Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Țicău face parte  din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Documentele istorice menționează că până în 1870 aparținea de Protopopiatul Notingul, apoi de Protopopiatul Năprezii până în 1936 când intră sub jurisdicția Protopopiatului Jibou.Încă din 1867 este atestată ca fiind filie a parohiei Ulmeni și abia în anul 2003 are statut de parohie.

Chiar dacă prima atestare documentară a localității este abia în 1543, putem susține cu destul temei că vechimea satului se peierde în epoca dacică, fiindcă așezarea face parte, atât din arealul numit ”Bodava”, cât și din complexul arheologic Oarța – Bicaz.

Administrativ, încă din 1543, localitatea făcea parte din comitatul Solnocul de Mijloc, mai exact plasa  Cehu și era proprietatea lui Dragffy din cetatea Chioarului. Din anul 1880 este menționată în sat familia  Pacsa Sigismund care a stăpânit aproape întregul pământ și care a construit un castel, care în a două jumătate a secolului al XX-lea era localul pentru școală.

           Statisticile, începând cu anul 1720 și până la sfârșitul secolului secolului al XIX-lea, respectiv 1890, dezvăluie o creștere substanțială a populației românești, de la 55 de gospodării la 229 valahi.

În 1800, contesa Ana Korda, dorind să întărească elementul maghiar în localitate, sprijină constuirea bisericii reformate în localitate.

Sub aspect geografic, localitatea este așezată în extremitatea sud-vestică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă de șes,în zona Strâmtorii Țicăului, pe malul stâng al râului Someș, cu o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană. 

Istoricul bisericii parohiale

Existența locașului de cult în localitate pentru comunitatea românească este confirmată încă din anul 1710, apoi în anul 1780, însă unele documente istorice menționează un nou edificiu, tot o biserică din lemn, în anul 1826, consemnată și de Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale.

Construcția  actualei  biserici a început în 1902, în timpul preotului Ioan Pașca, însă a suferit reparații capitale între 1972 – 1973, sub atenta supraveghere a preotului Damian Pop.

Biserica este construită din cărămidă și piatră, după un plan de tip navă, cu dimensiunile de 18 m x 8 m. Absida altarului este poligonal nedecroșată, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura norda navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă. Locașul a fost pictat între anii 2005 – 2006 de pictorul Victor Coroian din Vicea.

În anul 2007, biserica a fost resfințită de Preasfintitul Parinte Iustin  Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a MaramureșuluișiSătmarului,actualul episcop.

Documentele consemnează faptul că satul era filie a parohiei Ulmeni, ca atare, slujitorii sfântului altar erau pr. Anania Pop (anterior anului 1867 până în 1896 ), pr. Ioan Pașca (1897 – 1914), pr. Ioan Andreica (1914 – 1930), pr. Emil F. Negruțiu (1931 – 1941),pr.Giurgiu Dumitru(….) pr. Damian Bot (2003 – 2007), pr. Florin Covaci ( 2007 – 2009), iar din decembrie 2009 până în prezent pr. Radu Botiș.

Cimitirele

Localitatea are două cimitire, unul al bisericii (fiind efectuate lucrări de împrejmuire) și altul folosit de comunitatea rromă.

Activități culturale și filantropice în trecut

Cu toate că, documentele atestă școala confesională de pe la începutul secolului al XIX-lea, exista doar învățător ambulant, la sfârșitul secolului, potrivit Șematismelor, elevii (între 10 – 12 copii) frecventau școala din parohie.

Valorile culturale și tradiționale au fost susținute și de cantorii Ioan Ardelean (1882), Vasile Moldovan (1894 – 1906), care i-au ajutat pe copiii familiilor sărace să învețe să citească.

Profilul actual al parohiei

În prezent Parohia Ortodoxă Țicău însumează 151 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Radu Botiș, cântăreț al bisericii este Cozma Ioan, paraclisier Ionică Mureșan iar epitrop Teodor Groza.Programul slujbelor este unul zilnic.

Bibliografie

1. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
2. Mór, Petri, Szilágy vármegye monographiája, vol. I, II și IV, Budapest, 1901 – 1904.
3. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. II, Ed. Academiei, București, 1968.
4. Stoica, Dionisie, și Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, Ed. Victoria, Șimleu-Silvaniei, 1908.