Înaltpreasfinția Voastră,
Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, al cărui frumos nume îl purtați, Vă dorim: La mulți ani binecuvântați și îndelungați cu sănătate deplină și slujire arhipăstorească bogată și rodnică!
Sfântul Ierarh Calinic ocrotitorul ceresc al IPS Voastre pe care astăzi îl cinstiți prin slujirea sfintei și dumnezeiestii Liturghii la Rohia noastră din „Muntele cel sfânt” să Vă ocrotească, să Vă însoțească și să Vă inspire în sfânta și arhiereasca slujire după chipul lui Hristos, Arhiereul cel veșnic și Păstorul cel Bun.
Acum 30 de ani, în ziua de 17 aprilie, duminica a cincea din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ați binevoit să fiți prezent la Mănăstirea Rohia la hirotonia noastră întru arhiereu, alături de IPS Iustinian, Părintele nostru cu viață sfântă și a celorlalți ierarhi prezenți sub protia IPS Antonie, Mitropolitul Ardealului, vrednic de pomenire, lucru pentru care Vă mulțumim și Vă purtăm în rugăciunile noastre smerite.
Vă dorim din inimă ani mulți și buni, din partea ierarhilor, clerului, cinului monahal rohian și eparhial și a tuturor dreptcredincioșilor creștini din Maramureș și Sătmar. † Iustin
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
• Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop CALINIC al Argeșului și Mușcelului, a slujit la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia
Joi, 11 aprilie 2024, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Mușcelului, a făcut un popas duhovnicesc la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia și a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La finalul liturghiei, Înaltpreasfinția Sa a evocat momentele trăite în urmă cu 60 de ani, în Țara Lăpușului și la Mănăstirea Rohia, împreună cu starețul mănăstirii, Arhim. Justinian Chira și obștea acestei mănăstiri.
Din partea obștii monahale de la Rohia, Arhim. Macarie Motogna starețul mănăstirii, i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, o Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni și monografia mănăstirii.
Domnul Mitru Leșe, Primarul Orașului Târgu Lăpuș, care este fiu duhovnicesc al Arhiepiscopului Calinic, i-a oferit o Diplomă aniversară și un buchet de flori.
Înaltpreaafințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împreună cu delegația însoțitoare și părinții mănăstirii Rohia, a oficiat slujba Parastasului la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira. Foto.