Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Orţiţa face parte  din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 2014, anterior  aparținând Protopiatului Baia Mare.

Satul Orțița se află așezat sub poalele bătrânului “Codru”, pe malul drept  al “Văii”ce izvorăște din “Hagău”.  

În anul 1391 figurau în documentele vremii, sub numele de “Trei Ortâte” cele trei localități, care pe parcursul secolelor vor primi denumirile de Oarța de Sus, Oarţa de Mijloc, Oarţa de Jos, anul 1391 reprezentând prima atestare documentară a satului Orțâța.

Ca în majoritatea cazurilor, anul întemeierii satului se pierde în negura vremii, atestările documentare ce există, fiind desigur mult ulterioare acestei dăţi. Descoperirile arheologice care s-au făcut în zonă, dovedesc că aceste locuri de sub codru n-au fost pustii, ci locuite din cele mai vechi timpuri. Astfel săpăturile arheologice au reliefat la Orțâța un sanctuar de mari dimensiuni, datând din sec. XV î.Hr., care deservea întreaga zonă. Primul mileniu creștin este parcă trecut sub tăcere de istoria acestor locuri, lăsând să ajungă la noi puține date, astfel încât este greu să-ți faci o imagine a evoluției comunității de aici și cu atât mai mult a evoluției ei religioase.

Acest sat, Orțița, a luat naștere mai întâi ca un pâlc de case aparținând de satul Oarța de Sus, dar cu timpul populația înmulțindu-se, acest pâlc s-a cristalizat într-un sat de sine stătător cu numele derivat de la așezarea mama – Oarța de Sus.

O altă variantă populară este că acest sat Orțița s-a format înainte de cele două Oarțe, Oarţa de Jos și Oarța de Sus, și astfel locuitorii care s-au aflat în susul văii au luat denumirea de Oarța de Sus, iar cei care erau în josul văii au luat denumirea de Oarța de Jos.

În ceea ce privește denumirea de “Orțâța” se spune că era la început numit simplu “Oarța” și era staul mai mare decât celelalte două Oarţe, numai că în acest sat a intrat o boală numită “Ciuma”, care a nimicit întreg satul, fapt confirmat și în pictura bisericii – monument istoric ,,Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil,, în  pronaos unde este reprezentată printr-o femeie stând călare pe asin cu greblă și mătură în mână.

Sub aspect geografic, satul se mărginește la Nord cu Oarța de Sus, la Sud cu Motiş și Giurtelecul Hododului, la Est cu Oarța de Jos, iar la Vest cu Comuna Bicaz. Are un relief variat, clima temperat-continentală cu influență mediteraneană.

În cartea de Aur a Prefecturii Județului Sălaj, 1937 p.56 ni se relatează că principalele ocupații ale locuitorilor erau : agricultuta, creșterea vitelor, pomicultura, oieritul și industria casnică.

Satul Orţiţa este subordonat administrativ comunei Oarţa de Jos , de care este legat prin drumul judeţean DJ.108P .

Satul Orţiţa  este asezat în partea de sud-vest a judeţului, la o distanta de cca. 3 km. vest faţă de resedinţa de comună şi la cca. 50 km sud-vest faţă de municipiul Baia Mare.

La recensămȃntul din 1992 , populaţia satului a fost de 207 locuitori iar fondul de locuinţe se compunea din 88 de gospodării. 

Satul este aşezat în podişul Someşan, în subunitatea acestuia, şi anume dealurile Sălajului. Aspectul general al reliefului este deluros ondulat şi accidentat, fiind brăzdat de numeroase văi torenţiale.

Istoria bisericii parohiale

Biserica Monument Istoric cu hramul ”Sfinţii Arhargheli Mihail și Gavril”, prin existenţa sa, spune tuturor celor ce o văd un adevăr pe care nimeni nu îl poate contesta și anume că cei ce au populat aceste locuri din vremuri străvechi au fost români de lege ortodoxă.

Biserica de lemn monument istoric cu hramul Sfinților Arhangheli, deşi este datată din secolul al XVIII lea, din anul 1829, ea a fost construită mult mai devreme. Rezultatele studiului dendrocronologic realizat la biserica de lemn din Orțița în anul 2021, indică faptul că aceasta a fost construită imediat după 1782, cel mai probabil în intervalul 1783-1785.

• în anul 1829, când Şematismul din 1836, consemnează probabil o sfinţire a bisericii, au fost făcute unele lucrări de modernizare: atunci a fost construit cafasul, şi au fost făcute modificările pentru redimensionarea trecerii prin portalul interior, a ferestrelor şi a golurilor din peretele interior. 
• învelitoarea din draniţă a fost înlocuită cu o învelitoare din tablă în 1965 . 

Tradiția locală spune că această Biserică s-a construit cu foarte mult timp în urmă pe terenul care este astăzi fânață, cunoscut sub numele de ,,Troian” ,iar materialul furnizat pentru construcția acestei biserici este dintr-o falnică pădure care se află între Orțâța și Oarța de Jos.

Pictura executată direct pe lemn a fost deteriorată prin mărirea ferestrelor, iar cea de pe bolţi din cauza infiltrării apei din precipitaţii.

Pictorul bisericii nu se cunoaște. După Marius Porumb în cartea ”Un veac de pictură românească din Transilvania”, pictura se atribuie pictorilor Țiple Popa și Ioan Zugravul din Elciu.

Culorile folosite la picturile din absida altarului sunt gri, albastru şi cărămiziu

În anul 1900 au loc o serie de intervenţii în arhitectura monumentului, acum ferestrele dreptunghiulare sunt mărite şi se ridică cafasul în partea vestică a naosului.     

In colectia bisericii se află cărţi din secolul XVIII-XIX,  precum şi icoane de lemn din secolul XIX. 

Primul preot atestat nominal este pr.Gabor(1784)în secXIX-lea registrele parohiale dezvăluie șirul celor care au slujit în fața altarului,respectiv pr.Zaharias Varna(1842-1848),pr.IoanFilip(1842-1848),pr.SimeonKosta(1848-1870),pr.AlexandruCosteadeCsolt(1870-1901),ce era protopop al tractului,pr,Ioan Lenghel(1903-1935),Pompei Podină(1935-1948),pr.Alexandru Avram(1948-1952),pr.Ioan Movileanu(1953-1954),pr.protopop Ioan Mihali(1954-1974),pr.Vasile Bancoș(1975-1990),pr.Tudor ioan Bechiș(1990-1992),pr.Maftei Andreica(1992-1997),pr.Batin Ștefan(1977-2000),iar din 2000 până în prezent pr.Tomoiagă Ioan.

În perioada 1977-1989 se construiește noua biserică de piatră din jertfelnicia exclusivă a credincioșilor sub păstorirea vrednicului Pr Paroh Bancoș Vasile. Biserica a fost târnosită de către Î.P.S.Teofil Herineanu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului  primind hramul „Sfȃnta Treime „ epitrop fiind Bota Gavrilă, zugrav fiind Mihai Pascariu din Jurtelecul Hododulul, jud.Sălaj.

În prezent serviciile religioase se oficiază în noua biserică ridicată în 1989, cu hramul “Sfȃnta Treime”, iar în biserica monument istoric se oficiază slujbe doar la evenimente mai importante.                                             

Cimitrele

Localitatea are trei cimitire denumite: pe deal, pe coaste, la biserică.

Activități culturale și filantropice în trecut

Dintr-o monografie a școlii primare din sat (Orțița) a învățătorului Gheorghe Slămuțeanu realizată în 1933, aflăm că nu există vreun document care să ateste momentul în care a început să fie școală românească în Orțița. Pe la anul 1897 se începe edificarea școlii făcute pe teritoriul cantoral din îndemnul Părintelui Protopop Alexandru Costea cât și al marelui luptător al Neamului Pop Gheorghe de Băsești, care împreună cu Părintele Protopop Vasile Pop din Oarța de Jos au donat lemne și parte din materialui necesar pentru edificarea școlii.

Primul învățător a fost Iuliu Danciu absolvent de Gherla, (1897-1902). Până  în acest moment copii făceau școală pe la câte o casă de un cantor de la biserică în schimbul unei sume micuțe. După plecarea D-lui  Iuliu Danciu ocupă postul Vasile Indrea pȃnă în anul 1903, apoi se cunosc numele următorilor învățători : Gavril Șinuri (1903-1911), Aurel Sas (1913), Ioan Popovici (1913-1918), Vasile Chiș și Andrei Ion (1918), Petre Rob( 1919), Ioan Zaharia (1925-1926), Emilia Marchiș (1927-1929) , Gheorghe Sălmuțeanu (1929-1933).

 Studiile care se făceau pȃnă în anul 1890 au fost primitive şi presupuneau învățarea bucoavnelor, religia, citirea și aritmetica.

 Până în anul 1880 s-au învățat literele chirilice, iar de la 1880 până în prezent se învață literele latine.

Profilul actual al parohiei

Din anul 2000 devine parohie, până la această dată Orțâța fiind filie la Parohia Oarța de Sus, primul și actualul Preot Paroh fiind Tomoiagă Ioan, cântăreț al bisericii este Tancău Vasile, iar paraclisier Tămășan Ovidiu Nicolae.

Programul slujbelor este unul zilnic, credincioșii se implică în diferite acțiuni filantropice, în plan local,regional și național.       

Bibliografie:

1. Godea, Ioan, Monumente de arhitectură populară din nord-vestul României, Editura Muzeului Țării Crișurilor , Oradea, 1974
2. Mór, Petri,  Szilágy vármegye monographiája, vol.ll,  Budapesta, , 1901
3. Pop, Marin, Săbăcean, Daniel-Victor, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj-Cartea de Aur , Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1937
4. Porumb, Marius, Un veac de pictură Românească din Transilvania, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003
5. Prodan, David Iobăgia în Transilvania în secolul al xvl-lea, vol.I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968
6. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. II, Ed. Academiei, București, 1968.
7. Sălmuțeanu, Gheorghe  Documente privind Zona Codru și Subcodru din Sălajul istoric, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2017
8. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj,fond Revizoratul Școlar al județului Sălaj,dos.172/1933
9. Stefanescu, I. D. , Arta veche a Maramureșului , Ed. Meridiane, București, 1968.