Parohia Satu Nou de Jos
Istoricul comunităţii parohiale
Localitatea Satu Nou de Jos face parte din comuna maramureşeană Groşi, alături de satele Groşi şi Ocoliş. Satu Nou de Jos, aflat la o distanţă medie de 3 km de Baia Mare pe şoseaua judeţeană care leagă reşedinţa de judeţ de localitatea Şomcuta Mare, pare a fi atestată documentar încă de la anul 1329. Numele localităţii a cunoscut diverse forme de-a lungul secolelor, însă date certe pe acest aspect indică la anul 1828 numele Satunow Dye Ssusz (=Zsosz), respectiv Also Ujfalu, denumirea maghiară fiind întâlnită în actele vremii şi la anul 1851. Aflaţi în imediata vecinătate a urbei, locuitorii s-au îndeletnicit cu creşterea animalelor şi pomicultura, însă o dată cu industrializarea şi-au găsit uşor locuri de muncă în oraşul Baia Mare, dar şi oportunitatea de a comercializa produsele muncii lor, provenite din îndeletnicirile gospodăreşti. Satul a avut din totdeauna în centrul său, conform tuturor datelor şi relatărilor din tradiţia orală, o biserică aşezată în proximitatea locului numit “Tău Popii”.
Istoricul bisericii parohiale
Actuala biserică parohială este situată pe acelaşi loc pe care localnicii ridicaseră prin secolul al XVIII-lea o biserică de lemn. Biserica din Satu Nou de Jos, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost zidită din piatră în anul 1845 pe locul unei vechi biserici din lemn, așa cum rezultă din lucrarea : FILE DE CRONICĂ cu subtitlul: ,,Ținuturile Chioar, Codru, Lăpuș, Maramureș’’, lucrare care oferă o perspectivă vastă, cu informații bine documentate, a actualului județ, începând cu consemnarea celor mai vechi urme de locuire și până în zilele noastre, sfârșitul secolului al XX-lea, reliefând aspecte din istoria, viața economică, socială, bisericească și cultural artistică a acestuia. Tot din paginile acestei lucrări două sunt chestiunile care ne-au reținut atenția menite a servi interesului acestei prezentări, istoricul Bisericii Satu Nou de Jos. Cel dintâi se referă la anul 1770 când în conscrierea învățătorilor din plasa Baia Mare sunt consemnate localitățile unde funcționau școli, printre care se află și Satu Nou de Jos, cu o durată de un an, în care se învăța citirea și religia și, precis, cântările bisericești. Ceea ce este de subliniat este faptul că aproape toate au funcționat prin aportul comunității bisericești locale.
Cel de-al doilea reflectă o dată importantă din paginile istoriei zbuciumate a acestui popor, anume anul 1892. Anul în care s-a redactat Memorandumul românilor transilvăneni cuprinzând: revendicări ale românilor din monarhia austro-ungară precum și o critică aspră a politicii intolerante a guvernului maghiar. Demn de remarcat, iar lucrul acesta ne interesează în mod deosebit, este faptul că din delegația constituită cu scopul de a se prezenta la Viena, în fața împăratului de atunci Franz Joseph I, în frunte cu Vasile Lucaciu, secretar general al Partidului Național Român, se afla și Costin I. și preotul Pașca G. din Satu Nou de Jos.
În lumina acestor evidențe incontestabile este de remarcat contribuția acestei biserci, a comunității păstorite, în susținerea idealului național ca și a emancipării prin învățare de carte a celor mai tinere vlăstare din popor.
Destinul acestui lăcaş de cult din lemn a fost unul destul de tragic, el fiind demolat în împrejurări incerte.
Biserica Ortodoxă din Satu Nou de Jos a fost ridicată în anul 1845, după un plan sală cu dimensiunile 27 m x 9 m. Absida altarului este semicirculară decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă aplatizată. Pe latura vestică a edificiului este situat turnul – clopotniţă angajat navei, a cărui şarpantă este în formă de bulb. Legat de Sf. Lăcaș, în decursul timpului, el a suportat mai multe intervenții, după caz, unele majore altele de mai mică amploare. Așa s-au făcut în anul 1915, apoi în 1954 când s-au executat picturile interioare, iar în 1968 învelitoarea de internită a fost schimbată cu învelitoare din tablă.
Datorită deteriorării iremediabile a vechii picturi, la iniţiativa preotului paroh Teodor Balaj s-a demarat repictarea integrală a spaţiului interior. Pictura a fost executată în tehnica tempera grasă de către pictorii bisericeşti Ştefan Teodor din Şomcuta Mare, Tistu Victor şi Andonaş Neculai din Bacău, ajutaţă de Monda Gheorghe din Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud.
În curtea bisericii se află două răstigniri: una făcută din piatră care datează din anul 1915 şi are inscripţionat textul: „Aceasta cruce s-a ridicat întru mărirea lui Dumnezeu! Ridicată pentru odihna sufletului şi iertarea păcatelor repausatului PASCHĂ NUŢ a lui ILIE repausat la 6 Septemrie 1915. De cătră iubitorii săi Haosi Floare, Herman Dumitru Haosi Martă şi Herman Nuţuca Grosza Satmar”, rastignire reabilitată integral de urmașii acestora în anul 2018, folosindu-se ca material marmură albă, şi cealaltă din marmură neagră, edificată în anul 2005, prin sprijinul familiei localnicilor Paşca Ioan şi Margareta.
Casa parohială a fost ridicată din cărămidă şi beton în timpul păstoririi pr. Ierima Mihai, între anii 1976-1980, urmând ca, în primii ani de slujire a noului paroh să se finalizeze lucrările începute, precum şi edificarea anexelor bisericeşti. De menționat că sub actualul preot paroh Pricop Sălăgean Mihai casa parohială a făcut obiect unui proces de reabilitare si înfrumuțesare (2016-2017) atât la interior cât și la exterior.
Patrimoniul parohiei cuprinde cărţile bisericeşti: două exemplare din Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1964; Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1950; Colecţia completă a Mineiului pe toate cele 12 luni ale anului (Mineiul lunei lui Januarie, Fevruarie, Martie, Aprilie, Maiu, Junie, Julie, August, Septemvrie, Octomvrie, Noemvrie şi Decemvrie), Ediţia A II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909; Triodiu, Ediţia II-a, Tipo-Litografia „Cărţilor Bisericesci”, Bucuresci, 1897; Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1956; Octoih, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1912; Ceaslov, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1945; Manual de cântări bisericeşti sau Octoihul Mic, Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiu, 1918.
Comunitatea satului Satu Nou de Jos a fost păstorită de preoţii: Pr. Andrei Lupan (1816-1820), Pr. Boroş Teofan Paşca, Pr. Costin Nicolae, Pr. Fucec Emil, Pr. Avram Romul (+1976), Pr. Ierima Mihai (1976-1980) pr. Teodor Balaj (1980-2015) si pr. Pricop Salagean Mihai(2015-prezent).
Cântăreţii bisericeşti care s-au evidenţiat prin slujirea bisericii sunt: Petca Vasile, Berindan Ioan, Berindan Vasile, Ardeli Ştefan, Bolte Gheorghe (2004-2008) Berindan Avram (2010-prezent) şi Bolte Savantin (2008-prezent). Epitropi: Bolte Avram (1978-1990), Petca Augustin (1990-2006) şi Rus Gheorghe (2006-2023) si Petca Alexandru (2016-prezent).
Cimitirele
În număr de patru, sunt cunoscute în comunitate cu denumirile: „La Biserică”, situat în vecinătatea bisericii, datând din secolul al XVIII-lea; cimitirul „Tău Popii”, care dateză tot din secolul al XVIII-lea şi este situat la 150 m de biserică, datorită apropierii de cimitrul “La Biserică”, precum şi poziţionării centrale în localitate, nu a mai fost folosit de peste 50 de ani în scopuri funerare; în 2013, preotul de atunci iniţiază cu sprijinul exclusiv al credincioşilor, ridicarea unei Capele Mortuare care să deservească, pe viitor, comunitatea ortodoxă; actualmente capela pe lânga unele transformari facute la interior, i s-a adaugat o frumoasa terasă executată, din lemn, de meșteri locali, în stil traditional; cimitirul „Câmpu Ilii” din secolul al XIX-lea, situat la 700 m faţă de biserică înspre drumul judeţean; cimitirul “Firizanu”, situat la 1500 m de biserică înspre Groşi.
Activităţi culturale şi filantropice
Biblioteca parohială conţine peste 500 de titluri.
Comunitatea ortodoxă a răspuns mereu afirmativ la solicitările umanitare organizate de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, precum şi la alte apeluri cu finalitate social-filantropică venite din comunitate şi din alte părţi.
Între activităţile pastoral-misionare se cuvin a fi menţionate activitati cu copiii în cadrul programelor naţionale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”. La iniţiativa preotului paroh Pricop Salagean Mihai copiii din comunitate sunt implicaţi în serbările prilejuite de sărbătorile de iarnă şi cele pascale, precum şi înaintea hramului bisericii.
Surse bibliografice
- Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului – Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, conform Institutului Național de Statistică
- Suciu, Coriolan – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Edit. Academiei R.S.R, București 1967-1968
- Protopopiatul Baia Mare, Monografie-Album, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2015
- www.protopopiatul-baia-mare.ro
