Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a binecuvântat lucrările de înnoire și înfrumusețare a bisericii sfințind pictura, iconostasul și lumânărarul.
Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului Psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
În cuprinsul cuvântului de învățătură, PS Timotei Sătmăreanul a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică care s-a citit în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (capitolul 6, 22-33), denumită în calendar „Despre grijile vieții”.
La final, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Radu Ioan Pop întru iconom–stavrofor, iar Consiliul Parohial a primit Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”.
Diploma Anului Omagial a fost oferită mai multor binefăcători: Domnului Zenoviu Bontea – primarul Comunei Păulești, Consiliul Local al Comunei Păulești, Domnului Gheorghe Habagău – epitrop, Domnului Marius Leșe – pictor, Domnului Ciprian Ardelean – pictor, Domnilor Ciprian Dragoș, Radu Bozga, Bogdan Bonea, Florin Ploscar, Bogdan Teodorescu, Doamnelor Laura Holdiș, Florentina Oprea, Sanda Monica Bereș, Doina Monica Nemet, Cecilia Marinescu, Rodica Andreica și Violeta Pop.
































