Parohia Slătioara
Istoricul comunității parohiale
Parohia ortodoxă Slătioara face parte integrantă din Protopopiatul ortodox Sighet din anul 1996, până atunci fiind filie a parohiei Glod.
Localitatea Slătioara, aşezată pe valea pârâului cu același nume, este atestată documentar, conform datelor publicate până în prezent la 1431 sub denumirea maghiară Zlatyna, dar în 1390 este consemnată deja apa Slătioarei ca Sospatak – Valea Slătioara. Numele localităţii este un diminutiv românesc, creat pe baza numelui comun slatină care înseamnă sărătură, loc sărăturos, pe această vale, în vatra satului întâlnindu-se multe izvoare sărate şi minerale, cu diverse proprietăți terapeutice.
Din punct de vedere geografic, localitatea este aşezată în partea nord-estică a judeţului Maramureş, în zona etnografică numită „Maramureșul Istoric”, la 28 de km sud de orașul Sighetul Marmației, având o climă temperat-continentală, de adăpost, cu o vegetaţie în care predomină pădurile de stejar, fag şi mesteacăn, iar pe lângă râuri, sălcii şi arini, dintre plantele ocrotite întâlnindu-se Papucul Doamnei. Ca evoluție demografică, pe parcursul timpului populaţia localităţii Slătioara a urmat o curbă descendentă, înregistrându-se scăderi semnificative. În perioada 1970 satul avea 855 de persoane, în anul 1992 densitatea scade la aproximativ 620 de suflete, ajungând astăzi la un număr de 461 locuitori. Principalele ocupații sunt agricultura, pomicultura şi creşterea animalelor.
Istoricul bisericii parohiale
Viața bisericească din parohie este foarte veche. Din informațiile de care dispunem, a existat aici o primă biserică din lemn, construită după tipologia bisericuțelor maramureșene, fără să ştim anul construcţiei şi nici ce s-a întâmplat cu ea, având hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Biserica actuală, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” a fost construită între anii 1907-1911, sub pastoraţia preotului Ştefan Pop, prin osteneala credincioșilor locali. Hramul pe care îl poartă și pe care îl întâlnim foarte des în zona aceasta și în tot Maramureșul, nu este unul întâmplător ci atestă stăruința și statornicia slătienilor în special și a românilor în general în credința ortodoxă, întărită prin păstrarea legăturilor de comuniune ecclesiastică cu Moldova mai ales cu domnitorii, călugării și mănăstirile sale.
Lăcașul de cult, este zidit din piatră şi cărămidă şi acoperit cu tablă. Are un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de: L=21m și l=10,4m. Absida altarului este poligonală decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică a edificiului este situat turnul-clopotniță, angajat navei, a cărui şarpantă este în formă de coif sau piramidă.
Nu ştim sigur dacă biserica a fost sau nu pictată iniţial. Ceea ce ştim este că între anii 1976-1980 s-au făcut reparaţii capitale la zidărie în interior şi exterior şi s-a introdus curentul electric, iar între anii 1981-1982 s-a pictat interiorul în tehnica tempera grasă, de către pictorul Toader Magdău din Şieu-Maramureş. În anul 1982 biserica a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului .
Aceste lucrări s-au deteriorat în timp şi de aceea între anii 2000-2009 biserica a fost consolidată și renovată în totalitate: a fost retencuită exterior şi interior, s-au schimbat geamurile, s-a revopsit tabla de pe acoperiş, s-a schimbat duşumeaua şi s-a repictat întreaga suprafaţă interioară a bisericii de către pictorul bisericesc Arnolt Hauk din Brăila, pictură realizată în tehnica frescă, într-un stil autentic bizantin. De asemenea s-a împodobit biserica cu un nou iconostas din lemn de stejar artistic sculptat şi cu alte piese de mobilier bisericesc. De menționat este faptul că în parohie nu exista casă parohială, de aceea între anii 2006 și 2007 a fost construit un edificiu parohial impozant. Toate aceste realizări s-au făcut la inițiativa și sub coordonarea preotului paroh Ilieș Sorin, prin jertfa familiei sale și a credincioșilor pe care îi păstorește. Ca o încununare a tuturor acestor eforturi, în ziua de „23 august 2009, duminica a XI-a după Rusalii cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Treime lăudat Î.P.S. Sa Justinian, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului a resfințit Biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva din această parohie Slătioara. … La această sărbătoare aleasă, au participat un sobor de 15 preoți și 3 diaconi, iar numărul credincioșilor prezenți a fost deosebit de mare. În cuvântul de învățătură Î.P.S. Sa a arătat însemnătatea Bisericii drept măritoare pentru viața poporului și faptul că omul credincios prin sfântul altar ține mereu legătura cu Dumnezeu.”
Despre credincioşii parohiei Slătioara avem o însemnare făcută de Prea Sfinţitul Justinian în data de 24 aprilie 1993, cu ocazia unei vizite canonice şi a săvârşirii Vecerniei şi Acatistului în biserica parohială, care apreciază ,,credinţa şi marea grijă a enoriaşilor pentru Sfânta Biserică”.
Biserica din Slătioara nu deţine obiecte vechi de cult, manuscrise, cărţi de valoare sau alte obiecte de patrimoniu, dar impresionează prin frumusețea edificiului, prin acuratețea picturii, prin culorile ei deschise și calde și scenele biblice de dimensiuni generoase, foarte bogate în simbolistică și personaje care îmbie la rugăciune, contemplație și dorință de mântuire.
Șirul preoților despre care avem știri că au slujit în parohie este următorul: pr. Ştefan Pop (între 1906-1911), pr. Mihail Dobossy, pr. Victor Mesaroș (1931) pr. Gheorghe Ioan Ivanciuc (1942-1958), pr. Udriciuc Vasile (1958-1969), pr. Gherghescu Dumitru (1969-1972), pr. Luţai Grigore (1972-1989), pr. Hotico Vasile (1989-1996) și pr. Ilieş Sorin (1996-prezent).
Cimitire, troițe și capelă de cimitir
Parohia are patru cimitire: unul împrejurul bisericii parohiale, altul fiind foarte vechi situat pe locul unde ar fi fost bisericuța de lemn, iar altele două mai noi, în locurile numite „La Andraş” şi ,,La Oşcolescu”.
În incinta bisericii s-a ridicat, în anul 2020, o troiță din lemn de stejar sculptat, închinată eroilor martiri căzuți în cele două războaie mondiale, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.
De asemenea, cu mari eforturi din partea puținilor credincioși din parohie, între anii 2018- 2021 s-au realizat lucrări la capela de cimitir, aceasta fiind terminată și utilată, gata de folosință.
Activități culturale și filantropice în trecut
Biserica ortodoxă a fost din cele mai vechi timpuri izvor de spiritualitate, cultură și rezistență națională. În „tinda bisericii” s-a învățat prima dată scrisul, cititul și cântarea bisericească, preotul și diacul (cântărețul) ținând locul învățătorilor. Circulația cărților de la strană, copierea și folosirea lor, a menținut claritatea, unitatea și identitatea limbii române. Dintr-un proces verbal din anul 1946, aflăm că în trecut a funcţionat lângă biserică o şcoală confesională, care ulterior a devenit cămin cultural unde vor fi avut loc diverse activităţi artistice, religioase şi culturale. Acest cămin nu mai există.
Profilul actual al parohiei
În prezent parohia ortodoxă Slătioara este formată din 371 credincioși. Preot paroh este pr. Sorin Ilieş, cântărețul bisericii este Tuşnea Ioan, paraclisierul Glodean Ioan și epitrop Dertic Dumitru. Se fac slujbe şi în afara duminicilor şi sărbătorilor. Deseori duminica, după slujba vecerniei au loc întâlniri cu teme diverse dedicate tinerilor ca de altfel tuturor credincioșilor. Cu ocazia marilor praznice împărătești se organizează diferite activități specifice acestor perioade. În parohie credincioşii se implică activ în acţiunile culturale şi filantropice, răspunzând totdeauna pozitiv la toate colectele naționale și locale adresate celor bolnavi, nevoiași sau grav afectați de calamitățile naturale.
Localitatea a fost celebră prin frumoasele și vechile ei vâltori, astăzi fiind funcțională numai una, prin izvoarele sărate și minerale, prin credința, portul popular și onestitatea enoriașilor, dar și prin peisajul mirific cu care te întâmpină, prin tradiții păstrate cu sfințenie, transmise din generație în generație și printr-un stil de viață autentic tradițional românesc și creștinesc.
Bibliografie
- Arhiva Parohiei Slătioara, Însemnare pe Sfânta Evanghelie, 1993.
- Idem, Însemnare pe Sfânta Evanghelie, 2009.
- Idem, Proces Verbal, nr. 105 din 29 iulie 1946.
- Iuga Vasile, Dicţionar istoric al localităţilor din judeţul Maramureş, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş ,,Dragoş Vodă”, Cluj-Napoca, 2012.
- Suciu Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, Editura Academiei, vol. II, Bucureşti, 1968.
