Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Stremț face parte  integrantă din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 2014, anterior aparținând Protopiatului Baia Mareîncă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. În 1936, documentele certifică parohia sub jurisdicția Protopopiatului Silvaniei, iar anterior acestui an, încă din 1835 aparținea de Protopopiatul Băsești/ Illyésfalvensis al Vicariatului Silvaniei.

Descoperirile arheologice (așezări, fragmente ceramice) dezvăluie forme ale așezării încă din epoca bronzului, însă localitatea este atestată documentar abia în 1410.

Din secolul al XV-lea, respectiv din 1474, până la mijlocul secolului al XVI-lea, devine proprietatea familiei nobiliară Gaspar Dragffy (descendenții lui Drag) și a urmașilor săi, intrând sub jurisdicția-administrativ teritorială a comitatului Solnocul de Mijloc, mai exact aparținea plasei Cehu Silvaniei. Apoi, Conscripția domeniului Cehu din 1557 și Conscripțiile cetății Sătmar din 1569-1570, dezvăluie că localitatea este râvnită de cele două cetăți,  căci perimetrul Stremț – Săliște – Odești reprezenta nu doar o sursă economică, ci și oferea apărători vrednici ai autorității princiare. 

Urbariul domeniului Cehului din 1566 atestă că localitatea îl avea ca voievod pe Ioan Bole.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud – vest a Depresiunii Baia Mare, mai exact la poalele Culmii Codrului. Fiind o zonă colinară, are un relief variat, cu un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Prima informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în  Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singuli presbiteri debent unam magnam lodicem”.

Dovezi istorice ale vieții religioase, ne oferă abia secolul al XVIII-lea, când Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1862 ,ce atestă că localitatea aparținea de comitatul Solnocul de Mijloc, și avea biserică, preot și casă parohială ortodoxă pentru cele 30 de familii. De asemenea,  Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, confirmă existența locașului de cult.

Biserică veche din lemn este  atribuită  anului 1710, fiind închinată cinstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Prin grija lui Dumnezeu și cu ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, între anii 1880-1890a fost ridicată, pe temelia unei biserici mai vechi, actualul locaș de cult, prin jertfa bunilor credincioși,  sub îndrumarea preotului paroh Teodor Lenghel. În anul 1973, sub conducerea preotului Andrei Costinaș, s-au efectuat ample lucrări de reparații și renovare, biserica fiind resfințită în același an de catre IPS Teofil Herineanu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului.

Biserica este construită din cărămidă, după un plan tip navă sau sală, cu dimensiunile de 20 m și 7 m. Absida altarului este poligonal nedecroșată, iar bolta naosului este semicirculară. Pe latura sudică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de bulb (în manieră barocă), acoperită cu tablă.

Locașul a fost pictat în 1995 de către pictorul bisericesc Pascariu Mihai din Giurtelecu Hododului, fiind refăcut și iconostasul, sub păstorirea parohului Florin Ciociu. În urma acestor lucrări ample, în 1997, biserica a fost resfințită de către Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

În vremea păstoririi părintelui Vasile Argatu 1962, s-a contruit o clopotniță de lemn in curtea bisericii, de catre Fechete Dumitru fiu al satului.  Din motive de siguranță a lăcașului de cult clopotele au fost coborâte din turnul-clopotniță și amplasate în clpopotnița nou realizata. Aceasta a fost renovată în mai multe rânduri, în anii 1973, 1997 și 2018.

Primul preot atestat documetar este pr. Gligorie (1733), apoi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, matricolele din 1858 dezvăluie șirul slujitorilor sfintului altar, respectiv pr. Teodor Lenghel(1867 – 1906), pr. Ioan Ilieș (1911), pr. Petru Coba 1914, pr. Aurel Drăgan (1925 – 1930),  pr. Grigore Ghiurca (1935), pr. Vasile Jude (1935-1937), pr. paroh intermediar Mihai Munteanu (1937), pr. Vasile Marinca (1937-1952), pr. Mihai Tostogan (1954-1957), în perioada 1959-1961, potrivit registrelor matricole existente la parohie nu a fost preot paroh, serviciile religioase fiind oficiate de preoți din satele învecinate Băsești, Odești, Oarța de Jos, Corni, pr. Vasile Argatu (1961-1963), pr. Andrei Costinaş(1968-1976), pr. Liviu Covaci (1977-1994), pr. Florin Ciociu(1995 – 1997), pr. Emanuel Sigartău (1999 – 2003), pr. Daniel Vasile Andreica (2003 – 2008), pr. Bogdan Codrea (2008 – 2015), pr. Lucian Ștefan Pașca (2015 – 2016), iar din 2017 până în prezent pr. Cosmin Tudor Bud.

Cimitirele

În localitate există un singur cimitir .

Activități culturale și filantropice în trecut

Școală confesională este din 1858, având învățător calificat, remarcându-se activitatea dascălilor Grigore Szabo în 1867, Constantin Berariu între1877 – 1882,  în 1894 Constantin Berariu, ce activa ca învățător și-n filia Săliște, în 1906 Vasile Gâț (ce era și cantor), iar în 1914 învățător Petru Tarța.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Stremț însumează 252  de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Cosmin Tudor Bud, cântăreț al bisericii este Dorin Lurtz, parclisier Adrian Sci, iar epitrop Vasile Buda.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, iar credincioșii se implică în acțiunile filantropice locale și naționale.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Diaconescu, Marius, Izvoare de antroponimie și demografie istorică. Conscripțiile cetății Sătmar din 1569-1570 – studiu introductiv, Cluj-Napoca, 2012.
4. Móor, Petri, Monografia Județului Sălaj, Budapest,vol.  I și IV, 1901 – 1904.
5. Prodan, David, Iobăgia în Transilvania, în secolul al XVI-lea, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, vol. I, 1967, vol. II, 1968.
6. Stoica, Dionisie  și Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, Ed. Victoria, Șimleu-Silvaniei, 1908.
7. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. II, Ed. Academiei, București, 1968.
8. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.