Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Remeț pe Someș face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterioar aparținând de Protopopiatul Baia Mare. Potrivit documentelor istorice, încă din 1867 a fost sub jurisdicția Protopopiatului Nireșului / Nagy-Nyiresiensis până în 1936 când a aparținut de Protopopiatul Chioar, până a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Încă de la primele atestări documentare, se dezvăluie importanța localității, fiind așezată în rândul satelor ungurești prin constrierea Conventului de la Leles, din 1405, când regele Sigismund confirma actele de donare fiilor voievozilor maramureșeni Balc și Drag. Chiar dacă la următoarea conscriere  din 1424, de același Convent, care împărțea domeniul între fiii lui Sandrin și Drag, satul nu mai este menționat, nu putem presupune că a fost exclus din domeniul Chioarului, fiindcă Conventul precizează că cetatea rămânea în folosință comună, ca atare, și satele ungurești aveau aceeași soartă.

Un prim stăpân al localității pare a fi voievodul Dan Buteanu din Șomcuta, care potrivit Urbariului din 1566 își răsfrângea autoritatea și asupra acestui sat.

Prin legea din 1876, care desființa Districtul Chioar și recunoștea 16 comitate în arcul Carpatic, localitatea să revină comitatului Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud sud-vest a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat brăzdat de Someș și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană. În sat există și un izvor termal.

Istoricul bisericii parohiale

Biserica veche a localității este consemnată ca aparținând anului 1631 și era închinată cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, ca atare, prima formă de releigie a fost cea ortodoxă, aspect recunoscut și de documentele timpului, căci se consemnează anul recunoașterii uniației ca fiind 1831.

Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă, preot și casă parohială pentru cele 45 de familii. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

Actuala biserică datează de la începutul secolului al XX-lea, mai exact din 1916.

Biserica este construită din cărămidă, după un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de 26 m x 9 m. Absida altarului este poligonal nedecroșat, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculată de 9 m. Pe latura vestică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă.

Pictura este în tehnica frescă, realizata de catre pictorul Sorin Spiridon Gatu, intre anii 1995-2001. Biserica  a fost sfințita în 2001 de către  Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul arhiereu vicar ala Maramuresului si Satmarului.

Existența nominală a slujitorilor sfintului altar este atestat nominal abia din secolul al XVIII-lea, respectivpr. neunit Petru(1733), pr. Vasile (1742), pr. Irimie (1784), apoi parohia i-a avut ca păstori pe pr. Ioan Avram (1842-1874), pr. Ioan Petrișor (1875 – 1914) din 1877 având și calitatea de notar districtual  în cadrul Protopopiatului, pr. Victor Maior (1915 – 1935), pr. Petru Pop, pr. Ioan Sălăljan, pr. Mircea Popescu, pr. Florea Coteț, pr. Domian Pop (1968 – 1970), pr. Ioan Mureșan (1970 – 1997),  Claudiu Băban(1997-2018).iar din 2018 până în prezent pr. Pop Sergiu

Cimitirele

Localitatea are două cimitire, un țințirim în curtea bisericii și un cimitir sătesc, cunoscut sub numele ”din Pietriș”.

Activități culturale și filantropice în trecut

Un important eveniment cultural desfășurat în localitate a fost în 4 septembrie 1866, când a avut loc adunarea preoții și învățătorii districtului, care promovau spiritul național și cultural, fiind   sprijiniți de  protopopul din Satu-Mare, Petru Bran de Tohat.

Șematismele vremii consemnează existența învățătorilor în sat, Ioan Vaida (1867), Ștefan Bala (1877), Dumitru Indre (1882), Ioan Bonațiu (1894 – 1900) și Alexandru Sav (1904 – 1930), care au pus în valoare școala confesională prin strădania de a le forma școlarilor deprinderea spre o lume mai bună, chiar dacă șederea loc în localitate era de scurtă durată.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Remeț pe Someș însumează 471 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Pop Sergiu, cântăreț al bisericii este Ioan Șulean, parclisier Nicolae Florian, iar epitrop Florin Mureșan.

Programul slujbelor este unul zilnic, fiind completat de programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”. Credincioșii se implică în activitățile caritabile, atât la nivel local, cât și național, sprijinind, în mod special, familiile nevoiașe.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Hitchins,  Keith și Beju, Ioan N., Documente privitoare la trecutul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după  1761, în ”Mitropolia Ardealului”, Sibiu, nr. 1-3 / 1974, p. 13 – 46.
5. Makkai, Lászlo, Szolnok-Doboka megye magyarságának pusztulása a XVIII század elején, Kolozsvár, 1942.
6. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş pânăîn Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
7. Meteş, Ştefan, Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
8. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1986.
9. Scurtu, Vasile, Un precursor al românismului Sătmărean: Petru Bran, în revista „Familia” numerele 5-6, 1938 și nr. 2-3, 1939, p.61-71.
10. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
11. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, II, IV, Kötet, Deésen, 1905.
12. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
13. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.