Istoricul parohiei

Intrat în istorie în  1418 cu numele de ”Polyana Ujfalu” – Satul Poiana, localitatea care s-a dezvoltat în mici poieni înconjurate de pădure, va purta de-a lungul timpului mai multe denumiri: Poiana Șieului, Poienile lui Ilieș,  Poienile Glodului, Poieni și în cele din urmă Poienile Izei.

Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777, menționează că Parochia Sajo Polyannensis Mater, tempore antiquo erecta. 

1516. Este menționată existența unei”capella lignea more walachorum” – biserică de lemn în stil valah . Din păcate în afara menționării, nu avem alte informații despre ea și nici despre vreun slujitor al ei.  Tradiția locală vorbește de o primă biserică care:

”s-a înființat pe locul numit Gruieț, unde ne-a rămas un drum ce ducea la schit și 5 icoane care se mai păstrează și azi în biserică, dar sunt deteriorate, cu pictura pe lemn.” 

1604. În  acest an (în 1460 !!! zice istoricul parohial, înainte de secolul XV, crede preotul paroh Pop Ion care aduce ca argument forma de îmbinare a bârnelor în cheotoare dreaptă dublă și altarul în formă pătrată), odată cu creșterea numărului de credincioși, începe construirea actualei biserici de lemn  cu hramul Cuvioasa Paraschiva.

1632.  Biserica este finalizată abia în acest an  după ce ”cam 30 de ani a rămas fără acoperiș, probabil din lipsă de material.”  Tradiția locală vorbește de faptul că biserica a fost acoperită cu paie până când și-au permis să facă un acoperiș de șindrilă. S-ar putea ca aceasta să fie perioada celor 30 de ani. 

Biserica a fost sfințită în acest an de către episcopul Ieremia Tesarovici după cum reiese  din  descifrarea  antimisului descoperit în sfânta masă cu ocazia restaurări din anii 1962 – 1964: ”Cu harul Sfântului și de viață făcătorului Duh, cu lucrarea sfințitoare a Preasfințitului Domn Ieremia Tisarovcki, cu mila lui Dumnezeu episcopul Galiției-Volânskși Camenița Podolck, exarhul…(Constantinopolului)…..(Bisericii Apostolice)… Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos … slujirea pe el a Dumnezeieștii Liturghii… anul 7140 de la (facerea lumii/lui Adam, ) luna martie 1632,.. 9 zi.”

1723 – 1729. În acest interval cronologic, biserica este binecuvântată de vicarul Procopie Hodermarszki (1723 – 1729) care aduce cu el antimisul episcopului de Muncaci  Ghenadie Bizanczy (1716 – 1733). 

1751.  Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm că biserica închinată Sfintei Parascheva, are  turn, e  acoperită cu draniță, și se prezintă în stare bună. Biserica a fost binecuvântată de vicarul Procopie Hodermarszki și avea antimisul episcopului Ghenadie Bizanczy. Era un potir de lemn,  două candelabre de lemn și două clopote pe care nu se știa cine le-a binecuvântat, incinta era îngrădită cu gard de lemn și era un  singur preot  hirotonit de episcopul Varlam în Moldova.

1777. Cu ocazia conscripției veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777, aflăm că biserica, era patronată de Onoratul Domn Ionaș Koteț, Respectabilul Domn Mihai Balea și Onoratul Domn Ioan Saplonțai, avea un potir de argint cărțile necesare cultului, nu  exista casă parohială iar veniturile erau modeste.   

1785. Zugravul Radu Munteanu pictează un proscomidiar în ulei semnându-se și consemnînd și donatorii: ”Acest Jertfelnic l-au cumpărat robii lui Dumnezeu aceștia Pătrăuș Iacob cu soția sa Gafie, Bobocea Pașcu cu soția sa Todoră ca să le fie pomană lor și la tot neamul în veci de veci Amin 1785. De Radu Munteanu zugrav – luna lui martie ziua 31.”

Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.

1793 – 1794. Se realizează pictura bisericii de către zugravul Gheorghe Plohod din Dragomirești, direct pe lemn, la îmbinarea bârnelor lipindu-se fâșii de pânză. Două pisanii consemnează realizarea picturii și a donatorilor. Prima este pictată pe fruntar în spatele icoanelor prăznicare și are următorul text „ Aciăst sf[ân]t fruntariu au plătit Pătrăuș Mătei cu so[a]ța sa Ană, și cu Muntia[n] Ghiorghie și cu soața sa Vărvara și cu fiiu său Iacov ca să le fie pomană a tot rodulor, din niam în niam Amin. Și sau zugrăvit în anu lui H[risto]s 1793, în zilele preăînă[l]țatului împărat Franțișcușu, sau gătat în luna lui iulie în 5 zile de Ploh[o]d Ghiorghie Dragumireștean[u]”.

Cea de-a doua pisanie este pictată de-a lungul bolții și a corului :

“Această sfântă besearăcă sau înciăput a să zugrăvi în anu 1794în zile[le] pre înălțatului împărat Fra[n]cișcuș șia esțelenție sa episcop Andrei Bacenski și vicariș Alexander Ragazi[n], viți ??[arhi]diacon popa Vasilie[din] Rozovle și sau zugrăvit de îndemnu lui popa Theodor Roșca; și diac a satului Giurgiu Ion; și cărznic Ilieș Ursu; nevoitori s[fntei] beseareci; și au dat întracest lucru Tomșe Grigorie și cu [al] său frate Tomșe Ilie 20 de florinț se le fie pomană în veaci la tot niamul lor și părinți Ștefan, Ti[t]iane Nekita, muerile ale creștine, Marie i proci; au dat Ivașcu Grigorie întracest lucru 20 de forinț cu soța sa Anisie fie pomane a perinților Gheorghie, Pelaghie i proci; și cee cheltuiale pletit cu satu toată i proci.”.

1888. Se construiește o casă parohială din lemn.

1897. Biserica capătă aspectul cunoscut azi după adăugarea unui pridvor. Tot acum sunt înlocuite ușa de intrare și cea dintre naos și pronaos care sunt pictate, iar în interior au fost tăiate ferestrele dintre naos și pronaos.

1933. Este înlocuită dranița de pe acoperiș.

1943. Biserica a fost pardosită cu scânduri de brad așezate peste vechile lespezi de piatră.

1961 – 1963.  Biserica a fost restaurată de Direcția Monumentelor Istorice. Cu această ocazie se renunță la pardoselile de scânduri și se revine la pardoseala originală din lespezi de piatră. Lucrările au fost încununate cu  resfințirea bisericii de către Preasfințitul părinte Teofil Herineanu, episcopul  Vadului, Feleacului și Clujului în data de 17 iulie 1963.  

1964.  Avariată de un trăznet puternic, biserica supraviețuiește incendiului.

1967. Sunt schimbate tălpile bisericii atacate de ciupercă. 

1975. Se înființează un cor pe patru voci sub bagheta dirijorului Petru Giurgi. 

1985 . La mijlocul anilor 80, datorită faptul că biserica devenise neîncăpătoare în urma creșterii demografice a satului, se ia hotărârea construirii unei noi biserici. Autoritățile politice ale județului precum și cele locale au refuzat să aprobe autorizația de construcție, așa că preotul Gheorghe Ilieș împreună cu întreaga comunitate au hotărât să se apuce de lucru chiar și fără avizele necesare. 

1987. În 23 aprilie preotul Ilieș Gheorghe a pus piatra de temelie a bisericii, iar în luna mai s-a început lucru. Timp de doi ani de zile autoritățile județene si cele de pe line politică  au încercat în mai multe rânduri să oprească construirea bisericii prin diverse metode (amenzi, ameninţări, tracasări, blocarea materialelor de construcție), însă s-au lovit de determinarea credincioșilor și nu au avut succes.

1989. În 30 martie 1989, preotul paroh a murit într-un  accident la poarta bisericii, fiind strivit de o mașină care aducea materiale de construcții. 

1990 – 2003. Lucrarea  a fost preluată din anul 1990 de noul paroh, preotul Pop Ion, care a finalizat-o în anul 2003. 

Împodobită cu pictură în tehnica fresco de către pictorul Botiș Ioan, biserica  cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe a fost sfințită în data de 17 august 2003 de  Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2002. Se construiește un altar de vară în cimitir și un pod impresionat de lemn acoperit cu draniță peste valea care desparte biserica de zid de biserica monument istoric.

2014. La 25 de ani de moartea sa, osemintele preotului Ilieș Gheorghe au fost mutate în biserica nouă în 23 iunie.

2020. Geamurile bisericii sunt înlocuite cu vitralii, proiectul fiind în derulare.

Starea patrimonială cuprinde azi biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva declarată din anul 1999 monumet UNESCO, având codul LMI MM-II-m-A-04605, biserica de zid Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un altar de vară din lemn  și un pod de lemn acoperit cu draniță construit în anul 2002, o casă parohială și două cimitire. 

   

În anul 1976  au fost preluate de protopopiatul Sighet un numar de 22 de cărți de cult din secolele XVII – XIX care se află în prezent în custodie la Mănăstirea Bârsana. La biserica de lemn se află trei clopote din sec. XVII – XVII : cel mare de 37 kg din anul 1773 pe care scrie Poiana Ilieș, Ann Domini 1773, un clopot de 30 de kg din anul 1673, și cel mic de 15 kg din sec XVIII. 

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

Anul	1792	1821	1847	1877	1903	1936	1992	2002	2011
Nr. suflete	548	679	779	705	835	1058	1154	1028	947

Preoții slujitori

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1699 – 1707 popa Dan 

1742 popa Toaderu și popa Gavrilă ce au murit de c(i)umă . 

1743 – 1748   preut Grigorie din Bârsana.  

1734/45 – 1775 popa Jurju/ Giurgiu  Vasilie  hirotonit de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Radauți 1735 – 1745).

1751 – 1764 Nichita Vlad  

1763  Muntean Alexa 

1785 preut Vasîlie 

1784 – 1837 Teodor Roșca (născut la 1759, hirotonit preot in 1784) parohușu din Șaio-Poiana. 

1837 – 1843   vacantă   

1845 – 1867  Ioan Muntean  

1867 – 1886  Vasiliu Tătar 

1882 – 1886  Aureliu Zoicaș, preot slujitor alături de parohul Vasiliu Tătar. 

1886 – 1888  Ioan Muntean   

1886 – 1892  Mihail Rednic  

1892 – 1901 Ioan Vlad  

1901 – 1924  Petrovai Georgiu

1924 – 1964 Ioan Bârsan 

1964 – 1968 Ilie Crișan  

1968 – 1989 Ilieș Gheorghe  

1989 – 1990 vacantă, suplinită de pr. pensionar Ilie Crișan  

1990 – prezent Pop Ion