Programul Preasfințitului Părinte Iustin

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Sâmbătă, 31 Decembrie

Sâmbătă, 31 decembrie 2022, cu începere de la ora 23:30, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va săvârși Slujba de binecuvântare a Noului An, care se oficiază la miezul nopții trecerii dintre ani, rugându-se pentru clerul și poporul lui Dumnezeu din Episcopia Maramureșului și Sătmarului și de pretutindeni, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.

Marți, 27 Decembrie

Astfel, marți, 27 decembrie 2022, în a treia zi de Crăciun, se împlinesc 6 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Iustin, în demnitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, eveniment solemn care a avut loc în data de 27 decembrie 2016, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în prezența unui numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi din Patriarhia Română.
Sfântul Arhidiacon Ștefan este Ocrotitorul duhovnicesc al tinerilor ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, iar în cadrul acestei zile solemne se vor înălța rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru împlinirea a 6 ani de la instalarea Preasfinției Sale ca Întâistătător al Eparhiei noastre.

Luni, 26 Decembrie

Luni, 26 decembrie 2022, în a doua zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Iustin va sluji la Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Municipiul Satu Mare, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.

Duminică, 25 Decembrie

Cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului (Crăciunul), duminică, 25 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.

Duminică, 18 Decembrie

Duminică, 18 decembrie 2022 (dinaintea Nașterii Domnului – genealogia Mântuitorului), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului va sluji la Parohia „Nașterea Domnului” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia serbării anticipate a hramului.

Duminică, 11 Decembrie

Duminică, 11 decembrie 2022, a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, liturghisește și predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.

Marți, 6 Decembrie

Marți, 6 decembrie 2022 , de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului va sluji la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia hramului bisericii și cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea parohiei.

Duminică, 4 Decembrie

Duminică, 4 decembrie 2022, a 27-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.

Joi, 1 Decembrie

Joi, 1 decembrie 2022, de la ora 12:00, Preasfințitul Părinte Iustin participă la solemnitățile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României în Municipiul Baia Mare. Cu această ocazie, Preasfinția Sa va oficia slujba Te-Deumului de Sărbătoarea Națională a României urmată de o scurtă slujbă de pomenire a Regilor României Întregitori de Țară, pentru marii bărbați de stat care au contribuit la realizarea acestui vis și pentru toți Eroii Neamului care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea Poporului Român și pentru demnitatea și suveranitatea României, cei care prin sacrificiul lor suprem, au eliberat pământul românesc și au făcut posibil miracolul Marii Uniri la 1 Decembrie 1918. Solemnitățile se vor desfășura pe Bulevardul Unirii, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.
De la ora 14:00, Întâistătătorul Eparhiei noastre va săvârși Slujba de sfințire a capelei de cimitir a Parohiei Ortodoxe Groși, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș.