Parohia Ortodoxă Hovrila
Istoricul comunității parohiale
Parohia Ortodoxă Hovrila face parte integrantă din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterioar aparținând de Protopopiatul Baia Mare. Până în anul 2000 a fost filie a parohiei Buciumi. Potrivit documentelor, înainte de 1867 aparținea de protopopiatul Șomcutei / Nagy-Somkutiensis până în 1936, când face parte din protopopiatul Chioar până a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Cu toate că unele lucrări istorice consemnaeză prima atestare la începutul secolului al XVII-lea, respectiv în 1603, fiind întemeiată de fiii voievodului Simion din Lemniu, domeniul Chioarului se mărise cu 43 de sate, Urbariul din 1560 dezvăluie că satul intră în proprietatea voievodului Dan Butean din Șomcuta Mare, pe care l-a primit de la Gheorghe Bathory. Mai mult în no 1578, satul este dat fiilor voievodului Dan din Șomcuta, respectiv Toma, Petru, Ioan și Marian, pentru serviciile de credință a cetății și a principelui Ștefan Báthory, proprietarul domeniului, devenind, astfel, îndatorați să servescă cetatea și principele.
Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a intrat în componența plășii Șomcuta a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar Hovrila a făcut parte din comitatul Satu Mare.
Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.
Istoricul bisericii parohiale
Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă și preot pentru cele 27 de familii. Și conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului PrincipatuluiTransilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult. Însă, un document din 1784, confirmă că în sat era popa Petre, ca atare, putem ușor presupune că parohia avea o biserică.
Biserica din lemn, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril datează din 1862, însă cărţile de cult din secolul al XVIII-lea păstrate în biserică ilustrează viaţa religioasă străveche a localităţii: Triodul – 1771, Molifelnic – 1774, Octoih Mare – 1787 şi Evanghelie – 1796. Pe parcursul anilor biserica a trecut prin diferite forme de renovare și restaurare, pereții acesteia finnd zidiți cu cărămidă pe vremea preotului Alexandru Lazăr.
Începând cu anul 2006, sub îndrumarea Preasfințitului Parinte Iustin, s-a început reabilitarea bisericii parohiale. S-au executat următoarele lucrări: împrejmuirea bisericii, extinderea bisericii cu un pridvor și ridicarea a două turnuri, realizarea de tencuieli interioare și exterioare, montarea de ferestre termopan, confecționarea unui nou iconostas și pictarea acestuia, achiziționarea unui nou mobilier, Reamenajarea Sfântului Altar, etc. . Din anul 2013 s-au început lucrările de pictură interioară în tehnica tempera de către pictorul Ștefan Teodor (care a decedat între timp) lucrările fiind continuate de pictorul Marius Cioran.
După finalizarea acestor lucrări s-a sfințit Sfânta Biserică în data de 8 noiembrie 2015, când pe lîngă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureș.
Informațiile legate de viața religioasă, de după Revoluția de la 1848, sunt interesante, fiindcă, deși înainte de 1867 se precizează că era parohie, după această dată apare ca filie a parohiei Buciumi din cadrul Protopopiatului Nagysomkutiensis a Districtului protopopesc Chioar. În acest statut, normal ar fi fost ca parohului din matre să-i revină rolul de preot și pentru filie, însă chiar înainte de 1867 în Hovrila este menționat ca preot paroh Ștefan Indre până în 1890, și putem presupune că era fiu al satului, deoarece rolul de cantor revenea tot cuiva din neamul Indre, respectiv Ioan Indre, ba chiar mai mult și cel de învățător lui Teodor Indre 1867. Aceasta înseamnă că, și în condițiile în care nu era o comunitate mare, și am putea spune nici cu situație materială puternică, dacă ne raportăm la numărul evreilor, credincioșii își permiteau până la sfârșitul secolului al XIX-lea, plata, în special, a preotului, uneori și a învățătorului.
Potrivit documentelor identificate, lista preoților localității începe cu pr. Ioan (1733)și pr. Petre (1784). Apoi din secolul al XIX-lea, având statutul de filie a parohiei Buciumi, sunt consemnați preotul Ioan Indre 1863 – 1887, apoi Iuliu Dragoș 1888 – 1898, Isidor Bob Hangea 1899 – 1914 și Alexandru Lazăr 1916 – 1967, ce a păstorit peste 50 de ani, lista slujitorilor sfântului altar continuă cu pr. Vasile Marius Lazăr (1968 – 1984), pr. Alexandru Bondrea (1984 – 2000), pr. Călin Lupșa (2000-prezent)
Cimitire
Parohia are 4 cimitire.
Profilul actual al parohiei
În prezent parohia ortodoxă Hovrila însumează 262 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Călin Lupșa, cântăreț al bisericii este Achim Ioan, parclisier Micle Ortenzia, iar Epitrop Mărincaș Ioan.
Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie.
Bibliografie:
-
- Arhivele Episcopiei Ortodoxe Cluj-Napoca, Monografiile localităţilor – 1972, Buciumi, filiaHovrila, fila 2;
- Arhivele Naţionale Cluj Napoca, Fond Districtul Chioar, Inventar asupra tabelelor de impunere, fond 101, nr. Inv. 44, 177: plasa âRP1X~~ 1) 111 – Ciolt, Hovrila, Şomcuta Mare;
- Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond D. Braharu, doc. 23 nov. 1784, fila 2; doc. 26 nov.-9 dec. 1784, fila 4; N. Edroiu, L. Gyemánt, Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna și Chioar în vremea răscoalei lui Hore (1784) în ”Acta Mvsei Porolissensis” anul VIII, Zalaău, 1984,p. 361 și 395;
- Ciobanu Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 60;
- Crăciun Bogdan și Bolovan Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003;
- Ferenc Maksai, Urbariumok XVI-XVII század, Budapest, 1959;
- Meruţiu V., Judeţele din Ardeal şi din Maramureş, până în Banat. Evoluţia teritorială, p. 42; Conatantin C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. II;
- Pascu Ștefan, Voievodatul Tramsilvaniei , vol. III, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;
- Prodan D., Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. II;
- Russu Andrei Adrian, O familie voievodală românească din districtul Cetăţii Chioar, în secolul al XVI-lea, în « Acta Mvsei Porolissensis », anul VII, Zalău, 1983;
- Suciu Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I, p. 296 – consemnează potrivit documentelor şi formele nominale ale localităţii “1603 Hovrila, 1733 Bourila, 1750 Vourila, 1760-1762 Hovrilla, 1800 Hovrila, 1854 Hovrilla”;
- Togan Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 176.
