Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Tămaia face parte din Protopopiatul Ortodox Chioar din 2014,  anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. 

Localitatea Tămaia este așezată pe malul stâng al râului Someș și este atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1231, printre primele localități de pe cursul Someșului.

Diploma de atestare documentară nu s-a păstrat în original până în zilele noastre, dar ea apare în două lucrări importante- Județele și orașele Ungariei, a lui S. Borozski, și Județul Satu Mare în Evul Mediu, de Fr. Maksai.

Fiind o perioadă de stăpânire ungară, denumirea localității este de inspirație maghiară, ea modificându-se în timp:

• 1231- Thoman. 
• 1424- Thománya.

Alte denumiri sub care apare localitatea sunt:Tomány (1828) și Tomagl (de factură 

lingvistică turcească, dovedind existența ocupației turcești și în această zonă.

Legenda care circulă cu privire la această localitate menționează că locul satului a fost ales de Toma, care, împreună cu oamenii săi, coborau cu plutele pe Someș, de mai multe ori pe an, cu sare, de la Ocna Dejului la Satu Mare, și chiar mai departe, în Ungaria. Toma devine jude al localității, a cărei denumire provine de la numele acestuia.

Administrativ, Tămaia aparținea domeniului Belting, parte a Regatului Ungariei, până în anul 1470 când, din cauza infidelității nobilului față de regalitatea maghiară, sunt luate satele de pe Someșul Mijlociu și trecute în posesia familiei nobiliare Dragfy, până în anul 1592. La sfârșitul secolului al XVI-lea, localitatea Tămaia a fost arondată Voievodatului Ardusatului.

Istoricul bisericii parohiale

Prima atestare documentară a parohiei datează din anul 1691, când un episcop al Maramureșului hirotonește ca preot în Tămaia pe un oarecare Ioan Timoteiu (30 octombrie 1691). 

Nu s-au păstrat urme sau imagini cu vechea biserică, aceasta cu siguranță fiind construită din lemn. După spusele bătrânilor, ea se asemăna cu vechea biserică din satul Buzești, care există și în zilele noastre. Construcția a rezistat bine în timp, dar a avut de suferit în urma cutremurului din 1738, când turla principală s-a prăbușit. Din 1824, parohia trece la Episcopia de Oradea, care este nou-înființată. 

Construcția bisericii actuale, zidită din piatră și cărămidă, a început în anul 1885 și a durat până în 1898. Pe atunci, era una dintre cele mai frumoase și impunătoare construcții bisericești din localitățile rurale din Transilvania. Dimensiunile sale sunt edificatoare- lungimea exterioară este de 32 de metri, lățimea de 24 de metri, și înălțimea împreună cu turla, de 67 de metri. Stilul construcției este romanic, cu elemente gotice și bizantine. Acoperișul era din șindrilă. Construcția a fost suportată integral din contribuția credincioșilor, păstorită în acea vreme de preotul Romulus Marchiș, epitrop fiind, la vremea respectivă, Nistor Indrei. Biserica a fost târnosită în anul 1898, o dată cu terminarea lucrărilor, de către episcopul din Oradea. 

Reparații și renovări parțiale la biserică s-au mai făcut în 1960: s-a învelit turnul cu tablă zincată, iar între anii 1973-1975, se realizează ample lucrări de consolidare și extindere, acestea fiind necesare deoarece fundația veche din piatră a avut de suferit din cauza umezelii din apropiere, iar spațiul interior era insuficient pentru cei peste o mie de credincioși.Tot atunci, construcția a fost extinsă cu circa 12 metri în lungime, a fost refăcută tencuiala interioară și exterioară, picturile și iconostasul au fost înlocuite cu altele noi, realizate de renumitul pictor bisericesc Gheorghe Busuioc.

Mărturiile locuitorilor din Tămaia atestă că, în anul 1973, cu ocazia săpăturilor pentru consolidarea fundației bisericii, s-au descoperit schelete umane, precum și obiecte de cult, la o adâncime de 4 metri.  Invocându-se motive religioase, acestea au fost reînhumate, fără a putea fi cercetate științific.

În ziua de 28 august 1977, s-a resfințit biserica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de către Inaltpreasfintitul Parinte Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, în timpul Preafericitului Patriarh Iustin Moisescu, protopop al Băii Mari fiind preot Carol Pop.

Dintre preoții care au slujit în această biserică, amintim pe Marchiș Romulus, Farcaș Alexandru, Mihalca Alexandru (1935-1952), Lăuran Emil (1952-1978), Lupșe Gheorghe (1978-1986), Benciu Victor (1986-2018) și Ungur Radu (2018- prezent).

Enoriașii din localitate s-au preocupat și de construcția unei case parohiale, finalizată în anul 1985, sub îndrumarea preotului Lupșe  Gheorghe. 

Cimitirele

Localitatea are un singur cimitir.

Activități culturale și filantropice în trecut

În 1901, preotul Romulus Marchiș devine membru al Societății Astra din Sibiu (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român). Mai târziu, și preotul Alexandru Farcaș devine membru al Astrei, în 1911. În 1924, se deschide prima bibliotecă (42 de volume) și încep cursurile de alfabetizare a adulților, conduse de Ioan Prohiseanu.

Între anii 1922-1923, au fost finalizate și lucrările de pictură, biserica fiind tot atunci înzestrată și cu un iconostas și a fost resfințită în data de 15 august 1923, preot fiind Alexandru Farcaș, iar epitrop, Chiș Gheorghe.

În 1935, s-a format un cor bisericesc mixt, condus de același Ioan Prohiseanu, acest cor participând, pentru prima dată, la o serbare a Astrei, la Satu Mare, în același an. Tradiția corală s-a păstrat până în zilele noastre.

Profilul actual al parohiei

În prezent, Parohia Ortodoxă Tămaia însumează 950 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul Radu Ungur, cântăreți ai bisericii fiind Chiș Gheorghe, Maxin Ioan și Marchiș Daniel, paraclisier Pop Cornel.

Programul slujbelor este unul zilnic, se desfățoară programul catehetic Hristos împărtășit copiilor, activități cu tinerii și tabere de vară. De asemenea, Parohia este implicată și în activități filantropice.

                                               SURSE BIBLIOGRAFICE

• Borozski, S., Județele și orașele Ungariei, Budapesta, 1900.
• Iacob, Gheorghe, Monografia istorică a localității Tămaia- Lucrare de licență, 1973.
• Ionele, Gheorghe, Iacob, Gheorghe, Covaciu, Lucica, Monografia comunei Fărcașa, 2004.
• Maksai, Fr., Județul Satu Mare în Evul Mediu, Budapesta, 1906.
• Suciu, Coriolan, Dicționar al localităților din Transilvania, ed. Academiei, București, 1972.
• Toma, Ioan, Monografia Ardusatului.
• Episcopia Oradiei, Parohiile Județului Satu Mare, Doc. 32/1691.
• Istoria românilor, vol. 2, Ed. Academică, București, 1964