Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Săliște face parte  integrantă din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 2014, anterior aparținând Protopiatului Baia Mareîncă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Urmărind documentele descoperim că, în 1936, parohia era sub jurisdicția Protopopiatului Silvaniei, iar anterior acestui an, încă din 1835 aparținea de Protopopiatul Băsești/ Illyésfalvensis al Vicariatului Silvaniei.

 Până în 1997, Săliștea a fost filie a parihiei Sremț.

Localitatea este atestată documentar în 1424, însă descoperirile arheologice, respectiv fragmente ceramice, dezvăluie existența ei și-n epoca preistorică.Din secolul al XV-lea, respectiv din 1475, până la mijlocul secolului al XVI-lea, devine proprietatea familiei nobiliară Gaspar Dragffy (descendenții lui Drag) și a urmașilor săi, intrând sub jurisdicția-administrativ teritorială a comitatului Solnocul de Mijloc, mai exact aparținea plasei Cehu Silvaniei. Apoi, localitatea este râvnită de Cehu – Conscripția domeniului Cehu din 1557 –  și Sătmar – Conscripțiile cetății Sătmar din 1569-1570, căci perimetrul Stremț – Săliște – Odești reprezenta nu doar o sursă economică, ci și oferea apărători vrednici ai autorității princiare. 

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud – vest a Depresiunii Baia Mare, mai exact la poalele Culmii Codrului (la nordul județului Sălaj și la sudul județului Satu-Mare). Fiind o zonă colinară, are un relief variat, cu văi abrupte, adânci și înguste, dar și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Prima informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în  Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singuli presbiteri debent unam magnam lodicem”.

În privința vieții religioase, informații mai exacte oferă Conscripția din 1760 – 1762, realizată de Cancelaria aulică, dezvăluind că localitatea aparținea de comitatul Solnocul de Mijloc, având biserică și preot ortodox pentru cele 13 de familii. Și Conscripția din 1829 – 1831 a Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

Biserică veche din lemn atestată din anul 1867, închinată cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae.

Construcția actualei biserici a început în 1902 și a fost finalizată în anul 1905, păstrând inițial hramul vechii biserici, abia apoi a primit hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Lucrări ample de îmbunătățire au fost făcute între 1970 și 1974.

Biserica este construită din cărămidă, după un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de 19 m și 7 m. Absida altarului este semicirculară decroșată, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar pe latura nord-estică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă.

Preotul paroh Alin Coman, între 2002 – 2004 a pictat biserica, a fost schimbat iconostasul, iar în 2004, locașul a fost resfințit de Preasfintitul Parinte Iustin  Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

           Preotul Daniel Mircea Sabău, intre ani 2017-2021 a refacut instalatia electrica, s-a turnat o sapa armata si s-a parchetat Biserica;s-a refacut integral pictura locasului de cult; s-a facut subzidirea si s-a facut exteriorul Biaericii; s-a reamenajat Sfantul altar;s-au automatizat clopotele; s-a construit un pridvor din lemn la intrarea in biserica; s-au turnat scarile si aleile ; s-a achizitionat mobilier pentru sfantul locas. Astfel in data de 9 mai 2021 s-a tarnosit sfanta biserica, de  Preasfintitul Parinte Timotei Satmareanul Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului.

            Primul slujitor al sfântului altar atestat este pr. neunit Costin (1733), apoi potrivit documentelor, Săliște este filie a parohiei Strmț, ca atare, preoții acestei localități vor sluji și aici, respectiv pr. Teodor Lenghel(1867 – 1906), pr. Ioan Ilieș (1911), pr. Petru Coba 1914, pr. Aurel Drăgan (1925 – 1930), ………………………………………………………………pr. Andrei Costinaş, pr. Florin Ciociu(1995 – 1997).

Din 1997, localitatea Săliște devine parohie de sine stătătoare, având preoți proprii, pr. Dan Vladimir Covaci, pr. Alin Sergiu Coman( 2002 – 2006), pr. Virgil-Ștefan Pâslă(2006 – 2017), iar din (2017 – 2021),  pr. Daniel Mircea Sabău, iar din 2021 pana in prezent pr. Adrian-Mitica Dunca.

Cimitirele

În localitate există două cimitire, unul vechi, cunoscut sub nimele de ”al grofilor” și altul actual.

Activități culturale și filantropice în trecut

Până către sfârșitul secolului al XIX-lea documentele istorice consemnează că învățătorul din parohie îi dăscălea și pe cei din filie. Dar din anul 1877 este menționat învățător propriu pentru localitatea Săliște, respectiv, Atanasie Cristian, în 1882 învățător și cantor Vasile Gițiu, iar între1906 – 1914, avea învățătorul-calificat și cantor George Hossu.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Săliște însumează 61 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Adrian-Mitica Dunca, cântăreț al bisericii este Ionut Silaghi, parclisier Teodor Covaciu, iar epitrop Vasile Bretan.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, iar credincioșii se implică în activitățile filantropice.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Diaconescu, Marius, Izvoare de antroponimie și demografie istorică. Conscripțiile cetății Sătmar din 1569-1570 – studiu introductiv, Cluj-Napoca, 2012, p. V-VII.
4. Mór, Petri, Szilágy vármegye monographiája, Budapest, vol. III, 1902.
5. Prodan, David, Iobăgia în  Transilvania în secolul al XVI-lea, București, vol. I, 1967.
6. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. II, Ed. Academiei, București, 1968.
7. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.