Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” Ruoaia – Lăpuş
Mănăstire de maici – 10 viețuitoare, viață de obşte;
Stareță – Stavrofora Maria Magdalena Drăguş, economă – monahia Filofteia Roman;
Adresa: comuna Lăpuş nr. 1303, județul Maramureş, la 17 km distanță de Târgu Lăpuş şi la 63 km de oraşul Baia Mare. Acces auto: drum asfaltat până la mănăstire;
Cazare: 100 locuri;
Telefon: 0262.381.017
Existența unei mănăstiri pe Ruoaia – vechea vatră a localității Lăpuş – , ȋntemeiată ȋn 1315, este cunoscută doar din istoria orală. După mutarea satului pe actuala locație, biserica a rămas locului, ȋncredințându-se unor monahi. Credincioşii veneau aici ȋn pelerinaj la marile sărbători. Când şi ȋn ce ȋmprejurări a dispărut mănăstirea nu se ştie. Poate la năvala tătarilor din 1661, când biserica a fost incendiată, iar călugării au fost ucişi, sau ȋn a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu multe alte mănăstiri incendiate sau dărâmate din porunca generalului Bukow. Locului fostului aşezământ a fost marcat cu o cruce.
Firul istoriei acestei mănăstiri se reia ȋn anul 1994, când preoții Giurgiu Nicolae şi Man Serafim de la cele două parohii ale comunei Lăpuş, ȋmpreună cu credincioşii acestor parohii hotărăsc reȋnființarea mănăstirii de pe Ruoaia şi cu binecuvântarea Preasfințitului Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, au purces la ridicarea acestei mănăstiri.
Ansamblul monahal cuprinde astăzi: Biserica de lemn zidită ȋntre 1994-2004 cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” , târnosită la 13 iunie 2004 de către Ȋ.P.S. Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi de către P.S. Iustin Hodea, arhiereu-vicar; Casa cu paraclis construită ȋntre 1999-2001, care are la parter Paraclisul cu hramul “Duminica Sfinților Români” şi are totodată spații de cazare pentru pelerini; Altarul de vară de zid construit ȋntre 2002-2003, unde se săvârşesc sfintele slujbe la hramuri, iar pe timp de vară, duminica şi ȋn sărbători; Casa monahală construită ȋntre 1996-1998, monumentală, cu parter, nivel şi mansardă; Poarta şi pangarul care delimitează cu un zid ȋmprejmuitor incinta sacră a mănăstirii; Muzeul şi Biblioteca mănăstirii fondate de protosinghelul Iulian Bolchiş, slujitor la această mănăstire şi fiu al satului, care conține o colecție de ceramică veche, obiecte bisericeşti, icoane pe sticlă şi cărți vechi din secolele XVIII şi XIX; Biserica de zid, noua biserică a mănăstirii construită ȋntre 2017-2024 şi târnosită de către Presfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului la data de 22 iunie 2025.
Toate aceste edificii se datorează maicii starerețe stavrofora Maria Magdalena, care a construit ȋmpreună cu obştea, de pe iarbă verde, tot ceea ce se vede astăzi, dar a ştiut să zidească şi oameni şi să formeze o frumoasă obşte monahală, care cuprinde ȋn total 10 monahii.
Un rol determinant ȋn ctitorirea şi desăvârşirea duhovnicească a obştii monahale l-a avut Arhimandritul Serafim Man, fost stareț şi viețuitor al Mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia, care ȋntre anii 1996 şi 2012 a slujit şi păstorit din punct de vedere duhovnicesc obştea monahală şi credincioşii care cercetau această vatră monahală.
Monografia mănăstirii ,,Naşterea Maicii Domnului’’ Lăpuş
Toponimicul Lăpuș apare pentru prima oară într-un document dat în anul 1231, iar a doua oară este menționat la data de 29 ianuarie 1291, referindu-se la zona geografică depresionară a Țării Lăpușului.
Așa cum ne arată descoperirea arheologică de la Podanc, pe locul de azi al comunei Lăpuș, s-au găsit urme de așezări umane datând de la sfârșitul epocii bronzului, începutul epocii fierului.
Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului’’ este aşezată în hotarul localităţii Lăpuş, judeţul Maramureş, la o distanţă de 17 km de oraşul Târgu Lăpuş şi la 63 km de oraşul Baia Mare.
Existenţa unei mănăstiri pe Râoaia – vechea vatră a localităţii Lăpuş – întemeiată în 1315 este cunoscută doar din istoria orală. După mutarea satului pe actuala locaţie, biserica a rămas locului, încredinţându-se unor monahi. Aici veneau credincioşii în pelerinaj la marile sărbători. Pe la sfârşitul veacului al XV-lea, poate prin 1480, obştea mănăstirii avea 7 vieţuitori. Când şi în ce împrejurare a dispărut mănăstirea nu se ştie. Poate, la năvala tătărească din 1661, când biserica a fost incendiată, iar călugării au fost ucişi, sau în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu multe alte mănăstiri incendiate sau dărâmate din porunca generalului Buccow . Cu mulţi ani în urmă, locul fostului aşezământ a fost marcat cu o cruce.
Firul istoriei acestei mănăstiri se reia în anul 1994, când preotul Giurgiu Nicolae din Parohia Lăpuş I, cu preotul Man Serafim de la Parohia Lăpuș II împreună cu credincioşii acestor Parohii hotărăsc reînființarea mănăstirii de pe Ruoaia și cer binecuvântarea Preasfinţitului Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului pentru a face demersurile pentru întemeierea mănăstirii.
La 2 octombrie 1994, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului sfinţeşte locul pentru noua vatră monahală, înfiinţat ca și schit de maici, cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului’’. Până în luna noiembrie, anul 1995, toate demersurile pentru ctitorirea mănăstirii și lucrările de construție au fost coordonate de către preotul Giurgiu Nicolae de la Parohia Lăpuș I.
Mănăstirea Lăpuș deține astăzi, 8 ha de teren agricol, aceste terenuri fiind donate mănăstiri de către diferiți credincioși din localitatea Lăpuș cu dorința expresă de-a se construi acolo o mănăstire sau pentru folosul mănăstirii.
In urma donaților făcute, la 26 martie 1996, Primăria Comunei Lăpuș a eliberat Adeverința cu nr. 356 prin care arăta că, Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului” deține o suprafață de 2,73 ha teren agricol provenit din donația cetățenilor.
În toamna anului 1995, la cererea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul și cu binecuvântarea Sfântului Cuvios Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, au venit de la Mănăstirea Gai din judeţul Arad, surorile Maria Magdalena şi Iustina Drăguş, originare din localitatea Poienile Izei, județul Maramureș, cărora le-a fost încredințată mănăstirea. Timp de un an de zile, din toamna anului 1995, până în septembrie 1996, cele două maici; Maria Magdalena și Iustina Drăguș au stat în gazdă, în localitatea Lăpuș la o familie și faceau naveta în fiecare zi la mănăstire, lucrând alături de muncitori; la săpatul șanțurilor, nivelarea terenului, la ridicarea zidurilor etc.
Prin Decizia nr. 709 din 1996, a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, semnată de către Preasfințitul Părinte Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Rasofora Maria Magdalena a fost numită stareţă a Schitului “Nașterea Maicii Domnului” de la Lăpuș, începând cu data de 1 iunie 1996.
Ca urmare a cererii formulate de către Parohia Ortodoxă Română Lăpuș I, la data de 9 aprilie 1996, Consiliul Județean Maramureș eliberează Autorizația de construire, nr. 13, pentru contruirea unei Mănăstiri Ortodoxe Române cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” compusă din următoarele obiective: biserică și stăreție.
După stabilirea celor două maici pe vatra monahală de la Lăpuș, în jurul lor au început să vină câteva ucenițe și astfel într-un timp scurt obștea monahală de la Lăpuș a ajuns să numere cincisprezece viețuitoare.
Maicile și surorile de la Mănăstirea Lăpuș au lucrat cu mâinile lor firave, dar pline de energie și putere pentru Casa Maicii Domnului, au fost cele dintâi la săpatul șanțurilor pentru temeliile caselor monahale, efectiv la construirea de ziduri, la pădure, la munca agricolă, făcând toate muncile de jos și grele, dar nu în detrimentul vieții duhovnicești. Așa au reușit să ctitorească o preafrumoasă mănăstire cu toate cele necesare unei vieți monahale autentice, devenind o oază de liniște și spiritualitate românească.
Au muncit pentru aducțiunea de apă, pentru introducerea curentului electric, la început drumul de acces a fost unul precar, forestier, cu timpul a fost îmbunătățit, iar în anul 2024 a fost asfaltat prin implicarea Consiliului Local și a doamnei Primar Cristina Buda.
Pe lângă toate activitățile administrativ-gospodărești și duhovnicești maicile desfășoară activități la atelierele de pictură, croitorie și broderie.
Fiindcă, mănăstirea a cunoscut dezvoltare administrativă și duhovnicească foarte frumoasă, Preasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar, în anul 2006, au propus în anul 2006 transformarea Schitului de la Lăpuș, în Mănăstire, iar Sinodul Mitropoitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a aprobat această propunere.
ANSAMBLUL MONAHAL
Biserica de lemn a mănăstii Lăpuș
Prima biserică a mănăstirii a fost proiectată de către arhitectul Constantin Pena. Este din lemn, pe fundaţie din blocuri mari de piatră şi are tălpi de grinzi de stejar masiv, are o desfăşurare în formă de cruce cu boltă din arce de lemn, şarpanta este ridicată în două trepte, cu un singur turn și acoperită cu şindrilă. Pictura este realizată în stil neobizantin, între anii 2002-2003, de către soţii Ioan şi Mariana Botiş. Iconostasul este opera unor meşteri nemţeni. Târnosirea bisericii a avut loc în data de 13 iunie 2004, și a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului şi are hramul „Naşterea Maicii Domnului”.
Biserica de zid a mănăstirii
Fiindcă, biserica de lemn este sus pe deal, iarna este mai greu de urcat și de încălzit, iar la sărbători credincioșii nu încăpeau în biserică, soborul de maici în frunte cu maica stareță au cerut binecuvântare pentru a construi o biserică de zid care să fie amplasată la intrare în incinta mănăstirii.
La data de 18 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a pus piatra de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii “Nașterea Maicii Domnului” de la Lăpuș.
Proiectul bisericii a fost elaborat de către arhitectul Neamțu Nicolae de la firma S.C: ARCOR S.R.L. din Cluj-Napoca și a fost aprobat prin Autorizația de construcție nr. 65 din 1 septembrie 2017, eliberată de către Consiliul Județean Maramureș, ca urmare a cererii adresate de către Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului” Lăpuș, din data de 30 august 2017.
Biserica este construită din cărămidă, are 30 m. lungine, 8m. lățime și 14 m. la abside și 30 m. înălțime, cu un singur turn. Biserica este acoperită cu tablă de cupru și a fost construită de către firma S.C. Gricon S.R.L. din Târgu Lăpuș administrată de către inginer Buda Grigore, trecut la Domnul în anul 2017și este înmormântat în cimitirul mănăstirii Lăpuș, iar acum firma este administrată de către fiul acestuia inginer Buda Florin cu familia.
Iconostasul și mobilierul din biserică au fost executate de echipa condusă de către domnul Viorel Mihiș din localitatea Baba, județul Maramureș.
Noua biserică a mănăstiii de la Lăpuș este amenajată cu toate cele de trebuință: încălzire prin pardoseală, instalație electrică, sonorizare, candelabre, tencuită, așteptând să fie îmbrăcată cu veșmântul picturii, sfântă masă de granit așteptând ziua cea mare a târnosirii.
În 13 noiembrie 2024, la Mănăstirea Lăpuș a avut loc Sinaxa monahală din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, la acea dată noua biserică a mănăstirii a fost binecuvântată de către Preasfințitul Părinte Iustin Episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte arhiereu-vicar Timotei Sătmăreanul, iar la data de 22 iunie 2025 în Duminica Sfinților Români, târnosită de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Altarul de vară
Altarul de vară a fost construit între anii 2002-2003, este de zid şi împodobit cu frumoase picturi în tehnica acril.
Casa monahală
La 1 august 1996 a început construcţia Casei monahale, lucrându-se alternativ la casă şi la biserică. La 13 septembrie 1996, când o parte din casa monahală este acoperită provizoriu, maicile se mută definitiv din sat, la mănăstire. Casa monahală este de zid, monumentală, are parter, un nivel și mandarsă. Lucrările la această construcție s-au încheiat în anul 1998.
Casa cu Paraclis
Casa cu Paraclis a fost construită între anii 1999-2001. În această casă sunt spații pentru cazarea pelerinilor, iar la parter este Paraclisul cu hramul „Duminica Sfinţilor Români”, ce a fost sfinţit la 25 iunie 2006 de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
În anul 2009 s-au efectuat lucrările de extindere a paraclisului, iar între anii 2012-2014 a fost pictat, de către pictorul Alin Iuga. La 14 iunie 2015, în Duminica Sfinţilor Români, Paraclisul mănăstirii a fost târnosit de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, iar Preasfinția Sa i-a mai dăruit încă un hram şi sfânt ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş.
Atelierele
În anul 2004 au fost construite Atelierele mănăstirii,
Trapeza
În perioada anilor 2010-2013 s-a construit o frumoasă clădire, unde este casa duhovnicului şi trapeza mare, pentru hramuri şi la alte evenimente.
Poarta și pangarul
În anul 2001, la întrare în incinta mănăstirii a fost construită o poartă de zid, care continuă cu un zid împrejmuitor și delimitează incinta sacră a mănăstirii. Intrând pe sub poarta mănăstirii, în partea dreaptă, în anul 2024 s-a construit Pangarul mănăstirii, iar în anul 2025 un lumânărar.
Muzeul și biblioteca
Mănăstirea Lăpuş dispune de un muzeu, care a fost fondat de către Protosinghelul Iulian Bolchiş, fiu al localităţii Lăpuş şi donat mănăstirii, care conţine: o colecţie de ceramică veche, obiecte bisericeşti, câteva icoane pe sticlă, două cruci din lemn si două uşi de catapeteasmă din sec. XVII şi cărţi din secolele XVIII şi XIX.
Deasemenea, mănăstirea de la Lăpuș deține și o bibliotecă cu aproximativ 1.000 de cărți și reviste și este în continuă dezvoltare.
OBȘTEA MĂNĂSTIRII
Este mănăstire de maici, sunt 10 vieţuitoare, stareţă fiind stavrofoara Maria Magdalena Drăguş, iar economă monahia Filofteia Roman.
CĂILE DE ACCES
Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului’’ este aşezată în hotarul localităţii Lăpuş, judeţul Maramureş, la o distanţă de 17 km de oraşul Târgu Lăpuş şi la 63 km de oraşul Baia Mare.
Punctul de legătură spre mănăstire este orașul Târgu Lăpuș, apoi comuna Lăpuș (Lăpușul Românesc). La Târgu Lăpuș se poate ajunge fie pe DN 18B Baia Mare- Târgu Lăpuș, fie pe șoseaua Dej-Baia Mare, până în localitatea Gâlgău, iar de acolo spre Târgu Lăpuș. Se poate ajunge și pe DN18B Dej- Târgu Lăpuș, prin Chiuești, Rohia-Lăpuș. Vara există legătură prin Cavnic-Strâmbu Băiut-Lăpuș.