Mai 2026

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Băimărenii au sărbătorit, potrivit tradiției locului, de Rusalii, hramul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, astăzi, 31 mai 2026.
În sâmbăta dinaintea Praznicului Pogorârii Sfântului Duh - 30 mai 2026, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Slujba Privegherii la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
Joi, 28 mai 2026, se împlinesc 105 de ani de la naşterea Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian, cel care a fost Întâistătător al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului (1990-2016), Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului (1973-1990) şi stareţ al Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia (1944-1973).
Joi, 21 mai 2026, de Praznicul Înălțării Domnului – Ziua Eroilor și a cinstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Municipiul Satu Mare, cu ocazia serbării hramului.
Duminică, 17 mai 2026, a șasea după Paști – a vindecării orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit la Parohia Ortodoxă Săcel–Iza, Protopopiatul Vișeu, județul Maramureș, unde a binecuvântat Sala Socială.
Vineri, 15 mai 2026, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Slujba Tedeumului la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”, care a avut loc în deschiderea Simpozionului „Sighetu Marmației – 700 de ani de atestare documentară”, eveniment la care sunt invitate personalități
Joi, 14 mai 2026, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la două evenimente culturale deosebite care s-au desfășurat în Municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat duminică, 10 mai 2026 – a Samarinencei, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Municipiul Baia Mare, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș.
În duminica a 5-a după Paști (a femeii Samarinence), 10 mai 2026, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a târnosit altarul bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” din Parohia Ortodoxă Tăuții de Jos, Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, județul Maramureș.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sâmbătă, 9 mai 2026, un sobor de ierarhi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Bixad, Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în duminica a patra după Sfintele Paști, a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda – 3 mai 2026, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Cătălina-Coltău, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș.
Duminică, 3 mai 2026, a patra după Sfintele Paști, a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.