Descrierea geografică:

Așezat în depresiunea Țara Oașului, satul este străbătut de râul Tur a cărui nume-l poartă și localitatea.Satul este așezat în nord-estul Județului Satu Mare, având ca vecini urmatoarele localități:

•  Nord– Bixad
•  Sud– Vama
•  Est– Negrești Oaș
•  Vest– Remetea Oaș

Din punct de vedere administrativ,aparține orașului Negrești Oaș, fiind despărțit doar de linia ferată, care leagă Satu Mare de Bixad.

Clima depresiunii Oaș prezintă particularități proprii deoarece este adăpostită de lanțul Munților Vulcanici Oaș cu numeroase porți de legătură spre Câmpia Someșului și a Tisei. Factorii care condiționează clima acestei depresiuni sunt:  

• condiția geografică a depresiunii în partea nord-vestică a țării.
• configurația reliefului-culmile joase ale munților Oaș si Gutâi,care închid depresiunea și largile porți ale Talnei și Turului care cedează patrunderea influențelor climatice din înprejurimi.

Vegetația formată odinioară din păduri masive de foioase a suferit modificări sub acțiunea oamenilor. În apropierea localității din întinsele păduri n-a mai ramas decât doar așa zisa: ”Padurea Bisericii”, în suprafața de aproximativ 20 ha, azi  aflată în proprietatea parohiei.

Descriera istorică

Dacă Negreștiul este amintit documentar din anul 1270, de când se poate urmării istoria lui pe baza de documente scrise,de bună seamă ca și această localitate a luat ființă la o dată foarte apropiată de cea a Negreștiului.

Scriitorul maghiar Maksai într-o lucrare a sa despre localități, la pagina 223, vorbește despre localitatea Tur începand cu anul 1478 pe care o scrie ”Thwrwekawa, în anul 1490 “Thwrwekonyo”, în 1493 “Thwrwerono”, în 1512 “Thwrwrukonya”. În actele lui Nagy I , 1828 “Tur-Vekonya “ Și “Turu”, la pagina 369, iar în anul 1831 Fenyes o numește “Turvekonya”.

Turul a fost proprietatea mai multor familii nobile, care au primit domeniul sub forma de danie de la stăpânire.

Râul Tur, fiind bogat în ape și având o câmpie mănoasă, a fost înzestrat înca din 1181 în timpul lui Bela al III-lea și cu o moară cu morar, care a funcționat pe “prediul” Tur. În anul 1216, tot pe Tur apare o moară  a comitelui Raphael; în general pe acest râu se crează o serie de domenii care aparțin de Orașul Nou, de Negrești, de Seini iar uneori și de Medieșul Aurit și face parte și Turul din Comitatul Satu Mare care  are o istorie destul de răvășită.

Aceste denumiri în traducere înseamnă “stîmtura Turului’ care cu ani în urmă se bifurca  formând doua albii care se unificau în partea de apus a satului; pe albia moartă și azi când plouă curge vale ca pe albia actuală.

Localitatea este locuită numai de români care se ocupau mare parte  cu agricultura, crescutul animalelor, în special al bivolilor fiind renumită ca localitatea cu cei mai mulți bivoli din Oaș; unii mai lucrau și la intreprinderi de stat, alții la munci diverse prin țară iar în cele din urmă înca înainte de anul de referință 1989 au luat drumul străinătăților, căutându-și de lucru acolo, în primul rând bărbații iar apoi și femeile, generând un fenomen general de migrare în masă în țările europene, precum Italia, Franța și Austria.

În ce privește portul și tradițiile și le-au păstrat cu strășnicie până în zilele de azi când din păcate se poate constata un declin al acestora în detrimentul unui curent de modernism occidental.           

Parohia- biserica veche

Parohia Tur este cu siguranță  mult mai veche decât o atestă documentele privind matricolele din care se poate constata  o activitate preoțescă și anume anul 1806 când apar însemnări.

În parohia Tur pe locul cunoscut azi sub denumirea de “țințirim” a fost o biserică de lemn,în jurul căreia era și un cimitir.  Atât locul Bisericii cât și al cimitirului este identificat doar de bătrânii satului, care-și mai aduc aminte de de la părinții lor de existența vechii biserici pentru că azi pe acel loc s-au construit case. Se pare că vechea biserică ar fi dăinuit până aproape de anul 1850. Tot de la bătrinii satului se știe că din lemnele ce au rezultat din demolarea vechii biserici, s-au construit două mori pe apă care au funcționat, una până în 1852 când a fost vândută lui Cozma Ioan din Prilog iar a doua, până după anul 1960 când a fost vândută lui Cionca Ștefan din Tur, apoi acesta la Vaida Gheorghe tot din Tur și care este în stare bună înca până în ziua de azi,aflându-se în  fosta locuință a lui Cionca Ștefan, respectiv Vaida Gheorghe si transmisă din tată în fiu pană azi. Azi calea de acces care se face pe o potecă și puntea peste râul tur care o traversează sunt aproape impracticabile și lăsate în paragină.

Parohia- biserica actuală

Actuala biserică cu hramul Sfântul Dimitrie, datează de la anul 1850 în timpul păstoririi preotului Iacob Pop și este construită din piatră și cărămidă având forma de navă, și situată nu pe vechiul amplasament al bisericii de lemn ci în centrul satului pe un teren donat de Stan Mihail, care în schimb și-a exprimat dorința de a fi înmormântat atât el cât și copii lui,  în partea de după altarul bisericii, loc unde s-a deschis și un cimitir. Nu se cunoaște numele proiectantului si nici a meșterului executant al bisericii realizată in stil baroc. La fel și iconostasul executat în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, în care deasemenea predomină barocul. Iconostasul a fost înlocuit cu altul nou sculptat în lemn de stejar având ca executant un meșter din Seini pe nume Olah.

Inițial, biserica n-a fost prevăzută cu turn, acesta executându-se deabea în anul 1880, dar din nefericire neavând o fundație pe măsură și nici o joncțiune bună cu construcția existentă deja, în timp, au început să apară fisuri între nava propriu zisă și turnul ulterior construit, fisuri care încetul cu încetul s-au lărgit devenind o problema care cerea intervenție neamânată. În interiorul acestui turn au fost instalate doua clopote, unul de 200kg adus de la Bixad și datând din anul 1853 și celălalt făcut pentru parohia Tur în anul 1870, în greutate de 500kg iar apoi și  un ceasornic  mecanic care batea din oră în oră pe clopot.

Biserica afost pictată pentru prima dată parțial cu scene biblice, de către Antol Mihai din Satu Mare dar fară valoare artistică.

Parohia dispunea de o casă parohială din piatră  construită la anul 1875, casa cantorală din piatra în 1870, un edificiu școlar din vaioage în 1910 iar casa pentru crâsnic, din lemn în 1919.

Între anii 1979-1981 În timpul păstoririi preotului Feher Mihai, s-au facut reparații capitale atât la exterior cât și la interiorul bisericii terminând cu pictarea integrală, pictura executata de Ion D. Ion, introducerea curentului electric și înprejmuirea cu gard de fier în lungime de 140 m, renovarea casei parohiale și contruirea unor anexe la casa parohială.

Între anii 1982-2000, în timpul păstoririi preotului Feher Vasile, succesorul și  fratele lui Feher Mihai, datorită  unei fisuri apărute în timp între turn și nava bisericii s-a trecut la consolidarea turnului bisericii și prelumgirea concomitentă a navei bisericii.

Începând cu anul 2000 păstorirea  parohiei este încredințată preotului Rusu Radu Vasile, venit prin transfer de la parohia Mariuș, Protopopiatul Satu Mare, tranfer datând cu 1 aprilie 2000 iar instalarea propriu zisă facându-se la  la data de 11 iunie 2000 de  către protopop  Tincu Alexandru din Satu Mare.

În acelaș an se încep lucrări de renovare precum: revopsirea tablei de pe acoperișul bisericii, amenajare, reparații si renovare a anexelor parohiale, tencuirea gardului imprejmuitor al bisericii și anexelor, delimitarea unui spațiu ca nou birou parohial și amenajarea lui în acest sens în decursul aceluiaș an, acest lucru impunindu-se întrucât vehea casa parohială se afla într-un avansat grad de deteriorare.

În anul 2002,Parohia Ortodoxa Romana Tur preia planul constructiei unei ”Case de Festivitați” în imediată apropiere de biserică, pe un teren pe care parohia figura ca vechi proprietar, parte din acest teren fiind preluat abuziv de Statul Roman în perioada comunistă. Asfel că în anul 2002 printr-o hotărâre a Consiliului Local al Orasului Negresti Oas, construcția în faza de fundație (însă mult mai mică decât actuala), este atribuită în regim de ”concesiune cu titlu gratuit” pe o perioadă de 49 ani, evitând în felul acesta o dispută juridică de dobândire a terenului aflat sub fundația construită de Consiliul Local al Orașului și care parasită de o vreme se afla într-un avansat grad de deteriorare. Imediat după obținerea concesionării parohia demarează lucrarile de continuare a cunstrucței edificiului cu resurse financiare   și umane  proprii. În anul 2004 se finalizează lucrarile iar la 26 octombrie ale aceluiaș an, cu ocazia hramului bisericii se binecuvintează și sfințește imediat după savârșirea Sf. Liturghii arhierești, edificiul ca “Anexa socio-gospodărească a Parohiei Tur – Casa de festivități”, de către P. S. Iustinian al Maramureșului și Sătmarului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La ora actuală Parohia Ortodoxă Romană Tur a intrat în posesie definitivă a clădirii, în baza legii 239/2007 care a generat hotararea nr.62/2007 a Consiliului Local Negrești Oaș și anume trecerea din domeniul public în propritatea Parohiei Tur dar care ulterior acestei hotărâri și în demersurile inițiate de trecere în cartea funciară s-a oprit din cauza unor neclarități de ordin juridico –administrative, rămânând să fie soluționată situația de fapt  și de drept a proprietarului .

În primăvara  anului  2005 se demolează vechea casă parohială aflată într-un avansat grad de deteriorare din cauza nelocuirii în ea și se încep lucrările de pregătire a construcției unei noi case parohiale începând cu escavarea pamântului din perimetrul viitoarei constructii. În anul 2006 se începe efectiv costrucția casei având ca dimensiuni propuse de aproximativ 15m / 11m și compusa din: D+P+M.

În anul 2007 se execută lucrarea de dotare a bisericii cu încalzire centrală pe gaz metan și racordarea ei la rețeaua de gaz. Tot în acest an se înființează cu statut juridic și cu binecuvântarea chiriarhului un ONG care va funcționa pe lângă parohie cu titlul  “Asociația pentru Sprijin și Dezvoltare Comunitară Țara Oașului”, având ca scop principal capacitarea și dezvoltarea comunitară locală prin activități de ordin social-misionar îndreptate spre persoanele învârstră sau/și vulnerabile  dar și activități culturale,catehetice și de promovare a voluntariatului mai ales în rândul tinerilor comunității.

În anul 2008 se finalizează construcția casei parohiale, lucrare care s-a realizat grație implicării active și exemplare a pri-epitropului vremii-Fanea Ioan Constantin (zis Todic) care  deține un depozit de materiale de construcție și totodată  prin prestarea manoperei construcției care s-a datorat consilierului parohial Ghiriti Ioan (zis Nelu Pârțoii) dar și a participării voluntare a multor consilieri parohiali sau credincioși de rând ai  parohiei. Asfel că  la data de 26 octombrie 2008 după săvârșirea Sf. Liturghii arhierești avându-l pe P.S. Iustinian al Maramureșului și Sătmarului alături de un sobor de preoți și diaconi se binecuvintează și sfințește.

În anul 2009-2010 biserica este dotată cu un sistem nou de încălzire în pardosea și se pavimentează cu granit întreaga suprafață a acesteia,se reorganizează și se reînoiesc: Sfânta Masă,Proscomidiarul și altele.

Între anii 2011-2013 biserica este repictată în tehnica tempera de către pictor autorizat categoria II, Rita Aldea ajutată de fiul ei Dan Vulcan, din Reșița. La data de 16 august 2013 biserica este târnosită de PS Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului  înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În anul 2014 se instalează un sistem modern de automatizare  a  clopotelor bisericii.

Începând cu anul 2014 se demarează lucrările de construcție a unei Capele Mortuare în imediata vecinătate a bisericii si casei parohiale. La data de 28 octombrie 2018 a fost sfințită de ÎPS  IOSIF Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale dimpreună cu PS Timotei Sătmăreanul,Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Între anii 2018 se amenajează  spațiul demisolului casei parohiale, acolo unde își desfășoară activitatea ONG-ul mai sus amintit și unde se dorește  înființarea unui centrul de zi cu denumirea „Împreună penru o viață mai bună”, vizând o finanțare externă.

În anul 2019 se recostruiește  “Ciuperca de Danț”, pe platoul vis-a-vis de biserică, peste vale, în fața Casei de Festivități a parohiei, construcție care altă dată era amplasată tot pe un teren al parohiei și anume în locul la  vale  lângă căuașul (sau căuaciul) satului unde ulterior după dispariția ei în anii comunismului a fost amenajat un platou, o punte  și o rampă pentru vaccinarea veterinară a animalelor comunității. Această construcție, care se dorește a fi un prilej  de reînviere, promovare și păstrare  a tradițiilor și obiceiurilor populare locale,  a fost relizabilă prin inițiativa preotului paroh al vremii susținut de prim-epitropul Fanea Ioan Constantin (cu un mandat de epitrop I începând   din anul 2006  consecutiv și confirmat încă și în 2022-2026, iar din anul 2016 devine viceprimar al orașului Negrești Oaș și implicit a cartierului Tur), epitropul II – Ghiriti Ioan (zis Nelu Pârțoii) care în calitate de meșter a turnat pilonii de beton și a contruit baza ciupercii din grinzi de stejar provenite din “Padurea Bisericii”. Aportul financiar și material al celor doi consilieri parohiali, anume Andor Dumitru și Călin Viorel  alături de implicarea voluntară a mai multor consilieri parohiali și enoriași ai parohiei au dus la finalizarea acestei construcții de lemn tradiționale.

În anul 2020 se obține finanțarea prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) a proiectului de înființare și dotare a Centrului de Zi – Împreună pentru o viață mai bună, la demisolul casei parohiale, însemnând amenajare modernă, dotare cu mobilier și multimedia.

Între anii 2021-2022 se instalează un sistem fotovoltaic de producere de energie electrică pentru biserică de o capacitate de 5kw și se reface integral gardul de împrejmuire a bisericii și casei parohiale.

Între anii 2023-2024 au loc lucrări capitale de renovare a casei parohiale și a anexelor casei parohiale, cu  aport voluntar al unor echipe de meșteri locali și totodată al enoriașilor parohiei noastre.

Între anii 2024-2025 tot printr-un program de finanțare europeană,același PNDR, se desfăsoară un proiect de amenajare căi acces, supradotare și eficientizare termică a Centrului de Zi aflat în clădirea (demisol) casei parohiale. 

Lista preoților deservenți la biserica parohială

          Așa cum aminteam mai sus,șirul preoților slujitori poate fi urmărit doar de la 1806 când apar primele însemnări în matricole, asfel:

• Pr. Petrus Pașca 1806-1821
• Pr. Ioan Mihali 1821-1827
• Pr. Grigorie Conya 1827-1850
• Pr. Iacob Pop 1850-1878
• Pr. Petru Doboși apare prin anul 1863 ca ajutor al pr. Iacob Pop, care vine din când în când de la Vama și face servicii la Tur și din anul 1878 până în anul 1879, mai deservesc aici ca administratori intermediari: pr. dr. Iuliu Dragosu, acelaș Iacob Pop, pr. Petru Erdos, Pr. Darabant Iuliu.
• Pr.Petru  Erdos 1879-1893 în februarie, ajutat de aici inainte până în anul 1912 de pr. Vasiliu Dredeanu,când devine paroh dar cu activitate numai pana în acest an.
• pr. Iuliu Pop în anul 1912 cateva luni, din iulie până în noiembrie.
• Pr. Aurel Dragoș administrează de la Vama, din 1912 până în iulie 1913.
• Pr. Gregoriu Tohătan din iulie 1913 – septembrie 1913
• De la această dată până în anul 1919, administrează mai multi preoți: Aurel Dragoș din Vama, Mihai Erdoș, Grigore Tohătan, Vasile Pop din Trip, din nou Mihai Erdoș si Dragoș, Tohătan si Alexandru Darabant până în luna mai 1919.
• Pr. Iosif Stan 1919- 1926 în februarie.
• Pr. Lucian Pop ieromonah de la mănăstirea Bixad, din februarie 1926 până în mai 1926. Apoi până în iulie anul 1926 – pr.Cecil Demian protopop la Negresti și pr.ieromonah Lucian Pop de la Bixad.
• Pr. Ovidiu Lupan iulie 1926- iulie 1936.
• Pr. Liviu Bârlea iulie 1936 – octombrie 1939.
• Pr. Titu Borca,Liviu Bârlea, Cecil Demian, până în noiembrie1939.
• Pr. Alexandru Mociran 1939-1940 luna octombrie.
• Pr. Gheorghe Buzilă 1940- 1948 luna martie.
• În perioada din martie 1948 până în decembrie 1948 este din nou administrată de de mai mulți preoți întrucât este rămasă vacantă.Asfel întîlnim pe următorii:
• Pr. Ieromonah Augustin Pop-egumen la măn. Bixad, pr. Vasile Aștileanu care după ce-și terminaseră studiile la Roma vine la Cluj, apoi intră în Ordinul călugaresc al Bazilitanilor de la Bixad, unde în acest timp își face noviciatul, ca apoi să ajungă paroh la Biserica Popa Tatu din București, Episcop Vicar Patriarhal, Episcop Vicar Mitropolitan de Sibiu și cu data de 10 iunie 1973- Episcop al Aradului.Apoi pr. Aurel Dragoș de la Vama,pr. Gheorghe Sârbu.
• Pr.Teodor Corodan care din ianuarie 1949 până în octombrie 1949 administrează parohia de la Vama.
• Pr.Ioan Pintea din noiembrie 1949 până în martie 1950.
• Pr. Dimitrie Groapă din 1950-1951.
• De la acesta dată  s-au perindat preoții: Năstase Pericle ,care pastorește pe urma la Bixad,Pașcu Emilian care este la Vama, Ferghete Alexandru Sabin care s-a tranferat apoi la Necopoi. În decursul anului 1972 pr. Ioan Știrude la Baia Mare, a avut misiunea încredințată de episcopie, de a sluji ca misionar o dată pe lună, până la venirea pr. Oancea Gheorghe care a  slujit din 1972-1974.
• Pr. Feher Mihai din1974-1982 .
• Pr. Feher Vasile din 1982-2000.
• Pr. Rusu Radu Vasile din 11iunie (instalare oficială) anul 2000 și  până în prezent.

     *Adaos de informație istorică,   folosind izvoare și note bibliografice veritabile dpdv istoric-argumentativ, preluate din:

Note de curs – Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj,2017,de Pr.Prof.Dr.Alexandru Moraru și Pr.Prof.Cosmin Cosmuța.                 

Sub regimul de ocupație horthystă, în partea de nord-vest a Transilvaniei s-au cunoscut  numeroase  atrocități, acțiuni represive și de  deznaționalizare   a  populației românești de aici.Un   obiectiv   principal   al   stăpânitorilor   străini   a   fost  suprimarea   Bisericilor românești… În acest sens, încă „din primele zile ale agresiunii în Transilvania de nord, o cumplită teroare s-a abătut asupra instituțiilor religioase românești, asupra slujitorilor altarului și asupra maselor de credincioși, manifestându-se prin distrugeri, devastări și pângăriri ale lăcașurilor  de  cult, prin   omoruri, schingiuiri,   expulzări  și  arestări   aleslujitorilor   altarului   și   credincioșilor   români.   S-a   mers   foarte   departe   în   prigoana anticonfesională,   până   la   încercarea   de   folosire   a   cultului   greco-catolic  românesc,existent în această parte a țării, ca mijloc de maghiarizare forțată a populației românești,prin trecerea parohiilor subordonate Episcopiei unite a Oradiei sub jurisdicția Episcopiei greco-catolice maghiare din Hajdudorog, creată în 1912, obligate de acum să oficieze înlimba maghiară prin implantarea forțată în sistemul bisericesc românesc a unor preoți neromâni, adepți ai regimului de ocupație”.Acțiunea de reprimare a Bisericilor românești „a fost dezlănțuită sistematic  și concentric din partea tuturor forțelor organizate sau haotice – armată, jandarmerie, poliție,organizații paramilitare sau bande neorganizate și persoane fizice izolate din  rândul populației maghiare – precum și a autorității de stat budapestane, a presei ș.a.”

În ce privește situația în părțile noastre,o seamă de biserici ortodoxe române   au fost închise și sigilate  din Maramureș și Sătmar printre care și biserica ortodoxă Tur alături de cele din Bicsad și Tarna( selectând pe cele consemnate că făcând parte din zona Oaș).

În paralel cu acțiunea  de  închidere a  bisericilor  românești  din  Transilvania,autoritățile horthyste au desființat zeci de parohii, „pentru a priva pe credincioșii românide posibilitatea de a-și face rugăciunile în lăcașul lor sfânt”. Astfel că au fost desființate următoarele  parohii din   protopopiatul         (azi)Oaș, parohiile:   Bicsad,   Drăgușeni ,   Halmeu,  Negrești,   Rașca, Tarna, Tur.

Folosind o bibliografie selectivă:

1. Constantin Voicu, Biserica   strămoșească   din   Transilvania în lupta   pentru   unitatea spirituală și națională a popoului român, Sibiu, 1989.
2. Corneanu   Nicolae,  Biserica   românească   din   nord-vestul   țării   în   timpul   prigoaneihorthyste, București, 1986.
3. Mihai Fătu,  Biserica românească din nord-vestul țării sub ocupație horthystă, 1940-1944, București, 1985.
4. Moraru Alexandru,  Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000. Biserică. Națiune.Cultură, vol. III, ătom. I, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BisericiiOrtodoxe Române, 2006, pp. 641-660.
5. Mușat Mircea, Ardeleanu Ion, România după Marea Unire, București, 1988, pp. 1233-1266.
6. Păcurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. a III-a, Iași, EdituraTrinitas, 2008, pp. 393-394.
7. Simion A., Dictatul de la Viena, Cluj, 1972.
8. Zaharia Gheorghe,  Vajda   L.,  Bodea G.I. și   colaboratorii, Rezistența   antifascistă   înpartea de nord a Transilvaniei, Cluj-Napoca, 1974.