Sâmbătă, 31 decembrie 2022, cu începere de la ora 23:30, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va săvârși Slujba de binecuvântare a Noului An, care se oficiază la miezul nopții trecerii dintre ani, rugându-se pentru clerul și poporul lui Dumnezeu din Episcopia Maramureșului și Sătmarului și de pretutindeni, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Astfel, marți, 27 decembrie 2022, în a treia zi de Crăciun, se împlinesc 6 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Iustin, în demnitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, eveniment solemn care a avut loc în data de 27 decembrie 2016, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în prezența unui numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi din Patriarhia Română. Sfântul Arhidiacon Ștefan este Ocrotitorul duhovnicesc al tinerilor ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, iar în cadrul acestei zile solemne se vor înălța rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru împlinirea a 6 ani de la instalarea Preasfinției Sale ca Întâistătător al Eparhiei noastre.
Luni, 26 decembrie 2022, în a doua zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Iustin va sluji la Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Municipiul Satu Mare, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.
Cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului (Crăciunul), duminică, 25 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 18 decembrie 2022 (dinaintea Nașterii Domnului – genealogia Mântuitorului), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului va sluji la Parohia „Nașterea Domnului” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia serbării anticipate a hramului.
Duminică, 11 decembrie 2022, a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Marți, 6 decembrie 2022 , de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului va sluji la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia hramului bisericii și cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea parohiei.
Duminică, 4 decembrie 2022, a 27-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Joi, 1 decembrie 2022, de la ora 12:00, Preasfințitul Părinte Iustin participă la solemnitățile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României în Municipiul Baia Mare. Cu această ocazie, Preasfinția Sa va oficia slujba Te-Deumului de Sărbătoarea Națională a României urmată de o scurtă slujbă de pomenire a Regilor României Întregitori de Țară, pentru marii bărbați de stat care au contribuit la realizarea acestui vis și pentru toți Eroii Neamului care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea Poporului Român și pentru demnitatea și suveranitatea României, cei care prin sacrificiul lor suprem, au eliberat pământul românesc și au făcut posibil miracolul Marii Uniri la 1 Decembrie 1918. Solemnitățile se vor desfășura pe Bulevardul Unirii, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”. De la ora 14:00, Întâistătătorul Eparhiei noastre va săvârși Slujba de sfințire a capelei de cimitir a Parohiei Ortodoxe Groși, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș.
Miercuri, 30 noiembrie 2022, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, liturghisește și predică la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia hramului.
Duminică, 27 noiembrie 2022, a 30-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Paraclisul din incinta Centrului Eparhial a fost construit între anii 1994 și 2004, odată cu noua aripă a sediului. Pictura a fost executată de către artistul iconar Ioan Botiș. A fost târnosit la data de 21 noiembrie 2004 de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian și de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, primind hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Duminică, 20 noiembrie 2022, a 26-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, liturghisește și predică la Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Bârsana, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș. Răspunsurile la strană vor fi date de membrii Grupului psaltic „Theologos”.
Duminică, 13 noiembrie a XXV-a după Rusali (Pilda Samarineanului milostiv) Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică în Parohia „ Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Baia Mare, Protopopiatul Baia Mare.
Marți, 8 noiembrie, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri; Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică în Catedrala „ Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sighetu Marmației, Protopopiatul Sighet.
Duminică, 6 noiembrie, a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Preasfințitul Părinte Iustin binecuvintează capelă mortuară din Parohia Ciocotiș, Protopopiatul Lăpuș, unde liturghisește și predică.
Duminică, 30 octombrie, a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr) Preasfințitul Părinte Iustin liturghisește și predică în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ” din Baia Mare, Protopopiatul Baia Mare.
Miercuri, 26 octombrie, Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare. Cu acest prilej, Preasfinția Sa va hirotoni întru preot pe părintele arhidiacon Adrian Dobreanu pe seama Parohiei Ortodoxe Săcălășeni, Protopopiatul Baia Mare. Răspunsurile la strană vor fi date de către Grupul bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului condus de Florian Vois.
Duminică, 23 octombrie, a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gadarenilor) Preasfințitul Părinte Iustin binecuvintează capelă mortuară din Parohia Coruia, Protopopiatul Chioar, unde liturghisește și predică.
Duminică, 16 octombrie, a XXI-a după Rusalii (a Sf. Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic) Preasfințitul Părinte Iustin târnoșește biserica Parohiei Odești, Protopopiatul Chioar, unde liturghisește și predică.
Vineri, 14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Schitul „Cuvioasa Parascheva” Strâmtura, Protopopiatul Sighet.
Duminică, 9 octombrie, a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) , Preasfințitul Părinte Iustin târnosește biserica și sfințește noua capelă mortuară din Parohia Aciua, Protopopiatul Satu Mare, unde liturghisește și predică.
Luni, 3 octombrie 2022, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare va avea loc deschiderea noului an universitar 2022-2023, cu participarea studenților și a masteranzilor teologi din cadrul Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” împreună cu a cadrelor didactice din domeniul universitar. Cu acest prilej, în prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar și coordonatorul școlilor teologice din Eparhie, va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Slujba Tedeumului, pentru ca Dumnezeu să reverse harul Sfântului Duh peste întregul corp academic și peste toți studenții. După programul de la Catedrală cei doi ierarhi împreună cu cadrele didactice, studenții și masteranzii teologi vor participa de la ora 10:00 la Deschiderea Oficială a anului universitar la Centrul Universitar „Nord” care are loc în fiecare an în Sala de sport (strada Victor Babeș).
Duminică, 2 octombrie, a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor) Preasfințitul Părinte Iustin binecuvintează lucrările realizate la biserica Parohiei Negrești Oaș II, Protopopiatul Oaș, unde liturghisește și predică.
Sâmbătă, 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Mănăstirea „Acoperântul Maicii Domnului” Rohița Boiereni, Protopopiatul Lăpuș.
Duminică, 25 septembrie, a XVIII –a după Rusalii (Pescuirea minunată), Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește biserica și sfințește noua capelă mortuară din Parohia Roșiori, Protopopiatul Satu Mare, unde liturghisește și predică.
Duminica, 18 septembrie, duminica după Înălțarea Sf. Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește biserica și sfințește noua capelă mortuară din Parohia Pișcolt, Protopopiatul Carei, unde liturghisește și predică.
Miercuri, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail” Săpânța Peri, Protopopiatul Sighet.
Duminică, 11 septembrie, duminica dinaintea Înălțării Sf. Cruci, (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rohia, Protopopiatul Lăpuș.
Miercuri, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rozavlea, Protopopiatul Vișeu.
Duminica, 4 septembrie, a XVII –a după Rusalii (Tânărul bogat) Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește biserica din Parohia Ariniș, Protopopiatul Chioar, unde liturghisește și predică.
Luni, 29 august, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Schitul „Sf. Ioan Botezătorul” Izvoare, Protopopiatul Sighet.
Duminica, 28 august, a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește biserica din Parohia Copalnic Mănăștur, Protopopiatul Lăpuș, unde liturghisește și predică.
Duminică, 21 august, a X –a după Rusalii, (Vindecarea lunaticului) Preasfințitul Părinte târnosește biserica din Parohia Valea Seacă, Protopopiatul Oaș, unde liturghisește și predică.
Luni, 15 august, Adormirea Maicii Domnului la invitația Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moisei, cu ocazia hramului.
Duminică, 14 august 2022 (a 9-a după Rusalii), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare. De la ora 18:00, Întâistătătorul Eparhiei noastre va oficia Slujba Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după care va rosti un cuvânt de învățătură.
Duminică, 07 august, a VIII-a după Rusalii, (Înmulțirea pâinilor), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare.
Sâmbătă, 06 august, Schimbarea la Față a Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Sfânta Liturghie la Schitul „Schimbarea la Față” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia hramului.
Luni, 01 august 2022, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va săvârși Slujba Paraclisului Maicii Domnului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 31 iulie, a VII-a după Rusalii, (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului), Preasfințitul Părinte Iustin târnosește biserica și sfințește noua capelă mortuară din Parohia Remeți pe Someș, Protopopiatul Chioar, unde liturghisește și predică.
Marți, 26 iulie 2022, de la ora 9:00, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi și Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, vor sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la finalizarea studiilor de licență. IPS Nicolae și PS Iustin au absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, în anul 1992. Întâlnirea este organizată în Maramureș, la propunerea PS Iustin, cu participarea a 30 de colegi, preoți și monahi, absolvenți ai promoției 1988-1992.
Duminică, 24 iulie, a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Preasfințitul Părinte Iustin impreuna cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae vor liturghisi la Manastirea Barsana, Protopopiatul Sighet.
Miercuri, 20 iulie, Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul , Preasfințitul Părinte Iustin, liturghisește și predică la Mănăstirea „Sf. Ilie” Dragomirești, Protopopiatul Vișeu.
Duminică, 17 iulie, a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) , Preasfințitul Părinte Iustin târnosește biserica din Parohia Certeze, Protopopiatul Oaș, unde va așeza piatra de temelie pentru noua biserică.
Duminică, 10 iulie, a IV- a după Rusalii (Vindecarea slujii sutașului) Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Sighetu Marmației, urmată de inaugurarea Centrului Cultural – Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighet.
Duminică, 3 iulie, a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții) Preasfințitul Părinte Iustin, Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește biserica din Parohia Someșeni, Protopopiatul Satu Mare, unde liturghisește și predică.
Sâmbătă, 2 iulie, Sf. Voievod Ștefan cel Mare
Joi, 30 iunie, Soborul Sfinților 12 Apostoli, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Mănăstirea „Soborul celor 12 Apostoli” Bârsana, Protopopiatul Sighet.
Miercuri, 29 iunie, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului sfințește noul altar de vară și clopotnița din Parohia Șindrești, Protopopiatul Baia Mare, unde liturghisește și predică.
Duminică, 26 iunie , a II-a după Rusalii (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli) , Preasfințitul Părinte Iustin, sfințește capela de cimitir și binecuvintează noua casă parohială din Parohia Chiuzbaia, Protopopiatul Baia Mare, unde liturghisește și predică.
Vineri, 24 iunie, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, Protopopiatul Chioar.
Duminică, 19 iunie, I după Rusalii (a Tuturor Sfinților) , Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește noua biserică din Parohia Sat Șugatag, Protopopiatul Sighet, unde liturghisește și predică.
Luni, 13 iunie, Sfânta Treime, Preasfințitul Părinte Iustin, Preasfințitul Părinte Iustin, târnosește noua biserica din Parohia Peteritea, Protopopiatul Lăpuș, unde liturghisește și predică.
Duminică, 12 iunie , (Pogorărea Sf. Duh), Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Duminică, 05 iunie, a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic) , Preasfințitul Părinte Iustin, sfințește capela de cimitir din Parohia Cernești, Protopopiatul Lăpuș, unde liturghisește și predică.
Joi, 02 iunie, Înălțarea Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește şi predică la Catedrala Episcopală din Municipiul Baia Mare.
Sâmbătă, 28 mai, 2022, târnosirea bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Schomberg – Toronto, Canada, comunitate păstorită de părintele Ciprian Pașca. Slujire arhierească alături de Înaltpreasfințitul Părinte Nathanaiel al Arhiepiscopiei românilor din America.
Sâmbătă, 21 mai 2022, de sărbătoarea închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, va sluji Sfânta liturghie arhierească cu prilejul hramului Catedralei Mitropolitane din Chicago. Slujire arhierească alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae al cele două Americi, ca invitat special al chiriarhului locului.
Duminică, 8 mai 2022: Sfânta Liturghie arhierească la biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” din San Jose, California, păstorită de părintele Constantin Lăpuștea (la a cărei târnosire a slujit Preasfințitul Părinte Iustin, în anul 2008, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Nathanaiel). Slujire alături de Preasfințitul Părinte Andrei Hoarste, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Române din America
Duminică, 01 mai 2022: târnosirea bisericii de lemn în stil maramureșean cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Long Valley, New Jersey, păstorită de părintele Ionuț Voicu, biserică construită de meșteri din Bârsana Maramureșului. Slujire arhierească alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae al celor două Americi.
Marţi, 26 aprilie , a treia zi de Paşti, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Mănăstirea Ortodoxă „Învierea Domnului” Habra – Groși, Protopopiatul Baia Mare.
Luni, 25 aprilie , a doua zi de Paşti, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește şi predică la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Satu Mare, Protopopiatul Satu Mare.
Duminica, 24 aprilie , Învierea Domnului – de la ora 12.00 , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, săvârşeşte Slujba Vecerniei (a doua Înviere), la Catedrala Episcopală din Municipiul Baia Mare.
Sâmbătă, 23 aprilie – de la ora 24.00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, săvârşeşte Slujba Învierii Domnului, urmată de Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Municipiul Baia Mare.
Vineri, 22 aprilie , Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Joi, 21 aprilie (Joia Mare) , Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 17 aprilie , a VI-a din Post ( Intrarea Domnului în Ierusalim) , Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Miercuri, 13 aprilie, Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la Parohia Bixad, Protopopiatul Oaș.
Duminică, 10 aprilie , a V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Mănăstirea „Sf. Ana” Rohia, din protopopiatul Lăpuș.
Miercuri, 06 aprilie Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Slujba Canonului cel Mare, după care va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare;.
Duminică, 03 aprilie, a IV-a din Post (a Sf. Ioan Scărarul) Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Mănăstirea „Soborul Sfinților 12 Apostoli” Bârsana, din protopopiatul Sighet.
Vineri, 1 Aprilie, Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la Parohia Mogoșești, Protopopiatul Chioar.
Miercuri, 30 martie , Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la Parohia Vima Mică, Protopopiatul Lăpuș.
Duminică, 27 martie a III-a din Post (a Sf. Cruci) Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Parohia Rozavlea – Șesu Mănăstirii din protopopiatul Vișeu.
Vineri, 25 martie (Buna Vestire), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Parohia „Bunavestire” Ieud, din protopopiatul Vișeu.
Miercuri, 23 martie , Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la Parohia Săpânța, Protopopiatul Sighet.
Duminică, 20 martie , a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Măriuș din protopopiatul Satu Mare.
Miercuri, 16 martie 2022, de la ora 16:00 , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Parohia Ortodoxă Lăpușel, Protopopiatul Baia Mare. Cu acest prilej, Preasfinția Sa va binecuvânta Monumentul Eroilor Neamului din curtea bisericii.
Duminică, 13 martie 2022 (a Ortodoxiei) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Joi, 10 martie 2022, de la ora 16:00, Preasfințitul Părinte Iustin va săvârși Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Miercuri, 9 martie 2022, de la ora 16:00, Preasfințitul Părinte Iustin va săvârși Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.
Marți, 8 martie 2022, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Iustin va săvârși Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Luni, 7 martie 2022, de la ora 17:00 , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 6 martie 2022 (a Izgonirii lui Adam din Rai, a lăsatului sec de brânză), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Sfânta Liturghie la Parohia „Soborul Sfinților 12 Apostoli” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 27 februarie 2022 (a Înfricoșătoarei Judecăți, a lăsatului sec de carne) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Ortodoxă „Duminica Tuturor Sfinților” din Negrești-Oaș, Protopopiatul Oaș.
Duminică, 20 februarie 2022 (a XXXIV-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului Risipitor) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Certeze, Protopopiatul Oaș.
Joi, 17 februarie 2022 , Preasfințitul Părinte Episcop Iustin împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul vor participa la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Miercuri, 16 februarie 2022 , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar vor participa la lucrările Ședinței Adunării Naționale Bisericești care va avea loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhal din București. Ședința va fi precedată de săvârșirea Slujbei Tedeumului în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhal. Adunarea Națională Bisericească (ANB) este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale. Este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați de Adunările eparhiale din țară și din jurul granițelor, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate. Președintele ANB este PF Daniel, Patriarhul României. Ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naționale Bisericești. Adunarea Națională Bisericească se întrunește o dată pe an în ședință de lucru, iar în caz de necesitate, ori de câte ori este nevoie. ANB se întrunește și în ședințe solemne.
Duminică, 13 februarie 2022 (a XXXIII-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului – începutul Triodului) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș. După Sfânta Liturghie, Ierarhii împreună cu soborul părinților slujitori vor săvârși Slujba Parastasului pentru Preacuviosul Părinte Arhim. Serafim Man, cu ocazia împlinirii a 9 ani de la trecerea la cele veșnice.
Sâmbătă, 12 februarie 2022 , cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va prezida lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, care va analiza întreaga activitate a eparhiei, pe anul 2021, sub aspect economic, administrativ, cultural, patrimonial, social-filantropic, teologic-educațional, canonico-juridic și monahal. Ședința Adunării Eparhiale va fi precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii, cu începere de la ora 8:00, de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, urmată de Slujba Tedeumului, în prezența Întaistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Răspunsurile la strană vor fi date de membrii Grupului psaltic „Theologos”. Adunarea Eparhială este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, culturale şi economice ale Eparhiei. Se compune din reprezentanţi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni. Numărul membrilor Adunării Eparhiale este de treizeci, iar activitatea Adunării Eparhiale este împărţită pe comisii. Evenimentele vor avea loc la Catedrală Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Joi, 10 februarie 2022, de la ora 09:00 , în Sala festivă „Justinian Arhiepiscopul” din incinta Centrului Eparhial din Municipiul Baia Mare, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va prezida Ședința anuală cu părinții protopopi din cadrul celor opt Protopopiate ale Eparhiei: Baia Mare, Lăpuș, Chioar, Satu Mare, Oaș, Carei, Sighet și Vișeu. În cadrul ședinței vor fi dezbătute subiecte din toate sectoarele de activitate ale parohiilor arondate jurisdicțional protopopiatelor, în prezența membrilor Administrației Eparhiale.
Duminică, 06 februarie 2022 (a XVII-a după Rusalii – a Cananeencei) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 30 ianuarie 2022 (duminica a XXXII-a după Rusalii și sărbătoarea închinată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur) , Preasfințitul Părinte Episcop Iustin va sluji la Sfânta Liturghie în sobor de arhierei la Parohia Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din Paris, La Courneuve, cu ocazia hramului.
Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, de la ora 16:00 – slujba de sfințire a noii biserici construită prin râvna părintelui Mircea, a familiei preacucerniciei sale, prin jertfa familiilor din parohie și a credincioșilor din regiunea pariziană (la adresa 1 Rue du Colombier Blanc, 93120, La Courneuve).
Duminică, 23 ianuarie 2022 (a XXXI-a după Rusalii), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare. După Sfânta Liturghie, în Sala Muzeu „Sfinții Martiri Brâncoveni” din incinta Catedralei Episcopale, va avea loc vernisajul miniExpoziției ce cuprinde fotografii înscrise în cadrul proiectului eparhial concurs „Cimitirul parohial – spațiu sacru, loc al odihnei și comuniunii celor adormiți întru Domnul”, desfășurat în contextul Anului Comemorativ 2021
Duminică, 9 ianuarie 2022 (Duminica după Botezul Domnului) , Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, liturghisește și predică la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare.
De la ora 13:00 , pe platoul din fața Primăriei Groși, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin va participa la evenimentul dezvelirii bustului marelui artist Dumitru Fărcaș după care va oficia slujba de binecuvântare în prezența oficialităților din Maramureș și din Cluj, a oamenilor de cultură, artiști și prieteni dragi ai maestrului. Cetățean de onoare al județului Maramureș, Dumitru Fărcaș a trecut la cele veșnice în 7 august 2018. La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și a preacucernicului părinte paroh Mircea Filip, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu o Delegație Eparhială va sluji în mijlocul comunității românești din cadrul Parohiei Ortodoxe „Sfinții Trei Ierarhi” din Paris, La Courneuve, după următorul program:
Cu prilejul Praznicului Botezului Domnului (Boboteaza, Dumnezeiasca Arătare), joi, 06 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Sfânta Liturghie, după care va oficia, pe esplanada catedralei, Sfințirea cea Mare a Apei (Aghiasma Mare), la Catedrală Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Duminică, 02 ianuarie 2022 (Duminica dinaintea Botezului Domnului, Sfântul Serafim de Sarov) , Preasfințitul Părinte Iustin liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare. Cu acest prilej, Preasfinția Sa va hirotoni întru ierodiacon pe monahul Serafim Bilț, pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”. Slujbele religioase vor fi transmise și în mediul online, pe Pagina oficială de Facebook a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și pe Postul de televiziune Maramureș Tv.
Sâmbătă, 01 ianuarie 2022 (Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Anul Nou) , Preasfințitul Părinte Iustin liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Muncipiul Baia Mare.