Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Lucăcești face parte  din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterioar aparținând de Protopopiatul Baia Mare.  Însă, potrivit documentelor, încă din 1867 aparținea de Protopopiatul Nireșului / Nagy-Nyiresiensis până în 1936 când face parte din Protopopiatul Chioar, până in a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Legându-și destinul de Districul Chioarului, localitatea Lucăcești apare menționată pentru prima dată în conscrirea Conventului din Leles în anul 1405, când regele Sigismund întărește actul donației pentru fiii voievozilor maramureșeni Balc și Drag, apoi în același Convent din 1424, satul va fi atribuit lui Ioan și Vasile, nepoții lui Balc. Pentru ca, în secolul al XVI-lea, Urbariile din 1560 și 1566, să stabilească că voievodul Toma, aici își avea reședința, administrând șase sate. Publicarea uneia dintre patentele guberniale din 1784, din timpul răscoalei lui Horea, prin care autoritățile încercau să oprească revolta țărănimii neprivilegiate, îl atestă pe judele sătesc (primar)Vasz Butsuman.

De la începutul secolului al XIX-lea, localitatea era proprietatea baronului Iosif Bornemisza, țăranii revoltându-se împotriva acestuia și susținând acțiunea revoluționară a lui Atanasie Moț Dâmbu din districtul Chioar, care va impune o organizare proprie districtului, nerecunoscând unirea cu Ungaria.

Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a intrat în componența plășii Mireșu Mare a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Lucăcești a făcut parte din comitatul Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, având un relief specific de șes, fiind brăzdat de râul Someș, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană. În perimetrul satului se află pădurea Bavna, rezervație naturală de vânătoare, reprezentând un rest al codrilor de stejar ce acopereau odinioară întreaga depresiune a Băii Mari. Renumite pentru pădurea Bavna sunt laleaua pestriță (Fritilaria meleagris) și narcisa sălbatică (Narcissus stelaris).

Istoricul bisericii parohiale

Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă și casă parohială pentru cele 32 de familii, se pare că parohia era vacantă. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

Biserica veche a Lucăceștiului este atribuită anului 1815, fiind închinată cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva. Însă actele parohiale consemnează existența unei biserici încă din secolul al XVIII-lea. Ca o mărturie a acestei biserici vechi sunt cărțile de cult Evanghelie din 1775 și Strajnic din 1743, dar și-o icoană veche a Cuvioasei Parascheva, pe care bătrânii satului o atribuie aceluiași secol. O altă dovadă a existenței bisericii vechi este  piatra de prestol (masa altarului), aflată nu departe de actuala biserică.

Actuala biserică a fost ridicată în anul 1925, păstrând hramul bisericuței din lemn, paroh al localității fiind Teodor Lenghel (a cărui mormânt este în curtea bisericii), fiu al satului, ce a înțeles că pe lângă viața spirituală comunitatea are nevoie și de-un edificiu nou. Potrivit spuselor bătrânilor satului, lemn din biserica veche a fost refolosit la acoperisul noului edificiu. În anul următor, respectiv 1926, biserica a fost sfințită.

Biserica este construită din cărămidă, după un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de  24 m și 11 m. Absida altarului este poligonală nedecroșată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar pe latura sudică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă.

În privința picturii, informațiile nu sunt clare, cert este că actualmente biserica este repictată, iar când s-a curățat peretele a fost identificată o pictură și mai veche sub cea existentă, ce dezvăluia un model ornamental grecesc, în jurul ferestrelor. În 8 Octombrie 2017, s-a săvârșit slujba de târnosire a bisericii, în urma amplelor lucrări de reabilitare atât a exteriorului cât și a interiorului prin: Iconostas nou din lemn de tei sculptat, pictura integralăin tehnica tempera de catre pictorul Marius Cioran, o nouă Sfânta Masa din marmura, mobilier sculptat din lemn de stejar, pardoseala de granit. Slujba de târnosire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Satmarului.

Deși unele documente dezvăluie existența unor cărți de cult din secolul al XVIII-lea, în prezent există în patrimoniul bisericii, doar două cărți, Triod din 1827 și Molitvelnic din 1838, ce consemnează și pomelnicele celor ce le-au donat, și câteva cărți de predici (deteriorate) tipărite prin 1880 – 1890. De asemenea, fără a se putea stabili datarea lor, în biserică sunt păstrate două cruci de binecuvântare din lemn și o copie mai veche, căreia i-a fost făcut un mâner din lemn. Însă, poate, cel mai deosebit obiect de patrimoniu este Foaia de familie, încă din 1862.

Pr. neunit Ioan(1733), pr. Lupu (1774), pentru fiul său, luat la oaste, intervine episcopul Maior, pr. Dumitru Vaida și pr. Petre (1784) – numele acestora fiind menționat pe publicarea unor patente guberniale, pe care preotul le-a citit credincioșilor și apoi s-au semnat.

Păstrându-se matricole din 1853, poate fi reconstituit șirul nu prea amplu al preoților, fiindcă aceștia își legau existența de comunitatea pe care o păstoreau, preferând ca în timp să descopere rezultatele strădaniei lor. Astfel, este prezența preotului Zaharie Meț 1835-1870, Alexandru Peter 1870 -1887, Vasile Mureșan 1890-1909, Teodor Lenghel din 1910 ce păstorește până în 1963 (mormântul acestuia este în curtea bisericii). Apoi registrele parohiale dezvaluie activitatea preotului Petru Pop 1963 –  1965, a preotului misionar Vasile Vlad 1965 – 1967, a preotului intermediar Laurențiu Pop 1967 – aug. 1968, a preotului călugăr Nicolae Leșe aug 1968 – iunie 1979 (a fost îmnormântat la Rohia fiind din obște). Pentru scurt timp parohia este păstorită de preotul misionar Adrian Costea 1979 – 1980, apoi pr. Vasile Ciceu 1980 – 1992, pr. Grigore Roșca 1993 – martie 1994, pr. Mircea Câmpean 1994 – 1999, iar din ian. 2000 până în prezent pr. Florin Petru Sălăgean.

Pe tărâmul culturii, comunitatea s-a bucurat de activitatea îndelungată a învățătorului Alexiu Bel 1876-1911, implicându-se atât în descifrarea lumii buchiulor pentru învățăcei, cât mai ales pentru păstrarea conștiinței naționale. Acesta a fost precedat de învățătorul Grigore Maior 1860-1876, iar din 1911 postul apare vacant și presupunem că rolul de învățător a revenit preotului Teodor Lenghel.

Cimitirele

Localitatea are trei cimitire, un țințirim care este în proprietate particulară, un cimitir vechi, iar din 1993, în proprietatea bisericii intră și cimitirul nou, unde s-a început construcția de către Parohie a unei capele mortuare.

Activități culturale și filantropice în trecut

Prin sprijinul preotului protopop din Satu-Mare, Petru Bran de Tohat, preoții și învățătorii au susținut cultura și spiritul național prin aducerea intelectualilor români din district, în cadrul diferitelor adunări, printre care și cea din din 10 februarie 1861 din Lucăcești.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Lucăcești însumează 457 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Florin Petru Sălăgean, cântăreț al bisericii este Buciuman Ioan, paraclisier este Cristian Ionel, iar epitrop Remețan Ioan.

Programul slujbelor este unul zilnic, dumninică și-n sărbători răspunsurile în biserică sunt date de un grup de cântăreți bisericești, care susțin fizic și bătrânii din sat. Activitatea filantropică a comunității poate fi raportată la colectele naționale și regionale pentru cei nevoiași, însă înaintea evenimentelor din 1989, în parohie era întipărită claca pentru familiile nevoiașe, organizată după vecernie.

Reprezentative pentru comunitate sunt două obiceiuri speifice, respectiv de Crăciun este ”Răspunsul colacului”, iar a doua zi de Paște ”Danțul la șură”.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Edroiu, N. și Gyemánt, L.,  Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna și Chioar în vremea răscoalei lui Hore (1784) în ”Acta Mvsei Porolissensis” anul VIII, Zalău, 1984, p. 345 – 406.
4. Giurescu, C. Constantin, Istoria Românilor, vol. II, ediţie îngrijită de Dinu C. Giurescu, All Educational, 2007.
5. Hossu, Valer,  Nobilimea Chioarului, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2003.
6. Kálmán, Persián, dr., Kövár krónikája, Nyomása, Kolozvár, 1921.
7. Makkai, Lászlo, Szolnok-Doboka megye magyarságának pusztulása a XVIII század elején, Kolozsvár, 1942.
8. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş pânăîn Banat. Evoluţiateritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
9. Meteş, Ştefan,Viaţaagrară, economică a românilor din ArdealşiUngaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
10. Moldovan, Andrei, Districtul Chioarului. Perioada de funcţionare şi arhiva creată, în ”Revista Arhivelor”, anul XLVIII, nr. 2, 1971, p. 287 – 299.
11. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1986.
12. Scurtu, Vasile, Un precursor al românismuluiSătmărean: Petru Bran, înrevista „Familia” numerele 5-6, 1938 și nr. 2-3, 1939, p.61-71.
13. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1967.
14. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, II, IV. Kötet, Deésen, 1905.
15. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
16. XXX, Maramureşenii în lupta pentru libertate şi unitate naţională – documente 1848-1918, Ediţie îngrijită de Vasile Căpâlneanu, Ioan Sabău, Valeriu Achim, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1981.