Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Tulghieș face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Potrivit documentelor, încă din 1867intra sub jurisdicția Protopopiatului Nireșului / Nagy-Nyiresiensis până în 1936 când face parte din Protopopiatul Chioar, pânăa doua jumătate a secolului al XX-lea.

Pierdută în negura timpului, fiindcă în apropierea satului a fost descoperit un tezaur monetar dac din secolele III-I î. Hr.,  localitatea apare atestată documentar în conscrierea Conventului din Leles, în 1405, când regele Sigismund, printr-un proces de confirmare, întărește autoritatea fiilor voievozilor Drag și Balc peste domeniul Chioarului, aspect reconfirmat și-n 1424, când același Convent atribuie localitatea în proprietatea fiilor lui Drag, respectiv Gheorghe și Sandrin. Apoi în secolul al XVI-lea, Urbariile din 1560 și 1566 consemnează că satul îl avea ca voievod pe Dan Buteanu din Șomcuta., pentru ca în 1570 locutării să participe activ în armata lui Ștefan Bathory, iar în Urbariul din 1601 să îl ateste ca stăpân pe voievodul Mariaș din Mireșul Mare.

Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVII-lea, respectiv în 1694, aparținea de domeniul nobiliar al contelui Teleki, intrând în componența plășii Mireșu Mare a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Tulghieș a făcut parte din comitatul Satu Mare.

Ca o formă de represalii, fiindcă locuitorii erau implincați în puternicele evenimente de autonomie ale Chioarului din timpul Revoluției Burgheze, în 1849 trupele maghiare incendiază satul. De asemenea, locuitorii și-au adus contribuția și la realizarea Marii Uniri, încă din 1910, Ioan Bîrlea (a lui Ianoș) a devenit martir al cauzei naționale.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Din paginile îngălbenite ale istoriei, informații documentare despre viața religioasă trimit abia la secolul al XVIII-lea, conscripția din 1733 menționează că parohia era vacantă, iar Conscripția din 1760 – 1762 realizată de Cancelaria aulică, nu pe protopopiate, ci pe comitate, consemnează că localitatea avea  biserică”schismatică”, adică ortodoxă și preot pentru cele 24 de familii. Un eveniment deosebit este consemnat în luna septembrie a anului 1762, când episcopul Dionisie Novacovici vizitează localitatea pentru a strânge bani pentru a fi numit superiorul ortodocșilor din Transilvania.

Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult. Se pare că această biserică veche din lemn  era în apropierea cimitirului, iar cărţile liturgice existente din secolul al XVIII-lea dezvăluie vechimea vieții religioase în comunitate.

Documentele istorice amintesc despre o biserică veche din lemn, încă din 1867, având hramul Sfântul  Ierarh Nicolae, și fiind confirmată și de cărțile de cult din secolul al XVIII-lea. Se știe despre acestă biserică că era pe locul actualei școli, atestată și de cele două monumente funerare din piatră, în formă celtică.

Biserica este construită din piatră și cărămidă, după un plan de tip navă cu două abside laterale, cu dimensiunile de 24 m x 12m. Absida altarului este de 24 m2, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă. Biserica a fost pictată între anii 2007 – 2008, de către Cioran Marius. În anul 2021, biserica a fost anvelopată cu polistiren peste care s-a aplicat tencuială decorativă. 

Șematismul de la Gherlaprecizează că localitatea a fost ”cândva parohie”, atestat documetar fiind pr. Grigorie (1784). Însă în secolul al XIX-lea, Tulghieşul era filie a parohiei Remeţ pe Someş, aparţinând  de districtul protopopesc Nagynyires, din cadrul Districtului Chioar, de aceea preoţii care slujeau la altar erau cei din parohia Remeț, respectiv pr. Ioan Avram (1842-1867), pr. Ioan Petrișor (1877 – 1914), având și calitatea de notar districtual  în cadrul Protopopiatului, apoi pr. Victor Maior (1915 – 1935), pr. Petru Pop, pr. Ioan Sălăjan, pr. Mircea Popescu, pr.  Florea Coteţ, pr. Damian Pop, pr.Ioan Mureşan (din 1971 -1992 ). Din data de 1 noiembrie 1992, a devenit parohie, primul preot paroh fiind pr. Vasile Dorca până în 1 martie 2020, dată la care este numit preot paroh Buciuman Daniel Alexandru până în prezent.

Cimitirele

Localitatea are trei cimitire din care două fucționale, cimitirul ”Pe Deal” și cimitirul ”Pe Râturi”. În cimitirul ”Pe deal” s-a construit o capelă mortuară.

Activități culturale și filantropice în trecut

Școala din lemn a localității datează din 1850, an ce atestă și elaborarea foilor matricole școlare și bisericești. Însă la începutul secolului al XX-lea, elevii frecventau şcoala din parohie, iar din 1914 este consemnat în sat învăţătorul Ioan Mărincaş, probabil datorită numărului mare de elevi, semnalându-se 45 de şcolari.

Prin sprijinul preotului protopop din Satu-Mare, Petru Bran de Tohat, preoții și învățătorii au susținut cultura și spiritul național prinaducrea intelectualilor români din district, în cadru diferitelor adunări, printre care și cea din din 4 septembrie 1866 din Tulghieș.

Fiind filie a parohiei Remeț, un rol important în sutinerea vieții culturale a localității îl aveau și cantoriiIoan Leşiu – 1882 şi Ştefan Tordai 1894 – 1914 iar după 1914 Ioan Tordean, căci ei oficiau cel mai adesea slujbele religioase.

Raportat la viața culturală a plășiiMireș din cadrul regiunii Chioar, pentru începutul secolului al XX-lea, un rol important l-a avut Cercul Cultural din Iadăra, care în februarie 1920 și-a desfășurat activitatea în Tulghieș, cuprinzând conferințe și program artistic, sub coordonarea președintelui cercului Gh. Marincaș, iar printre invitați fiind A. Olteanu, V. Ignat și I. Marincaș. Sub acest imbold până în 1926, în localitate există un cerc cultural și o bibliotecă populară. 

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Tulghieș însumează 483 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Buciuman Daniel – Alexandru, cântăreț al bisericii este Emil Buciuman, paraclisier Bozai Petrică – Ionuc, iar epitrop Viorel Bîrle.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie în parohie se desfășoară programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, credincioșii implicându-se în activitățile filantropice, locale, dar și cele naționale.În parohie activează grupul de copii ”Juniorii Ortodoxiei” conduși de către Pop Gabriela.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Makkai, Lászlo, Szolnok-Dobokamegyemagyarságánakpusztulása a XVIII századelején, Kolozsvár, 1942.
5. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş pânăîn Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
6. Meteş, Ştefan, Viaţa agrară, economică a românilordin Ardeal şi Ungaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
7. Moldovan, Andrei, Districtul Chioarului. Perioada de funcţionare şi arhiva creată, în ”Revista Arhivelor”, anul XLVIII, nr. 2, 1971, p. 287 – 299.
8. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1986.
9. Sălajeanu, Florian,Tulghieș – monografia satului, Ed. Maria Montessori, Baia Mare, 2006.
10. Scurtu, Vasile, Un precursor al românismului Sătmărean: Petru Bran, în revista „Familia” numerele 5-6, 1938 și nr. 2-3, 1939, p.61-71.
11. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. II, Ed. Academiei, București, 1968.
12. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 168 – 213.

xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.