la ușa bărbaților; o capelă în formă octogonală, având  1,5 m latura, prin care se aprind lumânările în timpul slujbei. Apoi s-a schimbat integral acoperișul Bisericii (structura de lemn – grinzi de stejar și acoperit cu tablă de 2,5 m, adusă din Slatina). 

De asemenea, dorim să menționăm faptul că în Biserică, pictura a fost făcută în anul 1986, pe vremea preotului Tătăran Vasile, de către pictorul Lucian I.  Dogărescu din București. Această pictură, a fost întârită în culoare, în perioada anilor 2000 – 2004, și a avut loc un proces de înfrumusețare  și împodobire a Bisericii  cu : prapori noi (14 la număr), Sf. Chivot  noi, sfeșnice noi, Sf. Evanghelie nouă, Sf. Cruce cu  stativ, toate cele necesare pe Sfânta Masă,  toate aurite aduse din grecia. De asemenea, s-au procurat și Sfintele vase (Sfântul Potir, Sfântul disc, steluța, copie, linguriță) aurite; veșminte noi.

De asemenea, a fost renovată și casa parohială. Pentru toate aceste lucrări s-a săvârșit  o Sfântă Liturghie Arhierească și P.S. Justin  atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului le-a binecuvântat și sfințit participând la Sfânta liturghiei, înconjurat de  un sobor  mare de preoți, 34 la număr, având în  frunte 2 protopopi; cel de la Marghita în persoana preotului Ciobai Gheorghe, fiu al satului și cel de la Negrești Oaș în persoana preotului Feher Mihai. Cu acest prilej, preotul paroh Ținca I.Florin  a fost ridicat în rangul de iconom după doar 4 ani de slujire, având dreptul de a purta brâu roșu.

După sfințirea Bisericii, au continuat lucrările la Biserică, după cum urmează:

• Se schimbă gardul vechi de lemn cu gard nou de fier la casa parohială (2005).
• Se schimbă  ușile  vechi  cu  ușile  noi  din  lemn de  stejar  sculptat  la Biserică, donație a credincioșilor Iosif  Grigore patron și Feier Vasile patron și prim curator (2005)
• Se  schimbă  lagărele  și  rulmenții  vechi cu rulmenți noi  la clopote  și  se pune pe sistem electric  cu programator (2005).
• Se  schimbă  lavițele  și băncile  vechi cu altele  noi din lemn de  stejar sculptat  în  toată Biserica (2006) ;
• Se schimbă geamurile și ușile cu geamuri noi termopan, la casa parohială (2007);
• Cimitirul din Poieniță este împrejmuit cu gard nou de fier (2008)
• Se schimbă geamurile vechi de fier cu geamuri noi termopan în culoarea lemnului la Sfânta Biserică  (2009);
• Se   întocmește  un  proiect de  încălzire  geotermală   pe curent  electric  la Biserică  și se întocmește un proiect de încălzire pe lemn de foc la casa parohială și se duc proiectele la finalizare (2011);
• Gardul   vechi  de fier este  demolat și se construiește  un  gard  nou din beton de patronul Iosif Grigore, fiu al satului (2012).
• Se construiește un garaj și două toalete publice la biserică (2012);
• Pe garaj se construiește un foișor (terasă) din lemn de stejar sculptat de patronul și epitropul Feier Vasile (2012);
• În  curtea   Bisericii, se  construiește   un altar de vară din lemn de stejar  sculptat  de Gheorghiuț Daniel patron și fiu al satului (2012).
• Se construiește o poartă maramureșană la intrare, de Nemeș Vasile  – procuror în București și fiu al satului (2012).
• Se toarnă trotuare din beton și se pune  piatră adusă din Săpânța, în toată curtea  Bisericii și a casei parohiale (2012 – 2014).
• Cele 2 candelabre vechi se înlocuiesc cu 4 candelabre noi aurite, din Grecia prin contribuția credincioșilor Petric Vasile – deputat,   Nemeș Vasile, Gavriș  Ioan, Cioară Vasile (2012 – 2013).
• Se donează 10 rânduri de veșminte preoțești și   apoi se începe renovarea casei parohiale (2014).

În momentul când se finalizează lucrările, în august 2015 se face inaugurarea lor printr-o slujbă la care a participat Prea Cuviosul Părinte Protopop Feier Mihai al Țării Oașului înconjurat de un sobor de 11 preoți. După toate acestea, în anul 2015, se  înlocuiește mocheta veche cu alta nouă în toată biserica.

Apoi, în perioada anilor 2017 – 2021  se construiește o capelă funerară cu lungimea de 12 m. lungime, având la intrare o terasă de 12 m. lungime, în total 24 m. lungime și o lățime de 10 m. Această construcție este impunătoare și are în jurul ei alei betonate, o parcare mare, o intrare principală  și una laterală, lucrare care a fost sprijinită și de Primăria Comunei Turț. În anul 2022, în data de 18.03.2022 în a 3-a săptămână din Postul Mare,  vineri, se săvârșește Sfânta liturghie a darurilor mai înainte – sființite de la ora 16.00, când este sfințită și  Capela Funerară către PS Timotei Sătmăreanul , aerhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. Cu acest prilej, preotul paroh Ținca Ioan-Florin a primit Ordinul Omagial Pr.Nicolae Gherman, având dreptul de a purta Sfânta Cruce.

După acest eveniment în anul 2023 s-a primit o altă lucrare importantă: s-a procurat marmură de 2 cm care se va monta pe jos în toată Biserica  și se va reorganiza Sfântul Altar al Bisericii, în  perioada imediat următoare. În anul 2024 s-a finalizat punerea pardoselii din marmură și s-a început reorganizarea Sfântului Altar prin placarea cu marmură a Sfintei mese. În perioada imediat următoare s-au contactat meșteri sculptori care vor executa lucrări de mobilier din lemn de stejar masiv înlocuindu-se astfel tot mobilierul vechi. În anul 2025 fiind sprijiniți de un sponsor, fiu al satului, vom schimba iconostasul vechi cu unul nou din lemn de stejar masiv. În viitorul apropiat, se va întării în culoare și pictura din biserică și din exterior.