Lăcașuri de cult în localitatea

Parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Hramul: Adormirea Maicii Domnului
Număr de credincioși: 1468
Adresa: Nr. 727, Loc. Petrova, Cod 437210 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Petru Florin Pop
Data nașterii: 13.06.1985
Telefon: 0746600615

Istoricul parohiei

Înființarea parohiei nu a fost surprinsă în documente, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș din 1777 menționând că Parochia Petrovaiensis Mater, Jam ab antiquo erecta.

1411. Prima atestare documentară a satului datează din 22 aprilie, când regele Sigismund conferă lui Seneslau de Dolha, fraților lui și fiilor voievodului Ioan, drepturi asupra mai multor sate care făceau parte din domeniul fostului voievod Iuga, printre care și Petrova. Numele satului apare în documente ca Petrowa (1411), Pethrowa (1451), Petrowa (1489), Petrove (1773) și Petrova din 1792. 

1530. Conscripția din acest an menționează existența unui ”popă”, fără a-i menționa însă și numele. Nu știm dacă este vorba despre primul preot din sat, sau este primul menționat în documente. Din document reiese  că exista o organizare bisericească, chiar dacă nu reiese că ar fi existat și o biserică.

Sec XVI. Tradiția locală pomenește despre existenta unei prime biserici situată în cimitirul ”de sub Chiceră”. Deocamdată nu am găsit nici un document care să susțină această tradiție.

1643. Familia Petrovai înființează mănăstirea de la Bistra – Petrova. Înființarea mănăstirii în lunca râului Vișeu din Bistra, vorbește indirect despre existența unei biserici în Petrova în acel moment; fără îndoială, că dacă Petrova nu ar fi avut biserică, familia Petrovai ar fi înființat un locaș de cult în Petrova și nu în Bistra.

1651. O însemnare de pe un exemplar al Noului Testament de la Bălgrad ne aduce în fața numele primului preot cunoscut: protopop Pătrovai Vasilie.

1670. În acest an  s-a finalizat construirea unei biserici de lemn situată în lunca Vișeului cu hramul Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și care a fost sfințită de episcopul Ioanichie Zăican al Muncaciului (1652 – 1686) după cum dovedește antimisul dăruit bisericii cu această ocazie. 

1672. Nicolae Petrovai, fiul prim pretorului Ștefan Petrovai, scrie un text ce avea să fie cunoscut ca și Codicele de la Petrova. Manuscrisul cuprinde pe lângă  texte în limba maghiară și trei texte scrise în limba română cu caractere latine și ortografie  maghiară: o poezie de dragoste, rugăciunea Tatăl nostru și un fragment de poezie populară.

 1711 – 1715. La începutul anului  1711, protopopul Ierașului de Sus, nobilul Ștefan de Petrova, cu numele călugăresc de Serafim, este ales episcop al Maramureșului. În 10 martie 1712 se intitula popa Ștefan, alias Serafin, episcopul celor de lege grecească din Comitatul Maramureș. Deși destituit din funcție de autoritățile comitatului în 1715 și retras pe moșiile familiei sale din Petrova și Bistra, în 1725 încă semna acte cu titulatura de episcop.

1751. Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm  că biserica cu hramul  Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, e construită din lemn, are  turn, e acoperită cu draniță, și se prezenta în stare bună. La biserica era încă antimisul episcopului Ioanichie Zăican al Muncaciului (1652 – 1686). Faptul că era folosit antimisul înseamnă că satul nu aderase la uniație, lucru pe care vizita episcopului de la Muncaci avea să-l  îndrepte. În biserică erau vase liturgice, veșminte, două candelabre și trei clopote pe care nu se mai știa cine le-a binecuvântat. Satul  nu avea un paroh, dar era un preot tânăr pe nume Lupu Petrovai hirotonit în Moldova care nu avea nicio funcție administrativă. 

1777. Din Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș din acest an aflăm că biserica se prezintă în stare bună, există un potir de plumb, toate cele de trebuință pentru slujbă, dar nu există casă parohială.  

1800. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.

1839. Șemațismul din acest an consemnează existența unei case parohiale. Nu știm dacă s-a ridicat în acest an sau era mai veche.

1857.  În 14 martie biserica care era foarte frumoasă, a ars în întregime. Într-o scrisoare adresată episcopiei, preotul Ambroziu Stasz relatează că: ”Am intrat ca să salvez lucrurile sfinte, dar flăcările care ieșeau (din altar) m-au oprit. N-am putut salva nimic, iar biserica noastră de la ora 10 până la 11 a devenit cenușă. Am fost atât de îngrozit și îndurerat că am stat locului uitându-mă și era să pier și eu însumi în flăcări.” 

În același an se construiește o biserică provizorie pe același loc care va fi folosită 25 de ani, până în jurul anului 1882.

1866. În acest an se cumpără proiectul bisericii de la un tehnic care-l făcuse pentru parohia Giulești. Cum cei din Giulești nu au mai putut să-l plătească, tehnicul a vândut proiectul celor din Petrova.

1867. Se construiește școala confesională.

1873.  Sub păstorirea preotului Ioan Csobaly în 1873 s-a început construirea biserici de piatră care s-a terminat în anul 1877 sub păstorirea preotului Ioan Calin. Construită în stil neogotic clădirea este impunătoare având dimensiuni mari pentru o biserică rurală: 30 m lungime, 12 lățime și 40 de metri înălțimea turnului. Tot acum se construiește o nouă casă parohială din piatră.

1878. Se cumpără două clopote de la Turnătoria Walser din Budapesta. 

Biserica este  binecuvântată de vicarul Maramureșului Ioan Pop și protopopul Vișeului Vasiliu Mihalca. 

1880. Vechea casă parohială și școala confesională construite din lemn sunt înlocuite cu construcții din piatră. 

1951. Sub păstorirea preotului Gheorghe Șerban se face o primă renovare a bisericii care este pregătită pentru sfințire. În 18 noiembrie Preasfințitul Părinte Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului și Clujului va sfinți biserica care nu fusese sfințită de episcop ci doar binecuvântată în urmă cu 73 de ani. 

1955. Preotul Leonid Vulpe construiește o nouă casă parohială.

1966. Sub păstorirea preotului Leonid Vulpe s-au făcut alte lucrări de reparații. A fost refăcut acoperișul și înlocuită învelitoarea originală cu tablă zincată, s-a retencuit biserica, s-a făcut soclu și s-au turnat trotuare în jurul bisericii. 

1971 – 1973.  S-a executat pictura interioară în frescă de către pictorii Bucescu Alexandru și Ioan Taflan  din București. Tot atunci a fost înlocuit vechiul iconostas cu cel actual executat de Croitoru Mihai din  Târgu – Neamț. Vechiul iconostas a fost demontat și dăruit parohiei de la Locul Târgului din Sighet. Iconostasul nu se mai află azi nici în biserica de la Sighet fiind înlocuit în 2009.

1975. În 24 august s-a resfințit biserica de către Înalt Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului.

1992 – 1993. Sub păstorirea preotului Vasile Vulpe a fost turnat un clopot nou, iar în 1995 un clopot vechi din 1878 ce se fisurase, a fot returnat la aceeași turnătorie din Baia Mare.

1997. Se construiește o sală socială – sală de mese.

2001. Prin rearondarea parohiei se  înființează parohia Petrova Josani cu un număr de 1200 de credincioși sub coordonarea preotului Petrovai Ioan.  

2009. S-au executat câteva reparații la biserică, înlocuindu-se învelitoarea turnului cu tablă zincată și s-a executat copertina de la intrare.

2016. Primăria și Consiliul local Petrova construiesc o capelă mortuară în curtea vechii școli confesionale situată lângă cimitirul parohiei. Capela cu hramul Sâmbăta lui Lazăr a fost binecuvântată de Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul  Maramureșului și Sătmarului în 20 octombrie.

2018 – 2021.  Sub păstorirea preotul Pop Florin s-a construit o casă parohială și s-a întocmit un proiect de restaurare a bisericii, lucrările aflându-se în desfășurare.

2022. S-a refăcut altarul și pardoseala din întreaga biserică.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, o capelă mortuară, o casă parohială și o sală socială – sală de mese și două cimitire.

 

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1530            Conscripția din acest an menționează un ”popă”; din păcate îl menționează fără nume. 

1651 – 1662 protopop Pătrovai Vasilie 

1690 – 1711 Ștefan Petrovai – protopop al Vișeului între 1700 – 1711, episcop al Maramureșului  între 1711 – 1715 cu numele de Serafim ( În 1725, Serafim răscumpără un iobag din Ruscova. Cu această ocazie se încheie un act semnat   de Episcopul Serafim. După aceasta dată nu mai auzim nimica despre Serafim, despre care tradiţia din Petrova susţine că a domiciliat la Mănăstirea din Bistra, o ctitorie a familiei de Petrova).   

1698           popa Grigore 

1699 – 1719 Petrovai popa Ioan 

1746 – 1748 Georgiu Petrovai 

1751 – Lupu Petrovai hirotonit în Moldova 

1775 – Georgius Zambory

1792          Lemey Ioan 

1800           popa Grigorie

1801           popa Fabrini  

1814 – 1816 Gabriel Papp  

 1819            parohia este vacantă, fiind suplinita de preotul din Ruscova, Mihail Lyachovics.

1819/20 – 1821  Ioan Șandor  

1821 – 1843  Petru Stas (Sztasz) 

1843 – 1844  Andrei Koman 

1844 – 1860  Ambroziu Sztasz  

1860 – 1874  Ioan Ciuban 

1874 – 1913  Ioan Călin  

1914 – 1928  Vlad Darie  

1928 – 1932  Paul Silaghi  

1932 – 1935  Gheorghe Coman  

1935 – 1950  Emil Fucec (1886 – 1980)  participant la Marea Adunare  Națională de la Alba Iulia din 1918 din partea Cercului Ocna Șugatag. 

1951 – 1953  Gheorghe Șerban 

1953 – 1990  Leonid Vulpe 

1990 – 2016  Vasile Vulpe

2016 –  prezent     Pop Petru Florin 

Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Josani

Hramul: Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
Număr de credincioși: 1218
Adresa: Nr. 200, Loc. Petrova, Cod 437210 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Ioan Petrovai
Data nașterii: 09.09.1974
Telefon: 0727469645

Istoricul parohiei

Parohia s-a înființat  în anul 2001 pentru credincioșii din partea de jos a satului și este rezultatul  dezvoltării Bisericii pe orizontală pe de o parte, iar pe de altă parte este expresia unei activități misionare în rândul propriilor credincioși.

2001. Se înființează parohia Petrova Josani cu un număr de 1000 de credincioși prin rearondarea parohiei Petrova sub coordonarea preotului Petrovai Ioan.  

2002. În 31 martie Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pune piatra de temelie, în cimitirul din partea de jos a comunei, la biserica cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. 

2003. În 27 martie a început lucrul la biserică după un proiect realizat de inginerii constructori Gavrilă Filipciuc si Traian Galeș din Baia Mare care au gândit o biserică cu două nivele: un demisol cu rol de paraclis și biserica mare de la nivelul superior.

  Se cumpără o clădire pentru casa parohială.

2005. În  24 iunie demisolul cu hramul  Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost târnosit de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Până la această dată slujbele religioase s-au ținut într-un paraclis improvizat într-un fost magazin sătesc.

2007. În 27 iulie începe construirea bisericii. Un ajutor consistent l-a dat domnul Savu Vasile Leșanu care a donat cărămida pentru întreaga biserică și material pentru Altarul de vară. 

2008. Se construiește un Altar de vară. 

2019. În 30 iunie se săvârșește prima  liturghie în biserica de sus. 

2020. Se instalează iconostasul din lemn de tei lucrat la Arad.

2022. Se realizează gardul din fier forjat. 

                       În luna iunie se deschide șantierul de  pictare a bisericii în tehnica fresco, realizată de pictorii Constantin și Emanuel Bumbu.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, având la demisol  un paraclis, un altar de vară, o casă parohială și un cimitir.

Mănăstirea Petrova

Hramul: Izvorul Tămăduirii
Adresa: Nr. 979, Loc. Petrova, Cod 437210 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Stareț
Agaton Oprișan
Protosinghel
Data nașterii: 27.02.1967
Telefon: 0740931769
Preot Slujitor
Pr. Ilie Adrian Savu
Data nașterii: 16.08.1994
Telefon: 0773883427

Istoricul mănăstirii

Istoria vieții monahale în Petrova are două etape distinctive:

  1. Prima etapă se desfășoară între anii 1643 – 1749 când familia nobilă Petrovai din Petrova construiește o mănăstire în lunca Vișeului, în satul Bistra.
  2. Etapa a doua începe în anul 1999 când se construiește o nouă mănăstire pe un alt amplasament, tot din cuprinsul comunei Petrova.

1643 – Familia Petrovai din Petrova înființează o mănăstire în lunca Vișeului, pe locul mănăstirii fiind construită azi biserica parohiei Bistra. Din Protocolul Adunării Comitatului Maramureș din 2 iunie, aflăm că mănăstirea este ctitoria  întregii familii Petrovai care a înzestrat-o cu multe bunuri încă de la început : Întreaga familie de Petrovai a dăruit pentru locuința călugărilor pe veci câmpul de lângă râul Bistrii cu toate apartinențile, cu păduri, lazuri, ape, drepturi de pescuit etc.., așa că dacă cineva din membrii familiei Petrovai ar voi a nimici dotațiunea aceasta să plătească 100 de galbeni.

1711 – 1715 –  Mănăstirea este reședința episcopului Serafim de Petrova.

1720 – Episcopul Serafim deși destituit din funcție, trăia probabil tot în mănăstirea familiei.

1749 – Mănăstirea și-a încetat activitatea înainte de 1749, când Vizitația egumenului Manuel Puskaș de la mănăstirea Bedevlea din acest an nu o menționează între cele 13 mănăstiri existente din Maramureș.

1999 – Familia Boiciuc Nicolae și Irina din Bistra donează un teren situat în Valea Neagră, comuna Petrova pentru a se înființa o mănăstire.

2000 – Se înființează mănăstirea Petrova, cu hramul Izvorul Tămăduirii, ieromonahul Agaton Oprișan fiind numit stareț.

În data de 2 mai se pune piatra de temelie a bisericii și a casei monahale de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2000 – 2002 – Se construiește Casa cu paraclis.  Paraclisul cu hramul Sfântul mare mucenic Dimitrie este pictat de profesorul  Mihăilescu Florin din București și este sfințit în 29 august de către Preasfințitul Părinte Justinian Chira,  episcopul  Maramureșului și Sătmarului.

2006 – 2008 – Se construiește o nouă casă monahală cu rol de stăreție.

2009 – Se construiește un altar de vară.

2010 – Începe construcția bisericii mănăstirii, o construcție monumentală cu o singură turlă, care are la demisol un paraclis.

2014 – 2017 – Este amenajat paraclisul de la demisolul bisericii mari.

Între anii 2016 – 2017 este pictat altarul de vară de către  preotul  Virgil Jicărean, consilier pentru patrimoniu și pictură bisericească în cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

În 16 iulie 2017 s-a sfințit Paraclisul cu hramul Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de către Preasfinţitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Stareț

  • 2000 – prezent   protosinghel Agaton Oprișan.