Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Remetea Chioarului face parte  din Protopiatul Ortodox Chioar din anul1994, anterioar aparținând de Protopopiatul Baia Mare.  Însă, din 1833 până în 1936, potrivit matricolelor, parohia a făcut parte din protopopiatulȘomcutei / Nagy-Somkutiensis, apoi de Protopopiatul Chioar pânăa doua jumătate a secolului al XX-lea.

Parte integrantă a domeniului Chioarului, istoricul localităţii se împleteşte cu imaginea Cetăţii de Piatră. Atestată pentru prima dată prin Conventul din Leles din 1405, când regele Sigismund recunoaște proprietatea fiilor voievozilor maramureșeni, iar conscrierea aceluiași Convent dar din 1424 atribuie satul fiilor lui Drag, Sandrin și Gheorghe. În 1550, satul avea ca voievod pe Petru Todor (adus din Maramureș), care a primit în povesiune și satul Berchezoia populat de acesta.  Însă Urbariile din 1560 şi 1566 consemnează localitatea ca centru al voievodatului lui Luca Teodor (fiul voievodului Petru). Se pare că originea toponimului provine de la o mănăstire de călugări eremiţi.

Localitatea a fost una dintre acele nuclee unde emisarii colonelului Urban susțineau revolta țăranilor din Chioar pentru a obține drepturi naţionale şi sociale în timpul Revoluției Burgheze din 1848 și pentru autonomia administrativă a Districtului.

Rolul deosebit al localității în istoria districtului este susținut și de faptul că în cimitirul bisericii se află piatra funerară atât a lui Alexandru Ràkòczi (1845 – 1889), cât și a sociei acestuia Maria Ràkòczi (1863 – 1944).

Administrativ, la sfârșitul secolului al XVII-lea, localitatea Remetea Chioarului aparținea de Cercul de Munte al Districtului Chioar, mai exact de plasa Șomcuta, iar organizarea administrativă din 1861, integrerază satul în plasa Berchez, pentru ca, prin legea din 1876, care desființa Districtul Chioar și recunoștea 16 comitate în arcul Carpatic, localitatea Remetea Chioarului să revină comitatului Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, hotarul acesteia fiind brăzdat de cursul râului Lăpuș, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Conscripția episcopului Kleindin 1733 consemnează că parohia era una ortodoxă și implicit avea biserică veche din lemn. Acestă biserică foarte veche din lemn datând  din 1671, se știe că a fost dată, în 1811, localității Libotin, unde este și-n prezent. Însă unele documente amintesc de o biserică încă din secolul al XVI-lea. Cert este că vechimea vieții religioase a localității  este susținută și de existența unor cărți de cult Cazanie și Penticostar din 1745, Biblie din 1795, ce ilustrează statornicia credinței străbune în inima Districtului.

Abia din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, informațiile sunt mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică și trei preoți greco-catolici pentru 11 familii ale acestei confesiuni, în schimb,  familiile ortodoxe erau în număr de 107 și aveau doarun preot. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

Actuala biserică veche din lemn a localității se pare că datează din 1800, chiar dacă inscripțiile cu caracter chirilice și latine din altar menționează că în 1839 „înnoirea Sfintei biserici aceasta s-au zugrăvit … 1839„, fiind atestat anul picturii, ce, probabil, a fost făcută pe pânză , iar o altă inscripție precizează anul unei noi renovări”Iosif Demenyi preot Gorgiu Lenghel primar Găvrilă Breta vice caratoru, Iosif Kisandorin, Gavrilă Maxim annuo 1891 november 15„. 

Ridicată pe o colină, în mijlocul satului, pe temelie de piatră de carieră și înconjurată de cimitir, biserica era străjuită de doi tei seculari, fiind o dovadă a materialului de construcție, întrucât locașul a fost construit din bârne destul de lungi, aproape 13,15 m, aduse din pădurile din apropiere.

Cu o arhitectură tipic maramureșeană, biserica a avut inițial hramul Sfântului Ierarh Nicolae, apoi a fost schimbat fără a se cunoaște motivul cu cel al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Construcția dreptunghiulară cu o planimetrie echilibrată, privind împărțirea clasică a interiorului pridvor, pronaos, naos și absidă, ilustrază armonia și frumusețea detaliilor. Dar măreția edificiului este valorificată prin turla înaltă de 23 metri, prevăzută cu un foișor, de unde se putea supraveghea întregul ținut,  foișor ce se sprijină pe o consolă cu balcon împodobit cu șaisprezece arcase peste care este coiful de bază pătrată, care cuprinde, atât crucea triplă, cât și semiluna, protejând-o în fața năvălitorilor păgâni. Pridvorul este pe latura de vest a clădirii, fronton cu cruce, iar cele trei arcadeale acestuia se sprijinăpe patru stâlpi masivi din stejar, ornamentați cu funii șerpuite. Un aspect interesant este faptul că pronaosul este pardosit cu scândură, în timp ce naosul și altarul sunt padimentate cu lespezi de piatră.

Pictura murală degradată mai păstrează vagi scene, în altar remarcându-se pe boltă Sfântul Duh înconjurat de îngeri. În cea mai mare parte, acestea sunt urme ale picturii inițiale, însă pe alocuri se păstrează și forme ale picturii din 1899 efectuată pe pânză. Iconostasul, mult mai bine conservat, ilustrează o situație inedită, întrucât cuprinde două registre, cel de jos, fiind rezervat Apostolilor, și cel de sus, surprinzând Proorocii.

Biserica actuală a fost construită între 1990 și 1998, sub supravegherea atentă a preotului paroh Fabian Coriolan. Edificiul are hramul Înălțarea Domnului și a fost sfințit în sept. 1999 de către Preasfinția Sa Iustinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Biserica nouă este zidită din cărămidă, după un plan tip trilobat cu absidă laterală, cu dimensiunile de 31 m și 17 m. Absida altarului este semicirculară nedecroșată. Naosul este acoperit cu turlă centrală, iar pe latura vestică a navei, sunt amplasate turnurile-clopotniță angajate, a căror șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperite cu tablă. 

Pictura interioară este opera pictorilor Ștefan Todor din Șomcuta Mare, Nicolae Andonaș din Bacău și Victor Tistu din Buhuși, lucrarea fiind finalizată până în 1998.

Potrivit documentelor istorice, s-a putut stabili șirul preoților ce au păstorit destinele credincioșilor, insuflându-le nu doar valorile moral-creștine, ci și legătura cu glia strămoșească tocmai prin ipostaza lor, fiindcă se pare că aceștia fie erau locali, fie s-au statornicit în această localitate: pr. neunit Dumitru și pr. Andrei(1733), preoții Ursu și Mihai (1762), pr. Ioan Filip (1782), pr. Ierimia Pop (1786), apoi pr. Ioan Dale înainte de 1867 până în 1879, pr. Iosif Pop de Leméney 1879-1904 și, probabil fiul acestuia, pr. Iuliu Leméney 1904-1925 și pr. Vasile Bota după 1925 – 1948.Urmează pr. Ioan VasileMădăras, pr. Alexandru Pop,  pr. George Strâmbu 1955 – 1960, pr. Aurel Dragomirescu 1960 – 1966, iar între 1966 – 1968 preotul pensionar suplinitor Vasile Pop, pr. Liviu Ștefan (1968 – dec. 1974), pr. Tănase Cristea (1975 – iunie 1985), pr. Fabian Coroian (1985 – iunie 2006), iar din 2006 până în prezent pr. Alin Sergiu Coman.

După 1960, documentele parohiale consemnează și numele cântăreților din strană, respectiv Viorel Chișcodar până în 1970, Gheorghe Lazăr (1971 – 1994), Aurel Botiș (1994 – 2000), Augustin Marian (2000-2021)iar din 2021până în prezent Hihalca Ionica.

Cimitirele

Localitatea are două cimitire publice și un cimitir parohial la biserica veche.În apropiere de biserica veche, unde se află si cimitirul vechi al satului, s-a ridicat o capelă mortuară intre anii 2020-2022. 

Activități culturale și filantropice în trecut

Dintre cei care au slujit pe tărâmul culturii, sădind în sufletele tinere nu doar dorința emancipării, ci mai ales glasul conștiinței naționale, pot fi amintiți învățătorii Petru Petrovan, fiul al cominității fiind și cantor, Nicolae Avram, George Tomi, Vasile Achim, ce avea și rol de cantor.  

Lupta pentru emancipare națională a fost susținută și de acțiunea Memorandului. Din delegația celor 300 de români care au plecat la Viena pentru a susține drepturile nației lor, în martie 1892, documentele consemnează pe proprietarul Ioan Racoți din Remetea Chioarului, pe învățătorul Elia Pop, avocații Vasile Dragoș și Andrei Medan din Șomcuta.

Învățătorul Elia Pop din Șomcuta, după anul 1921, sprijină cu un capital fundațional elevii proveniți din familii sărace din localitate.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Remetea Chioarului însumează 1.072 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Alin Sergiu Coman, cântăreț al bisericii este Marian Augustin, paraclisier Filip Grigore, ghid monument istoric biserica de lemn Orzac Zorica, iar epitrop Gligan Valentin

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie existând o bibliotecă parohială, ce păstrează pe lângă lucrările de specialitate și un Octoih Mare din 1846 și vase liturgice argintate, precum disc, potir și steluță. De prin anul 2000, parohia are și cor bisericesc, ce păstrează portul popular specific, costumul fiind din pânză țesută în casă, având motive specifice zonei Remetea. Activitatea filantopică a comunității și păstrarea obiceiului colindatului este completată de activitatea cercului de pictură, coordonată de preotul paroh și soția acestuia Ana Coman, care descoperă și promovează valorile morale dar mai ales filonul tradiției populare.

Bibliografie

1. Balogh, I., Magyar fatornyak, Budapest, 1935.
2. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
3. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
4. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
5. Giurescu, C. Constantin, Istoria Românilor, vol. II, ediţie îngrijită de Dinu C. Giurescu, All Educational, 2007.
6. Hossu, Valeriu, Nobilimea Chioarului, Baia Mare, 2003.
7. Kálmán, Persián, dr., Kövár krónikája, Nyomása, Kolozvár, 1921.
8. Makkai, Lászlo, Szolnok-Doboka megye magyarságának pusztulása a XVIII század elején, Kolozsvár, 1942.
9. Man, Grigore, Biserici de lemn din Maramureş, Ed. Proema, Baia Mare, 2005.
10. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş pânăîn Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
11. Meteş, Ştefan, Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
12. Moldovan, Andrei, Districtul Chioarului. Perioada de funcţionare şi arhiva creată, în ”Revista Arhivelor”, anul XLVIII, nr. 2, 1971, p. 287 – 299.
13. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1986.
14. Petranu, C., Originea turnurilor bisericilor de lemn din Ardeal, în „Închinare lui Nicolae Iorga”, Cluj, 1931, p. 337 – 351.
15. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
16. Szentgyörgyi, Maria, Kövár Videkenek Tarsadalma, Budapest, 1972.
17. Şainelic, Sabin, Arhitectura bisericilor de lemn din Ţara Chioarului, în ”Marmaţia”, vol. II, Baia Mare, 1971.
18. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, II, IV, VI, VII. Kötet, Deésen, 1905.
19. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 168 – 181.
20. Vaida, Aurel, Participarea Chioarului la revoluţia românească din Transilvania în 1848, în ”Anuarul Marmaţia”, vol. IV, Muzeul Judeţean Maramureş, Baia Mare, 1978, p. 107 – 125.
21. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.
22. xxx, Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1982.