Istoricul parohiei

În localitatea Săliștea de Sus au existat două parohii delimitate de râul Iza, cea din dreapta cunoscută ca parohia superioară, cu biserica Nistoreștilor, azi parohia Săliște Centru și cea din stânga situată pe valea Buleasa cunoscută ca parohia inferioară cu biserica Bulenilor, azi parohia Săliște I. Numele de Buleni se trage de la valea Buleasa unde este așezată biserica și mare parte din parohie. 

Despre înființarea parohiei nu sau păstrat  documente, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1774, menționând că Parochia Szelistyeiensis Mater, ab antiquo Tempore erecta. 

1365. Sub denumirea ”Ket – Zeliste”  -două Săliști – Săliștea de Sus și Săcel,  satul este pomenit pentru prima dată în 2 februarie, când documentul menționează că regele Ludovic I al Ungariei îl răsplătește pe Balc fiul lui Sas Vodă și pe frații acestuia, alungați din Moldova de infidelul Bogdan  cu domeniul Cuhei, din care făcea parte și localitățile ”Ket – Zeliste”.  

1486. Într-o diplomă de vânzare a trei sesii iobăgești din Șăliște din data de 3 decembrie, este consemnată obligația iobagului ”să aducă anual lui Ioan Vlad la sărbătorile Paștelui și a Nașterii Domnului turte precum ceilalți iobagi ca semn al îndatoririi și să-l invite pe același Ioan Vlad de sărbătoarea fericitului Nicolae Confesorul acasă la ei și să-l ospăteze și să-l omenească cu cinste la un prânz…” Este prima pomenirea în Maramureș a  tradiției serbării Sfântului Nicolae ca o zi specială, iar menționarea sfântului poate fi legată de hramul unei biserici existente la acel moment în sat.

1504 – 1505. În mai multe diplome este pomenit Ioan, fiul popii din Săliște. Din păcate nu știm numele preotului. 

1530.    Conscripția populației din acest an   menționează  existența unui popă, fără a i se  consemna din păcate numele.

1548.   În acest an avem menționat  primul nume al unui preot Pop(a) Todor, poate chiar cel pomenit la 1530.

1650.  Este pomenit un schit în Gruiul Ciorii, despre care tradiția afirmă că ar fi fost aprins în 2 septembrie 1717 de către tătari.

1717. În 2 septembrie, biserica despre care nu știm cât de veche era, aflată în calea tătarilor este aprinsă de aceștia.

1724. În acest an se construiește actuala biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Legenda construirii bisericii menționează că:  După ce biserica lor a ars fiind aprinsă de tătari, oamenii au umblat la biserica din sus până când s-a produs o ceartă în ziua de Paști, din cauză că un om de pe Buleasa și-a așezat desagi înaintea desagilor unui credincios de la biserica Nistoreștilor. Acesta a aruncat desagii celui din Buleasa pe coastă la vale. În urma celor petrecute toți bulenarii au părăsit slujba fără pască sfințită și au venit acasă hotărâți să-și construiască  biserica lor proprie. Astfel credinciosul Bondor Vasile ai cărui desagi au fost aruncați pe coastă la vale a dat pentru construcția bisericii 6 perechi de boi cu care a transportat mai întâi tot lemnul necesar pentru biserică de pe dealu Secu situat cam la 300 metri depărtare de biserică, apoi a vândut boii și a plătit meșterii care au ridicat biserica.  

Nu cunoaștem meșterii care au ridicat biserica, însă arhitectul Alexandru Baboș crede  că, bisericile din Rozavlea (1720), Dragomirești (1722) și aceasta  sunt opera aceleași echipe de meșteri, bisericile prezentând mai multe similarități în plan, elevație, îmbinări și decorațiuni.

1751.  Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm câteva informații  despre biserică, deși cele două biserici din sat sunt descrise la comun. Închinată sfântului Nicolae, biserica a fost binecuvântată de protopopul Vișeului, Iorest și are antimisul episcopului Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733). Se prezintă în stare bună, e acoperită cu șindrilă, e pictată și are un potir din staniu. În sat sunt trei preoți fără să știm la care biserică slujesc:  Ioan Vlad hirotonit de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735), Ilie Vlad și Petru Vlad hirotoniți de episcopul Varlam din Moldova (episcop de Husi 1734, episcop de Radauți 1735 – 1745). 

Deși vizita detaliată a mănăstirilor din Maramureș din 1749, nu pomenește existența unei mănăstiri în sat, totuși vizitația canonică din acest an   menționează o mănăstire. Documentul pomenește că în această mănăstire locuiește bătrânul preot Lupu Vlad, care a fost aspru pedepsit de vicarul episcopului de la Muncaci. Vicarul ar putea fi Hrisostom, superiorul piariștilor care  a slujit ca vicar unit în 1730, și era renumit pentru severitatea pedepselor aplicate preoților. Menționarea mănăstirii ridică câteva întrebări: Mănăstirea aceasta e aceeași cu cea pomenită la 1650? A supraviețuit trecerii tătarilor?  Cine au fot ctitorii, unde a fost construită, în ce condiții s-a desființat? Preotul Luca Vlad e pedepsit și trimis la mănăstire de vicarul Hrisostom în 1730, sau nu e nicio legătură între pedepsirea preotului și mănăstire? Acestea și alte întrebări legitime nu își au încă răspunsul, dar cercetarea pentru descoperirea unor documente și elucidarea întrebărilor continuă. 

1775. Pictorul Radu Munteanu pictează biserica.

1787. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.

1830. Biserica trece printr-o etapă de renovare, ocazie cu care sunt lărgite ferestrele originale.

1839. Șematismul din acest an consemnează existența unei case parohiale. Nu știm dacă s-a ridicat în acest an sau era mai veche.

1845. Restaurarea bisericii este încununată de o nouă pictură. Din păcate pictorii nu și-au semnat opera.

1926. Pridvorul este extins pe latura vestică,  biserica căpătând aspectul pe care îl are azi. În interior se construiește un balcon, iar în exterior o clopotniță. 

1939. Se înființează  parohia ortodoxă Săliște prin trecerea de la greco catolici a 20 de familii. În 2 februarie protopopul Vasile Magdău binecuvintează o capelă într-o sală de clasă din clădirea școlii. Până în septembrie 1940 când parohia este desființată de către autoritățile hortyste,  a fost administrată de preoții din Săcel și Dragomirești.  Ea își va relua activitatea abia în anul 1945.

1940. Turnul este acoperit cu tablă, însă se va reveni la acoperișul original de draniță la restaurarea din 1964.

1946. Se cumpără un teren pentru construcția unei biserici de piatră.

1959. Autoritățile statului construiesc pe terenul bisericii un dispensar și o clădire cu rol de maternitate.

1963 – 1964.  Biserica este restaurată de Direcția Monumentelor Istorice.

1982. Se schimbă învelitoarea de pe biserică.

1981 – 1983. Se construiește o actuala casă parohială.

1989. Pe fondul creșterii demografice se pune pune problema construirii unei biserici de cărămidă. Sub păstorirea preotului Ierima Mihai se construiește biserica cu hramul Sfântul mare mucenic Gheorghe între anii 1989 – 2001, de o echipă condusă de Vlad Vasile Siminău.

1997 – 1998. În acest interval cronologic biserica este pictată în tehnica fresco de către pictorul Ilie Căpușe din Valea Danului jud. Argeș.

1996 – 2001. Iconostasul și mobilierul sunt realizate din lemn de stejar de meșterul Vasile Checheriță din Târgu Neamț.

2001. În data de 13 mai, biserica este sfințită de Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhieru vicar al episcopiei Maramureșului și Sătmarului. 

2010. Pictura bisericii din lemn este restaurată prin programul de finanțare al Ministerului Culturii de către restauratorii Cornelia și Dinu Săvescu. Procesul de restaurare nu s-a finalizat, pictura altarului nefiind încă restaurată.

2017. Începe construirea unei clădiri destinate activităților sociale având numele de  Centrul social Sfinții martiri Brâncoveni. În momentul de fațăa fost finalizat parterul care este compus dintr-un birou, o sală socială – sală de mese, bucătărie și o capelă mortuară.

2020. Se construiește un lumânărar din cărămidă.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  biserica de zid cu hramul, Sfântul mare mucenic Gheorghe,  biserica monument istoric Sfântul Nicolae a Bulenilor având Codul LMIMM-II-m-A-04635,  o casă parohială, Centrul social Sfinții martiri Brâncoveni,  două cimitire și 10 cărți de cult din sec XVIII – XIX, aflate în custodie la muzeul de la mănăstirea Bârsana .

Preoții slujitori

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1504 – 1505 În mai multe diplome este pomenit Ioan fiul popii din Săliște. Din păcate nu știm numele preotului)

1530 Conscripția din acest an menționează un popă,  din păcate fărăa-i pomeni numele. 

1548 Pop(a) Todor. Oare să fie cel pomenit la 1530?

1698/9 – 1700 protopopul Luca Vlad.  

1699 popa Mihai 

1699 – 1707 popa Andrei

1718/35 – 1751 Ioan Vlad hirotonit de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735).

1744 – 1749 R(everen)dus Wolfgangus  (Lupu) Iuga. 

1749 – 1778  R(evren)dus  Elias Iuga/ Joițu Iuga . 

1749 – 1752  R(evere)ndus Ionaș Iuga parochus.

1775 popa Vasile

1790 – 1810 Alexa Chiș  

1810 – 1816  Gregor sen Mihalyi 

1816 – 1838 Simeon Bondor 

1838 – 1839 Șimon Ștefan 

1839 – 1879 Tomoiaga Ioan de Viseu 

1879 – 1902 Coman  Ioan

1902 – 1905  Coman  Alexandru

1906 – 1919 Hotea Mihai  

1919 – 1927 Găzdac Ioan  

1927 – 1932 Coman Gheorghe  

1932 – 1935 Petruș Ioan 

1935 – 1945 Tămâian Iosif 

1945 – 1949 Trifu Vasile  

1949 – 1950 parohia este vacantă fiind suplinită de preotul Gavril Mihalca de la parohia II din Săliștea de Sus

1950 – 1951    ieromonahul Cazacu Neonil  

1951 – 1952  Racolța Vasile  

1952 – 1961    Coclici Teodor (În 23 februarie 1959 a fost transferat la parohia Baia Borșa, dar s-a întors la Săliște Buleni în luna august.  În cele 5 luni parohia a fost suplinită de ieromonahul Arsenie Obancea, ieromonahul Buta Vasile și preotul Mihai Călușeru).

1961 – 1962     parohia este vacantă fiind suplinită de preotul Gavril Mihalca de la parohia II din Săliștea de Sus

1962 – 1980 Rusnac Ioan  

1980 – 2016 Ierima Mihai 

2006 – prezent Ierima Ioan Narcis, preot slujitor  

2016 – prezent Pintea Nicolae  

Istoricul parohiei

În localitatea Săliștea de Sus au existat două parohii delimitate de râul Iza, cea din dreapta cunoscută ca parohia superioară, cu biserica Nistoreștilor, azi parohia Săliște Centru și cea din stânga situată pe valea Buleasa cunoscută ca parohia inferioară cu biserica Bulenilor, azi parohia Săliște I.  

Despre înființarea parohiei nu sau păstrat  documente, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777, menționând că:” Parochia Szelistyeiensis Mater, ab antiquo Tempore erecta.” 

1365. Sub denumirea ”Ket – Zeliste”  -două Săliști – Săliștea de Sus și Săcel,  satul este pomenit pentru prima dată în 2 februarie, când documentul menționează că regele Ludovic I al Ungariei îl răsplătește pe Balc fiul lui Sas Vodă și pe frații acestuia, alungați din Moldova de infidelul Bogdan  cu domeniul Cuhei, din care făceau parte și localitățile ”Ket – Zeliste”.  

1486. Într-o diplomă de vânzare a trei sesii iobăgești din Șăliște din data de 3 decembrie, este consemnată obligația iobagului ”să aducă anual lui Ioan Vlad la sărbătorile Paștelui și a Nașterii Domnului turte precum ceilalți iobagi ca semn al îndatoririi și să-l invite pe același Ioan Vlad de sărbătoarea fericitului Nicolae Confesorul acasă la ei și să-l ospăteze și să-l omenească cu cinste la un prânz…” Este prima pomenirea în Maramureș a  tradiției serbării Sfântului Nicolae ca o zi specială, iar menționarea sfântului poate fi legată de hramul unei biserici existente la acel moment în sat.

1504 – 1505. În mai multe diplome este pomenit Ioan, fiul popii din Săliște. Din păcate nu știm numele preotului. 

1530.    Conscripția populației din acest an   menționează  existența unui popă, fără a i se  consemna din păcate numele.

1543. În acest an avem menționat  primul nume al unui preot:  Lazarus Pop(a) de Selistye, poate chiar cel menționat în 1530.

1650.  Este pomenit un schit în Gruiul Ciorii, despre care tradiția afirmă că ar fi fost aprins în 2 septembrie 1717 de către tătari.

1680.  În acest an membrii descendenți ai nobilului Nistor construiesc biserica cu hramul Sfântul Nicolae cunoscută azi ca Biserica Nistoreștilor. Fără a indica vreo sursă documentară, istoricul parohial din anul 1966, menționează ridicarea bisericii la anul 1650 ( să fie o confuzie cu mănăstirea ?).

Nu cunoaștem numele meșterilor care au ridicat biserica, dar arhitectul Alexandru Baboș crede că sunt aceeași care au ridicat și mănăstirea Moisei în 1672.

1717. Biserica supraviețuiește trecerii tătarilor din 3 septembrie. Urmele unui incendiu început în partea  stângă jos a iconostasului sunt puse pe seama încercării acestora de a aprinde biserica. O legendă locală vorbește de faptul că o femeie ascunsă în apropiere într-un tufiș a văzut focul pus de tătari și a reușit să stingă incendiu.

1751.  Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm câteva informații  despre biserică, deși cele două biserici din sat sunt descrise la comun. Închinată sfântului Nicolae, biserica a fost sfințită de episcopul Iosif Stoica al Maramureșului (1690 – 1711), dar acum are antimisul episcopului Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733). Se prezintă în stare bună, e acoperită cu șindrilă, e pictată și are un potir din staniu. În sat sunt trei preoți fără să știm la care biserică slujesc:  Ioan Vlad hirotonit de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735), Ilie Vlad și Petru Vlad hirotoniți de episcopul Varlam din Moldova (episcop de Husi 1734, episcop de Rădăuți 1735 – 1745).  

Deși vizita detaliată a mănăstirilor din Maramureș din 1749, nu pomenește existența unei mănăstiri în sat, totuși vizitația canonică din acest an  menționează o mănăstire. Documentul pomenește că în această mănăstire locuiește bătrânul preot Lupu Vlad, care a fost aspru pedepsit de vicarul episcopului de la Muncaci. Vicarul ar putea fi Hrisostom, superiorul piariștilor care  a slujit ca vicar unit în 1730, și era renumit pentru severitatea pedepselor aplicate preoților. Menționarea mănăstirii ridică câteva întrebări: Mănăstirea aceasta e aceeași cu cea pomenită la 1650? A supraviețuit trecerii tătarilor?  Cine au fot ctitorii, unde a fost construită, în ce condiții s-a desființat? Preotul Luca Vlad e pedepsit și trimis la mănăstire de vicarul Hrisostom în 1730, sau nu e nicio legătură între pedepsirea preotului și mănăstire? Acestea și alte întrebări legitime nu își au încă răspunsul, dar cercetarea pentru descoperirea unor documente și elucidarea întrebărilor continuă.

1772. Mai multe  icoane atribuite pictorului Alexandru Ponehalschi vorbesc despre activitatea lui la această biserică în jurul acestui reper cronologic.

1777. Din Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din acest an, aflăm că biserica necesită reparații, nu există casă parohială, preotul și diecii bisericii locuind în casa personală. În sat sunt două biserici dar e o singură parohie, biserica de pe valea Buleasa fiind filie.

1787. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților. 

1832. Are loc o renovare a bisericii care a dus la lărgirea ferestrelor originale după cum mărturisește o inscripție de pe spatele icoanei Sfântului Nicolae: „Întru pomenire vejnică au dat Grad Lupu în sama besearici[i] o icoană [pe] sf[â]nt[ul] pristol, iară aciasta [a] sfântului Nicolai și vasăle cele sfinte și în rân[duiala] policandrului celui de aramă [a] ajutat cu 15 zloț[i], în sama ferestrilor la îmbe beserici de 70 de zloț[i]. 1832.” (Baboș/Covaci 4).

1846. Biserica este repictată pe pânză, de către pictorul sighetean Karoly Unghy, pictura fiind o operă academică a stilului neoclasic (Baboș/Covaci, 4).

1856. Este pomenită existența unei case parohiale de lemn.

1889. La restaurarea bisericii din 1965 s-a descoperit în globul crucii de pe biserică un document care pomenește de refacerea acoperișului în anul 1889, în timpul preotului Michail Papp (1869 – 1901). Din documentul păstrat fragmentar aflăm că biserica a fost acoperită în acest an cu șindrilă din stejar.

1913. Se construiește o nouă casă parohială din lemn.

1920 .  Cu cheltuiala notarului Bondor se adaugă bisericii un pridvor lung de 6,5 metri, peste care se va construi un mic turn unde se instalează cele trei clopote. Cu această nouă construcție biserica devina unica biserică din Maramureș cu două turnuri clopotniță.

1939. Se înființează  parohia ortodoxă Săliște prin trecerea de la greco catolici a 20 de familii. În 2 februarie protopopul Vasile Magdău binecuvintează o capelă într-o sală de clasă din clădirea școlii. Până în septembrie 1940 când parohia este desființată de către autoritățile hortyste,  a fost administrată de preoții din Săcel și Dragomirești, Ea își va relua activitatea abia în anul 1945.

1965. Biserica este restaurată și consolidată de către Direcția Monumentelor Istorice.

 1988. Pe fondul creșterii demografice se pune pune problema construirii unei biserici de cărămidă. Sub păstorirea preotului Fetti Dorin se construiește biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel între anii 1988 – 1998.

1994 – 1998. În acest interval cronologic biserica este pictată în tehnica fresco de către pictorii Olivian Drăgotescu și Sorin Spiridon Gâtu. 

1998. În data de 29 iunie biserica este sfințită de un sobor de 5 arhierei: Preasfințitul Părinte Justinian Chira episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Calinic episcopul Argeșului, Preasfințitul Părinte Ioan episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Galaction  episcopul Alexandriei și Teleormanului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

2005 – 2007. Sub păstorirea preotului paroh Vancea Gavriș  și a preotului slujitor Brici Victor s-au ferecat icoanele de pe iconostas într-un material galvanizat în băi de aur și argint.

2007. S-au finalizat lucrările de la casa parohială care cuprinde două apartamente pentru preoți și o sală socială.

2009. Se construiește o capelă mortuară în cimitir având încorporată o sală de mese. 

2011 – 2012.  Biserica veche trece printr-un amplu proces de restaurare și consolidare, în urma căruia este târnosită în 29 iunie 2012 de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2014. Se construiește un altar de vară din lemn, binecuvântat de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, în data de

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica de zid cu hramul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, biserica de lemn a Nistoreștilor cu hramul Sfântul Nicolae, monument istoric  având Codul LMI MM-II-m-A-04633, un altar de vară, o casă parohială  duplex cu o sală socială, o capelă mortuară cu o sală de mese  un cimitir  si  5 cărți de cult din sec XVIII și două icoane din același secol, aflate în custodie la muzeul de la mănăstirea Bârsana.

Preoții slujitori

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1504 – 1505. În mai multe diplome este pomenit Ioan fiul popii din Săliște. Din păcate nu știm numele preotului.

1530 Conscripția populației din acest an, consemnează un popă, fără a-i da numele.

   ?    – 1548  Laurențiu Pap in eadem Selyste  

1543 – 1554  Lazarus Pop(a) de Selistye .

1549  Clemente praesbyter plebanus de Selistye.

1699 – 1725 popa Lupu 

1710/11 este pomenit un diacon:  ”Când a fost vara omorului celui mare (ciuma cea mare) a murit diaconul în munte și s-a îngropat în obârșia Cislei la Borșa”

1715 – 1725  popa Lupu Titscu din Săliște / Volphang Popa alias Tis(t) 

1707 – 1725 Bilan alias popa Nakul 

1715 popa alias Gîrboan Szamilă (Samoilă) 

1734/45 – 1751   Ilie Vlad hirotonit de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Rădăuți 1735 – 1745).

1734/45 – 1751   Petru Vlad hirotonit in Moldova de episcopul Varlam (episcop de Husi 1734, episcop de Rădăuți 1735 – 1745).

1749 – 1775  R(everen)dus Petrus Pop parochus 

1790 – 1833 Georgiu sau Lupu Bondor  

1833 – 1852 vacantă,  suplinită de Simion  Bondor și Ioan Tomoiagă din Bâleni și de Ștefan Simion din Vișeu de Jos. 

1852 – 1869 Anoca Demetriu  

1869 – 1901 Papp Michail  

1901 – 1927 Vlad Baziliu 

1927 – 1938    Vlad Petru 

1938 – 1963 Mihalca Gavril 

1963 – 1975 Fetti Tiberiu 

1975 – 2001 Fetti Dorin Mircea  

2001 – prezent Vancea Gavriș 

2002 – 2014 Brici Victor Alexandru, preot slujitor 

2014 – 2019 Iuga Dumitru, preot slujitor

2020 – prezent Timis Ioan Florin preot slujitor